ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5931/2011

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), solicitând obligarea pârâtei CCSD să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent Dispoziției nr. 655/2006, emisă de Primăria Municipiului Pitești, reprezentând restituirea în echivalent a imobilului teren și construcție demolată situat în Pitești, str. Petru Rareș nr. 29, județul Argeș. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 173 din 26 ianuarie 2011, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul dosarului nr. 31206/CC de la V.S.A., titularul drepturilor de despăgubire.

S-a arătat că prin Dispoziția nr. 655 din 7 martie 2006, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul lui V.S.A. la restituirea în echivalent a imobilului situat în Pitești, str. Petru Rareș nr. 29, județul Argeș, în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001. Dispoziția Primarului a fost înregistrată la CCSD, împreună cu tot dosarul de despăgubire, sub nr. 18435/CC, iar pârâta avea obligația să verifice legalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a bunului în natură, să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare asupra cuantumului despăgubirilor și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. Dosarul ce conține Dispoziția nr. 655/2006 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de 5 ani, fără a fi soluționat până în prezent, deși art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 obligă la evaluarea bunului și la emiterea titlului de despăgubire.

Chiar dacă această procedură administrativă nu este prevăzută de Legea nr. 247/2005 a se derula într-un anumit termen, reclamantul a susținut că se aplică dreptul comun în materie, așa încât cele trei etape de operațiuni administrative trebuie parcurse în 30 de zile. Chiar dacă nu s-ar aplica termenul de 30 de zile, trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 paragraf. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și dispoz. art. 1 din Primul Protocol adițional al Convenției europene a drepturilor omului, precum și dispoz. art. 11 și 20 din Constituția României, astfel încât cererea de despăgubiri să fie soluționată în mod efectiv într-un termen rezonabil.

Reclamantul a invocat statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele Faimblat împotriva României din 13 ianuarie 2009 (paragrafele 38 - 40 și 53) și Viașu împotriva României din 9 decembrie 2008 (paragraf 77) și Recomandarea Comitetului de Miniștri din 12 mai 2004 în care s-a reținut că drepturile și libertățile garantate de Convenție trebuie să fie protejate în primul rând prin dreptul intern și aplicate de către autoritățile naționale. Prin Sentința nr. 219 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului C.G., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire potrivit Dispoziției nr. 655 din 7 martie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești, iar în baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. a redus onorariul avocatului la jumătate și obligat Comisia să plătească reclamantului suma de 500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Dispoziția Primarului municipiului Pitești nr. 655 din 7 martie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri către V.A., moștenitor testamentar al lui T.M., potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 224 mp și construcția de 106,04 mp, preluate prin expropriere - cu 62.704 RON despăgubiri în anul 1987. Notificarea și documentația aferentă au fost înaintate Secretariatului CCSD. Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 172 din 26 ianuarie 2011 la BNP S.A. din Pitești, V.S.A.

a transmis către reclamantul C.G., cu titlu oneros (pentru 23.441,55 RON), dreptul său de a primi despăgubirile la care se referă Dispoziția nr. 655 din 7 martie 2006. Părțile au prevăzut ca cesionarul să se substituie cedentului în cazul tuturor procedurilor de retrocedare, acordare de despăgubiri sau alte măsuri compensatorii pentru teren și să notifice autoritățile competente pentru retrocedare/despăgubiri. Cesionarul a înaintat notificare către ANRP la data de 27 ianuarie 2011, solicitând comunicarea stadiului soluționării dosarului de despăgubiri și desemnarea unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea nu a fost încă realizată. Prima instanță a reținut că deși Dispoziția Primarului a fost înaintată Secretariatului CCSD, așa cum impun prevederile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pârâta nu a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

În acest context, Curtea a apreciat că trecerea unei perioade de cinci ani de la emiterea Dispoziției Primarului municipiului Pitești și înaintarea ei la CCSD nu constituie un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a dovedit că ar fi realizat până în prezent nici evaluarea imobilului propus pentru despăgubiri. Cu atât mai puțin se poate vorbi de termen rezonabil dacă se pornește de la anul 2001, când V.A. a formulat Notificare în baza Legii nr. 10/2001.

A mai reținut prima instanță că este esențial pentru respectarea legii - inclusiv a art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul atingerii scopului ei nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, prima instanță a apreciat că se impune reducerea la jumătate a onorariului de avocat, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) din C. proc.

civ., reținând că suma de 1000 RON achitată de reclamant cu titlu de onorariu de avocat este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii și munca depusă de avocat, în condițiile în care pricina a fost soluționată la primul termen și nu a presupus o activitate laborioasă din partea avocatului, activitatea acestuia rezumându-se la redactarea cererii de chemare în judecată și expunerea concluziilor verbale finale. Recursul declarat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 219 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Instanța de fond a reținut în mod greșit că a avut loc o tergiversare a soluționării dosarului și că autoritatea pârâtă este în culpă. În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape și, în plus, dosarul nu este complet, lipsind înscrisuri privind construcția demolată situată în Pitești, str. Petru Rareș nr. 29, județul Argeș precum și dovezi privind calitatea de moștenitor a notificatorului V.A. În mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la emiterea directă a deciziei conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative, în care sunt implicate mai multe entități, nu poate fi soluționată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

În mod greșit instanța de fond a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată, față de împrejurarea că în litigiile ce vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 această autoritate reprezintă Statul Român. Pe cale de consecință, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată. În plus, este o entitate fără personalitate juridică ce funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, neavând un buget propriu. Intimatul-reclamant C.G. nu a formulat întâmpinare în cauză. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru motivele expuse în continuare. Este adevărat că legislația aplicabilă materiei acordării despăgubirilor în speță nu prevede un termen limită pentru emiterea deciziei - titlu de despăgubire, iar procedura include mai multe etape, respectiv: etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor și etapa evaluării. Recurenta învederează că în cazul de față, a fost parcursă doar etapa transmiterii și înregistrării dosarului, sub nr. 18435/CC. Conform susținerilor intimatului -reclamant, Dosarul nr. 18435/CC se află înregistrat la autoritatea pârâtă de 5 ani.

De la această dată, dosarul a rămas în nelucrare și numai cu ocazia procesului, recurenta a constatat că mai sunt necesare unele acte (adresa nr. 18435/CC din 28 martie 2011). Reiese foarte clar că recurenta nu a înțeles să soluționeze dosarul într-un termen rezonabil, dat fiind faptul că de abia după 5 ani a trecut la etapa analizării dosarului și aceasta datorită acțiunii formulate în justiție. Din acest punct de vedere, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există nicio justificare legală pentru întârzierea în soluționarea dosarului și a obligat la emiterea deciziei - titlu de despăgubire. Obligarea directă la emiterea deciziei nu înseamnă că se trece peste etapele administrative, ci, dimpotrivă, că autoritatea trebuie să emită deciziile într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, după cum s-a pronunțat în mod constant și instanța supremă.

Sunt fondate însă criticile din recurs ce vizează termenul stabilit de prima instanță pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Astfel, este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Având în vedere circumstanțele concrete ale pricinii, împrejurarea că autoritatea competentă trebuie să dispună de timpul necesar pentru evaluarea imobilului, Înalta Curte apreciază că este rezonabilă fixarea unui termen de 6 luni de la pronunțarea ultimei hotărâri în cauză (în faza recursului) în cadrul căruia pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită în favoarea reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dosarului nr. 18435/CC/, reclamantul fiind îndreptățit să solicite, în situația nerespectării acestui termen, a se face aplicarea prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la amendarea conducătorului autorității publice pârâte cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și la plata de despăgubiri pentru întârziere.

Referitor la cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Ca și orice parte căzută în pretenții și autoritatea recurentă poate fi obligată la cerere, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea după caz a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte nu va reține apărarea recurentei privind inexistența unui buget pentru plata cheltuielilor de judecată deoarece aceasta este o culpă a autorității recurente, care în calitate de ordonator de credite implicat direct în construcția bugetului anual în condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, trebuia să fie diligentă și să propună în bugetul propriu astfel de sume, știut fiind faptul că în calitate de parte în multiplele procese aflate pe rolul instanțelor judecătorești, poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, dacă „cade în pretenții” conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ. În fine, susținerea recurentei potrivit căreia suma de 500 RON la care a fost obligată este nepotrivit de mare, în raport cu munca avocatului și complexitatea cauzei, este lipsită de obiectivitate, câtă vreme prima instanță a făcut deja aplicarea art. 274 alin. (3) C.proC.

civ., reducând la jumătate onorariul de avocat. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cum motivele de recurs invocate în cauză sunt în parte întemeiate, se va admite recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și se va modifica în parte Sentința nr. 219 din 30 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării pârâtei C.C.S.D. la emiterea în favoarea reclamantului a titlului de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 219 din 30 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că, obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire în termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011. Procesat de GGC - DG