ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 11 februarie 2011, reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) solicitând obligarea pârâtei CCSD să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent Dispoziției nr. 2031/2006, emisă de Primăria Municipiului Pitești, reprezentând restituirea în echivalent a imobilului teren situat în Pitești, str. Dacia nr. 7, județul Argeș. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2343 din 11 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 18283/CC de la A.C., titularul drepturilor de despăgubire.

Ulterior, la data de 23 noiembrie 2010, a înaintat o notificare către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarul către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în prezent nu i s-a răspuns la notificare și, deși dosarul se află înregistrat la autoritatea pârâtă de 5 ani, aceasta nu au respectat prevederile legale. S-a arătat că prin Dispoziția nr. 2031 din 7 iunie 2006, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul lui A.C. la restituirea în echivalent a imobilului situat în Pitești, str. Dacia nr. 7, județul Argeș, în baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Dispoziția Primarului a fost înregistrată la CCSD, împreună cu tot dosarul de despăgubire, sub nr. 18283/CC, iar pârâta avea obligația să verifice legalitatea soluției de respingere a cererii de restituire a bunului în natură, să transmită dosarul unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare asupra cuantumului despăgubirilor și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire. A mai susținut că și dacă această procedură administrativă nu este prevăzută de Legea nr. 247/2005 a se derula într-un anumit termen, se poate aprecia ca se aplică dreptul comun în materie, așa încât cele trei etape de operațiuni administrative trebuie parcurse în 30 de zile. Chiar dacă nu s-ar aplica termenul de 30 de zile, trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 paragraf.

1 din Convenția europeană a drepturilor omului și dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituția României, astfel încât cererea de despăgubiri să fie soluționată în mod efectiv într-un termen rezonabil. Prin Sentința nr. 205 din 16 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat Comisia să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire potrivit Dispoziției nr. 2031 din 7 iunie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești și să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - Prin Dispoziția Primarului mun. Pitești nr. 2031 din 7 iunie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafață de 600 mp, preluat fără titlu de la autorii lui A.C. Notificarea și documentația aferentă au fost înaintate Secretariatului CCSD (fila 8). - Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2343 la 11 noiembrie 2010 la BNP A.S. din Pitești, A.C.

a transmis către reclamant, cu titlu oneros, dreptul său de a primi despăgubirile la care se referă Dispoziția nr. 2031 din 7 iunie 2006. Părțile au prevăzut ca cesionarul să se substituie cedentului în cazul tuturor procedurilor de retrocedare, acordare de despăgubiri sau alte măsuri compensatorii pentru terenul de 600 mp și să notifice autoritățile competente pentru retrocedare/despăgubiri.(fila 11). - Cesionarul a înaintat notificare către ANRP la data de 23 noiembrie 2010, solicitând comunicarea stadiului soluționării dosarului de despăgubiri și desemnarea unui evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care evaluarea nu a fost încă realizată (fila 10). În acest context faptic, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 16 alin. (2), (4), (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatând că, în speță, deși Dispoziția Primarului municipiului Pitești a fost înaintată Secretariatului CCSD așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (2) sus arătate, C.C.S.D.

nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire. Este adevărat că Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor, dar acesta nu înseamnă că autoritatea publică în domeniu este îndreptățită să își aloce cât timp consideră ea pentru a parcurge toate fazele procesului administrativ de acordare a despăgubirilor. A mai reținut că este esențial pentru respectarea legii - inclusiv a art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul atingerii scopului ei nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca soluționarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorității publice să se asigure de respectarea prescripțiilor legii în activitatea ei, cât și destinatarului legii și despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa.

Or, a apreciat prima instanță, aproape cinci ani, cât a trecut de la emiterea Dispoziției Primarului municipiului Pitești și înaintarea ei la C.C.S.D. și, respectiv, până în prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluționare a dosarului, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a realizat până în prezent nici evaluarea imobilului pentru care Primarul mun. Pitești a propus despăgubiri. Cu atât mai puțin se poate vorbi de termen rezonabil dacă se pornește de la anul 2001, când A.C. a formulat Notificare în baza Legii nr. 10/2001 (fila 17). Curtea de apel nu a făcut referire în prezenta hotărâre la „principiul neplafonării și evaluării la valoarea de piață", așa cum a completat reclamantul cererea sa la termenul de judecată din 16 martie 2011, întrucât necesitatea aplicării principiului respectiv și evaluarea acestuia pot fi făcute doar după realizarea raportului de expertiză de către evaluatorul agreat de CCSD.

A dispune în prezent respectarea unui anume principiu la o expertiză viitoare pe de o parte prezumă, fără temei, că evaluatorul nu va respecta legea, iar pe de altă parte presupune ca instanța de față să verifice dacă principiul la care face referire reclamantul este legal și impus de lege. Ori astfel de verificări pot fi făcute numai după efectuarea expertizei, după formularea eventualelor obiecțiunilor de către persoanele îndreptățite, respectiv dup emiterea deciziei. De asemenea, instanța de fond nu a examinat solicitarea de obligare a CCSD la plata unor penalități, făcută verbal de apărătorul reclamantului în concluziile orale pe fondul cauzei, întrucât nu a fost formulată legal din punct de vedere formal, inclusiv sub aspectul momentului invocării ei.

Constatând îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., apreciindu-se că sentința este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a ținut seama de Decizia CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare respectiv în ordinea înregistrărilor, și de faptul că dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisie la data de 15 septembrie 2008, așa încât nu se poate pune în discuție încălcarea termenului rezonabil consfințit de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a statuat prin jurisprudența sa că termenul rezonabil pentru soluționarea unei cauze este termenul de 6 luni. De asemenea s-a susținut că, în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta-pârâtă, soluția corectă era aceea de reducere a sumei acordate reclamanților în considerarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., având în vedere obiectul pricinii și munca avocatului depusă cu ocazia soluționării pricinii. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., a normelor legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței atacate. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinței aflate în control judiciar, obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanți a vizat obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, urmare a evaluării în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 conform Dispoziției Primarului Municipiului Pitești nr. 2031/2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale menționate.

Abordarea solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției europene a drepturilor omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele problemei. Dispozițiile Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un asemenea termen nu se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege - aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se soluționează cererile. În lipsa unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și Convenția europeană a drepturilor omului.

Omisiunea legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat de art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și care constituie o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil. Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în procedura administrativă preliminară. În speță demersurile pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu au început în anul 2001 prin notificarea nr. 2596/15673/2001, astfel că, în mod corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat. În acest context, dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție de natură a proteja și respecta dreptul de proprietate al reclamanților.

În privința cheltuielilor de judecată instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 274(1) C. proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dispozițiile art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză cu atât mai mult cu cât însăși recurenta a precizat că are cunoștință de pretențiile intimaților de la data înregistrării dosarului lor la Comisie, respectiv 15 septembrie 2008 . Cererea de reducere a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, neexistând un criteriu obiectiv în baza căruia să se procedeze la o asemenea operațiuni și neputându-se susține în mod rezonabil că suma de 1000 lei este nepotrivit de mare.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 205 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011. Procesat de GGC - DG