Arișanu împotriva României

Decizia nr. 17436/09 Margareta ARIȘANU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 28 ianuarie 2014 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 23 martie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul României și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Margareta Arișanu, este un național român, născut în 1940 și trăiește în București. Reclamantul a fost reprezentat de dl G. Arișanu. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe.

Circumstanțele cazului Reclamantul locuia într-un apartament închiriat de la stat într-o clădire naționalizată. În 1996, în temeiul Legii nr. 112/1995, a cumpărat apartamentul de la stat. În continuare, foștii proprietari ai clădirii naționalizate au depus o acțiune în căutarea recuperării deținerii apartamentului. În o hotărâre finală din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței de primă instanță prin care a fost permisă acțiunea reclamanților. Prin urmare, a ordonat reclamantului să predea posesia apartamentului către reclamanți. Curtea a susținut că clădirea naționalizată a fost achiziționată de stat fără titlu și a dat prioritate proprietarului anterior.

Legea și practicile interne relevante Dispozițiile juridice relevante, în ceea ce privește diferite aspecte legate de clădirile nationalizate achiziționate de chiriași în temeiul Legii 112/1995, sunt descrise în cazul Tudor Tudor v. România (nr. 21911/03, §§ 13-21, 24 martie 2009). Într-o hotărâre din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel a respins acțiunea de recuperare a posesiunii apartamentului, depusă de fostii proprietari împotriva vecinului reclamantului, care a cumpărat un apartament în aceeași clădire naționalizată. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedura care dădea naștere la hotărârea finală a fost nedrept, în special deoarece aceeași instanță de recurs a adoptat o decizie contradictorie într-un caz identic introdus împotriva unui alt cumpărător al unui apartament din aceeași clădire naționalizată.

1 la Convenție, pierderea drepturilor sale de proprietate, deoarece instanțele interne i-au ordonat să predea posesia apartamentului reclamanților. De asemenea, reclamantul s-a plâns de discriminare, în conformitate cu art. 14 luat împreună cu art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care aceeași instanță de recurs a adoptat o decizie contrastantă într-un caz identic introdus împotriva unui cumpărător de apartament în aceeași clădire naționalizată. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedura care dă naștere la decizia finală din 29 septembrie 2008 a fost nedreaptă, în special deoarece aceeași instanță de recurs a adoptat o decizie contradictorie într-un caz identic în care a fost introdusă împotriva altor cumpărători de apartamente din aceeași clădire naționalizată.

art. 6 § 1 din Convenție citește următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Guvernul a susținut că procedura a fost echitabilă. În opinia lor, instanța a aplicat dispozițiile legii la cazurile în care au apărut diferite circumstanțe. Prin urmare, deciziile nu pot fi similare. De asemenea, acestea au susținut că reclamantul nu ar fi argumentat sau documentat în mod corespunzător plângerea ei de jurisprudență incoherentă; cu excepția formării unei copie a unei decizii contradictorii, prezentate împreună cu cererea ei inițială ea nu a prezentat nicio altă probă în acest sens.

Curtea reiterează că nu este funcția sa să se ocupe de erorile de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În primul rând, autoritățile naționale, în special instanțele, soluționează problemele de interpretare a legislației interne. Rolul Curții este de a verifica dacă efectele acestei interpretări sunt compatibile cu Convenția, cu excepția cazului de arbitrare evidentă, atunci când Curtea poate pune la îndoială interpretarea dreptului intern de către instanțe naționale (a se vedea Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turcia [GC], nr. 13279/05, §§ 49-50, 20 octombrie 2011). Incoerentele de abordare pot apărea între instanțe ca parte a procesului de interpretare a dispozițiilor juridice în timp ce le adaptează la situația materială.

Aceste incoerentități pot apărea și în cadrul aceleiași instanțe. Acest lucru, în sine, nu poate fi considerat contrar convenției. În vederea evaluării condițiilor în care deciziile contradictorii ale instanțelor interne de ultima instanță sunt încălcate de cerința de judecată echitabilă prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, Curtea va examina în primul rând dacă există „diferențe pronunțate și de lungă durată” în jurisprudența instanțelor interne (a se vedea, de exemplu, Albu și alții România , nr. 34796/09 și 63 alte cereri, § 34, 10 mai 2012). În ceea ce privește cazul în cauză, Curtea constată că reclamantul a prezentat doar o copie a unei presupuse hotărâri contradictorii ale aceleiași instanțe de recurs în ceea ce privește recuperarea deținerii.

În astfel de circumstanțe, nu se poate spune că există „diferențe pronunțate și de lungă durată” în jurisprudența relevantă (a se vedea Albu și altele) România , citată mai sus, § 34 . Având în vedere acest aspect, Curtea nu constată niciun motiv să examineze în continuare dacă legislația internă conține dispoziții de depășire a acestor incoerențe, dacă aceste dispoziții au fost aplicate și în ce sens. În plus, Curtea constată că acest caz ar trebui distins de cazul Tudor Tudor v. România (citat mai sus, §§ 28-29), în care a observat că aceeași instanță de recurs a dat o interpretare contradictorie cu privire la relevanța bunului credință al cumpărătorilor în încheierea contractelor de vânzare cu statul, așa cum în cazul instantaneu nu există dovezi de decizii contradictorii.

De asemenea, în cazul Tudor Tudor , Curtea a constatat că principiul siguranței juridice a fost încălcat din cauza intervenției procurorului general în acest caz, ceea ce a fost posibil doar prin intermediul unui recurs extraordinar, care în sine contrazice principiul certitudinei juridice. În sfârșit, Curtea constată că reclamantul în cazul în cauză a avut beneficiul procedurii adversare, în care ea a fost capabilă să aducă dovezi după cum a estimat necesar și să aibă argumentele sale examinate în mod corespunzător de către instanțe. În același timp, concluziile instanțelor și interpretarea lor a legii relevante nu pot fi considerate ca manifestând arbitrare sau irezonabile. Având în vedere toate considerațiile menționate mai sus, Curtea consideră că plângerea reclamanților este vădit nefondată și ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție.

Reclamantul s-a plâns că instanțele interne au ordonat să predea posesia apartamentului către reclamanți, ceea ce a condus la pierderea drepturilor de proprietate, în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, ea s-a plâns de discriminare, în temeiul articolului 14 luate împreună cu art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care aceeași instanță de recurs a adoptat o decizie contrastantă într-un caz identic adus împotriva cumpărătorului unui apartament situat în aceeași clădire naționalizată. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale.

În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 17436/09 Margareta ARIȘANU against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 28 January 2014 as a Committee composed of: Ján Šikuta, President, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 23 March 2009, Having regard to the observations submitted by the Romanian Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Margareta Arișanu, is a Romanian national, who was born in 1940 and lives in Bucharest. The applicant was represented by Mr G. Arișanu. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms I. Cambrea, from the Ministry of Foreign Affairs.

A. The circumstances of the case The applicant used to live in an apartment rented from the State in a nationalised building. In 1996, under Law no. 112/1995, she bought the apartment from the State. Subsequently, the former owners of the nationalised building lodged an action seeking recovery of the possession of the apartment. In a final judgment of 29 September 2008 the Bucharest Court of Appeal upheld the first instance court’s decision by which the plaintiffs’ action was allowed. Therefore, it ordered the applicant to surrender possession of the apartment to the plaintiffs. The court held that the nationalised building had been acquired by the State without title and gave precedence to the previous owner.

B. Relevant domestic law and practice The relevant legal provisions, regarding different aspects related to nationalised buildings purchased by tenants under Law 112/1995, are described in the case of Tudor Tudor v. Romania (no. 21911/03, §§ 13-21, 24 March 2009). In a judgment of 18 October 2010, the Bucharest Court of Appeal dismissed the action for recovery of possession of the apartment, lodged by the former owners against the applicant’s neighbour, who had bought an apartment in the same nationalised building. COMPLAINTS The applicant complained, under Article 6 § 1 of the Convention, that the proceedings giving rise to the final decision had been unfair, in particular because the same court of appeal had adopted a conflicting decision in an identical case brought against another buyer of an apartment in the same nationalised building.

She further complained, under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, of the loss of her property rights, as the domestic courts had ordered her to surrender possession of the apartment to the plaintiffs. The applicant also complained of discrimination, under Article 14 taken together with Article 6 § 1 of the Convention, in so far as the same court of appeal adopted a contrasting decision in an identical case brought against a buyer of an apartment in the same nationalised building. THE LAW A. Article 6 § 1 of the Convention The applicant complained, under Article 6 § 1 of the Convention, that the proceedings giving rise to the final decision of 29 September 2008 had been unfair, in particular because the same court of appeal had adopted a conflicting decision in an identical case brought against other buyer of an apartment in the same nationalised building.

Article 6 § 1 of the Convention reads as follows in so far as relevant: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” The Government submitted that the proceedings had been fair. In their view, the court applied the provision of the law to cases in which different circumstances arose. Therefore, the decisions cannot be similar. Also, they contended that the applicant had not properly argued or documented her complaint of inconsistent case-law; except form a copy of one conflicting decision, submitted together with her initial application she had not submitted any other evidence in this respect.

The Court reiterates that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention (see García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999 ‑ I). It is primarily for the national authorities, notably the courts, to resolve problems of interpretation of domestic legislation. The Court role is to verify whether the effects of such interpretation are compatible with the Convention, save in the event of evident arbitrariness, when the Court may question the interpretation of the domestic law by the national courts (see Nejdet Șahin and Perihan Șahin v. Turkey [GC], no. 13279/05, §§ 49-50, 20 October 2011). Inconsistences in approach may arise between the courts as part of the process of interpreting legal provisions while adapting them to the material situation.

Such inconsistencies may also arise within the same court. That, in itself, cannot be considered contrary to the Convention. In order to assess the conditions in which conflicting decisions of domestic last-instance courts are in breach of the fair trial requirement enshrined in Article 6 § 1 of the Convention, the Court will first of all examine whether “profound and long-standing differences” exist in the case ‑ law of the domestic courts (see, for instance, Albu and Others v. Romania , nos. 34796/09 and 63 other applications, § 34, 10 May 2012). Turning to the present case, the Court notes that the applicant had submitted only one copy of an alleged conflicting decision of the same court of appeal regarding the recovery of possession.

In such circumstances, it cannot be said that there were “profound and long ‑ standing differences” in the relevant case-law (see, Albu and Others v. Romania , cited above, § 34). Considering this aspect, the Court finds no reason to further examine whether the domestic law contained provisions for overcoming those inconsistencies, whether those provisions were applied and to what effect. In addition, the Court notes that this case should be distinguished from the case of Tudor Tudor v. Romania (cited above, §§ 28-29), in which it observed that the same court of appeal had given conflicting interpretation of the relevance of the buyers’ good faith in concluding sale contracts with the State, as in the instant case there is no evidence of contradictory decisions.

Also, in the case of Tudor Tudor , the Court found that the principle of the legal certainty had been breached, due to Prosecutor General’s intervention in the case. This had only been possible by means of an extraordinary appeal, which in itself contradicted the principle of the legal certainty. Lastly, the Court notes that the applicant in the present case had the benefit of adversarial proceedings, in which she was able to adduce evidence as she estimated necessary and have her arguments properly examined by the courts. At the same time, the courts’ conclusions and their interpretation of the relevant law cannot be regarded as manifestly arbitrary or unreasonable. Having regard to all the above-mentioned considerations, the Court considers that the applicants’ complaint is manifestly ill-founded and should be dismissed pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

B. Other complaints The applicant complained that the domestic courts had ordered her to surrender possession of the apartment to the plaintiffs which led to loss of her property rights, in violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. She also complained of discrimination, under Article 14 taken together with Article 6 § 1 of the Convention, in so far as the same court of appeal had adopted a contrasting decision in an identical case brought against the buyer of an apartment situated in the same nationalised building. However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Declares the application inadmissible. Marialena Tsirli Ján Šikuta Deputy Registrar President