ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestuia la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Tulcea. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a dispus plata de despăgubiri pentru acest imobil prin dispoziția din 31 decembrie 2006 a Primăriei Tulcea și această plată nu a fost realizată până în prezent datorită faptului că imobilul nu a fost evaluat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat conexarea prezentei cauze cu pricina ce formează obiectul Dosarului nr. 5677/2/2009 aflat pe rolul Curții de Apel București, iar pe fond, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât Legea nr. 247/2005 stabilește o serie de etape pentru acordarea despăgubirilor, iar dosarul reclamantei urmează să fie analizat în raport de ordinea de înregistrare și, în plus, mai sunt necesare o serie de acte privind descrierea imobilului supus evaluării.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 2448 din 25 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția conexității invocată de către pârât și a admis acțiunea formulată, obligând pârâtul să desemneze un evaluator pentru evaluarea proprietății ce face obiectul Dosarului 29345. 3.Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției de conexitate, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3155 din 08 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5677/2/2009, Curtea de Apel București, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel că cele două pricini se află pe rolul a două instanțe diferite, neputându-se susține astfel că ambele instanțe ar fi deopotrivă competente pentru a se putea proceda la reunirea cauzelor.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este privată de dreptul de a primi despăgubiri datorită întârzierii în soluționarea cererii sale. Astfel, a reținut prima instanță că într-adevăr Legea nr. 247/2006 stabilește o serie de etape în procedura de acordare a despăgubirilor, însă parcurgerea acestor etape trebuie să se realizeze într-un termen rezonabil în raport cu data emiterii dispoziției prin care s-au acordat despăgubiri (31 august 2006), or, acest termen rezonabil a fost depășit, astfel că refuzul autorității pârâte de a numi un evaluator, indiferent de motive, nu face decât să sporească prejudiciul ce i se produce reclamantei prin lipsirea ei de despăgubirile la care este îndreptățită.

4.Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susțint, în esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la desemnarea unui evaluator pentru evaluarea proprietății ce face obiectul Dosarului nr. 29345/CC, reținând încălcarea principiului procesului rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubire al reclamantei.

În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte ordinea stabilită prin această decizie și, în plus, respectivul dosar nu a fost completat cu actele solicitate privind descrierea construcției și situația încasării despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv. În concluzie, recurenta a susținut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005, în speță, nu se poate reține un refuz al Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a desemna un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului situat în Tulcea, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută prin dispoziția din 31 august 2006, emisă de Primăria Tulcea, prin care a fost soluționată notificarea înregistrată din 2001. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită, reținând că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, prima instanță a obligat pârâtul să transmită dosarul către evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii 247/2005, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru descrierea construcției și situația încasării despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv. Instanța de control judiciar constată că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr. 29345 /CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Totodată, reține că sentința primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008. Dispozițiile art. 20 din Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag.

1 din Convenție ca o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive. Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Așadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.

2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 2448 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.