CASE OF G.C.P. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Remainder inadmissible;Violation of Art. 6-2;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award
CASE OF G.C.P. v. ROMANIA (CtEDO, 2011)
Reclamantul s-a născut în 1938 și trăiește în București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 decembrie 1996, un terț a introdus o procedură penală împotriva reclamantului pentru o apropiere greșită. Terțul a susținut că reclamantul utilizase ilegal fonduri private aparținând societăților sale pentru a spori capitalul unei bănci comerciale (Bankcoop) și a devenit un acționar major în respectiva bancă. La 14 ianuarie 1997, poliția judiciară atașată Ministerului de Interne din România a solicitat terțului să furnizeze informații suplimentare cu privire la actele ilegale comise de către solicitant. 10. La 19 februarie 1997, ziarul Adevărul a publicat un articol intitulat „Arhivele de anchetă ale G.C.P. – strict secret?” Articolul a citat declarațiile D.I.C., unul dintre procurorii care desfășoară ancheta împotriva reclamantului, din care partea cea mai relevantă citește după cum urmează: „Am fost acuzați de a insista să impună [în G.C.P.] o ordonanță de a nu părăsi orașul, o măsură care este luată de obicei atunci când există suspiciuni că cineva a comis un act ilegal. Cu toate acestea, după cum v-am spus deja și ca [poate fi văzut] din cecuri efectuate de Biroul de Control Finanțial [Garda Financiară], aici au existat acte ilegale comise, nu numai suspiciuni. În ciuda acestui lucru, ne-am dovedit a fi umane, atunci când la cererea lui [G.C.P.] i-am permis să părăsească București timp de patruzeci și opt ore.” 11. La 10 aprilie 1997, reclamantul a fost acuzat de fraudă, de falsificare a documentelor și de utilizarea documentelor falsificate, defășurare, utilizând bunurile unei societăți comerciale împotriva intereselor sale și subminând economia națională, din cauza faptului că, acționând în numele societății private (G.C.P. S.A.), pe care reclamantul le-a controlat ca acționar major, el a făcut declarații false într-un document oficial prezentat Băncii Naționale Române la 31 august 1995 pentru a obține permisiunea de a majora capitalul Bankcoop cu valoarea de 10.000.000 de dolari americani (USD). Mai exact, reclamantul a fost suspectat de declararea sumei menționate ca fonduri personale, atunci când, de fapt, a fost obținut ca un împrumut preluat de G.C.P. S.A. de la o bancă străină, care a fost în contradicție cu reglementările Băncii Naționale privind sursele acceptabile de bani utilizate pentru a crește capitalul unei bănci. 12. La 2 iunie 1997, reclamantul a provocat o provocare împotriva celor două procurori, inclusiv D.I.C., acuzate de investigarea cazului său în acel moment, argumentând, printre altele, că declarațiile de presă făcute de procurori la 28 mai 1997 în ziarul Evenimentul Zilei – susținând că investițiile financiare ale reclamantului erau „acte de fraudă” – au constituit o încălcare a dreptului său la presunția de inocence. 13. Potrivit reclamantului, provocarea sa din 2 iunie 1997 împotriva procurorilor G.M. și D.I.C. a fost permisă de o Ordine finală a Procurorului din 23 iunie 1997 și un nou procuror a fost desemnat pentru a investiga cazul său. Reclamantul nu a inclus în dosar o copie a ordinului din 23 iunie 1997. 14. La 2 iulie 1997, ziarul național a publicat un articol intitulat „G.D. afirmă că G.C.P. ar fi trebuit să fie inculpat cu mult timp în urmă pentru două dintre crimele dovedite”. Partea cea mai relevantă a articolului, care a citat declarațiile de către G.D., ministrul de Interne din România, citește după cum urmează: „G.C.P. ar putea fi inculpat pentru două infracțiuni deja dovedite, și anume cele legate de embedularea prin Bancorex, de la Banca Chemicală la Bankcoop. Cei 10 milioane de dolari luati de G.C.P. de la Chemical Bank pentru o fabrică din Arad au fost dezbrăcați astfel încât el să poată prelua majoritatea acțiunilor din Bankcoop. (...) Deși există dovada că G.C.P. a comis mai multe infracțiuni, este investigat doar pentru doi, iar investigația procurorului durează mult timp “. La 3 iulie 1997, ziarul Evenimentul Zilei a publicat un articol intitulat „G.C.P. și R.T. acuzat de subminarea economiei naționale”. Citând același procuror, D.I.C., părțile relevante ale articolului au citit după cum urmează: „La 1 iulie 1997 în dosarul nr. 180/P/97 al Procurorului General, dosarul cu privire la inculpatul G.C.P., ancheta penală a fost extinsă cu privire la infracțiunea subminării economiei naționale, pedepsită în temeiul art. 165 § 1 din Codul Penal. Prin urmare, între 1994 și 1997, [G.C.P.] a utilizat o bancă de interes public deținută de stat, Bancorex S.A., pentru a obține anumite facilități financiare în valoare de 202,6 milioane de dolari, care să fie utilizate pentru rambursarea anumitor împrumuturi contractate de către societatea sa comercială, G.C.P. S.A., acest lucru a afectat economia națională și a perturbat activitatea Bancorex S.A. 16. Prin scrisoarea din 17 noiembrie 1997 procurorul C.M., procurorul care investiga cazul reclamantului în acel moment, a cerut Procurorului General al României să confirme că ar putea continua ancheta în acest caz. El a declarat în mod expres că nu are nici un interes personal sau altfel în ceea ce privește ancheta și că va accepta decizia Procurorului General. El a informat Procurorul General că, dacă ar fi permis să continue să lucreze la cazul, el nu va fi supus nici unei influențe externe sau presiuni în efectuarea anchetei. 17. La 19 decembrie 1997, Evenimentul Zilei a publicat un articol intitulat “S.M. a gasit solutia de distrugere a mafiei din România de peste hotare: Mexicanii ar trebui sa vina cu bazaokas”. Articolul a citat declaratiile S.M., Procurorul General al României la acea vreme. Partea cea mai relevantă se citește după cum urmează: „În cazul G.C.P., care știa totul despre trucuri financiare [finanțare ingerile] și a acoperit urmele sale cu o mulțime de documente, raportul experților nu este încă terminat. Cred că există o șansă de 99% că va fi trimis la judecată, dar aș face o sugestie poliției să nu se aplice doar cazurilor mici de T. În plus, părțile sunt de acord că în toate ziarele naționale majore, inclusiv Ziua, Adevărul, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Național și Libertatea, au fost publicate între 1997 și 2002 un total de 350 de articole care conțin informații privind ancheta și procesul împotriva reclamantului. Unele dintre cele mai relevante titluri de povestire citate de reclamant în acest sens au citit următoarele: „Pătratul se întărește” (Eventimentul Zilei, 17 martie 1997); „Chess la milionari!” (Eventimentul Zilei, 9 aprilie 1997); „Returnarea șacalelor” (Eventimentul Zilei, 18 august 1997); “Sharks larg” (Eventimentul Zilei, 28 aprilie 1998); „Companiile G.C.P. au umplut conturile bancare pe spatele lui Bancorex” (Ziua, 12 februarie 1999); “Au fost procurorii la punctul de a-l inculpa, G.C.P. Adevărul, 12 martie 1999; G.C.P. a fugit în SUA.” (Libertatea, 5 octombrie 1999); și „Eroii G.C.P. și T.” (Evenimentul Zilei, 10 aprilie 2002). 19. Prin ordinul din 30 ianuarie 1998 procurorul general a respins C.M. din postul său de procuror șef al Departamentului Penal al Oficiului Procurorului de la București și l-a transferat la Departamentul Secretarial și de Relații Publice. În același timp, M.I. a fost însărcinată să continue investigația penală împotriva reclamantului. Procurorul general a susținut că ancheta penală a fost irazonabil lungă fără motive obiective și că Bancorex, una dintre părțile implicate în această chestiune, a depus o provocare și s-a plâns în legătură cu C.M. 20. La 17 iunie 1999, reclamantul a fost inculpat pentru a face declarații false într-un document oficial, deoarece el nu a declarat adevărata sursă de bani utilizate pentru creșterea capitalului Bankcoop. 21. Ancheta a continuat, de asemenea, separat în ceea ce privește acuzarea de a submina economia națională și utilizarea bunurilor unei societăți comerciale împotriva intereselor sale. În același timp, acuzațiile referitoare la fraudă, falsificarea documentelor, utilizarea documentelor falsificate și a debușării au fost renunțate și partea anchetei penale care acoperă aceste acuzații a fost închisă din cauza faptului că acțiunile reclamantului au fost considerate legale. 22. Prin ordinul final al Procurorului din 3 septembrie 2001, ancheta penală inițiată împotriva reclamantului pentru subminarea economiei naționale a fost întreruptă din cauza faptului că nu s-a comis niciun act ilegal. 23. Prin hotărârea din 11 septembrie 2001, Curtea de district din București a hotărât că inculparea din 17 iunie 1999 este nulă și nu a fost încheiată deoarece reclamantul nu a fost informat de acuzațiile împotriva lui, așa cum a fost în Statele Unite ale Americii la momentul acuzării sale. În consecință, Curtea a ordonat trimiterea dosarului la Biroul Procurorului. 24. Procurorul a prezentat un recurs asupra punctelor de drept (recurs) împotriva hotărârii din 11 septembrie 2001 25. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2002 a Curții Județeane București a fost permis apelul Oficiului Procurorului și cazul a fost trimis înapoi la instanța de primă instanță pentru o reluare a fondurilor. Curtea județului a considerat că nu a existat niciun motiv pentru anularea acuzației, deoarece hotărârea procurorilor de investigare de a trimite cazul în fața instanței fără să informeze reclamantul cu privire la acuzațiile împotriva acestuia a fost în conformitate cu dispozițiile legale ale Codului de procedură penală aplicabile persoanelor care evită autoritățile de investigare. În momentul realizării acestei decizii, instanța a luat în considerare faptul că nici reclamantul, nici avocatul său nu au furnizat investigatorilor o adresă exactă la care reclamantul ar putea fi convocat în cursul anchetei. 26. Prin ordinul final al Procurorului din 12 martie 2002, ancheta penală inițiată împotriva reclamantului pentru utilizarea mărfurilor unei societăți comerciale împotriva intereselor sale a fost întreruptă din cauza faptului că nu s-a comis niciun act ilegal. 27. La 13 mai 2002, prima audiție din judecată a cazului a avut loc în fața Curții de District din București după hotărârea din 18 ianuarie 2002. Reclamantul a fost auzit de instanță. El a susținut, printre altele, că ancheta penală împotriva lui a fost bazată pe motive politice, un fapt care ar putea fi confirmat de campania de presă negativă efectuată împotriva lui și de declarațiile publice făcute de reprezentanții Oficiului Procurorului. 28. Prin hotărârea din 17 iunie 2002, Curtea de District din București a achitat reclamantul din cauza faptului că din toate dovezile prezentate a apărut că acțiunile sale au fost în conformitate cu legea. Oficiul Procurorului a recurs împotriva hotărârii. 29. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2002, Curtea de județul București a permis apelul Biroului Procurorului, a condamnat reclamantul de a face declarații false într-un document oficial și a condamnat-o la un an de închisoare, o sentință care a fost considerată iertată în conformitate cu legea. Curtea a susținut că, pe baza dovezilor disponibile în dosar, reclamantul a formulat declarații false într-un document oficial și a fost conștientă de consecințele juridice ale declarațiilor sale. El a susținut că ancheta penală împotriva lui a fost motivată din punct de vedere politic, un fapt confirmat de presupusul eșec al instanțelor interne de a lua în considerare și de a examina dovezile prezentate de el în apărarea sa. În plus, reclamantul a susținut că instanța internă a evaluat în mod incorect dovezile, a interpretat greșit dispozițiile juridice aplicabile și a ignorat faptul că acuzarea adusă împotriva lui a fost nulă și nu a fost înțelesă deoarece procurorul de investigare nu l-a informat despre acuzațiile aduse împotriva lui înainte de trimiterea cauzei în fața instanțelor interne. 30. Prin o hotărâre finală din 23 decembrie 2002, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept, iar condamnarea sa a devenit finală. Curtea a reținut, pe baza elementelor de probă disponibile în dosar, că instanța inferioară a evaluat corect dovezile și a interpretat dispozițiile juridice aplicabile și că reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui de către Procuratura. 31. La 26 februarie, 26 aprilie, 16 iulie, 21 septembrie, 19 octombrie, 11 noiembrie 2004 și la 18 ianuarie, 10 februarie, 17 martie și 19 aprilie 2005, reclamantul a depus recursul extraordinar de anulare (recurs în Anulare) solicită hotărârea finală din 23 decembrie 2002 cu Procuratura atașată Curții de Casație. El a susținut, printre altele, că dreptul său la presunția de nevinovăție a fost încălcat din cauza unei campanii de presă agresive conduse de Procurorul și Ministrul Internului, care a dus la deschiderea anchetei penale împotriva lui și în care a fost inculpat. 32. La 20 aprilie 2005, cererile extraordinare de recurs ale reclamantului au fost respinse de către Procuratura atașată Curții de Casație din cauza modificărilor statutare ale normelor de procedură penală aplicabile care elimină această formă de recurs. 33. Dispozițiile relevante ale Constituției române în vigoare la momentul respectiv sunt formulate după cum urmează: „ [...] o persoană este considerată nevinovată în așteptarea unei condamnații finale ale instanței.” 34. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penal Română în vigoare în momentul respectiv sunt formulate după cum urmează: „(1) Persoana acuzată sau acuzată de o infracțiune penală nu trebuie să-și dovedească nevinovăția. (2) În cazul în care dovezile sunt aduse dovezi care dovedește vinovăția unei persoane, acuzatul sau persoana acuzată de o infracțiune penală are dreptul de a respinge dovezile.”