ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată la 17 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, reclamantul S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și D.C.N., Președinte al A.N.R.P. amendarea conducătorului instituției conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru nerespectarea deciziei nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4266/2/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri de 100 RON pe zi de întârziere în executarea hotărârii, începând cu data de 22 ianuarie 2011 și până la data executării efective a acesteia.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin decizia menționată s-a admis recursul său împotriva sentinței nr. 3989 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, dispunându-se admiterea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea acestuia la desemnarea unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului cu privire la care s-a emis de către Primarul comunei B. jud. Tulcea dispoziția din 2007. A arătat reclamantul că deși termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a expirat, până în prezent pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâta D.C.N. a formulat întâmpinare la data de 25 martie 2011 arătând că în ședința Comisiei Centrale din 24 februarie 2011 a fost desemnat evaluatorul, fiind astfel pusă în executare decizia civilă nr. 5769 din 22 decembrie 2010, cu respectarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, neexistând o culpă a sa care să justifice tragerea la răspundere. A arătat, sub aspectul despăgubirilor solicitate de reclamant, că acestea nu ar putea fi solicitate în lipsa constatării unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2974 din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.S., a aplicat pârâtei D.C.N., în calitate de președinte al Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, amendă de 134 RON/zi de întârziere de la data de 22 ianuarie 2011 până la data desemnării evaluatorului conform obligației stabilite prin decizia nr. 5769 din 22 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și a respins capătul de cerere privind despăgubirile ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele . Prin decizia civilă nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului prevăzut de dispoziția din 2007 emisă de Primarul comunei B., județul Tulcea, în favoarea reclamantului S.S. În speță, pârâta a susținut că s-a conformat deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 februarie 2011, desemnând un evaluator în cauză.

Curtea a constatat pe de o parte că această susținere nu este dovedită, la dosar fiind depus un extras al agendei de lucru din 24 februarie 2011 în care nu se regăsesc numerele dosarelor discutate, precum și un înscris privind propunerile de evaluatori, în care, de asemenea, nu se regăsește numărul deciziei civile din 2010 sau un alt element din care să rezulte că înscrisul se referă la dosarul administrativ al reclamantului. Pe de altă parte, presupusa dată a desemnării evaluatorului este ulterioară datei de 21 ianuarie 2011, când a expirat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere în executarea hotărârii irevocabile, Curtea a reținut că art. 24 alin. (2) reglementează doar dreptul reclamantului la despăgubiri, fără alte detalii, astfel că această dispoziție legală se completează firesc cu dispozițiile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 998-art. 999 din C. civ. Or, Curtea a constatat că potrivit dispozițiilor legale menționate, reclamantului îi revenea sarcina dovedirii nu numai a existenței faptei ilicite și a vinovăției făptuitorului, ci și a probării prejudiciului suferit și legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită, ceea ce nu a făcut reclamantul din cauză.

2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 2974 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs D.C.N., în calitate de fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și D.D., în calitate de președinte al aceleiași autorități, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac formulată, recurentele D.D., în calitate de actual președinte al autorității pârâte și D.C.N., în calitate de fost președinte al aceleiași autorități au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, arătând că acesta, în raport de dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 1068/2007 nu are atribuția de a desemna evaluator și a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, aceasta incumbând Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, se aduc critici sentinței recurate în sensul că în mod greșit a fost admisă cererea reclamantului întrucât aceasta a rămas fără obiect, urmare a desemnării evaluatorului în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din 24 februarie 2011, fiind pusă în executare decizia din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța nu a avut în vedere înscrisul depus la dosarul cauzei care demonstra îndeplinirea acestei obligații, respectiv tabelul de desemnare al evaluatorilor, unde la poziția 8 este menționat Dosarul 47261/CC sub care a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale cererea reclamantului de emitere a titlului de despăgubire.

Recurenta D.C.N. în cererea de recurs formulată, a arătat că a îndeplinit această funcție până la data de 4 octombrie 2011 când a fost eliberată prin decizia din 4 octombrie 2010 a Primului-ministru, fiind numită în această funcție D.D., prin decizia nr. 114/2011, astfel că sentința nr. 2974 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, recurată, nu mai poate fi executată. Au fost depuse de către recurente și concluzii scrise prin care au fost reiterate motivele de recurs menționate în cererile de recurs. La dosarul cauzei au fost depuse note scrise și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în susținerea recursurilor formulate, menționându-se că a fost pusă în executare decizia nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că se impunea respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect.

De asemenea, a fost depus și raportul de evaluare aferent Dosarului nr. 47261/CC în ceea ce-l privește pe reclamant. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând cu prioritate, conform art. 137 din C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, invocată de recurente, reține că aceasta este nefondată. Potrivit art. 3 din H.G. nr. 1068/2007 președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților conduce întreaga activitate a acesteia.

Potrivit art. 13 alin. (2) lit. a) din Titlul VII Capitolul III din Legea nr. 247/2005, „Comisia Centrală este formată din 7 membri și are următoarea componență: a) președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; b) doi reprezentanți ai Cancelariei Primului-Ministru; c) doi reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului; d) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice; e) un reprezentant al Ministerului Justiției”. Conform alin. (4)), alin. (5), alin. (6) și alin. (7) ale aceluiași articol: „(4) lucrările Comisiei Centrale sunt conduse de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților . (5) Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

(6) Comisia Centrală are la dispoziția sa o listă de evaluatori autorizați. Condițiile de înscriere în listă se stabilesc de către Comisia Centrală prin decizie, și vor fi afișate pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. (7) Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul de evaluare” . Potrivit art. 14 din același act normativ „1) Comisia Centrală funcționează pe baza prevederilor prezentei legi și a regulamentului propriu de organizare și funcționare. Regulamentul Comisiei Centrale se aprobă prin decizie a primului-ministru, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Centrală emite decizii sub semnătura președintelui acesteia.

Comisia Centrală va lucra în ședință în prezența a minim 5 membri și va decide cu majoritatea de voturi a membrilor prezenți. (3) Comisia Centrală funcționează până la emiterea tuturor titlurilor de plată a despăgubirilor”. În raport de dispozițiile legale menționate, rezultă că desemnarea evaluatorului care va efectua raportul de evaluare se face de către Comisia Centrală ale cărei lucrări sunt conduse de președintele autorității pârâte, iar pentru îndeplinirea acestei atribuții, Comisia Centrală emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. În consecință, nu se poate reține că nu există identitate între persoana președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată de recurente.

Mai mult, actul de desemnare a evaluatorilor pentru întocmirea rapoartelor de evaluare în ședința din 24 februarie 2011 este semnat chiar de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, recurenta D.C.N. Înalta Curte, analizând recursul declarat de D.C.N. în raport de criticile invocate care vizează fondul cauzei, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Necontestat este că prin decizia nr. 5769 din 22 decembrie 2010 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ a fost admis recursul reclamantului S.S., a fost modificată sentința nr. 3989/2009 în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei C.C.S.D.

să desemneze un evaluator pentru evaluarea imobilului aferent dispoziției din 2 iulie 2007 emisă de Primarul comunei B., județul Tulcea. Este adevărat că în tabelul nominal referitor la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea desemnării evaluatorului și întocmirii rapoartelor de evaluare, în Dosarul nr. 47261/CC făcându-se mențiunea desemnării ca evaluator a SC R.. Însă, acest dosar figurează cu numărul sub care acesta a fost înregistrat în registrul ținut de secretariatul acestei comisii, fiind necontestat faptul că vizează cererea de despăgubiri a reclamantului din cauza de față și implicit desemnarea evaluatorului pentru imobilul din comuna Baia, județul Tulcea, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 5769 din 22.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Raportul de evaluare a fost întocmit și depus la dosarul cauzei în recurs, ceea ce demonstrează că a fost pusă în executare decizia Comisiei Centrale de desemnare a evaluatorului în ceea ce privește dosarul de despăgubiri al reclamantului S.S. Avându-se în vedere considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că prima instanță a reținut greșit că prin înscrisul depus la dosar de pârâtă, reprezentând extras al agendei de lucru a Comisiei Centrale din 24 februarie 2011, respectiv tabelul de desemnarea a evaluatorilor, nu s-a făcut dovada că a fost pusă în executare decizia nr. 5769/2010 menționată anterior.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care termenul nu este respectat, conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, i se aplică o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.

Cum decizia nr. 5769/2010 a fost pusă în executare la 24 februarie 2011, după expirarea termenului prevăzut de art. 24 alin. (1) menționat, instanța de recurs, în raport de dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, apreciază că se impune modificarea sentinței recurate în sensul aplicării amenzii pe zi de întârziere până la 23 februarie 2004 și nu cum greșit a dispus instanța de fond, până la desemnarea evaluatorului, întrucât așa cum s-a menționat, desemnarea s-a realizat la 24 februarie 2011, raportul de evaluare fiind întocmit și depus la dosar. Față de considerentele expuse, se apreciază că acțiunea reclamantului nu a rămas fără obiect, cum greșit susțin recurentele. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta D.D.

referitor la soluția pe fondul cauzei, se reține că acesta este nefondat deoarece aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin sentința recurată nu o vizează, dispozitivul acesteia făcând referire doar la recurenta-pârâtă D.C.N. În consecință, în raport de cele reținute, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul declarat de D.C.N. împotriva sentinței recurate, va dispune modificarea acesteia în sensul că amenda aplicată se va calcula până la 23 februarie 2011, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. În temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de D.D. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.C.N. împotriva sentinței nr. 2974 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că amenda aplicată se va calcula până la 23 februarie 2011. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Respinge recursul declarat de D.D. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.