ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5476/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a, reclamantul

S.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și D.C.N., Președinte al A.N.R.P. amendarea conducătorului

instituției conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru nerespectarea deciziei

nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4266/2/2009 de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și obligarea

pârâtelor la plata unor despăgubiri de 100 RON pe zi de întârziere în executarea

hotărârii, începând cu data de 22 ianuarie 2011 și până la data executării efective

a acesteia.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că prin decizia menționată s-a admis recursul său împotriva sentinței

nr. 3989 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, dispunându-se admiterea

acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și obligarea acestuia la desemnarea unui evaluator

în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului cu privire la care s-a

emis de către Primarul comunei B. jud. Tulcea dispoziția din 2007.

A arătat reclamantul că

deși termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a expirat, până în prezent

pârâta nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Pârâta D.C.N. a formulat

întâmpinare la data de 25 martie 2011 arătând că în ședința Comisiei Centrale din

24 februarie 2011 a fost desemnat evaluatorul, fiind astfel pusă în executare decizia

civilă nr. 5769 din 22 decembrie 2010, cu respectarea procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, neexistând o culpă a sa care să

justifice tragerea la răspundere.

A arătat, sub aspectul

despăgubirilor solicitate de reclamant, că acestea nu ar putea fi solicitate în

lipsa constatării unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2974

din 14 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.S., a aplicat pârâtei

D.C.N., în calitate de președinte al Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor,

amendă de 134 RON/zi de întârziere de la data de 22 ianuarie 2011 până la data desemnării

evaluatorului conform obligației stabilite prin decizia nr. 5769 din 22 decembrie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, și a respins capătul de cerere privind despăgubirile ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această

hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele

.

Prin decizia civilă

nr. 5769 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a fost obligată să desemneze un evaluator în vederea întocmirii raportului

de evaluare a imobilului prevăzut de dispoziția din 2007 emisă de Primarul comunei

B., județul Tulcea, în favoarea reclamantului S.S.

În speță, pârâta a susținut

că s-a conformat deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24

februarie 2011, desemnând un evaluator în cauză.

Curtea a constatat pe

de o parte că această susținere nu este dovedită, la dosar fiind depus un extras

al agendei de lucru din 24 februarie 2011 în care nu se regăsesc numerele dosarelor

discutate, precum și un înscris privind propunerile de evaluatori, în care, de asemenea,

nu se regăsește numărul deciziei civile din 2010 sau un alt element din care să

rezulte că înscrisul se referă la dosarul administrativ al reclamantului.

Pe de altă parte, presupusa

dată a desemnării evaluatorului este ulterioară datei de 21 ianuarie 2011, când

a expirat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere în executarea

hotărârii irevocabile, Curtea a reținut că art. 24 alin. (2) reglementează doar

dreptul reclamantului la despăgubiri, fără alte detalii, astfel că această dispoziție

legală se completează firesc cu dispozițiile dreptului comun în materia răspunderii

civile delictuale, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 998-art.

999 din C. civ.

Or, Curtea a constatat

că potrivit dispozițiilor legale menționate, reclamantului îi revenea sarcina dovedirii

nu numai a existenței faptei ilicite și a vinovăției făptuitorului, ci și a probării

prejudiciului suferit și legăturii de cauzalitate dintre acesta și fapta ilicită,

ceea ce nu a făcut reclamantul din cauză.

Împotriva sentinței

nr. 2974 din 14 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs D.C.N., în calitate de fost președinte

al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și D.D., în calitate

de președinte al aceleiași autorități, invocând ca temei legal dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

formulată, recurentele D.D., în calitate de actual președinte al autorității pârâte

și D.C.N., în calitate de fost președinte al aceleiași autorități au invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a președintelui Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, arătând că acesta, în raport de dispozițiile art. 3

din H.G. nr. 1068/2007 nu are atribuția de a desemna evaluator și a emite decizia

reprezentând titlu de despăgubire, aceasta incumbând Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Referitor la soluția pronunțată

pe fondul cauzei, se aduc critici sentinței recurate în sensul că în mod greșit

a fost admisă cererea reclamantului întrucât aceasta a rămas fără obiect, urmare

a desemnării evaluatorului în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

din 24 februarie 2011, fiind pusă în executare decizia din 22 decembrie 2010 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța nu a avut în

vedere înscrisul depus la dosarul cauzei care demonstra îndeplinirea acestei obligații,

respectiv tabelul de desemnare al evaluatorilor, unde la poziția 8 este menționat

Dosarul 47261/CC sub care a fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale

cererea reclamantului de emitere a titlului de despăgubire.

Recurenta D.C.N. în cererea

de recurs formulată, a arătat că a îndeplinit această funcție până la data de 4

octombrie 2011 când a fost eliberată prin decizia din 4 octombrie 2010 a Primului-ministru,

fiind numită în această funcție D.D., prin decizia nr. 114/2011, astfel că sentința

nr. 2974 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, recurată, nu mai poate fi executată.

Au fost depuse de către

recurente și concluzii scrise prin care au fost reiterate motivele de recurs menționate

în cererile de recurs.

La dosarul cauzei au fost

depuse note scrise și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în susținerea

recursurilor formulate, menționându-se că a fost pusă în executare decizia nr. 5769

din 22 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, astfel că se impunea respingerea acțiunii

ca fiind lipsită de obiect.

De asemenea, a fost depus

și raportul de evaluare aferent Dosarului nr. 47261/CC în ceea ce-l privește pe

reclamant.

recurs

Înalta Curte, analizând

cu prioritate, conform art. 137 din C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale

pasive a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților,

invocată de recurente, reține că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 3 din H.G.

nr. 1068/2007 președintele Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților conduce întreaga activitate a acesteia.

Potrivit art. 13

alin. (2) lit. a) din Titlul VII Capitolul III din Legea nr. 247/2005, „Comisia Centrală este formată din 7 membri și are următoarea

componență: a) președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților; b) doi reprezentanți ai Cancelariei

Primului-Ministru; c) doi reprezentanți ai Secretariatului

General al Guvernului; d) un reprezentant al Ministerului

Finanțelor Publice; e) un reprezentant al Ministerului Justiției”.

Conform alin. (4)), alin.

(5), alin. (6) și alin. (7) ale aceluiași articol: „(4) lucrările Comisiei Centrale

sunt conduse de președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

.

(5) Secretariatul Comisiei Centrale se asigură de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

(6) Comisia Centrală are la dispoziția sa o listă de evaluatori autorizați. Condițiile

de înscriere în listă se stabilesc de către Comisia Centrală prin decizie, și vor

fi afișate pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(7) Comisia Centrală, va desemna în mod aleatoriu evaluatorul care va efectua raportul

de evaluare”

.

Potrivit

art. 14 din același act normativ

„1) Comisia Centrală

funcționează pe baza prevederilor prezentei legi și a regulamentului propriu de

organizare și funcționare. Regulamentul Comisiei Centrale se aprobă prin decizie

a primului-ministru, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

legi.

(2) Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia Centrală

emite decizii sub semnătura președintelui acesteia. Comisia Centrală va lucra în

ședință în prezența a minim 5 membri și va decide cu majoritatea de voturi a membrilor

prezenți.

(3) Comisia Centrală

funcționează până la emiterea tuturor titlurilor de plată a despăgubirilor”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, rezultă că desemnarea evaluatorului care va efectua raportul

de evaluare se face de către Comisia Centrală ale cărei lucrări sunt conduse de

președintele autorității pârâte, iar pentru îndeplinirea acestei atribuții, Comisia

Centrală emite decizii sub semnătura președintelui acesteia.

În consecință, nu se poate

reține că nu există identitate între persoana președintelui Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților și persoana obligată în raportul juridic

dedus judecății, astfel că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată

de recurente.

Mai mult, actul de desemnare

a evaluatorilor pentru întocmirea rapoartelor de evaluare în ședința din 24

februarie 2011 este semnat chiar de președintele Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților, recurenta D.C.N.

Înalta Curte, analizând

recursul declarat de D.C.N. în raport de criticile invocate care vizează fondul

cauzei, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că acesta este fondat, însă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Necontestat este că prin

decizia nr. 5769 din 22 decembrie 2010 a Înaltei Curți, secția contencios administrativ

a fost admis recursul reclamantului S.S., a fost modificată sentința nr. 3989/2009

în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei C.C.S.D. să desemneze un evaluator

pentru evaluarea imobilului aferent dispoziției din 2 iulie 2007 emisă de Primarul

comunei B., județul Tulcea.

Este adevărat că în tabelul

nominal referitor la soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea desemnării evaluatorului și

întocmirii rapoartelor de evaluare, în Dosarul nr. 47261/CC făcându-se mențiunea

desemnării ca evaluator a SC R..

Însă, acest dosar figurează

cu numărul sub care acesta a fost înregistrat în registrul ținut de secretariatul

acestei comisii, fiind necontestat faptul că vizează cererea de despăgubiri a reclamantului

din cauza de față și implicit desemnarea evaluatorului pentru imobilul din comuna

Baia, județul Tulcea, astfel cum s-a dispus prin decizia nr. 5769 din 22.12.2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal.

Raportul de evaluare a

fost întocmit și depus la dosarul cauzei în recurs, ceea ce demonstrează că a fost

pusă în executare decizia Comisiei Centrale de desemnare a evaluatorului în ceea

ce privește dosarul de despăgubiri al reclamantului S.S.

Avându-se în vedere considerentele

expuse, instanța de recurs apreciază că prima instanță a reținut greșit că prin

înscrisul depus la dosar de pârâtă, reprezentând extras al agendei de lucru a Comisiei

Centrale din 24 februarie 2011, respectiv tabelul de desemnarea a evaluatorilor,

nu s-a făcut dovada că a fost pusă în executare decizia nr. 5769/2010 menționată

anterior.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, executarea hotărârii irevocabile se face

în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar conform

alin. (2) al aceluiași articol, în cazul în care termenul nu este respectat, conducătorului

autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, i se aplică o amendă de 20%

din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere.

Cum decizia nr. 5769/2010

a fost pusă în executare la 24 februarie 2011, după expirarea termenului prevăzut

de art. 24 alin. (1) menționat, instanța de recurs, în raport de dispozițiile

alin. (2) al aceluiași articol, apreciază că se impune modificarea sentinței recurate

în sensul aplicării amenzii pe zi de întârziere până la 23 februarie 2004 și nu

cum greșit a dispus instanța de fond, până la desemnarea evaluatorului, întrucât

așa cum s-a menționat, desemnarea s-a realizat la 24 februarie 2011, raportul de

evaluare fiind întocmit și depus la dosar.

Față de considerentele

expuse, se apreciază că acțiunea reclamantului nu a rămas fără obiect, cum greșit

susțin recurentele.

În ceea ce privește recursul

formulat de recurenta D.D. referitor la soluția pe fondul cauzei, se reține că acesta

este nefondat deoarece aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 prin sentința recurată nu o vizează, dispozitivul acesteia făcând referire

doar la recurenta-pârâtă D.C.N.

În consecință, în raport

de cele reținute, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 cu modificările și completările ulterioare,

va admite recursul declarat de D.C.N. împotriva sentinței recurate, va dispune modificarea

acesteia în sensul că amenda aplicată se va calcula până la 23 februarie 2011, fiind

menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

În temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat

de D.D. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.C.N. împotriva sentinței nr. 2974 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că amenda aplicată se va calcula până la 23 februarie 2011.

Menține restul dispozițiilor

sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de D.D. împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie

2011.