ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2978/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul U.Ș. a chemat

în judecată C.C.S.D., solicitând obligarea acesteia să emită de urgență decizia

pentru stabilirea despăgubirilor și titlul de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea,

ce i se cuvin pentru imobilele, teren de 452 mp și construcție în suprafață de 105,3

mp, în prezent demolată, situate în Pitești str. S., preluate abuziv și pentru care

în conformitate cu Legea nr. 10/2001 a formulat notificarea din 22 mai 2001, urmare

căreia Primarul Municipiului Pitești a emis dispoziția din 01 martie 2006, cu propunere

de acordare a despăgubirilor.

Reclamantul a solicitat

și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere,

de la data introducerii acțiunii și până la data emiterii efective a deciziei de

despăgubire, precum și cheltuieli de judecată.

C.C.S.D. a formulat întâmpinare,

invocând excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește emiterea titlului

de conversie, deoarece, potrivit O.U.G. nr. 81/2007, atribuția achitării despăgubirilor

în numerar către persoanele îndreptățite revine A.N.R.P., prin noua Direcție pentru

Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Astfel, Comisia Centrală

emite titlul de despăgubire, iar Autoritatea, în baza opțiunii persoanelor îndreptățite,

emite titlul de conversie sau titlu de plată în condițiile prevăzute de Titlul V

1

din O.U.G. nr. 81/2007.

De asemenea, s-a ridicat

excepția de nelegalitate a dispoziției, emisă de Primăria Municipiului Pitești,

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, pârâta a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

C.C.S.D. a formulat cerere

reconvențională împotriva reclamantului U.Ș., solicitând obligarea acestuia să facă

dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, precum și cerere de

chemare în garanție împotriva Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând

obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii

în pretenții, respectiv daune cominatorii și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 281/F-CONT

din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a r

espins

cererea de sesizare a Tribunalului, secția contencios administrativ cu excepția

de nelegalitate a dispoziției nr. 597/2006;

- a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de

C.C.S.D.

și

a respins cererea de emitere a titlului de conversie acțiuni, ca fiind formulată

împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;

- a

admis în parte cererea

formulată de reclamantul U.Ș., în contradictoriu cu pârâta

C.C.S.D.;

- a o

bligat

pârâta să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele menționate

în dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești;

- a

respins cererea de acordare a daunelor cominatorii;

- a

respins cererea de chemare în garanție a

Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar;

-

a respins

ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de

C.C.S.D.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, a

supra cererii de sesizare

a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției, emisă de

Primăria Municipiului Pitești, că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea

nr. 554/2004

legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, dacă de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, dar în speță, în raport de aceste dispoziții legale, condițiile

de trimitere a excepției spre soluționare către tribunal nu sunt îndeplinite.

Instanța

a apreciat că singura posibilitate pe care o are Comisia, în raport cu competențele

recunoscute de lege, este aceea de a verifica legalitatea respingerii cererii de

restituire în natură, iar dacă constată că această restituire era posibilă, nu va

emite decizia de stabilire a titlului de despăgubire.

În

ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a C.C.S.D., instanța a constatat

că aceasta este întemeiată în ce privește capătul de cerere relativ la emiterea

titlului de conversie în acțiuni la Fondul Proprietatea, față de disp. art. 16

alin. (7) și art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, reținându-se că pârâta

are competențe, potrivit legii, numai în ceea ce privește emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, emiterea titlului de conversie și/sau de plată fiind de competența

A.N.R.P.

Asupra

fondului cererii, instanța a constatat că, deși dispoziția a fost emisă în anul

2006 și înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunțării hotărârii și că, deși legea

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate secretariatului C.C.S.D.,

intervalul de timp scurs de la data emiterii dispoziției din 1 martie 2006, este

suficient de lung pentru a permite soluționarea cererii.

Cu privire

la cererea de acordare a daunelor cominatorii, instanța a constatat că legea specială

nu oferă această posibilitate de acordare a daunelor cominatorii, singurul temei

care ar putea întemeia o asemenea cerere fiind art. 18 alin. (1) rap la alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia dacă instanța obligă autoritatea pârâtă

să

emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau

să efectueze o anumită operațiune administrativă, poate stabili aceste obligații

sub sancțiunea unei penalități aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de

întârziere.

Asupra

cererii reconvenționale formulată de către pârâtă, instanța a apreciat mai întâi

asupra nulității acesteia, față de disp. art. 119 alin. (1) C. proc. civ., reținând

că obiectul cererii, așa cum a fost formulat de către pârâtă, nu poate fi încadrat

în ipoteza textului. Pretenția pe care trebuie să o formuleze pârâtul împotriva

reclamantului nu poate consta în dovedirea unei anumite situații juridice, cel mult,

putând fi interpretată drept o punere în discuție a validității titlului reclamantului.

Or, așa cum s-a reținut mai sus, în argumentarea adusă excepției de nelegalitate,

o asemenea contestare nu este posibilă în stadiul actual al procedurii, cererea

fiind inadmisibilă.

Cu privire

la cererea de chemare în garanție, văzând soluția ce se va pronunța asupra capetelor

2 și 3 din cerere, relativ la daune cominatorii și cheltuieli de judecată și prevederile

art. 60 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinită ipoteza căderii în pretenții

în ce o privește pe reclamantă, cererea a fost respinsă neimpunându-se analizarea

acesteia în fond.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că i

nstanța de fond în mod greșit a respins cererea de sesizare

a Tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispoziției emisă de

Primăria Municipiului Pitești, reținând că, față de dispozițiile art. 4 alin.

(1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condițiile de trimitere a excepției

spre soluționare către Tribunal nu sunt îndeplinite.

Apreciază recurenta că

instanța trebuia să suspende cauza și să trimită dosarul Tribunalului Argeș, acesta

fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea

contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția

în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale,

în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu

modificările și completările ulterioare.

Se mai arată că, î

n susținerea dreptului

său de proprietate asupra terenului notificat, reclamantul a depus declarația dată

în anul 1977, potrivit căreia a dobândit imobilul din str. S., în baza unui act

sub semnătură privată, nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului

notificat, în sensul că acesta a fost dobândit printr-un act sub semnătură privată,

acest act trebuind să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 11 din Decretul

nr. 144/1958, în vigoare la data dobândirii terenului amintit.

Sub aspectul obligării

C.C.S.D. la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil,

recurenta arată că

în

mod netemeinic instanța de fond a statuat o astfel de obligație, neținând cont de

aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantului.

Se arată că instanța de

fond a interpretat în mod greșit faptul că deși dispoziția a fost emisă în anul

2006 și înaintată la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 247/2005, până la data pronunțării hotărârii și

, motivând soluția pe

prevederile art. 16 alin. (4), (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

a obligat direct instituția recurentă la emiterea deciziei deși, după cum se știe,

trebuie parcursă etapa anulării în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al

despăgubirilor, etapă care depinde exclusiv de evaluatori.

Recurenta critică soluția

instanței de fond pentru faptul că aceasta a respins cererea de chemare în garanție,

apreciind în mod greșit că nu este îndeplinită „ipoteza căderii în pretenții".

Or, C.C.S.D. a chemat

în garanție Primăria municipiului Pitești în temeiul atribuțiilor sale în baza Legii

nr. 10/2001, respectiv, prevederile art. 16 alin. (2). din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, de a transmite dosarul de despăgubire complet, cu toate înscrisurile

obligatorii prevăzute în dispozițiile legale mai sus menționate.

Se mai arată că instanța

de fond a considerat în mod greșit cererea reconvențională formulată de Comisia

Centrală ca fiind inadmisibilă, considerând că printr-o astfel de cerere nu se poate

dovedi o situație juridică, instituția recurentă apreciind ca fiind oportună o astfel

de cerere reconvențională, deoarece numai așa se pot învedera instanței de judecată

anumite lipsuri și inadvertențe constatate în dosarele de despăgubire înregistrate

la secretariatul C.C.S.D.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

În ceea ce privește motivul

de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins

cererea de sesizare a

tribunalului cu soluționarea excepției de nelegalitate

a

dispoziției emisă de Primăria

Municipiului Pitești

,

Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 262/2007: „Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând

că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă

cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă

niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate

fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios

administrativ competentă să o soluționeze”.

În conformitate cu dispozițiile

alin. (2) al acestui articol: „Instanța de contencios administrativ se pronunță,

după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral

emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează

a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii

actului administrativ”.

Prima instanță, verificând

îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins

în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor

art. 5 alin. (2) din aceeași lege, care exceptează de la controlul de legalitate

înfăptuit de instanțele de contencios administrativ „actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură

judiciară”. Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr.

10/2001.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Legea nr. 247/2005 stabilește

procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în

vederea emiterii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Astfel fiind, în speță

sunt aplicabile prevederile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:

- alin. (1): „Deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite

cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda

ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect

al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri

care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau

regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

secretariatului C.C.S.D., pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar

nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.”,

- alin. (2): „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată,cu modificările și completările ulterioare

care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării

în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire

secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz,

ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate

de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului

obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice

acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită

și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

- alin. (2

1

):

„Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe

județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

C.C.S.D., însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului,

ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”

- alin. (2

2

):

„Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care

atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.

- alin.

(3):

„În termen de

30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit

prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea,

pe bază de proces-verbal de predare-primire, către secretariatul C.C.S.D. a tuturor

documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin

care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală

și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

- alin.

(4):

„Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, secretariatul

C.C.S.D. procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința

verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.”

- alin.

(5):

„Secretariatul

C.C.S.D. va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în

care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care

acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,

în vederea întocmirii raportului de evaluare.”

- alin.

(6):

„După primirea dosarului,

evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate,

și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest

raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile

de despăgubire.”

Legiuitorul a menționat

în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare

de către evaluatorul numit.

În mod expres, în

art. 16 alin. (7) al acestui act normativ, se menționează că „în baza raportului

de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.”

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7), care reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca

despăgubire, iar în cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite

de C.C.S.D. până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,

actualizate cu indicele de inflație.

În cauză, este necontestat

că reclamantul a solicitat ca în baza Legii nr. 10/2001 să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Pitești, str. S., județul Argeș și că, prin dispoziția

din 1 martie 2006, Primarul Municipiului Pitești a propus acordarea de măsuri reparatorii

sub formă de titluri de despăgubiri reclamantului, dosarul fiind transmis către

C.C.S.D. și înregistrat sub nr. 9734/CC.

În cauză s-a efectuat

verificarea legalității măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Reclamantul s-a adresat

instanței de fond pentru a solicita obligarea C.C.S.D. să emită decizie pentru stabilirea

despăgubirilor pentru imobilul în litigiu și titlul de conversie în acțiuni la Fondul

Proprietatea, iar instanța de fond a admis în parte cererea sa, obligând pârâta

să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor pentru imobilele menționate în

dispoziția emisă de Primarul Municipiului Pitești și respingând cererea de emitere

a titlului de conversie acțiuni, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite

de calitate procesuală pasivă.

Criticile din motivele

de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sunt nefondate.

După cum s-a arătat, Legea

nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele

în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005

nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia Centrală

a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin decizia din 16

septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va

fi cea a înregistrării.

Cu toate acestea, dosarul

reclamantului, în care a fost emisă dispoziția a Primarului Municipiului Pitești

cu propunere de acordare a despăgubirilor, nu a fost soluționat, deși au trecut

câțiva ani de la înregistrare.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu

poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval

de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze

într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O.,

garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii

în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă

atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea

acestei proceduri.

Doctrina europeană a arătat

că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită

după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie

apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret.

Curtea de la Strasbourg

a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru

a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces,

în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie « civilă

», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar

el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea

jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.

În opinia Curții de la

Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție

de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special,

în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

Activitatea pârâtei trebuie

organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure

rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei

de a tergiversa soluționarea cererilor reclamanților de emitere a titlurilor de

despăgubire se aduc grave prejudicii acestora.

Legea nr. 247/2005 este

o lege de reparație, iar autoritățile executive ale statului au obligația de a o

pune în executare prin derularea procedurilor administrative într-un termen rezonabil

compatibil cu Constituția României, dreptul intern și normele internaționale (art.

6 C.E.D.O.).

Cum dosarul reclamantului

U.Ș. a fost înregistrat la Comisie sub nr. 9734/CC/2006, se reține că nesoluționarea

acestuia într-un termen de aproximativ 4 ani și neîndeplinirea obligației de a emite

un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noțiunii de bun garantat de

art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă nu

și-a îndeplinit toate obligațiile legale ce îi reveneau potrivit Legii nr. 247/2005

și, în consecință, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În ceea ce privește cererea

privind emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire sub sancțiunea de daune

cominatorii, Înalta Curte apreciază că nu este justificată, această sancțiune nefiind

prevăzută de art. 18 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 18 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004 sunt prevăzute penalități pe zi de întârziere pentru ca persoana vătămată

să își vadă dreptul restabilit. Acestea se stabilesc în favoarea reclamantului și

nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârzierile în executarea hotărârii,

acordate în cadrul procedurii speciale de executare prevăzută de art. 24 din Legea

nr. 554/2004.

Pe de altă parte, prin

art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare

a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărârile definitive și irevocabile,

procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

În concluzie, Înalta Curte

constată că soluția instanței de fond este la adăpostul criticilor și în ceea ce

privește soluția dată cererii privind obligarea la plata de daune cominatorii, precum

și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție și

a cererii reconvenționale.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 281/F-CONT din 10 decembrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 mai 2011.