ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta G.T. a

solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se

dispună următoarele:

- desemnarea unui

evaluator/societate de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare;

- transmiterea

dosarului către evaluatorul/societatea de evaluare desemnată.

În motivarea

acțiunii, s-a susținut că, în urma notificării depusă în baza Legii nr.

10/2001, Primarul Comunei N. a emis Dispoziția nr. 289/2006.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a

invocat excepția conexității față de împrejurarea că pe rolul aceleiași

instanțe se află înregistrat Dosarul nr. 4022/2/2010, având ca obiect cererea

aceleiași reclamante, în contradictoriu cu aceiași pârâți, privind obligarea

acestora la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, precum și

excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei

N., prin care s-a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție - demolată,

situat în satul N.B., comuna N., județ Tulcea, excepție întemeiată pe

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cererii,

s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Comisia a mai depus

la dosar și o cerere intitulată "reconvențională", prin care, de

altfel nu a formulat solicitări proprii, ci apărări, motiv pentru care, la

termenul din 07 martie 2011, instanța a calificat-o ca fiind întâmpinare.

Pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, la rândul său, a depus

întâmpinare, prin care a invocat excepția conexității prezentului dosar, cu

Dosarul nr. 4022/2/2010 pentru aceleași argumente prezentate de pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive, susținând că, în cursul procedurii administrative privind

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu această entitate are

atribuții în legătură cu evaluarea și emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, motiv pentru

care a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea acțiunii în ceea

ce o privește, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate

procesuală pasivă.

La termenul din 6

decembrie 2010, având în vedere rangul și importanța excepțiilor invocate, în

temeiul dispozițiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de apel a trimis

prezenta cauză la completul mai întâi învestit, în vederea discutării conexării

prezentei cauze, la Dosarul nr. 4022/2/2010.

A fost respinsă

excepția conexității și s-a dispus restituirea dosarului prezentului complet.

Prin Sentința civilă

nr. 2156 din 21 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, și a respins acțiunea față de această autoritate, a respins

excepția de nelegalitate invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

cu privire la Dispoziția nr. 289 din 22 august 2006, emisă de Primarul Comunei

N., județ Tulcea, ca fiind inadmisibilă, a admis acțiunea formulată de

reclamanta G.T. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat această autoritate să transmită dosarul la

evaluator/sau societate de evaluare desemnat/desemnată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților, Curtea de Apel a admis-o, având în vedere

următoarele argumente:

Potrivit procedurii

administrative reglementată la Titlul VII, Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005,

după analizarea dosarului înaintat de organul competent și efectuarea

raportului de evaluare, Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor este

structura administrativă care are competența legală să emită decizia

reprezentând titlul de despăgubire - art. 16 alin. (7).

Astfel fiind, rezultă

că, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, care este o

autoritate administrativă cu competențe distincte în cadrul procedurii

administrative reglementată în Titlul VII Capitolul 5 din Legea nr. 247/2005,

nu are atribuții în ceea ce privește emiterea actului administrativ pretins de

reclamantă.

Referitor la excepția

nelegalității invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, cu privire la Dispoziția nr. 289/2006 emisă de Primăria Comunei

N., Curtea de Apel a observat că, din coroborarea dispozițiilor art. 4 cu art.

5 din Legea nr. 554/2004, rezultă că pot forma obiect al excepției de

nelegalitate exclusiv actele administrative care pot forma și obiectul acțiunii

directe; alin. (2) al art. 5 prevăzând în mod expres că "nu pot fi atacate

pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea

sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură

judiciară.".

Astfel, instanța de

fond a respins excepția invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor cu privire la Dispoziția nr. 289/2006 emisă de Primarul Comunei

N., ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, reținând că

acțiunea reclamantei de a primi despăgubiri în echivalent pentru imobilul și

terenul aferent, se află spre rezolvare în fața autorității administrative

competente de circa 9 ani.

Prin urmare, instanța

de fond a constatat că autoritățile administrative competente erau obligate să

acționeze într-un termen rezonabil, pentru soluționarea cererii reclamantei,

iar acest termen a început să curgă la data declanșării procedurii

administrative, respectiv anul 2001, când reclamanta a depus notificarea

conform prevederilor legale, iar nu de la data înregistrării dosarului la

Secretariatul Comisiei.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C.

proc. civ.), întrucât a respins sesizarea Tribunalului București cu privire la

soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 289/2006 emisă de

Primarul comunei N.

Recurenta susține că

instanța de fond trebuia să suspende cauza și să trimită dosarul Tribunalului

București, aceasta fiind instanța competentă a se pronunța asupra posibilității

analizării pe calea contenciosului administrativ a dispoziției amintite, în

condițiile în care dispoziția în cauză este emisă de o autoritate din categoria

autorităților publice locale, în condițiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta mai arată

că instanța de fond a calificat cererea reconvențională formulată ca fiind o

"întâmpinare".

Astfel, prin cererea

reconvențională formulată, s-a solicitat obligarea reclamantei G.T. să facă

dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a dreptului de proprietate

asupra aceluiași imobil, precum și a calității de persoană îndreptățită de pe

urma domnului G.D.

Măsura confiscării

averii personale a domnului G.D., autorul reclamantei, a fost aplicată ca

urmare a uneltirii contra securității interne a statului, în conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 privind sancționarea unor

crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale,

coroborat cu art. 25 pct. 6 din C. pen. și art. 7 din Decretul nr. 182/1950

(activitate în cadrul bandelor teroriste).

Recurenta mai susține

că invocarea existenței unei infracțiuni de natură politică implică depunerea

ca act doveditor a hotărârii judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei

infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complementară

confiscarea averii. Prezintă forță probantă originalul sau copia legalizată a

hotărârii judecătorești invocate.

Dovada privind natura

infracțiunii se poate face și cu decizia privind acordarea calității de

luptător în rezistența anticomunistă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999.

Or, în cauză, prin

Dispoziția nr. 289/2006, Primăria Comunei N. a propus acordarea de despăgubiri

pentru construcțiile confiscate ca urmare a unei condamnări penale pentru

infracțiunea de uneltire contra securității interne a statului, în lipsa

sentinței penale din care sa reiasă natura infracțiunii pentru care a fost

condamnat domnul G.D.

Mai mult, la dosar nu

au fost depuse înscrisuri în susținerea dreptului de proprietate, precum și

acte din care să reiasă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei de pe

urma domnului G.D., fiind necesare acte de stare civilă, certificate de

moștenitor/calitate de moștenitor care să ateste filiația doamnei G.T. cu

fostul proprietar, G.D.

În situația în care

reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat, a

dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, precum și a calității de

persoană îndreptățită de pe urma domnului G.D., s-a apreciat că pârâta nu poate

fi obligată la emiterea unei decizii, în care să fie consemnată și valoarea

aferentă imobilului notificat, obligație ce se situează în afara cadrului legal

reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Fața de susținerile

instanței de fond privind nerespectarea în cauză a termenului rezonabil

recurenta mai arată că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor

se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor

prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri

exprimate de persoana îndreptățită. Altfel spus, procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla

cerere a persoanei îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor potrivit

prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ amintit, așa cum a

fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, dispozițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 stabilesc exact etapele ce trebuie parcurse în vederea

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală,

fără a exista alte alternative legale de soluționare a dosarelor privind

acordarea de despăgubiri.

Prin Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare,

respectiv cele transmise Secretariatului Comisiei centrale înainte de apariția

O.U.G. nr. 81/2007, și cele transmise după intrarea în vigoarea a actului

normativ amintit.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul-construcție situat în Satul N.B., Comuna

N., județul Tulcea.

Primăria Comunei N.,

în calitate de entitate notificată, prin Dispoziția nr. 289/2006, a propus

acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, în favoarea

reclamantei, în lipsa înscrisurilor privind preluarea abuzivă, dreptul de

proprietate și calitatea de persoană îndreptățită.

Dosarul aferent

dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind

astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005.

În cadrul procedurii

administrative reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit, sunt

parcurse mai multe etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și

(2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007

pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei

Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face

obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea

dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a

fost respinsă, - dosarul va fi transmis evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura

finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând

titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute

de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată

"Valorificarea titlurilor de despăgubire" .

În cauza de față,

etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce

privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea

reclamantei, în sensul că dosarul aferent Dispoziției nr. 289/2006, a fost

transmis de Primăria Comunei N., în calitate de entitate notificată, fiind

înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 33981/CC.

Totodată, dosarul

amintit mai sus, a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa

evaluării, această etapă este condiționată de clarificarea aspectelor privind

preluarea abuzivă a imobilului notificat, respectiv dreptul de proprietate și

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, aspecte care, în mod temeinic,

au justificat remiterea dosarului aferent Dispoziției nr. 289/2006 către

Primăria Comunei N.

Înalta Curte

apreciază că recurenta-pârâtă, în mod temeinic a constatat și lipsa

înscrisurilor privind descrierea construcției demolate și notificate de

reclamantă, în acest sens fiind emisă Adresa nr. 33981/CC din 25 octombrie

2010.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că imobilul construcție pentru care s-a solicitat

acordarea de măsuri reparatorii nu a fost identificat din punct de vedere al

suprafeței.

În cauză reclamanta

avea obligația de a preciza suprafața precum și descrierea imobilului făcând

dovada cu înscrisuri în acest sens.

Cu privire la

construcții, trebuie precizată suprafața și destinația acestora, regimul de

înălțime, anul edificării etc.

De asemenea, Înalta

Curte constată că la dosar nu au fost depuse înscrisuri în susținerea dreptului

de proprietate și a calității de persoană îndreptățită a reclamantei de pe urma

autorului G.D.

Lipsa documentelor

din care să rezulte dreptul de proprietate, modul de preluare a imobilului, suprafața

imobilului, conduce la imposibilitatea obiectivă a evaluării imobilului și în

consecință la imposibilitatea de a se emite titlurile de despăgubire.

Pentru aceste motive,

Înalta Curte va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește

motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins

excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 289 din 22 august 2006 emisă de comunei

N., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit

pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ:

"Legalitatea

unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data

emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ

competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei

nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția

de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o

soluționeze." Prima instanță, verificând îndeplinirea condițiilor de

admisibilitate prevăzute în textul citat, a respins în mod corect excepția de

nelegalitate ca inadmisibilă, reținând incidența prevederilor art. 5 alin. (2)

din aceeași lege care exceptează de la controlul de legalitate înfăptuit de

instanțele de contencios administrativ "actele administrative pentru

modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă

procedură judiciară". Un astfel de recurs paralel s-a prevăzut prin art.

26 din Legea nr. 10/2001.

În consecință, pentru

motivele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

admite recursul și va casa sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei

spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 2156 din 21 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 martie 2012.

Procesat de GGC - GV