ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta R.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

obligarea acestuia la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de

evaluare în ceea ce privește stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul din Tulcea.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că s-a dispus plata de despăgubiri pentru acest imobil prin

dispoziția din 31 decembrie 2006 a Primăriei Tulcea și această plată nu a fost

realizată până în prezent datorită faptului că imobilul nu a fost evaluat.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul a solicitat conexarea prezentei cauze cu pricina ce formează obiectul

Dosarului nr. 5677/2/2009 aflat pe rolul Curții de Apel București, iar pe fond,

a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât Legea nr. 247/2005 stabilește

o serie de etape pentru acordarea despăgubirilor, iar dosarul reclamantei urmează

să fie analizat în raport de ordinea de înregistrare și, în plus, mai sunt necesare

o serie de acte privind descrierea imobilului supus evaluării.

apel

Prin sentința nr. 2448

din 25 mai 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția conexității invocată de către pârât și a admis acțiunea

formulată, obligând pârâtul să desemneze un evaluator pentru evaluarea proprietății

ce face obiectul Dosarului 29345.

3.Motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței de apel

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

de conexitate, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 3155 din 08

octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 5677/2/2009, Curtea de Apel București,

și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel

că cele două pricini se află pe rolul a două instanțe diferite, neputându-se susține

astfel că ambele instanțe ar fi deopotrivă competente pentru a se putea proceda

la reunirea cauzelor.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că reclamanta este privată de dreptul de a primi despăgubiri

datorită întârzierii în soluționarea cererii sale.

Astfel, a reținut prima

instanță că într-adevăr Legea nr. 247/2006 stabilește o serie de etape în procedura

de acordare a despăgubirilor, însă parcurgerea acestor etape trebuie să se realizeze

într-un termen rezonabil în raport cu data emiterii dispoziției prin care s-au acordat

despăgubiri (31 august 2006), or, acest termen rezonabil a fost depășit, astfel

că refuzul autorității pârâte de a numi un evaluator, indiferent de motive, nu face

decât să sporească prejudiciul ce i se produce reclamantei prin lipsirea ei de despăgubirile

la care este îndreptățită.

4.Recursul declarat în

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susțint, în esență, că în mod netemeinic prima instanță a obligat

autoritatea pârâtă la desemnarea unui evaluator pentru evaluarea proprietății ce

face obiectul Dosarului nr. 29345/CC, reținând încălcarea principiului procesului

rezonabil, fără a ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de

despăgubire al reclamantei.

În concret, criticile

recurentei-pârâte aduse sentinței atacate constau în faptul că prima instanță a

ignorat prevederile Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că dosarul reclamantei trebuie să respecte

ordinea stabilită prin această decizie și, în plus, respectivul dosar nu a fost

completat cu actele solicitate privind descrierea construcției și situația încasării

despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv.

În concluzie, recurenta

a susținut că, neputându-se trece peste etapele prevăzute de Legea nr. 247/2005,

în speță, nu se poate reține un refuz al Comisiei de a soluționa cererea reclamantei.

II Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

1.Argumentele corespunzătoare

motivelor de recurs invocate

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

Intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al

autorității administrative de a desemna un evaluator pentru întocmirea raportului

de evaluare a imobilului situat în Tulcea, în temeiul Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri fiindu-i recunoscută

prin dispoziția din 31 august 2006, emisă de Primăria Tulcea, prin care a fost soluționată

notificarea înregistrată din 2001.

Înalta Curte constată

că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă în justificarea refuzului

său de parcurgere a etapelor procedurii administrative cu care a fost învestită,

reținând că în mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul

V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, prima instanță a obligat pârâtul să transmită dosarul către evaluator

pentru întocmirea raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind

o etapă premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul

VII al Legii 247/2005, are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii

cererii de restituire în natură a imobilului, or, acest aspect nu a fost contestat,

refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri

suficiente pentru descrierea construcției și situația încasării despăgubirilor pentru

imobilul preluat abuziv.

Instanța de control judiciar

constată că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii

acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziția de acordare

a despăgubirilor, împreună cu documentația aferentă, a fost înregistrat sub nr.

29345 /CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Intervalul mare de timp

pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond,

în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Totodată, reține că sentința

primei instanțe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor

de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.

Dispozițiile art. 20 din

Constituția României și normele interne cuprinse în legislația primară și secundară

având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluționarea

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție ca

o garanție a dreptului la un proces echitabil și aplicabil nu numai în procedura

judiciară, ci și în cadrul procedurii administrative și, de asemenea, în etapa executării

hotărârilor sau deciziilor definitive.

Soluționarea cauzelor

în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și un element

al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene,

consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de

către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene.

Așadar, complexitatea

etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce privește respectarea

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare, a unei totale pasivități a autorității publice, în condițiile în care

din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunțarea prezentei hotărâri

s-a emis decizia solicitată.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C.

proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței

nr. 2448 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie

2011.