ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent Dispoziției nr. 648/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești, reprezentând restituirea în echivalent a imobilului teren și construcție demolată, situat în Pitești, str. V. nr. 39, județul Argeș. În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2474 din 24 noiembrie 2010, încheiat la B.N.P. A.S., a cumpărat drepturile litigioase ce fac obiectul Dosarului nr. 32376/CC de la T.G.C., titularul drepturilor de despăgubire.

A mai precizat reclamantul că, ulterior, la 25 noiembrie 2010, a înaintat o notificare către A.N.R.P., prin care a solicitat autorității pârâte trimiterea dosarului către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nu au fost respectate prevederile legale, deși dosarul se află înregistrat la autoritatea pârâtă de cca. 4 ani. Totodată, prin Dispoziția nr. 648 din 23 ianuarie 2007, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Pitești, a fost recunoscut dreptul lui T.G.C. la restituirea în echivalent a imobilului situat în Pitești, str. V. nr. 39, județul Argeș, naționalizat prin Decretul nr. 440/1986, restituirea în natură nefiind posibilă devreme ce construcția de 52,7 mp.

a fost demolată, iar vechiul amplasament al terenului de 145 mp. este ocupat de construcția blocului A4a și zona funcțională a acestuia, inclusiv a blocurilor Z4 și Z5. Reclamantul a mai arătat că dosarul împreună cu Dispoziția nr. 648/2007, au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 32376/CC, fără a fi soluționat până la introducerea acțiunii, și cu toate că această obligație nu este prevăzută de lege, condiționat de respectarea unui anumit termen, acesta trebuie să fie unul rezonabil potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în aplicarea art. 6 paragraf 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare ridicând excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 648/2007, emisă de Primăria Municipiului Pitești potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținându-se că dreptul de proprietate asupra terenului notificat nu a fost dovedit de către cedent, deoarece acesta nu a depus un act de proprietate în formă autentică, cerută de art. 2 din Decretul nr. 221/1950 și Decretul nr. 144/1958, ca atare, reclamantul neputând fi considerat persoană îndreptățită, astfel că dispoziția primarului a fost emisă cu încălcarea legii. S-a mai arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, cererea fiind înregistrată la Secretariatul Comisie Centrale sub nr. 32376/CC, în etapa evaluării constatându-se aspectele de nelegalitate a dispoziției nr. 648/2007.

De asemenea, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantului, solicitând obligarea acestuia să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat, precum și cerere de chemare în garanție împotriva Primăriei Municipiului Pitești, prin Primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor la care ar fi obligată pârâta, în ipoteza căderii în pretenții. Prin Sentința nr. 228/F din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de sesizare a tribunalului, secția contencios administrativ, cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 648/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești.

Instanța a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilele menționate în Dispoziția nr. 648/2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Pitești prin Primar.

Instanța a apreciat neîndeplinite condițiile de trimitere a excepției de nelegalitate către tribunal, față de dispozițiile, art. 4 alin. (1) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând că fondul cauzei îl reprezintă obligarea Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor să emită decizia de stabilire a despăgubirilor și titlul de conversie în acțiuni, în raport cu prevederile art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedură ce are în vedere etapa ulterioară celei de stabilire a îndreptățirii persoanei la reparație, în condițiile legii speciale, în care autoritățile competente sunt chemate să verifice tocmai dacă persoana respectivă poate primi despăgubiri. Sub acest aspect, s-a mai reținut că legea nu conferă Comisiei atribuții în privința verificării legalității stabilirii calității de persoană îndreptățită, acest aspect putând fi cenzurat numai în procedurile speciale, reglementate de Legea nr. 10/2001.

Repunerea în discuție a calității de persoană îndreptățită, nu se poate face în procedura de față, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competențele comisiei fiind limitate de prevederile exprese ale acestuia. A mai argumentat instanța fondului că în ipoteza în care s-ar releva că persoana în discuție nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, s-a statuat constant, că terțele persoane interesate pot ataca dispoziția prin care se recunoaște calitatea de persoană îndreptățită în procedura dreptului comun, civilă, efectele dispoziției primarului nefiind cele specifice unui act administrativ, ci având valoarea unui act de proprietate. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că deși dispoziția a fost emisă în anul 2007, iar în anul 2008, se afla, împreună cu dosarul, la autoritatea pârâtă, aceasta nu a procedat potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.

S-a mai apreciat că deși legea nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervalul de timp în care, în cazul de față, Comisia nu a îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005, depășește un termen rezonabil, necesar autorității pârâte pentru demararea procedurii în dosarele cu care este învestită, ținând seama de numărul mare de cereri, de complexitatea procedurilor, dar și de poziția persoanei îndreptățite la despăgubiri, în condițiile legii speciale, în vederea soluționării dosarului. Prima instanță a procedat la examinarea admisibilității cererii reconvenționale formulate, apreciind că față de dispozițiile art. 119 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul cererii, așa cum a fost formulat de către pârâtă, nu poate fi încadrat în ipoteza textului de lege, pretenția neputând consta în dovedirea unei anumite situații juridice. S-a constatat de asemenea că nu se impune analizarea cererii de chemare în garanție pe fond, în raport cu soluția ce se va pronunța asupra cererii principale, respectiv cu neîndeplinirea ipotezei căderii în pretenții în ce o privește pe pârâtă. Statul Român, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a atacat cu recurs sentința menționată, întemeindu-și criticile pe prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a arătat, cu privire la excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 648/2007, emise de Primarul Municipiului Pitești, că instanța de fond trebuia să suspende cauza și să sesizeze Tribunalul Argeș, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, ale cărui prevederi sunt pe deplin aplicabile, pentru că, de vreme ce dispozițiile emise de autoritățile administrației publice locale în executarea Legii nr. 10/2001 sunt supuse controlului de legalitate exercitate de prefect, înseamnă că sunt acte administrative și pot forma obiect al excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea instanței, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că în situația în care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, așa cum a solicitat prin cererea reconvențională - respinsă ca inadmisibilă -, nu poate fi obligată la emiterea unei decizii în care să fie consemnată și valoarea aferentă terenului. A precizat că, în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului, a fost depusă numai o autorizație de înstrăinare (nr. 170 din 14 octombrie 1971), nu și un act autentic translativ de proprietate, conform reglementărilor cuprinse într-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 221/1950 și Decretul nr. 144/1958.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, recurentul - pârât a arătat că Primăria Municipiului Pitești, în calitate de entitate notificată, avea obligația legală să trimită dosarul aferent notificării, însoțit de actele prevăzute de pct. 16.5 din H.G. nr. 1095/2005, dar nu a transmis dovada dreptului de proprietate asupra terenului, dosarul aferent Dispoziției nr. 648/2007, pe care recurentul - pârât o consideră nelegală, fiindu-i remis, din acest motiv, prin Adresa nr. 32376/CC din 8 martie 2011. În fine, recurentul - pârât a criticat sentința pentru netemeinicie, arătând, pe de o parte, că ordinea de soluționare a dosarelor se stabilește potrivit regulilor și criteriilor prevăzute în Decizia nr. 2815 din 16 august 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ordinea înregistrării.

Pe de altă parte, a arătat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și nu a fost încălcat termenul rezonabil, pentru că procedura nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci presupune parcurgerea etapelor prevăzute în art. 16 alin. (1) - (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește dosarul de despăgubire nr. 32376/CC a fost parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarului, dar în cadrul etapei analizării documentației s-a constatat lipsa titlului de proprietate asupra terenului, fiind solicitate completări, conform celor menționate anterior. Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., dar a depus la dosar note scrise prin care a răspuns motivelor de recurs. În esență, a arătat că excepția de nelegalitate este inadmisibilă, întrucât dispoziția emisă de primar în procedura Legii nr. 10/2001 nu este un act administrativ supus prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, ci un act juridic civil, unilateral, de dispoziție, cu caracter patrimonial (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 1626 din 10 martie 2010) și că Dosarul nr. 32376/CC a fost înregistrat la pârâtă în urmă cu 4 ani, nefiind soluționat într-un termen rezonabil. În ceea ce privește dovada dreptului de proprietate asupra terenului, intimatul - reclamant a invocat prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a precizat că cedentului T.G.C.

i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în considerarea situației juridice decurgând din Decretul de expropriere nr. 440/1988, în care autoarea cedentului figurează la poziția 1 - borderoul 73, eliberat de I.J.G.C.L. Argeș. Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Intimatul - reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul din Pitești, str. V. nr. 39, județul Argeș, compus din teren în suprafață de 145 mp și construcție în suprafață de 52,37 mp, în prezent demolată.

Calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a fost stabilită prin Dispoziția nr. 648 din 23 ianuarie 2007, emisă de Primarul Municipiului Pitești pe numele beneficiarului T.G.C., care i-a cedat drepturile sale intimatului - reclamant, prin contractul de cesiune autentificat cu nr. 2474 din 24 noiembrie 2010 la BNP A.S. din Pitești. Dosarul aferent Dispoziției nr. 648/2007 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 32376/CC, încă înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 (potrivit susținerilor recurentului - pârât). În raport cu aceste elemente factuale, soluția pronunțată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, potrivit considerentelor ce vor fi detaliate în continuare.

Cu privire la excepția de nelegalitate a dispoziției emise de entitatea notificată în temeiul Legii nr. 10/2001. Excepția de nelegalitate reglementată în art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect numai acte administrative unilaterale supuse regimului contenciosului administrativ, adică actele juridice care întrunesc dubla condiție de a se încadra în definiția actului administrativ, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege și de a fi susceptibile să fie supuse controlului de legalitate în temeiul Legii nr. 54/2004 și pe calea unei acțiuni directe.

Dispoziția prin care entitatea deținătoare, indiferent de forma juridică a acesteia, soluționează o notificare privind restituirea unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii nr. 10/2001, este un act juridic civil supus contestării la secția civilă a tribunalului, conform art. 26 din actul normativ menționat, neputând face obiect al controlului instanței de contencios administrativ prin intermediul excepției de nelegalitate.

Împrejurarea că, în temeiul unor prevederi speciale și exprese ale legii, prefectul exercită controlul de legalitate asupra deciziilor sau dispozițiilor emise de autoritățile publice locale care au calitatea de entități deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, nu schimbă natura juridică a actului respectiv, nefiind de acceptat o interpretare potrivit căreia deciziile sau dispozițiile prin care se stabilește dreptul la măsuri reparatorii să fie calificate ca fiind civile sau administrative exclusiv în raport cu calitatea de subiect de drept public sau privat a entității deținătoare. Recurentul - pârât, în esență, a motivat neemiterea titlului de despăgubire prin identificarea lipsei dovezilor privind dreptul de proprietate al autorului cedentului asupra terenului notificat.

Judecătorul fondului a apreciat însă corect că, în contextul în care, potrivit art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are doar atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, intervalul de timp în care, în cazul de față, nu a fost îndeplinit nici un act în procedura Legii nr. 247/2005 nu poate fi calificat ca fiind rezonabil. Într-adevăr, complexitatea etapelor procedurale reglementate în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 constituie doar unul dintre criticile de apreciere a respectării termenului rezonabil, neputând constitui o justificare rezonabilă pentru o conduită arbitrară, de totală pasivitate, a autorității publice, în condițiile în care principiul soluționării cauzelor într-un termen rezonabil constituie o garanție a caracterului echitabil al procedurilor administrative și judiciare.

Or, în speță, din înscrisurile administrate rezultă că, deși dosarul și documentația aferentă au fost înregistrate de Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în cursul anului 2008, primul demers în vederea completării dosarului a fost efectuat, prin Adresa nr. 32376/CC/8 martie 2011, după înregistrarea cererii de chemare în judecată la Curtea de Apel Pitești.

În plus, instanța de control judiciar constată că acest demers, efectuat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a susținut că, în lipsa unui act autentic de cumpărare a terenului de către autoarea notificatorului, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că nu poate emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, nu numai că excede atribuțiilor prevăzute de art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar ignoră cu totul prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: Art. 22 „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

Terenul de 145 mp pentru care Primarul Municipiului Pitești a stabilit dreptul de restituire prin echivalent se încadrează în ipoteza normei juridice citate, figurând ca fiind expropriat prin Decretul nr. 440/1986, conform borderoului nr. 73 din 3 iunie 1988 (fila 18 dosar fond), pe numele autoarei cedentului, T.E., prezumția născută din înscrierea imobilului în anexa decretului de expropriere fiind întărită prin autorizația de înstrăinare nr. 170 din 14 octombrie 1971, emisă de Consiliul Regular al Municipiului Pitești ca urmare a cererii adresate de Ș.M., în vederea înstrăinării terenului către M. (ulterior T.) E. Cu privire la respingerea cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție.

Instanța de fond a reținut corect că, în raport cu obiectul enunțat de pârât - și anume obligarea pârâtului să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat cererea reconvențională nu se încadrează în prevederile art. 119 alin. (1) C. proc. civ. („pretenții în legătură cu cererea reclamantului”), tinzând la dovedirea unei situații juridice. Aceeași este situația și în privința cererii de chemare în garanție, care nu se întemeiază pe existența unei obligații care ar putea fi pusă în sarcina chematului în garanție, în ipoteza în care pârâtul „ar cădea în pretenții”, obiectul acțiunii principale vizând obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ce intră în sarcina exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 13 și 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

De altfel, în motivele de recurs, recurentul - pârât nu critică soluția din perspectiva regulilor procedurale specifice acestor instituții juridice, argumentele invocate subsumându-se ideii lipsei dovezii dreptului de proprietate asupra terenului pentru care se pretind despăgubiri și fiind analizate în contextul dezlegărilor asupra fondului cauzei. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 228 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2012. Procesat de GGC - DG