CASE OF AHRENS v. GERMANY

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

22.03.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Remainder inadmissible;No violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8-1 - Respect for family life;Respect for private life);No violation of Article 14+8 - Prohibition of discrimination (Article 14 - Discrimination) (Article 8 - Right to respect for private and family life;Article 8-1 - Respect for family life;Respect for private life)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF AHRENS v. GERMANY (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Berlin. Din Paște până în septembrie 2003 reclamantul a avut o relație cu dna P. În februarie 2004 dna P. a început o relație cu dna M. În septembrie 2004 dna P. și dna M. s-au mutat într-o gospodărie comună. În octombrie și noiembrie 2004, reclamantul a avut un contact intim cu dna P. În decembrie 2004 dna P. a informat reclamantul că este însărcinată. La 28 iunie 2005, dl M., cu consimțământul dnei P., a recunoscut paternitatea viitorului copil al dnei P.. La 10 august 2005, dna P. a dat naștere unei fiice, dna R. P. și dl M. exercită în comun autoritatea parentală și ridică copilul împreună. La 27 octombrie 2005, reclamantul a depus o acțiune pentru a contesta paternitatea dlui M., depunând o declarație legală că a avut relații sexuale cu mama copilului în timpul perioadei de concepere. a răspuns că a trăit cu copilul într-o relație social-familială și că a asumat deplină responsabilitate parentală pentru copil, chiar dacă el nu era tatăl ei biologic. La 24 noiembrie 2005, Curtea de District Tempelhof-Kreuzberg (Amtsgericht) a programat o ședință pentru 17 ianuarie 2006. La 13 ianuarie 2006, Curtea de District a anulat audierea, în calitate de gardian ad litem pentru a reprezenta interesele copilului, a trebuit să fie numită. La 6 februarie 2006, Curtea de District a desemnat un gardian ad litem. La 21 martie 2006, tutoreul a susținut că există o relație tată-fiil iubitor între dl M. și R. și că acțiunea reclamantului a fost contrar interesului superior al copilului. 10. La 28 martie 2006, în urma unui aviz al avocatului reclamant, Curtea de District a programat o audiere pentru 30 mai 2006. La 27 aprilie 2006, Curtea de District, în urma solicitării M., a amânat audierea la 6 iunie 2006. 11. La 6 iunie 2006, Curtea de District, după ce a auzit reclamantul, dl M. și dna P., a ordonat un aviz expert cu privire la întrebarea dacă dl M. era tatăl biologic al copilului. La 7 septembrie 2006, Curtea de District a solicitat expertului să prezinte informații cu privire la starea procedurii. 12. La 4 octombrie 2006, expertul a informat Curtea de District că dl M. și dna P. au amânat mai multe întâlniri pentru preluarea probelor de sânge pe motive medicale. Dl M. a luat eșantionul de sânge la 4 octombrie 2006. La 2 noiembrie 2006, expertul a informat instanța că a primit probele de sânge ale dnei P. și al copilului. La 27 noiembrie 2006, expertul și-a prezentat raportul care a concluzionat că dl M. nu era tatăl biologic al copilului. 13. La 1 decembrie 2006, după recomandarea avocatului reclamantului, Curtea de District a programat o ședință suplimentară pentru 16 ianuarie 2007. La 6 februarie 2007, Curtea de District a ordonat un aviz expert de către același expert medical cu privire la presupusa paternitate a reclamantului. 14. La 15 martie 2007, expertul și-a prezentat raportul care a concluzionat că s-a dovedit că 99,99 % că reclamantul era tatăl biologic al copilului. 15. La 12 martie 2007, Curtea de District a programat o audiere pentru 10 aprilie 2007. 16. La 27 aprilie 2007, Curtea de District a pronunțat o hotărâre de stabilire a faptului că dl M. nu este tatăl copilului și că reclamantul este tatăl copilului. Curtea de District a considerat acțiunea reclamantului admisibilă, deoarece a depus o declarație legală că a avut relații sexuale cu mama copilului în timpul perioadei de concepție. Acțiunea a fost bine fondată, deoarece s-a dovedit de opinie expertă că reclamantul este tatăl biologic al copilului. Curtea de district a considerat că reclamantul nu a fost împiedicat să provoace paternitatea în temeiul articolului 1600 § 2 din Codul Civil (a se vedea legea internă relevantă mai jos), deoarece nu au existat relații sociale și familiale între dl M. Nu se poate presupune că dl M. avea o responsabilitate reală pentru copil. Acest lucru ar fi cerut tatălui legal și copilului să trăiască împreună pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce, potrivit Curții de District, a necesitat o perioadă minimă de aproximativ doi ani. Având în vedere dreptul constituțional al tatălui biologic în temeiul articolului 6 § 2 din Legea de bază, este necesar ca relația de fapt între tatăl juridic și copil să aibă o anumită stabilitate. Această stabilitate ar putea fi presupusă numai după o perioadă de doi ani, care nu a trecut în cazul instantaneu. La 24 august 2007, Curtea de Apel din Berlin (Kammergericht) a anulat hotărârea Curții de District și a respins acțiunea reclamantului. a trăit cu copilul și mama ei de la nașterea copilului și că el a continuat să trăiască cu ei după ce a fost stabilit de un expert că el nu este tatăl biologic al copilului. 18. Potrivit Curții de Apel, Curtea de District nu a recunoscut faptul că reclamantul nu are dreptul de a contesta paternitatea din cauza existenței unei relații sociale și familiale între dl M. și copilul. Curtea de Apel a considerat că o astfel de relație nu a existat numai la momentul în care a hotărât apelul, ci deja cu mult timp înainte, ca dl M. a trăit împreună cu copilul și cu mama ei într-o casă comună de la nașterea copilului. Un copil mic nu poate trăi împreună cu o altă persoană pentru o perioadă de timp mai lungă decât viața ei. Legislativul nu a definit în mod strict care perioadă de timp ar constitui o „perioada de timp mai lungă”, dar a lăsat această evaluare în favoarea instanțelor de judecată a fiecărui caz individual. 19. Perioada de timp necesară pentru stabilirea unei relații sociale și familiale nu a fost absolută, ci a trebuit evaluată în ceea ce privește circumstanțele fiecărui caz individual și, în special, vârsta copilului. Nu a existat nici o îndoială că un copil, în primele luni ale vieții sale, a dezvoltat o relație socială și familiară cu persoanele care au grijă de el pe o bază zilnică. În primii doi ani ai vieții sale, un copil a avut în special nevoie de relații de familie sigure, ceea ce i - a permis să dezvolte mai multe contacte sociale. Potrivit intențiilor legislative, care au fost îndrumate de jurisprudența Curții Constituționale Federale, problemele externe ar trebui evitate în interesul copilului și în interesul relației familiale existente. Drepturile constituționale ale tatălui biologic nu ar trebui să prevaleze asupra drepturilor în mod egal protejate ale tatălui juridic, dacă și atâta timp cât acesta asumă responsabilitate parentală în sensul părintelui social. În acest context, chiar și o perioadă de câteva luni care a trecut între nașterea unui copil și punerea în aplicare a unei acțiuni de provocare a paternității ar putea fi considerată o „perioada mai lungă” în acest context specific. 20. Curtea de Apel nu a considerat necesar să se decidă dacă perioada de timp care a trecut între nașterea copilului și depunerea acțiunii reclamantului ar fi fost suficientă pentru a stabili o relație socială și de familie. Potrivit jurisprudenței Tribunalului Federal, în cazurile în care copilul a trăit de la naștere fără întrerupere împreună cu părinții săi juridici, trebuie să se presupună existența unei relații sociale-familiare în cazul în care cohabitația persistă și judecătorul este convins că tatăl juridic a asumat o responsabilitate reală a părintilor într-un mod care pare a dura mult. Nu a fost decisiv dacă relația socială și familiară a existat deja atunci când a fost depusă acțiunea, ci numai dacă există o relație socială și familiară la momentul ultimei audiere a Curții. Reclamantul nu a semnat nicio circumstanță care ar putea pune în întrebări existența unei astfel de relații în cazul instantaneu. Pe de altă parte, faptul că relația dintre părinții juridici a suportat criza cauzată de încălcarea încrederii mamei a indicat că relația este deosebit de stabilă. Curtea de Apel nu a permis un recurs asupra punctelor de drept. 21. La 20 mai 2009, Curtea Constituțională Federală, în calitate de judecător de trei judecători, a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului pentru judecată. Această decizie a fost depusă la avocatul reclamantului la 3 iunie 2009 22. În temeiul art. 3 din Legea de bază, toată lumea este egală înaintea legii (§ 1); bărbați și femei au drepturi egale (§ 2). 23. art. 6 din Legea de bază prevede, în măsura în care este relevant,: „(1) Căsnicia și familia se bucură de protecția specială a statului. (2) Atenția și educația copiilor este dreptul natural al părinților și o datorie care le revine în principal. Statul se ocupă de ei în îndeplinirea acestei datorii.” 24. În conformitate cu art. 1592 din Codul Civil, tatăl unui copil este fie cel care, la data nașterii copilului, a fost căsătorit cu mama copilului (n. 1), fie cel care a recunoscut paternitatea (n. 2), fie al cărui paternitate este stabilită în mod judiciar în temeiul articolului 1600d din Codul Civil (n. 3). Un recunoaștere a paternității nu este valabil atâta timp cât există paternitatea unui alt om (art. 1594 § 2 din Codul Civil). Paternitatea poate fi recunoscută în mod valabil numai cu consimțământul mamei (art. 1595 § 1). 25. Paternitatea poate fi contestată într-un termen de doi ani. Perioada începe la data în care persoana intitulată învăță circumstanțele care militează împotriva paternității stabilite; existența unei relații sociale și familiale nu împiedică funcționarea perioadei (art. 1600b § 1). În temeiul articolului 1600 § 1 din Codul civil, dreptul la contestarea paternității este al omului a cărui paternitate există în temeiul articolului 1592 nos. 1 și 2, cu mama și cu copilul, precum și cu omul care face o declarație legală că a avut relații sexuale cu mama copilului în perioada concepției. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 1600 § 2, tatăl biologic are dreptul de a contesta paternitatea omului care este tatăl legal al copilului în temeiul articolului 1592 nos. 1 sau 2 numai dacă nu există relații sociale și familiale între tatăl juridic și copilul. O relație socială și familiară este considerată existența dacă tatăl juridic are sau are o responsabilitate reală pentru copil la momentul respectiv. Există, în general, o presupunere de responsabilitate reală dacă tatăl juridic este căsătorit cu mama copilului sau a trăit împreună cu copilul într-o comunitate internă pentru o perioadă lungă de timp (art. 1600 § 4). 26. În temeiul articolului 1598a din Codul Civil, în vigoare începând cu 1 aprilie 2008, tatăl juridic, mama și copilul pot solicita examinarea paternității prin teste genetice. Rezultatul acestor proceduri nu modifică statutul juridic al persoanelor implicate. Cu toate acestea, nu este acordat un astfel de drept unei terțe persoane care pretind că este tatăl biologic. 27. Cercetările efectuate de Curte în ceea ce privește douăzeci și șase state membre ale Consiliului Europei arată că, în douăzeci și unu dintre statele respective, recunoașterea paternității unui copil născut din căsătorie necesită consimțământul mamei. În 17 state membre (denumite Azerbaidjan, Croația, Cipru, Estonia, Franța, Georgia, Irlanda, Italia, Lituania, Moldova, România, Rusia, San Marino, Spania, Turcia, Ucraina și Regatul Unit), presupusul tată biologic are dreptul de a contesta paternitatea juridică a unei terțe părți înființate prin recunoaștere. Acest drept poate fi supus anumitor termene. În 15 state aceasta rămâne poziția în care tatăl juridic a trăit cu copilul într-o relație socială și familială. În Franța și Spania, tatăl biologic nu poate contesta paternitatea dacă copilul a trăit într-o relație socială și familială cu tatăl recunoscut legal pentru o perioadă de cel puțin cinci sau patru ani, respectiv (la posesie d’Stat conforme au titre). 28. În schimb, în nouă state membre (Armenia, Bulgaria, Ungaria, Islanda, Letonia, Țările de Jos, Polonia, Slovacia și Elveția) tatăl biologic nu are posibilitatea de a contesta paternitatea tatălui legal înființat prin recunoaștere. În aceste nouă jurisdicții, instanțele nu au dreptul să ia în considerare în mod judiciar (pentru interesul cel mai bun al copilului sau altul) dacă tatăl biologic ar trebui să fie autorizat să provoace paternitatea.

The applicant was born in 1970 and lives in Berlin. 6. From Easter to September 2003 the applicant had a relationship with Ms P. In February 2004 Ms P. started a relationship with Mr M. In September 2004 Ms P. and Mr M. moved into a joint household. In October and November 2004 the applicant had intimate contact with Ms P. In December 2004 Ms P. informed the applicant that she was pregnant. 7. On 28 June 2005 Mr M., with the consent of Ms P., acknowledged paternity of Ms P.’s future child. On 10 August 2005 Ms P. gave birth to a daughter, R. Ms P. and Mr M. jointly exercise parental authority and are bringing up the child together. 8. On 27 October 2005 the applicant lodged an action to challenge Mr M.’s paternity, submitting a statutory declaration that he had had sexual intercourse with the child’s mother during the period of conception. Mr M. submitted in reply that he lived with the child in a social-familial relationship and that he assumed full parental responsibility for the child, even if he was not her biological father. 9. On 24 November 2005 the Tempelhof-Kreuzberg District Court (Amtsgericht) scheduled a hearing for 17 January 2006. On 13 January 2006 the District Court cancelled the hearing, as a guardian ad litem to represent the child’s interests had to be appointed. On 6 February 2006 the District Court appointed a guardian ad litem. On 21 March 2006 the guardian submitted that a loving father-child relationship existed between Mr M. and R. and that the applicant’s action ran counter to the child’s best interests. 10. On 28 March 2006, following a reminder by the applicant’s counsel, the District Court scheduled a hearing for 30 May 2006. On 27 April 2006 the District Court, following M.’s request, postponed the hearing to 6 June 2006. 11. On 6 June 2006 the District Court, having heard the applicant, Mr M. and Ms P., ordered an expert opinion on the question whether Mr M. was the child’s biological father. On 7 September 2006 the District Court requested the expert to submit information on the state of the proceedings. 12. On 4 October 2006 the expert informed the District Court that Mr M. and Ms P. had postponed several appointments for the taking of blood samples on medical grounds. Mr M. had his blood sample taken on 4 October 2006. On 2 November 2006 the expert informed the court that he had received the blood samples of Ms P. and the child. On 27 November 2006 the expert submitted his report which concluded that Mr M. was not the child’s biological father. 13. On 1 December 2006, following a reminder by the applicant’s counsel, the District Court scheduled a further hearing for 16 January 2007. On 6 February 2007 the District Court ordered an expert opinion by the same medical expert as to the applicant’s alleged paternity. 14. On 15 March 2007 the expert submitted his report which concluded that it had been proved to a probability of 99.99 % that the applicant was the child’s biological father. 15. On 12 March 2007 the District Court scheduled a hearing for 10 April 2007. 16. On 27 April 2007 the District Court delivered a judgment establishing that Mr M. was not the child’s father and that the applicant was the child’s father. The District Court found the applicant’s action admissible, as he had submitted a statutory declaration that he had had sexual intercourse with the child’s mother during the period of conception. The action was well-founded, as it had been proved by expert opinion that the applicant was the child’s biological father. The District Court considered that the applicant had not been precluded from challenging paternity under Article 1600 § 2 of the Civil Code (see relevant domestic law below), as there had been no social and family relationship between Mr M. and the child at the time of the last court hearing. It could not be assumed that Mr M. bore actual responsibility for the child. This would have required the legal father and the child to have lived together for a longer period of time, which, according to the District Court, necessitated a minimum period of approximately two years. Taking into account the constitutional right of the biological father under Article 6 § 2 of the Basic Law, it was necessary that the factual relationship between the legal father and the child enjoyed a certain stability. This stability could only be assumed after a period of two years, which had not passed in the instant case. Under these circumstances, it was not relevant that the applicant actually took care of the child together with the child’s mother. 17. On 24 August 2007 the Berlin Court of Appeal (Kammergericht) quashed the District Court’s judgment and rejected the applicant’s action. The court noted that it was undisputed between the parties that Mr M. had lived with the child and her mother since the child’s birth and that he had continued to live with them after it had been established by an expert that he was not the child’s biological father. 18. According to the Court of Appeal, the District Court had failed to recognise that the applicant did not have the right to challenge paternity because of the existence of a social and family relationship between Mr M. and the child. The Court of Appeal considered that such a relationship had not only existed at the time it decided on the appeal, but already a long time before, as Mr M. had lived together with the child and her mother in a joint household since the child’s birth. A young child could not possibly live together with another person for a period of time longer than his or her own lifetime. The legislature had not strictly defined which period of time would amount to a “longer period of time”, but had left this assessment to the courts adjudicating each individual case. 19. The period of time which was necessary to establish a social and family relationship was not absolute, but had to be assessed with regard to the circumstances of each individual case and, in particular, the child’s age. There was no doubt that a child, during the first months of his or her life, developed a social and family relationship with the persons taking care of him or her on a daily basis. During the first two years of his or her life, a child was in particular need of secure family relationships, which allowed him or her to develop further social contacts. A child’s interest in learning about its true descent could only become relevant at a more advanced age. According to the intentions of the legislature, who were guided by the Federal Constitutional Court’s case-law, external disturbances should be avoided in the child’s best interests and in the interest of the already existing family relationship. The constitutional rights of the biological father should not prevail over the equally protected rights of the legal father, if and as long as the latter assumed parental responsibility within the meaning of social parentage. Against this background, even a period of a few months which elapsed between a child’s birth and the bringing of an action to challenge paternity could be considered as a “longer period” within this specific context. 20. The Court of Appeal did not find it necessary to decide whether the period of time which had elapsed between the child’s birth and the lodging of the applicant’s action would have been sufficient to establish a social and family relationship. According to the case-law of the Federal Law Court, in cases in which the child had lived since birth without interruption together with his or her legal parents, the existence of a social-family relationship had to be assumed if the cohabitation persisted and the judge was convinced that the legal father assumed actual parental responsibility in a way which appeared to be long-lasting. It was not decisive whether the social and family relationship already existed when the action was lodged, but only whether there was a social and family relationship at the time of the last court hearing. The applicant had failed to point to any circumstances which could call into question the existence of such a relationship in the instant case. Conversely, the fact that the relationship between the legal parents had endured the crisis which had been caused by the mother’s breach of trust indicated that the relationship was particularly stable. The Court of Appeal did not allow an appeal on points of law. 21. On 20 May 2009 the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, refused to admit the applicant’s constitutional complaint for adjudication. This decision was served on the applicant’s counsel on 3 June 2009. 22. Under Article 3 of the Basic Law, everyone is equal before the law (§ 1); men and women have equal rights (§ 2). 23. Article 6 of the Basic Law, in so far as relevant, provides: “(1) Marriage and the family shall enjoy the special protection of the State. (2) The care and upbringing of children is the natural right of parents and a duty primarily incumbent upon them. The State shall watch over them in the performance of this duty.” 24. According to Article 1592 of the Civil Code, a child’s father is either the man who on the date of the child’s birth was married to the child’s mother (no. 1), or the man who acknowledged paternity (no. 2), or whose paternity is judicially established under Article 1600d of the Civil Code (no. 3). An acknowledgement of paternity is not valid as long as the paternity of another man exists (Article 1594 § 2 of the Civil Code). Paternity can only be validly acknowledged with the mother’s consent (Article 1595 § 1). 25. Paternity may be challenged within a time-limit of two years. The period commences on the date on which the entitled person learns of the circumstances that militate against the established paternity; the existence of a social and family relationship does not prevent the period from running (Article 1600b § 1). Under Article 1600 § 1 of the Civil Code, entitlement to challenge paternity lies with the man whose paternity exists under Article 1592 nos. 1 and 2, with the mother and with the child, and also with the man who makes a statutory declaration that he had sexual intercourse with the child’s mother during the period of conception. However, pursuant to Article 1600 § 2, the biological father has a right to challenge the paternity of the man who is the child’s legal father under Article 1592 nos. 1 or 2 only if there is no social and family relationship between the legal father and the child. A social and family relationship is considered to exist if the legal father has or had actual responsibility for the child at the relevant point in time. There is, as a rule, an assumption of actual responsibility if the legal father is married to the mother of the child or has lived together with the child in a domestic community for a long period of time (Article 1600 § 4). 26. Under Article 1598a of the Civil Code as in force since 1 April 2008, the legal father, the mother and the child can request the examination of paternity by genetic testing. The outcome of these proceedings does not change the legal status of the persons involved. However, no such right is granted to a third person alleging that he is the biological father. 27. Research undertaken by the Court in respect of twenty-six Council of Europe Member States shows that in twenty-one of those States acknowledgment of the paternity of a child born out of wedlock requires the mother’s consent. In seventeen Member States (namely Azerbaijan, Croatia, Cyprus, Estonia, France, Georgia, Ireland, Italy, Lithuania, Moldova, Romania, Russia, San Marino, Spain, Turkey, Ukraine and the United Kingdom), the presumed biological father is entitled to challenge the legal paternity of a third party established by acknowledgment. This right may be subject to certain time-limits. In fifteen States this remains the position where the legal father has lived with the child in a social and family relationship. In France and Spain, the biological father may not challenge paternity if the child has lived in a social and family relationship with the legally acknowledged father for a period of at least five or four years, respectively (la possession d’état conforme au titre). 28. By contrast, in nine Member States (Armenia, Bulgaria, Hungary, Iceland, Latvia, the Netherlands, Poland, Slovakia and Switzerland) the biological father does not have standing to challenge the paternity of the legal father established by acknowledgement. In those nine jurisdictions, the courts are not entitled to judicially consider (on the grounds of the best interests of the child or otherwise) whether the biological father should be allowed to challenge paternity.

§ Cauze similare