ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul U.Ș. a chemat în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia să emită de urgență decizia pentru stabilirea despăgubirilor și titlul de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, ce i se cuvin pentru imobilele, teren de 452 mp și construcție în suprafață de 105,3 mp, în prezent demolată, situate în Pitești str. S., preluate abuziv și pentru care în conformitate cu Legea nr. 10/2001 a formulat notificarea din 22 mai 2001, urmare căreia Primarul Municipiului Pitești a emis dispoziția din 01 martie 2006, cu propunere de acordare a despăgubirilor. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data introducerii acțiunii și până la data emiterii efective a deciziei de despăgubire, precum și cheltuieli de judecată.

C.C.S.D. a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește emiterea titlului de conversie, deoarece, potrivit O.U.G. nr. 81/2007, atribuția achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite revine A.N.R.P., prin noua Direcție pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Astfel, Comisia Centrală emite titlul de despăgubire, iar Autoritatea, în baza opțiunii persoanelor îndreptățite, emite titlul de conversie sau titlu de plată în condițiile prevăzute de Titlul V 1 din O.U.G. nr. 81/2007. De asemenea, s-a ridicat excepția de nelegalitate a dispoziției, emisă de Primăria Municipiului Pitești, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. C.C.S.D. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantului U.Ș., solicitând obligarea acestuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, precum și cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenții, respectiv daune cominatorii și cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 281/F-CONT din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a r espins cererea de sesizare a Tribunalului, secția contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 597/2006; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de C.C.S.D.

și a respins cererea de emitere a titlului de conversie acțiuni, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; - a admis în parte cererea formulată de reclamantul U.Ș., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.; - a o bligat pârâta să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele menționate în dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești; - a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii; - a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar; - a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de C.C.S.D.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, a supra cererii de sesizare a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției, emisă de Primăria Municipiului Pitești, că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, dacă de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, dar în speță, în raport de aceste dispoziții legale, condițiile de trimitere a excepției spre soluționare către tribunal nu sunt îndeplinite. Instanța a apreciat că singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competențele recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă, nu va emite decizia de stabilire a titlului de despăgubire.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a C.C.S.D., instanța a constatat că aceasta este întemeiată în ce privește capătul de cerere relativ la emiterea titlului de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, față de disp. art. 16 alin. (7) și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reținându-se că pârâta are competențe, potrivit legii, numai în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, emiterea titlului de conversie și/sau de plată fiind de competența A.N.R.P.

Asupra fondului cererii, instanța a constatat că, deși dispoziția a fost emisă în anul 2006 și înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunțării hotărârii și că, deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate secretariatului C.C.S.D., intervalul de timp scurs de la data emiterii dispoziției din 1 martie 2006, este suficient de lung pentru a permite soluționarea cererii.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța a constatat că legea specială nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art. 18 alin. (1) rap la alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă instanța obligă autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, poate stabili aceste obligații sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Asupra cererii reconvenționale formulată de către pârâtă, instanța a apreciat mai întâi asupra nulității acesteia, față de disp.

art. 119 alin. (1) C. proc. civ., reținând că obiectul cererii, așa cum a fost formulat de către pârâtă, nu poate fi încadrat în ipoteza textului. Pretenția pe care trebuie să o formuleze pârâtul împotriva reclamantului nu poate consta în dovedirea unei anumite situații juridice, cel mult, putând fi interpretată drept o punere în discuție a validității titlului reclamantului. Or, așa cum s-a reținut mai sus, în argumentarea adusă excepției de nelegalitate, o asemenea contestare nu este posibilă în stadiul actual al procedurii, cererea fiind inadmisibilă. Cu privire la cererea de chemare în garanție, văzând soluția ce se va pronunța asupra capetelor 2 și 3 din cerere, relativ la daune cominatorii și cheltuieli de judecată și prevederile art. 60 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind îndeplinită ipoteza căderii în pretenții în ce o privește pe reclamantă, cererea a fost respinsă neimpunându-se analizarea acesteia în fond. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că i nstanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emisă de Primăria Municipiului Pitești, reținând că, față de dispozițiile art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condițiile de trimitere a excepției spre soluționare către Tribunal nu sunt îndeplinite.

Apreciază recurenta că instanța trebuia să suspende cauza și să trimită dosarul Tribunalului Argeș, acesta fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Se mai arată că, î n susținerea dreptului său de proprietate asupra terenului notificat, reclamantul a depus declarația dată în anul 1977, potrivit căreia a dobândit imobilul din str. S., în baza unui act sub semnătură privată, nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, în sensul că acesta a fost dobândit printr-un act sub semnătură privată, acest act trebuind să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 11 din Decretul nr. 144/1958, în vigoare la data dobândirii terenului amintit. Sub aspectul obligării C.C.S.D. la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil, recurenta arată că în mod netemeinic instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului.

Se arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit faptul că deși dispoziția a fost emisă în anul 2006 și înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunțării hotărârii și , motivând soluția pe prevederile art. 16 alin. (4), (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a obligat direct instituția recurentă la emiterea deciziei deși, după cum se știe, trebuie parcursă etapa anulării în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor, etapă care depinde exclusiv de evaluatori. Recurenta critică soluția instanței de fond pentru faptul că aceasta a respins cererea de chemare în garanție, apreciind în mod greșit că nu este îndeplinită „ipoteza căderii în pretenții". Or, C.C.S.D.

a chemat în garanție Primăria municipiului Pitești în temeiul atribuțiilor sale în baza Legii nr. 10/2001, respectiv, prevederile art. 16 alin. (2). din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, de a transmite dosarul de despăgubire complet, cu toate înscrisurile obligatorii prevăzute în dispozițiile legale mai sus menționate. Se mai arată că instanța de fond a considerat în mod greșit cererea reconvențională formulată de Comisia Centrală ca fiind inadmisibilă, considerând că printr-o astfel de cerere nu se poate dovedi o situație juridică, instituția recurentă apreciind ca fiind oportună o astfel de cerere reconvențională, deoarece numai așa se pot învedera instanței de judecată anumite lipsuri și inadvertențe constatate în dosarele de despăgubire înregistrate la secretariatul C.C.S.D.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare a tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emisă de Primăria Municipiului Pitești , Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze”. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege, care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Astfel fiind, în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora: - alin. (1): „Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului C.C.S.D., pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”, - alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire secretariatului C.C.S.D.,

însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.” - alin. (2 1 ): „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.” - alin. (2 2 ): „Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

- alin. (3): „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către secretariatul C.C.S.D. a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.” - alin. (4): „Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, secretariatul C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.” - alin. (5): „Secretariatul C.C.S.D.

va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.” - alin. (6): „După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.” Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres, în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.” În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de C.C.S.D.

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație. În cauză, este necontestat că reclamantul a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Pitești, str. S., județul Argeș și că, prin dispoziția din 1 martie 2006, Primarul Municipiului Pitești a propus acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri reclamantului, dosarul fiind transmis către C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 9734/CC. În cauză s-a efectuat verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură. Reclamantul s-a adresat instanței de fond pentru a solicita obligarea C.C.S.D.

să emită decizie pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilul în litigiu și titlul de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, iar instanța de fond a admis în parte cererea sa, obligând pârâta să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele menționate în dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești și respingând cererea de emitere a titlului de conversie acțiuni, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Cu toate acestea, dosarul reclamantului, în care a fost emisă dispoziția a Primarului Municipiului Pitești cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat, deși au trecut câțiva ani de la înregistrare. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererilor reclamanților de emitere a titlurilor de despăgubire se aduc grave prejudicii acestora. Legea nr. 247/2005 este o lege de reparație, iar autoritățile executive ale statului au obligația de a o pune în executare prin derularea procedurilor administrative într-un termen rezonabil compatibil cu Constituția României, dreptul intern și normele internaționale (art. 6 C.E.D.O.). Cum dosarul reclamantului U.Ș. a fost înregistrat la Comisie sub nr. 9734/CC/2006, se reține că nesoluționarea acestuia într-un termen de aproximativ 4 ani și neîndeplinirea obligației de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă nu și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce îi reveneau potrivit Legii nr. 247/2005 și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În ceea ce privește cererea privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sub sancțiunea de daune cominatorii, Înalta Curte apreciază că nu este justificată, această sancțiune nefiind prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 sunt prevăzute penalități pe zi de întârziere pentru ca persoana vătămată să își vadă dreptul restabilit. Acestea se stabilesc în favoarea reclamantului și nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârzierile în executarea hotărârii, acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. În concluzie, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond este la adăpostul criticilor și în ceea ce privește soluția dată cererii privind obligarea la plata de daune cominatorii, precum și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție și a cererii reconvenționale. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 281/F-CONT din 10 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.