BOȘTINĂ c. ROUMANIE

Comunicat la 13 iunie 2014 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 612/13 Catălin Marius BOȘTINĂ împotriva României introdusă la 14 decembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Catălin Marius Boștină, este un resortisant român născut în 1976 și rezident în Curtea de Argeș. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este tatăl unui băiat, A.I., născut la 2 mai 2010 de nunta sa cu B.A.M. ( - divorțul și acordarea autorității părintești asupra copilului. Reclamantul depune o cerere reconvențională pentru a obține recunoașterea unui drept de vizită. Printr-o hotărâre definitivă din 17 iunie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a pronunțat divorțul, a acordat autorității părintești mamei și i-a recunoscut reclamantului dreptul de a vizita la domiciliul copilului două sâmbete pe lună între orele 16:00 și 20:00 și două vineri pe lună între orele 16:00 și 18:00. Prin hotărârea din 31 ianuarie 2012, tribunalul departamental a acordat parțial dreptul la recursul reclamantului și, în conformitate cu dispozițiile Noului Cod civil (a se vedea mai jos în partea de drept intern Tribunalul a stabilit domiciliul copilului la domiciliul mamei sale și l-a recunoscut pe reclamant drept drept de vizită la domiciliu două sâmbete pe lună de la ora 9:00 la ora 12:30 și două duminici pe lună de la ora 16:30 la ora 19:00. Curtea a Curții a Uniunii Europene (denumită în continuare "RPC") a formulat recursul în recursul mamei și a confirmat hotărârea din 17 iunie 2011. Între timp, la 2 iunie 2011, reclamantul a sesizat Tribunalul în primă instanță cu privire la o acțiune împotriva mamei în vederea stabilirii unui drept provizoriu de vizită. Printr-o ordonanță din 27 iunie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la acțiune și i-a ordonat mamei să permită reclamantului să-și mute fiul la domiciliul său sau în altă parte două sâmbete și două duminici pe lună, între 10 și 18 ore, până la pronunțarea unei decizii definitive în cadrul procedurii de divorț. Tribunalul a considerat că vârsta tânără a copilului justifica un program de vizită a reclamantului în ziua respectivă și că obligația acestuia din urmă de a aduce seara copilul înapoi la domiciliul mamei. În aplicarea dispozițiilor procedurale în vigoare la momentul faptelor, această ordonanță era executorie prin provizion (a se vedea mai jos în partea de drept intern Prin hotărârea din 1 iulie 2011, tribunalul județean din Argeș (inclusiv tribunalul județean din Düsseldorf, din 27 iunie) a pronunțat o suspendare la executarea ordonanței din 27 iunie, la cererea mamei. În 2011, pe motiv, printre altele, că din cauza tinereții sale, copilul avea nevoie de prezența permanentă a mamei sale și că o schimbare de mediu putea avea consecințe negative asupra dezvoltării sale. Această decizie nu era susceptibilă de recurs. 11. Prin hotărârea din 29 iulie 2011, tribunalul județean a respins recursul în recurs formulat de mama împotriva ordonanței din 27 iunie 2011. Tribunalul a hotărât, printre altele, că vârsta minorului nu putea împiedica recurentul să petreacă câteva ore în cursul zilei cu el. 12. Printr-o decizie înainte de a declara drept din 11 august 2011, tribunalul județean a pronunțat, la cererea mamei, o suspendare la executarea hotărârii din 29 iulie 2011, în temeiul dispozițiilor procedurale care îi conferă unei părți o suspendare prin plata unei cauțiuni (a se vedea mai jos în partea Printr-o hotărâre din 24 august 2011, tribunalul departamental a respins contestația în anulare a mamei împotriva hotărârii din 29 iulie 2011. Prin hotărârea din 3 august 2011, Tribunalul de Primă Instană a pronunțat ordonana din 27 iunie 2011 a formulării executorii. Reclamantul și-a adresat ulterior executorul I.V. pentru ca acesta din urmă să intre în procedura de executare silită a acestei ordonai. La 6, 14, 20 și 28 august 2011, reclamantul a încercat, împreună cu executorul justiției și cu un asistent social (numai la 28 august 2011) August), de a vedea fiul său, dar fie mama a fost absentă de la domiciliul său, fie ea a fost împotriva faptului că reclamantul ia copilul. La 20 august 2011, reclamantul a putut vedea fiul său pentru câteva minute la sediul poliției, pe care l-a chemat să intervină din cauza opoziției mamei. 16. printr-o hotărâre înainte de a spune dreptul 1 Septembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a pronunțat, la cererea mamei, o suspendare provizorie a executării dosarului de execuție, pe motiv, printre altele, că vârsta tânără a copilului justifica prezența permanentă a mamei sale, precum și un program și un mediu stabil. 17. noiembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță a dat dreptul la contestarea execuției mamei. Tribunalul a considerat că urmărirea executării forțate aducea atingere intereselor copilului și a anulat actele de punere în aplicare efectuate la 6 și 28 august 2011. 2012, a modificat titlul executoriu al reclamantului, adăugându-i obligația de a aduce copilul înapoi la domiciliul mamei ori de câte ori îl lua. 18. Prin decizia din 19 aprilie 2012, instanța de departament a pronunțat, la cererea mamei, o suspendare a executării hotărârii din 15 martie 2012, în conformitate cu dispozițiile procedurale privind plata unei cauțiuni (a se vedea mai jos în partea La 25 martie, 7 aprilie și 10 și 16 iunie 2012, reclamantul a încercat din nou, împreună cu executorul justiției, să-și vadă fiul și să-și petreacă câteva ore cu el. La fiecare redresare, mama sa a decis ca reclamantul să ia copilul. 20. Prin hotărârea din 7 iunie 2012, tribunalul departamental a respins contestația în anulare a mamei împotriva hotărârii din 15 martie 2012. Între timp, reclamantul și-a exprimat punctul de vedere cu privire la conducerea departamentului de asistență socială și de protecție a copilului (DGASPC) pentru a obține ajutor pentru a-și vedea fiul. Printr-o scrisoare din 9 septembrie 2011, DGASPC a informat că competența sa era limitată la executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția copilului și nu se extindea la alte decizii, chiar și în ceea ce privește relațiile dintre un părinte și un copil. Printr-o a doua scrisoare din 9 noiembrie 2011, DGASPC i-a reamintit legislația aplicabilă, s-a declarat incompetentă să intervină și i-a recomandat să încerce să găsească o soluție la fel de bună cu mama. Plângeri penale 22. Între timp, reclamantul a formulat, de asemenea, o plângere penală împotriva mamei pentru refuzul de a prezenta copilul în august 2011. Prin două decizii din 11 mai și 25 iulie În 2012, Parchetul a respins, pe motiv că a existat îndoieli cu privire la vinovăția mamei, la care avea dreptul în fapt din nevinovăție. Aceste decizii au fost confirmate la 15 octombrie 2012 de Curtea, care a considerat că refuzul mamei de a permite reclamantului să-și vadă fiul în august 2011 a fost justificat de motive obiective. 23. Reclamantul a depus o altă plângere penală împotriva mamei pentru refuzul de a prezenta copilul la 25 martie, 7 aprilie și 10 și 16 iunie 2012. După spusele reclamantului, instanța nu examinează plângerea sa. Acțiunile reclamantului pentru a vedea fiul său după divorț 24. După încheierea procedurii de divorț, prin hotărârea din 25 octombrie 2012, Tribunalul de Primă Instanță a pronunțat hotărârea din 17 iunie 2011 cu privire la formula executorie. În decembrie 2012, reclamantul s-a dus la casa mamei pentru a-l vedea pe fiul său și a putut să-l vadă și să se joace cu el pentru câteva momente în prezența mamei, dar aceasta din urmă s-a referit la faptul că reclamantul a luat copilul. În noiembrie 2012, reclamantul, în continuare în compania administratorului, s-a dus la domiciliul copilului, dar acesta din urmă a refuzat să-l vadă. 26. Între timp, la 20 noiembrie 2012, executorul a solicitat primăriei domiciliului mamei copilului să desemneze un reprezentant pentru a fi prezent la executarea hotărârii din 17 iunie 2011. Această cerere a rămas fără răspuns. Potrivit reclamantului, el ar fi solicitat personal unui psiholog al DGASPC să fie prezent în timpul executării, dar acesta din urmă i-ar fi răspuns că nu are competența legală în acest sens. Dreptul intern relevant 27. Dispozițiile relevante ale dreptului intern în vigoare la momentul faptelor sunt descrise în cauzele Lafargue c. România 37284/02, §§ 64-69, 13 iulie 2006) și Costreia c. România 31703/05, § 55-58, 13 octombrie 2009). 28. În special, art. 403 din Codul de procedură civilă permite instanțelor să pronunțe suspendarea execuției până la sfârșitul punerii în aplicare sau a altei cereri privind executarea forțată, cu condiția ca debitorul să declare o garanție de o sumă stabilită de instanță. 29. Rolul și competențele autorităților locale în ceea ce privește asistența socială și protecția copilului, precum și dispozițiile relevante ale Legii nr. 272/2004 privind protecția copilului sunt descrise în cauza Amanalachioai c. România 4023/04, §§ 56 și 59, 26 mai 2009). La art. 581 alineatul (2) din același cod prevede că o ordonanță pronunțată în cadrul unei proceduri de încuviințare este provizorie și executorie. 30. Noul cod civil român a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011. Acesta prevede la art. 483 că autoritatea părintească este exercitată în comun de ambii părinți. În conformitate cu art. 398 alineatul (1), instanța care se pronunță cu privire la acordarea autorității părintești asupra copilului în cadrul unei proceduri de divorț poate acorda unui singur părinte din motive justificate și în interesul superior al copilului. GRIFS 31. Invocând art. 6 alin. (1) și (8) din Convenție, reclamantul invocă o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie din cauza drepturilor sale părintești. Acesta susține că Ordonanța din 27 iunie 2011 a Tribunalului de Primă Instanță din Pitești care îi conferă dreptul de vizită la domiciliul său era executorie și că instanțele naționale au făcut imposibilă executarea acesteia prin acceptarea numeroaselor cereri de suspendare formulate de fosta sa soție. El critică pasivitatea autorităților de stat și afirmă în special că acțiunile executorului judiciar au fost pur formale și că autoritățile administrative competente în materie de protecție a copilului au refuzat să facă acest lucru. El reiterează aceleași critici cu privire la executarea sentinței din 17 iunie 2011 din aceeași instanță, în special în ceea ce privește refuzul autorităților administrative competente. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE A existat o încălcare a articolului 8 din convenție ? În special, a fost necunoașterea dreptului reclamantului la respectarea vieții sale de familie, din cauza neexecutării hotărârilor judecătorești recunoscându-i dreptul de a vizita copilul său minor, precum și a pasivității autorităților administrative

Communiquée le 13 juin 2014

TROISIÈME SECTION

Requête n

o

612/13

Cătălin Marius BOȘTINĂ

contre la Roumanie

introduite le 14 décembre 2012

EXPOSÉ DES FAITS

1.

Le requérant, M. Cătălin Marius Boștină, est un ressortissant roumain né en 1976 et résidant à Curtea de Argeș.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le requérant est le père d’un garçon, A.I., né le 2 mai 2010 de son mariage avec B.A.M. («

la mère

»). Tant le requérant que B.A.M. sont avocats.

4.

Le 20 janvier 2011, la mère demanda au tribunal de première instance de Pitești («

le tribunal de première instance

») le divorce et l’octroi de l’autorité parentale sur l’enfant. Le requérant introduisit une demande reconventionnelle afin de se voir reconnaître un droit de visite.

5

.

Par un jugement non définitif du 17 juin 2011, le tribunal de première instance prononça le divorce, accorda l’autorité parentale à la mère et reconnut au requérant un droit de visite au domicile de l’enfant deux samedis par mois de 16 heures à 20 heures et deux vendredis par mois de 16

heures à 18 heures.

6.

Par un arrêt du 31 janvier 2012, le tribunal départemental fit partiellement droit à l’appel du requérant et, en application des dispositions du Nouveau Code civil (voir ci-dessous dans la partie «

Droit interne

») récemment entré en vigueur, accorda l’autorité parentale aux deux parents. Le tribunal établit le domicile de l’enfant au domicile de sa mère et reconnut au requérant un droit de visite à exercer à son domicile deux samedis par mois de 9 heures à 12 heures 30 et deux dimanches par mois de 16

heures

30 à 19 heures.

7

.

Par un arrêt définitif du 18 juin 2012, la cour d’appel de Pitești («

la cour d’appel

») fit droit au pourvoi en recours de la mère et confirma le jugement du 17 juin 2011.

1.

L’établissement du droit de visite provisoire

8.

Entre-temps, le 2 juin 2011, le requérant avait saisi le tribunal de première instance d’une action en référé contre la mère en vue de l’établissement d’un droit de visite provisoire. Il faisait valoir que la mère l’empêchait de voir son fils pendant la procédure de divorce.

9.

Par une ordonnance du 27 juin 2011, le tribunal de première instance fit droit à son action et ordonna à la mère de permettre au requérant d’emmener son fils à son domicile ou ailleurs deux samedis et deux dimanches par mois, de 10 à 18 heures, jusqu’au prononcé d’une décision définitive dans le cadre de la procédure de divorce. Le tribunal estima que le jeune âge de l’enfant justifiait un programme de visite du requérant dans la journée et l’obligation de ce dernier de ramener le soir l’enfant au domicile de la mère. En application des dispositions procédurales en vigueur au moment des faits, cette ordonnance était exécutoire par provision (voir ci

‑

dessous dans la partie «

Droit interne

»).

10.

Par une décision avant dire droit du 1

er

juillet 2011, le tribunal départemental d’Argeș («

le tribunal départemental

») prononça, à la demande de la mère, un sursis à l’exécution de l’ordonnance du 27

juin

2011, au motif, entre autres, qu’en raison de son jeune âge, l’enfant avait besoin de la présence permanente de sa mère et qu’un changement d’environnement pouvait avoir des conséquences négatives sur son développement. Cette décision n’était pas susceptible de recours.

11.

Par un arrêt du 29 juillet 2011, le tribunal départemental rejeta le pourvoi en recours formé par la mère contre l’ordonnance du 27 juin 2011. Le tribunal jugea, entre autres, que l’âge du mineur ne pouvait pas faire obstacle à ce que le requérant passe quelques heures dans la journée avec lui.

12.

Par une décision avant dire droit du 11 août 2011, le tribunal départemental prononça, à la demande de la mère, un sursis à l’exécution de l’arrêt du 29 juillet 2011, en application des dispositions procédurales qui permettaient à une partie d’obtenir le sursis moyennant le paiement d’une caution (voir ci-dessous dans la partie «

Droit interne

»).

13.

Par un arrêt du 24 août 2011, le tribunal départemental rejeta la contestation en annulation de la mère contre l’arrêt du 29 juillet 2011.

2.

L’exercice du droit de visite provisoire

a)

L’exécution forcée de l’ordonnance du 27 juin 2011

14.

Par un jugement avant dire droit du 3 août 2011, le tribunal de première instance revêtit l’ordonnance du 27 juin 2011 de la formule exécutoire. Le requérant s’adressa ensuite à l’huissier I.V. pour que ce dernier l’assiste dans la procédure d’exécution forcée de cette ordonnance. L’huissier constitua un dossier d’exécution n

o

276/E/2011 («

le dossier d’exécution

»).

15.

Les 6, 14, 20 et 28 août 2011, le requérant tenta, en compagnie de l’huissier de justice et d’un assistant social (ce dernier uniquement le 28

août), de voir son fils, mais soit la mère était absente de son domicile, soit elle s’opposa à ce que le requérant emmène l’enfant. Le 20 août 2011, le requérant put voir son fils pendant quelques minutes au siège de la police, que l’huissier avait appelée à intervenir en raison de l’opposition de la mère.

16.

Par un jugement avant dire droit du 1

er

septembre 2011, le tribunal de première instance prononça, à la demande de la mère, un sursis provisoire à l’exécution du dossier d’exécution, au motif, entre autres, que le jeune âge de l’enfant justifiait la présence permanente de sa mère ainsi qu’un programme et un environnement stables.

17.

Par un jugement du 1

er

novembre 2011, le tribunal de première instance fit droit à la contestation à l’exécution de la mère. Le tribunal jugea que la poursuite de l’exécution forcée portait atteinte aux intérêts de l’enfant et annula les actes d’exécution accomplis les 6 et 28 août 2011. Sur pourvoi en recours de la mère, le tribunal départemental, par un arrêt du 15

mars

2012, modifia le titre exécutoire du requérant, lui ajoutant l’obligation de ramener l’enfant au domicile de la mère à chaque fois qu’il l’emmenait.

18.

Par une décision avant dire droit du 19 avril 2012, le tribunal départemental prononça, à la demande de la mère, un sursis à l’exécution de son arrêt du 15 mars 2012, en application des dispositions procédurales relatives au paiement d’une caution (voir ci-dessous dans la partie «

Droit interne

»).

19.

Les 25 mars, 7 avril et 10 et 16 juin 2012, le requérant tenta de nouveau, en compagnie de l’huissier de justice, de voir son fils et de l’emmener pour passer quelques heures avec lui. À chaque reprise, la mère s’opposa à ce que le requérant emmène l’enfant.

20.

Par un arrêt du 7 juin 2012, le tribunal départemental rejeta la contestation en annulation de la mère contre l’arrêt du 15 mars 2012.

b)

Démarches auprès de l’administration

21.

Entre-temps, le requérant s’était adressé à la direction départementale d’assistance sociale et de protection de l’enfance (la «

DGASPC

») pour obtenir de l’aide en vue de voir son fils. Par une lettre du 9 septembre 2011, la DGASPC l’informa que sa compétence était limitée à l’exécution des décisions de justice rendues en vertu de la loi n

o

272/2004 sur la protection de l’enfant et ne s’étendait pas à d’autres décisions, mêmes relatives aux relations entre un parent et l’enfant. Par une seconde lettre du 9

novembre

2011, la DGASPC lui rappela la législation applicable, se déclara incompétente pour intervenir et lui conseilla d’essayer de trouver une solution à l’amiable avec la mère.

c)

Plaintes pénales

22.

Entre-temps, le requérant avait également formé une plainte pénale contre la mère pour refus de présentation de l’enfant en août 2011. Par deux décisions des 11

mai et 25

juillet

2012, le parquet rendit un non-lieu, au motif qu’il y avait des doutes sur la culpabilité de la mère, à laquelle bénéficiait la présomption d’innocence. Ces décisions furent confirmées, le 15 octobre 2012, par la cour d’appel, qui jugea que le refus de la mère de permettre au requérant de voir son fils en août 2011 était justifié par des raisons objectives.

23.

Le requérant déposa une autre plainte pénale à l’encontre de la mère pour refus de présentation de l’enfant les 25

mars, 7

avril et 10 et 16

juin

3.

Les démarches du requérant afin de voir son fils après le divorce

24.

Après la fin de la procédure de divorce, par un jugement avant dire droit du 25 octobre 2012, le tribunal de première instance revêtit le jugement du 17 juin 2011 de la formule exécutoire. Le requérant s’adressa ensuite à l’huissier G.I. pour que ce dernier l’assiste dans la procédure d’exécution forcée du jugement.

25.

Les 3 novembre et 1

er

décembre 2012, le requérant se rendit, en compagnie de l’huissier, au domicile de la mère en vue d’y voir son fils. Il put le voir et jouer avec lui pour quelques instants en présence de la mère, mais cette dernière s’opposa à ce que le requérant emmène l’enfant. Le 17

novembre 2012, le requérant, toujours en compagnie de l’huissier, se rendit au domicile de l’enfant, mais ce dernier refusa de le voir.

26.

Entre-temps, le 20 novembre 2012, l’huissier avait demandé à la mairie du domicile de la mère de l’enfant de désigner un représentant pour être présent lors de l’exécution du jugement du 17 juin 2011. Cette demande est restée sans réponse. Selon les dires du requérant, il aurait demandé personnellement à un psychologue de la DGASPC d’être présent lors de l’exécution, mais ce dernier lui aurait répondu de ne pas avoir la compétence légale pour ce faire.

B.

Le droit interne pertinent

27.

Les dispositions pertinentes du droit interne en vigueur au moment des faits sont décrites dans les affaires

Lafargue c. Roumanie

(n

o

37284/02, §§

64-69, 13 juillet 2006) et

Costreie c. Roumanie

(n

o

31703/05, §§ 55-58, 13 octobre 2009).

28.

Plus particulièrement, l’article 403 du code de procédure civile autorise les tribunaux à prononcer le sursis à l’exécution jusqu’à l’issue de la contestation à l’exécution ou d’une autre demande relative à l’exécution forcée, à condition que le débiteur consigne une caution d’un montant fixé par le tribunal.

29.

Le rôle et les compétences des autorités locales en ce qui concerne l’assistance sociale et la protection de l’enfance ainsi que les dispositions pertinentes de la loi n

o

272/2004 sur la protection de l’enfant sont décrites dans l’affaire

Amanalachioai c. Roumanie

(n

o

4023/04, §§ 56 et 59, 26

mai

2009). L’article 581 § 2 du même code dispose qu’une ordonnance rendue dans le cadre d’une procédure de référé est provisoire et exécutoire.

30.

Le nouveau code civil roumain est entré en vigueur le 1

er

octobre

GRIEFS

31.

Invoquant les articles 6 § 1 et 8 de la Convention, le requérant allègue une violation de son droit au respect de sa vie familiale en raison de l’impossibilité d’exercer ses droits parentaux. Il fait valoir que l’ordonnance du 27 juin 2011 du tribunal de première instance de Pitești lui accordant un droit de visite à son domicile était exécutoire et que les tribunaux nationaux ont rendu son exécution impossible en faisant droit aux nombreuses demandes de sursis formées par son ex-épouse. Il critique la passivité des autorités de l’État et fait notamment valoir que les démarches de l’huissier de justice ont été purement formelles et que les autorités administratives compétentes en matière de protection de l’enfance ont refusé d’intervenir. Il réitère les mêmes critiques au sujet de l’exécution du jugement du 17

juin

2011 du même tribunal, notamment s’agissant du refus des autorités administratives compétentes d’intervenir.

QUESTION AUX PARTIES

Y a-t-il eu violation de l’article 8 de la Convention

? En particulier, y a-t-il eu méconnaissance du droit du requérant au respect de sa vie familiale, en raison de la non-exécution des décisions judiciaires lui reconnaissant un droit de visite sur son enfant mineur ainsi que de la passivité des autorités administratives

?