CASE OF LAVRIC v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8 - Positive obligations;Article 8-1 - Respect for private life)
CASE OF LAVRIC v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Piatra-Neamț. Reclamantul (de asemenea menționat aici ca procuror L.), în calitate de procuror la biroul procurorului atașat Curții de județ Neamț, a inițiat proceduri penale împotriva A.B. în două ocazii. A depus o acuzație propunerea condamnării A.B. în ambele seturi de proceduri. Primul acuzat, depus de reclamant la 17 ianuarie 2000, a solicitat condamnarea A.B. pentru infracțiunile de a face declarații false și distrugere. La 20 septembrie 2001, Curtea de District Ploiești a constatat că A.B. a fost vinovată și a condamnat-o la șase luni de închisoare în ceea ce privește fiecare infracțiune. Hotărârea a fost susținută de Curtea județului Prahova, care a respins un recurs depus de A.B. la 7 ianuarie 2002. La 22 martie 2002, Curtea de Apel Ploiești a permis un recurs asupra punctelor de drept depuse de A.B. în parte, menționând că perioada de precauție a expirat în ceea ce privește infracțiunile de distrugere. A doua acuzație din 25 iulie 2001 nu a fost aprobată de procurorul șef, care a ordonat discontinuarea procedurii penale împotriva A.B. La 7 februarie 2002 au fost inițiate proceduri disciplinare împotriva reclamantului în urma depunerii unei plângeri de către A.B. La 6 martie 2002, biroul procurorului atașat Curții Supreme de Justiție a constatat că reclamantul nu a comis nicio infracțiune disciplinară și a închis ancheta. 10. A.S., jurnalist la ziarul național România Liberă, a scris două articole privind activitatea profesională a reclamantului în legătură cu procedura penală împotriva A.B. 11. Primul articol publicat la 13 februarie 2002 a fost intitulat “Corupție judiciară. Procurorul L. falsificat două acuzații! O persoană nevinovățită a fost condamnată la închisoare” și a avut șase secțiuni. Prima secțiune, intitulată “Dross profesionist, confirmată de superiorii ei” (“Rebut profesional, confirmat deșefi”), a făcut referire la o acuzație presupusă „Falsificată” depusă de reclamant la 25 iulie 2001. Acesta se referă la A.B., care, potrivit jurnalistului, a fost nevinovat și a fost victimă de acțiunile corupte ale reclamantului. În opinia jurnalistului faptul că această acuzație a fost invalidată de procurorul șef a dovedit că a fost rezultatul falsificației și ar putea fi considerată dros profesionist (“rebut profesional”). 12. În a doua secțiune, intitulată „Excludere din magistratură” (“Excludere din magistratură”), jurnalistul a referit la „procurorul înșelat L.” („procurorul măsluitor”) care „nu a reușit să trimită A.B. în fața unei instanțe pe baza acuzației ei falsificate în această ocazie. Cu toate acestea, ea a reușit deja să trimită A.B. în fața unei instanțe de justiție pe baza unui alt acuzat, produsul unei falsificații scandaloase”, s-a declarat că o examinare a comportamentului reclamantului în legătură cu primul acuzat „ar putea rezulta, în afară de acuzațiile penale împotriva ei pentru abuz de poziție, în absența rapidă de magistrat de către consiliul disciplinar al biroului public. Prin înșelarea superiorilor ei, procurorul L. a reușit să trișeze inculpatul A.B. în fața unei instanțe la 17 ianuarie 2000 pentru daune penale și declarații false. Minciunile și interpretarea în mod întemeiat conținută în cele zece pagini ale a doua acuzație falsificată ar putea completa un capitol întreg într-un „o adevărată manuală de corupție judiciară”. 13. A treia și a patra secțiune a articolului se referă la procedurile civile introduse de A.B., fără a face nici o trimitere la solicitant. A cincea secțiune se referă la o plângere de daune penale depusă de „mafia de oameni de afaceri pervers” împotriva A.B. În ultima secțiune, jurnalistul a acuzat reclamantul, "procurorul trișor", de a-l condamna pe A.B. la închisoare mințind instanțelor cu "acuzația falsificată". 14. Al doilea articol, publicat la 22 februarie 2002, a fost intitulat "E.L., procurorul care falsifica acuzațiile". Se referă la condamnarea A.B. pe baza unei acuzații redactate de solicitant. jurnalistul a susținut că a expus presupusa influență exercitată asupra reclamantului de către S.E., interesat direct de această afacere, care a condus la condamnarea A.B.. Potrivit jurnalistului, S.E. a „a luat în mod repetat o varietate de produse alimentare la casa [reclamantului] în saci sau în boot de masina sa (...). Odată ce a adus un porc tăiat în jumătate în casa [reclamantului], lăsând tainele de sânge în coridoarele clădirii”. 15. La 15 aprilie 2002, reclamantul a depus o plângere penală pentru difamare împotriva A.S. Reclamantul s-a plâns că A.S. și-a deteriorat reputația și demnitatea prin publicarea celor două articole menționate mai sus în februarie 2002. Prin hotărârea din 3 noiembrie 2003, Curtea de District Călărași a constatat că jurnalistul a fost vinovat de difamă și l-a condamnat la o amendă penală de 10 000 000 de lei români (ROL), echivalentul de 270 EUR. Jurnalistul și ziarul au fost ordonate în comun să plătească daune ale reclamantului de 300 000 000 de lire ROL, echivalentul de 8.000 EUR. Curtea a constatat că expresia „falsificator și trișor” nu corespunde la realitate, deoarece o investigație disciplinară a concluzionat că reclamantul s-a desfășurat profesional și în mod corespunzător în legătură cu acuzațiile pe care le-a formulat împotriva A.B. în calitate de procuror. Curtea a remarcat că, în februarie 2002, atunci când articolele au fost publicate, jurnalistul era conștient de faptul că acuzarea procurorului în primul set de proceduri a fost susținută de primele două nivele ale instanțelor interne și că recursul privind punctele de drept era încă în așteptare. Curtea a remarcat, de asemenea, că jurnalistul a fost conștient că ancheta disciplinară împotriva reclamantului a fost în așteptare atunci când a scris articolele. Prin urmare, aceasta ar fi trebuit să-l facă pe jurnalistul să exercite o anumită precauție în abordarea și utilizarea limbii sale, având în vedere că ar fi putut expune reclamantul la sancțiuni disciplinare și chiar penale. 17. Curtea de district a examinat inculparea din 17 ianuarie 2000, menționată de A.S. în primul său articol, și a remarcat că a fost susținută de deciziile finale ale instanțelor interne. În ceea ce privește a doua inculpare, instanța a remarcat că nu a fost aprobată de procurorul principal la 18 ianuarie 2002. Curtea a remarcat, de asemenea, că atunci când au fost publicate articolele hotărârea procurorului principal nu era încă finală, deoarece o plângere a fost depusă împotriva acestuia. Curtea a considerat că refuzul procurorului șef de a aproba acuzația reclamantului nu ar fi trebuit să conducă jurnalistul la concluzia că reclamantul a falsificat acuzația. 18. Curtea a concluzionat că în cele două articole jurnalistul a depășit limitele discursului acceptabil prevăzut în art. 10 din Convenție. 19. Jurnalistul A.S. și ziarul au apelat împotriva acestei hotărâri. La 28 decembrie 2004, Curtea județului Hunedoara a permis apelul, a anulat hotărârea de primă instanță și a continuat să audă cazul. Acesta a achitat jurnalistul acuzației de difamare și a respins cererea reclamantului de daune. Curtea județului a susținut că jurnalistul a furnizat doar detalii despre situația A.B. pe măsură ce a apărut din dosarele judiciare. De asemenea, a susținut că articolul publicat la 22 februarie 2002 a fost pur și simplu o reproducere a plângerilor administrative depuse de A.B. în cadrul Ministerului Justiției și al Procuraturii Publice. Curtea județului a clasificat declarațiile relevante ale jurnaliștilor ca hotărâri de valoare și a constatat că expresiile folosite au fost examinate în legătură cu funcția presei într-o societate democratică de a divulga informații și idei cu privire la toate chestiunile de interes public, așa cum a fost cazul în ceea ce privește chestiunea de față, care are legătură cu administrarea justiției. Acesta s-a referit la hotărârea Dalban c. România (nr. 28114/95, § 49, ECHR 1999VI), menționând că jurnalistul a avut un anumit grad de exagerare și provocare. 20. Dispozițiile interne relevante ale Codurilor Civile și Penale privind calomnia și difamarea și răspunderea pentru a plăti daune în vigoare în timpul material, precum și evoluțiile ulterioare ale legislației sunt descrise în Timciuc c. România (nr. 28999/03, §§ 95-97, 12 octombrie 2010).