ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5431/2011

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 11 februarie 2011,

reclamantul C.G. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) solicitând obligarea pârâtei CCSD să emită

decizia reprezentând titlu de despăgubire aferent Dispoziției nr. 2031/2006,

emisă de Primăria Municipiului Pitești, reprezentând restituirea în echivalent

a imobilului teren situat în Pitești, str. Dacia nr. 7, județul Argeș.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2343

din 11 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile

litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 18283/CC de la A.C., titularul

drepturilor de despăgubire.

Ulterior, la data de

23 noiembrie 2010, a înaintat o notificare către Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarul către

un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în

prezent nu i s-a răspuns la notificare și, deși dosarul se află înregistrat la

autoritatea pârâtă de 5 ani, aceasta nu au respectat prevederile legale.

S-a arătat că prin

Dispoziția nr. 2031 din 7 iunie 2006, necontestată, emisă de Primarul

Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul lui A.C. la restituirea în

echivalent a imobilului situat în Pitești, str. Dacia nr. 7, județul Argeș, în

baza art. 26 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001. Dispoziția Primarului a

fost înregistrată la CCSD, împreună cu tot dosarul de despăgubire, sub nr.

18283/CC, iar pârâta avea obligația să verifice legalitatea soluției de

respingere a cererii de restituire a bunului în natură, să transmită dosarul

unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare asupra cuantumului

despăgubirilor și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

A mai susținut că și

dacă această procedură administrativă nu este prevăzută de Legea nr. 247/2005 a

se derula într-un anumit termen, se poate aprecia ca se aplică dreptul comun în

materie, așa încât cele trei etape de operațiuni administrative trebuie

parcurse în 30 de zile. Chiar dacă nu s-ar aplica termenul de 30 de zile,

trebuie să se dea eficiență dispozițiilor art. 6 paragraf. 1 din Convenția

europeană a drepturilor omului și dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, precum și dispozițiilor

art. 11 și 20 din Constituția României, astfel încât cererea de despăgubiri să

fie soluționată în mod efectiv într-un termen rezonabil.

Prin Sentința nr. 205

din 16 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul

C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a obligat Comisia să emită decizia reprezentând

titlu de despăgubire potrivit Dispoziției nr. 2031 din 7 iunie 2006 emisă de

Primarul municipiului Pitești și să plătească reclamantului suma de 1.000 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Prin Dispoziția

Primarului mun. Pitești nr. 2031 din 7 iunie 2006 s-a propus acordarea de

despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, pentru terenul

în suprafață de 600 mp, preluat fără titlu de la autorii lui A.C. Notificarea

și documentația aferentă au fost înaintate Secretariatului CCSD (fila 8).

- Prin contractul de

cesiune autentificat sub nr. 2343 la 11 noiembrie 2010 la BNP A.S. din Pitești,

A.C. a transmis către reclamant, cu titlu oneros, dreptul său de a primi

despăgubirile la care se referă Dispoziția nr. 2031 din 7 iunie 2006. Părțile

au prevăzut ca cesionarul să se substituie cedentului în cazul tuturor

procedurilor de retrocedare, acordare de despăgubiri sau alte măsuri

compensatorii pentru terenul de 600 mp și să notifice autoritățile competente

pentru retrocedare/despăgubiri.(fila 11).

- Cesionarul a

înaintat notificare către ANRP la data de 23 noiembrie 2010, solicitând

comunicarea stadiului soluționării dosarului de despăgubiri și desemnarea unui

evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, în cazul în care

evaluarea nu a fost încă realizată (fila 10).

În acest context

faptic, instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 16 alin. (2), (4), (5) și

(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, constatând că, în speță, deși

Dispoziția Primarului municipiului Pitești a fost înaintată Secretariatului

CCSD așa cum impun dispozițiile art. 16 alin. (2) sus arătate, C.C.S.D. nu a

emis decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Este adevărat că

Legea nr. 247/2005 nu impune un termen de soluționare a dosarelor privind

acordarea despăgubirilor, dar acesta nu înseamnă că autoritatea publică în

domeniu este îndreptățită să își aloce cât timp consideră ea pentru a parcurge

toate fazele procesului administrativ de acordare a despăgubirilor.

A mai reținut că este

esențial pentru respectarea legii - inclusiv a art. 1 din Protocolul Adițional

la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

în sensul atingerii scopului ei nu doar ca dosarul să fie soluționat, ci și ca

soluționarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorității

publice să se asigure de respectarea prescripțiilor legii în activitatea ei,

cât și destinatarului legii și despăgubirilor să se bucure efectiv și cât mai

curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de

proprietatea sa.

Or, a apreciat prima

instanță, aproape cinci ani, cât a trecut de la emiterea Dispoziției Primarului

municipiului Pitești și înaintarea ei la C.C.S.D. și, respectiv, până în

prezent, nu constituie un termen rezonabil, normal, de soluționare a dosarului,

cu atât mai mult cu cât pârâta nu a realizat până în prezent nici evaluarea

imobilului pentru care Primarul mun. Pitești a propus despăgubiri. Cu atât mai

puțin se poate vorbi

de termen rezonabil dacă se pornește de la anul 2001, când A.C. a formulat

Notificare în baza Legii nr. 10/2001 (fila 17).

Curtea de apel nu a

făcut referire în prezenta hotărâre la „principiul neplafonării și evaluării la

valoarea de piață", așa cum a completat reclamantul cererea sa la termenul

de judecată din 16 martie 2011, întrucât necesitatea aplicării principiului

respectiv și evaluarea acestuia pot fi făcute doar după realizarea raportului

de expertiză de către evaluatorul agreat de CCSD. A dispune în prezent

respectarea unui anume principiu la o expertiză viitoare pe de o parte prezumă,

fără temei, că evaluatorul nu va respecta legea, iar pe de altă parte presupune

ca instanța de față să verifice dacă principiul la care face referire

reclamantul este legal și impus de lege. Ori astfel de verificări pot fi făcute

numai după efectuarea expertizei, după formularea eventualelor obiecțiunilor de

către persoanele îndreptățite, respectiv dup emiterea deciziei.

De asemenea, instanța

de fond nu a examinat solicitarea de obligare a CCSD la plata unor penalități,

făcută verbal de apărătorul reclamantului în concluziile orale pe fondul

cauzei, întrucât nu a fost formulată legal din punct de vedere formal, inclusiv

sub aspectul momentului invocării ei.

Constatând

îndeplinite condițiile art. 274 C. proc. civ. instanța a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu

de avocat.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., apreciindu-se că

sentința este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a ținut seama de Decizia

CCSD nr. 2815 din 16 septembrie 2008 cu privire la modalitatea de transmitere a

dosarelor spre evaluare respectiv în ordinea înregistrărilor, și de faptul că

dosarul reclamantului a fost înregistrat la Comisie la data de 15 septembrie

2008, așa încât nu se poate pune în discuție încălcarea termenului rezonabil consfințit

de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului cu atât mai mult cu cât

Curtea Europeană a statuat prin jurisprudența sa că termenul rezonabil pentru

soluționarea unei cauze este termenul de 6 luni.

De asemenea s-a

susținut că, în privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată

recurenta-pârâtă, soluția corectă era aceea de reducere a sumei acordate

reclamanților în considerarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere

obiectul pricinii și munca avocatului depusă cu ocazia soluționării pricinii.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurentă, a dispozițiilor art. 304

1

C.

proc. civ., a normelor legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței atacate.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a considerentelor sentinței aflate în control judiciar,

obiectul cererii în contencios administrativ formulate de reclamanți a vizat

obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire,

urmare a evaluării în condițiile art. 16 alin. (5) și (6) ale Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 conform Dispoziției Primarului Municipiului Pitești nr.

2031/2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale menționate.

Abordarea

solicitărilor reclamantului în temeiul Legii nr. 247/2005, a Convenției

europene a drepturilor omului (art. 6 § 1) este corectă, iar invocarea de către

recurentă a Deciziei nr. 2815/2008 potrivit căreia ordinea de soluționare a

dosarelor este cea a înregistrării lor la Comisie nu schimbă cu nimic datele

problemei.

Dispozițiile

Capitolului V intitulat „Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor" din Titlul VII „Regimul stabilirii și plata despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 (privind

reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri

adiacente) cu modificările și completările ulterioare nu prevăd un termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Un asemenea termen nu

se regăsește nici în Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din lege -

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și nici în Decizia nr. 2815/2008 prin care

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a stabilit ordinea în care se

soluționează cererile.

În lipsa unei

dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a cererii

fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, instanța de

judecată este datoare a exercita un control asupra dreptului de apreciere al

autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor

fundamentale ale cetățenilor garantate atât de Constituția României cât și

Convenția europeană a drepturilor omului.

Omisiunea

legiuitorului se poate complini prin raportare la termenul rezonabil consacrat

de art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și care constituie o

componentă esențială a dreptului la un proces echitabil.

Garanția unui proces

echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă, ci și în

procedura administrativă preliminară.

În speță demersurile

pentru restituirea în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu au

început în anul 2001 prin notificarea nr. 2596/15673/2001, astfel că, în mod

corect s-a apreciat că termenul rezonabil a fost încălcat.

În acest context,

dată fiind situația de fapt reținută de prima instanță, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că soluția de admitere a acțiunii și de obligare a

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia

reprezentând titlu de despăgubire este singura soluție de natură a proteja și

respecta dreptul de proprietate al reclamanților.

În privința

cheltuielilor de judecată instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art.

274(1) C. proc. civ. conform cărora „partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Dispozițiile

art. 275 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză cu atât mai mult cu cât

însăși recurenta a precizat că are cunoștință de pretențiile intimaților de la

data înregistrării dosarului lor la Comisie, respectiv 15 septembrie 2008 .

Cererea de reducere a

cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, neexistând un criteriu obiectiv

în baza căruia să se procedeze la o asemenea operațiuni și neputându-se susține

în mod rezonabil că suma de 1000 lei este nepotrivit de mare.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 205 din 16 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - DG