ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună următoarele: - desemnarea unui evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare; - transmiterea dosarului către evaluatorul/societatea de evaluare desemnată. În motivarea acțiunii, s-a susținut că, în urma notificării depusă în baza Legii nr. 10/2001, Primarul Comunei N. a emis Dispoziția nr. 289/2006.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția conexității față de împrejurarea că pe rolul aceleiași instanțe se află înregistrat Dosarul nr. 4022/2/2010, având ca obiect cererea aceleiași reclamante, în contradictoriu cu aceiași pârâți, privind obligarea acestora la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, precum și excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei N., prin care s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție - demolată, situat în satul N.B., comuna N., județ Tulcea, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Comisia a mai depus la dosar și o cerere intitulată "reconvențională", prin care, de altfel nu a formulat solicitări proprii, ci apărări, motiv pentru care, la termenul din 07 martie 2011, instanța a calificat-o ca fiind întâmpinare.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la rândul său, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția conexității prezentului dosar, cu Dosarul nr. 4022/2/2010 pentru aceleași argumente prezentate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, susținând că, în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu această entitate are atribuții în legătură cu evaluarea și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii în ceea ce o privește, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

La termenul din 6 decembrie 2010, având în vedere rangul și importanța excepțiilor invocate, în temeiul dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de apel a trimis prezenta cauză la completul mai întâi învestit, în vederea discutării conexării prezentei cauze, la Dosarul nr. 4022/2/2010. A fost respinsă excepția conexității și s-a dispus restituirea dosarului prezentului complet. Prin Sentința civilă nr. 2156 din 21 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, și a respins acțiunea față de această autoritate, a respins excepția de nelegalitate invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la Dispoziția nr. 289 din 22 august 2006, emisă de Primarul Comunei N., județ Tulcea, ca fiind inadmisibilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.T.

împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat această autoritate să transmită dosarul la evaluator/sau societate de evaluare desemnat/desemnată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Curtea de Apel a admis-o, având în vedere următoarele argumente: Potrivit procedurii administrative reglementată la Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, după analizarea dosarului înaintat de organul competent și efectuarea raportului de evaluare, Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor este structura administrativă care are competența legală să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire - art. 16 alin. (7). Astfel fiind, rezultă că, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care este o autoritate administrativă cu competențe distincte în cadrul procedurii administrative reglementată în Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005, nu are atribuții în ceea ce privește emiterea actului administrativ pretins de reclamantă.

Referitor la excepția nelegalității invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu privire la Dispoziția nr. 289/2006 emisă de Primăria Comunei N., Curtea de Apel a observat că, din coroborarea dispozițiilor art. 4 cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, rezultă că pot forma obiect al excepției de nelegalitate exclusiv actele administrative care pot forma și obiectul acțiunii directe; alin. (2) al art. 5 prevăzând în mod expres că "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.". Astfel, instanța de fond a respins excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la Dispoziția nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei N., ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, reținând că acțiunea reclamantei de a primi despăgubiri în echivalent pentru imobilul și terenul aferent, se află spre rezolvare în fața autorității administrative competente de circa 9 ani. Prin urmare, instanța de fond a constatat că autoritățile administrative competente erau obligate să acționeze într-un termen rezonabil, pentru soluționarea cererii reclamantei, iar acest termen a început să curgă la data declanșării procedurii administrative, respectiv anul 2001, când reclamanta a depus notificarea conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la Secretariatul Comisiei. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.), întrucât a respins sesizarea Tribunalului București cu privire la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 289/2006 emisă de Primarul comunei N. Recurenta susține că instanța de fond trebuia să suspende cauza și să trimită dosarul Tribunalului București, aceasta fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta mai arată că instanța de fond a calificat cererea reconvențională formulată ca fiind o "întâmpinare". Astfel, prin cererea reconvențională formulată, s-a solicitat obligarea reclamantei G.T. să facă dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, precum și a calității de persoană îndreptățită de pe urma domnului G.D. Măsura confiscării averii personale a domnului G.D., autorul reclamantei, a fost aplicată ca urmare a uneltirii contra securității interne a statului, în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 privind sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, coroborat cu art. 25 pct. 6 din C. pen.

și art. 7 din Decretul nr. 182/1950 (activitate în cadrul bandelor teroriste). Recurenta mai susține că invocarea existenței unei infracțiuni de natură politică implică depunerea ca act doveditor a hotărârii judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complementară confiscarea averii. Prezintă forță probantă originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătorești invocate. Dovada privind natura infracțiunii se poate face și cu decizia privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999. Or, în cauză, prin Dispoziția nr. 289/2006, Primăria Comunei N. a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile confiscate ca urmare a unei condamnări penale pentru infracțiunea de uneltire contra securității interne a statului, în lipsa sentinței penale din care sa reiasă natura infracțiunii pentru care a fost condamnat domnul G.D.

Mai mult, la dosar nu au fost depuse înscrisuri în susținerea dreptului de proprietate, precum și acte din care să reiasă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei de pe urma domnului G.D., fiind necesare acte de stare civilă, certificate de moștenitor/calitate de moștenitor care să ateste filiația doamnei G.T. cu fostul proprietar, G.D. În situația în care reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, precum și a calității de persoană îndreptățită de pe urma domnului G.D., s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea aferentă imobilului notificat, obligație ce se situează în afara cadrului legal reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Fața de susținerile instanței de fond privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil recurenta mai arată că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală, fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind acordarea de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariția O.U.G. nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul-construcție situat în Satul N.B., Comuna N., județul Tulcea. Primăria Comunei N., în calitate de entitate notificată, prin Dispoziția nr. 289/2006, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, în favoarea reclamantei, în lipsa înscrisurilor privind preluarea abuzivă, dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită.

Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt parcurse mai multe etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, - dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G.

nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire" . În cauza de față, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 289/2006, a fost transmis de Primăria Comunei N., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 33981/CC. Totodată, dosarul amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa evaluării, această etapă este condiționată de clarificarea aspectelor privind preluarea abuzivă a imobilului notificat, respectiv dreptul de proprietate și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, aspecte care, în mod temeinic, au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziției nr. 289/2006 către Primăria Comunei N. Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă, în mod temeinic a constatat și lipsa înscrisurilor privind descrierea construcției demolate și notificate de reclamantă, în acest sens fiind emisă Adresa nr. 33981/CC din 25 octombrie 2010. Din actele și lucrările dosarului rezultă că imobilul construcție pentru care s-a solicitat acordarea de măsuri reparatorii nu a fost identificat din punct de vedere al suprafeței.

În cauză reclamanta avea obligația de a preciza suprafața precum și descrierea imobilului făcând dovada cu înscrisuri în acest sens. Cu privire la construcții, trebuie precizată suprafața și destinația acestora, regimul de înălțime, anul edificării etc. De asemenea, Înalta Curte constată că la dosar nu au fost depuse înscrisuri în susținerea dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită a reclamantei de pe urma autorului G.D. Lipsa documentelor din care să rezulte dreptul de proprietate, modul de preluare a imobilului, suprafața imobilului, conduce la imposibilitatea obiectivă a evaluării imobilului și în consecință la imposibilitatea de a se emite titlurile de despăgubire.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 289 din 22 august 2006 emisă de comunei N., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul.

Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze." Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ "actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, pentru motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 2156 din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2012. Procesat de GGC - GV