AFFAIRE LUNGU ET AUTRES c. ROUMANIE

AFFAIRE LUNGU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)

ROMÂNIA (solicitarea nr. 25129/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 octombrie 2014 DEFINIF 21/01/2015 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Lungu și alții c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițesco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli, asistenta de secțiune graffière, După ce a deliberat în camera consiliului la 30 septembrie 2014, Rend l que que aici, adoptat la această dată judecătorească La originea cauzei se găsește o cerere (n 25129/06) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ion Lungu ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-364/97, ECLI:EU:C:2001:291, punctul 66. Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, de lipsa de echitate a unei proceduri penale la sfârșitul căreia primul reclamant a fost condamnat în solidar cu cele două societăți solicitante pentru fraudă fiscală. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, aceștia denunță o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor din cauza acestei condamnări. La 6 octombrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea două societăți solicitante sunt societăți comerciale de drept românesc cu sediul la Gura Humorului. Activitatea lor principală este recondiționarea și revânzarea pneurilor uzate. Primul reclamant, dl Lugu, este administratorul și asociatul lor unic. Între decembrie 2000 și iunie 2001, compania Supermag Imperial a importat zeci de mii de anvelope. Agenția Regională pentru Dezvoltare i-a acordat statutul de întreprindere într-o regiune defavorizată. Acest statut îi permitea să beneficieze de avantaje fiscale, inclusiv rambursarea taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată. În august 2001, compania Supermag Imperial a făcut obiectul unui control fiscal. Inspectorii au acuzat-o de revânzarea ilegală a pneurilor, fără plata taxelor. De asemenea, au confiscat Parchetul. La contestarea societății, în octombrie 2001, Ministerul Finanțelor a anulat parțial procesul-verbal de control și a ordonat un nou control fiscal. Noul control a avut loc în ianuarie 2002 inspectorii au observat că societatea importase 30 518 de anvelope pe care le-a prelucrat înainte de revânzarea lor. Cu toate acestea, ei au considerat că aceste transformări nu erau conforme cu reglementările și că, prin urmare, ele nu deschideau dreptul la avantajele fiscale. Miliarde și jumătate de lei (ROL), la care se adăugau aproximativ 1 miliard de ROL în ceea ce privește majorările și penalitățile de întârziere (adică o sumă totală echivalentă cu aproximativ 140 000 de euro). Procedura fiscală 10. Primul reclamant, acționând în numele Supermag Imperial, a contestat în fața tribunalului județean din Suceava redresarea fiscală decisă la Tribunalul a decis că procesul tehnic de transformare utilizat era recunoscut pe plan intern și internațional și că acordarea statutului de investitor și a avantajelor fiscale era justificată. 11. Tribunalul a dispus o expertiză. În litigiu, numai 464 au fost revândute fără a fi fost prelucrate. Pentru alții, raportul de expertiză concluzionează că operațiunile de transformare și de revânzare erau legale și deschideau bine dreptul la avantajele fiscale aplicabile în regiunile defavorizate. 12. printr-o hotărâre din 17 decembrie 2002, instanța a acceptat parțial contestația și a exonerat compania Supermag Imperial de plata sumei solicitate, cu excepția taxelor aferente celor 464 de anvelope neprelucrate, adică un total de 1 447 332 ROL (echivalent cu aproximativ 60 EUR). Recursul în recurs formulat de Trezorerie a fost respins printr-o hotărâre definitivă din 3 iulie 2003 al Camerei Comerciale Suceava, care a confirmat că transformarea pneurilor era conformă cu reglementările și că, prin urmare, societatea avea dreptul la avantaje fiscale. Procedura penală 14. Suspectând compania Supermag Imperial de a fi beneficiat în mod fraudulos de avantajele fiscale, Parchetul, sesizat de inspectorii fiscali, a deschis proceduri împotriva primului solicitant. El a fost pus în arest la vedere și apoi în detenție provizorie în perioada 10 - 29 august 2001. Organele de urmărire au ordonat realizarea mai multor expertize. Primul expert a considerat că transformarea pneurilor a fost în conformitate cu reglementările și că după compensarea stocurilor de Supermag Imperial și Supermag Diversitas, nu lipsea decât 162 cauciucuri. Un al doilea expert opina că stocurile celor două societăți s-au compensat în totalitate, astfel încât . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În 2003, Tribunalul de Primă Instanță din Gura Humorului l-a condamnat pe primul reclamant la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare pentru fraudă fiscală și plata de daune în beneficiul Trezoreriei 17. Primul reclamant a făcut apel și a solicitat relaxarea sa, arătând că conformitatea cu reglementările privind transformarea pneurilor, precum și valabilitatea declarațiilor fiscale și a demersurilor pentru a beneficia de avantajele fiscale au fost confirmate de hotărârea definitivă din 3 iulie 2003 a Tribunalului din Suceava. 18. printr-o hotărâre din 20 octombrie În 2003, tribunalul județean din Suceava a primit cererea și a trimis dosarul pentru o nouă examinare Tribunalului de Primă Instanță din Gura Humorului. Cele două societăți au fost menționate, de asemenea, în cadrul procedurii pentru a răspunde în solidar cu primul reclamant în partea civilă a cauzei. 19. Prin hotărârea din 15 septembrie 2004, Tribunalul l-a condamnat din nou pe primul reclamant la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare pentru fraudă fiscală și la plata, în solidar cu cele două societăți, a taxelor și a penalităților. 20. Tribunalul a considerat că cele 30 518 de anvelope vândute de Supermag Imperial nu au făcut obiectul unei transformări conforme cu reglementările. De asemenea, s-a estimat că 1 444 de anvelope lipsesc la inventarul celor două companii și că documentele contabile nu au dat de înțeles care era destinația lor. În concluzie, acestea fuseseră revândute în mod fraudulos. 21. Primul reclamant și compania Supermag Imperial au luat cuvântul, invocând autoritatea de lucru judecată de hotărârea din 3 iulie. 2003. Ei au susținut, de asemenea, că absența pneurilor la inventar nu permitea ca acestea să fie revândute clandestine și că spațiul de stocare al celor două societăți era comun, ceea ce ar fi dus la o anumită confuzie, remarcată în plus de experții contabili. 22. printr-o hotărâre din 14 iunie În 2005, tribunalul județ din Suceava a primit apelurile și l-a relaxat pe primul reclamant. Tribunalul a observat că legalitatea operațiunilor de transformare și de vânzare a pneurilor fusese constatată cu autoritate de lucru judecată de Hotărârea din 3 iulie 2003. În ceea ce privește anvelopele lipsă, Tribunalul și-a exprimat opinia cu privire la primul reclamant și a statuat că nu a fost dovedit că acestea fuseseră vândute. 23. Parchetul a formulat un recurs în recurs, reimitând argumentele expuse în actul de acuză. 24. printr-o hotărâre definitivă din 5 decembrie În 2005, Camera Penală a Curții a lui Suceava s-a pronunțat în recurs și, pe fond, l-a condamnat pe primul reclamant la o sentință de închisoare de doi ani cu suspendare pentru fraudă fiscală. În ceea ce privește prelucrarea pneurilor, Tribunalul de apel consideră că procedura tehnică utilizată nu era conformă cu reglementările și că, prin urmare, Supermag Imperial a beneficiat în mod fraudulos de avantajele fiscale și, prin urmare, l-a condamnat pe primul reclamant, în solidar cu această societate, să plătească taxele și penalitățile. 26. Instanța de apel a luat în detrimentul motivului întemeiat pe autoritatea de lucru judecată de hotărârea din 3 iulie 2003. Invocând art. 22 din Codul de procedură penală, aceasta consideră că aprecierea faptelor de către judecătorii civili nu a legat instanța penală, care era competentă să determine existența înculpării și vinovăția pârâtului. 27. În ceea ce privește anvelopele lipsă din inventarul celor două societăți, Comisia a considerat că compensația pretinsă nu a putut avea loc din moment ce fiecare societate trebuia să aibă un patrimoniu și o contabilitate separate și a concluzionat că aceste anvelope fuseseră revândute în mod fraudulos și l-a condamnat pe primul reclamant, în solidar cu cele două societăți, să plătească taxele și penalitățile. 28. Suma totală solicitată celor trei solicitanți pentru anvelopele prelucrate și cele lipsă este de trei miliarde o sută șaptezeci și nouă de milioane de ROL (adică o sumă totală echivalentă cu aproximativ 130 000 de euro). II. LEGĂTURA INTERNĂ PERTINENT 29. Articolele relevante din Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv dispuneau de art. 22 alineatul (2) În fața instanței de judecată sau a instanței penale, hotărârea definitivă pronunțată de instanța civilă nu a permis autorității să soluționeze orice problemă preliminară de care depinde încheierea cauzei (...) Hotărârea definitivă a instanței civile care soluționează o întrebare prealabilă este supusă autorității de lucru judecat în fața instanței penale. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 30. Reclamanții, domnul Lungu și societatea Supermag Imperial, susțin că autoritatea de lucru pe care o dobândise la data de 3 iulie 2003 din Tribunalul de Primă Instanță din Suceava nu a fost recunoscută în timpul condamnării penale prin hotărârea din 5 decembrie 2005 din aceeași instanță de apel. Ei invocă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va hotărî... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Reclamanții susțin că încetarea definitivă a procedurii de recurs a societății Suceava din 3 iulie 2003 a constatat că operațiunile de transformare și revânzare a pneurilor sunt conforme cu legislația în vigoare și, prin urmare, reclamanții au beneficiat în mod legal de avantajele fiscale aferente acestor operațiuni. 33. Prin urmare, acestea consideră că, prin contestarea acestui aspect, instanțele penale care i-au condamnat nu au respectat autoritatea de lucru judecată de hotărârea din 3 iulie 2003 și au adus, în același timp, atingere principiului securității juridice și al preeminenței dreptului. 34. Guvernul susține că principiul "autorității" a acestui lucru nu a fost ignorat în speță din moment ce nu exista o triplă identitate între părți, obiectul și cauza celor două acțiuni. 35. El susține apoi că examinarea de către instanțele penale a situației În special în ceea ce privește comportamentul primului solicitant, reclamanții au fost mai aprofundati decât în cadrul procedurii fiscale. 36. Prin urmare, acestea au ales să aplice art. 44 alineatul (2) din Codul de procedură penală, considerând că toate elementele evaziunii fiscale erau reunite. Guvernul consideră că această alegere nu era arbitrară, ci motivată în mod corespunzător. Curtea a ajuns în mod repetat la concluzia încălcării articolului 6 din cauza anulării printr-o acțiune extraordinară, fără motive întemeiate și imperative, a hotărârilor judecătorești definitive (a se vedea, printre altele, Hotărârile Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 61 CEDH 1999-VII și Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52 și 56 CEDH 2003-IX). Comisia a considerat, de asemenea, în mai multe cauze că, chiar și în lipsa unei anulări a unei hotărâri judecătorești, contestarea soluției la un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei alte proceduri judiciare ar putea aduce atingere articolului 6, în măsura în care aceasta ar putea aduce o iluzie dreptului la o instanță și ar încălca principiul securității juridice ( § 67-70 Gök și alții c. Turcia , n 71867/01, 71869/01, 73319/01 și 74858/01 § 57 62, 27 iulie 2006 și Esertas c. Lituania , n 50208/06 § 23-32, 31 mai 2012). 38. Potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă sau de a înlocui propria sa apreciere cu cea a instanțelor naționale, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi condus la o încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție ( García Ruiz c. Spania [GC], 30544/96, §§ 28-29, CEDO 1999-I). 39. Curtea constată, de asemenea, că, în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru a unei hotărâri judecătorești definitive conține limitări ad personam ad rem Esertas, citată anterior, punctul 22.40. În speță, Curtea constată că procedura fiscală și cea penală se referă la aceeași chestiune decisivă pentru rezultatul acestora, și anume calificarea juridică a acelorași operațiuni de transformare și de revânzare a pneurilor ( mutatis mutandis, Siegle c. România, 234556/04, § 36, 16 aprilie 2013). 41. În această privință, Comisia observă că, în cadrul procedurii fiscale inițiate de solicitanți, printr-o hotărâre definitivă din 3 iulie 2003, Camera Comercială a Tribunalului din Suceava, după ce a apreciat elementele de probă prezentate și discutate de părți, a concluzionat că operațiunile de transformare și de revânzare a pneurilor erau legale și că acestea deschideau dreptul la avantaje fiscale. În consecință, aceasta a întâmpinat opoziția reclamanților la procesul-verbal întocmit de Trezorerie, care le impunea taxe și penalități pentru aceste operațiuni (punctul 13 de mai sus). 42. Cu toate acestea, în cadrul procedurii penale inițiate în urma unei plângeri din partea Trezoreriei împotriva primului solicitant, camera penală din aceeași instanță de judecată, pe baza unei noi expertize, a revenit asupra acestei concluzii, considerând-o de data aceasta, în hotărârea definitivă din 5 octombrie 2008 În decembrie 2005, că aceste operațiuni erau ilegale și că li s-au acordat în mod nejustificat reclamanților avantaje fiscale (punctul 25 de mai sus). 43. În această privință, Curtea constată că punctele de vedere ale experților erau divergente (punctul 15 de mai sus). În orice caz, Comisia reamintește că există mai multe puncte de vedere cu privire la un subiect care nu este un motiv suficient pentru a aduce atingere principiului securității rapoartelor juridice. Acest principiu nu poate fi exclus decât în cazul în care există motive întemeiate și impediment la mai multe puncte de vedere (Mașinexport Import Industrial Group SA c. România, n 22687/03, § 32, 1 decembrie 2005). 44. Or, în speță, nici un astfel de element de acest fel nu ar putea justifica o astfel de revigorare. 45. Admitend chiar că în a doua procedură, Camera Penală a instantei de recurs s-a concentrat mai mult asupra situației Cu toate acestea, Curtea consideră că, în cazul în care nu este posibil să se acorde o scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată și pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată a taxei pe valoarea adăugată, aceasta ar trebui să fie considerată ca fiind o măsură de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) litera (c) din tratat. În cazul în care o persoană nu poate fi considerată o persoană juridică, aceasta trebuie să fie considerată o persoană juridică sau o persoană juridică. 62).Dar desfășurarea simultană și în paralel a celor două proceduri independente privind aceleași fapte, care a condus camera penală a instanței judecătorești la o nouă apreciere a acestor fapte, în mod radical împotriva hotărârii anterioare a camerei comerciale a aceleiași instanțe, a adus atingere principiului securității juridice ( mutatis mutandis Siegle, menționat anterior, § 38). 47. Prin urmare, în lipsa unui motiv întemeiat, instanța de judecată a încălcat principiul securității rapoartelor juridice. Prin urmare, dreptul reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. Prin urmare, s-a încălcat această dispoziție a Convenției. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 49. Reclamanții denunță o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor, din cauza condamnării lor la plata taxelor și a penalităților de care au fost exonerați în temeiul hotărârii definitive din 3 iulie 2003. Curtea arată că acest litigiu este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. 52. Având în vedere constatarea sa cu privire la art. 6 alineatul (1) (punctul 48 de mai sus), Curtea consideră că 7 la Convenție, primul reclamant consideră că condamnarea sa pentru evaziune fiscală a încălcat principiul legalității infracționale. 54. la obiect al articolului 6 din Convenție, reclamanții se plâng de condamnarea lor pentru presupusa revânzare a pneurilor lipsă la inventarul celor două societăți, descriind o procedură inechitabilă. 55. Guvernul solicită Curții să constate că Õ nici o încălcare a drepturilor celor care au avut loc în speță. 56. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului (a) și a articolului 4 din Convenție. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții consideră că hotărârea Curții ar putea constitui o despăgubire echitabilă suficientă în cazul în care dreptul intern permite redeschiderea procedurii penale. 59. Guvernul ia notă de lipsa unei cereri de despăgubire pecuniară și confirmă posibilitatea redeschiderii procedurii. 60. În speță, Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza nerespectării dreptului la un proces echitabil. În continuare, Curtea constată că, atunci când constată încălcarea drepturilor unui solicitant din acest unghi, art. 465 alineatul (1) din noul Cod de procedură penală din România permite revizuirea unui proces intern. 61. Constatările de încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care permit redeschiderea procedurii la cererea reclamanților în timp util și în conformitate cu cerințele acestui articol, Curtea consideră că această constatare constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru a remedia prejudiciul suferit de solicitanți. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, declară cererea admisibilă cu privire la cauza invocată de reclamanți, domnul Lungu și societatea Supermag Imperial, de la articolele 6 alineatul (1) din convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și inadmisibilă pentru surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 Õ 1 din Convenție A declarat că nu are loc nici o examinare a mai mult de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție afirmă că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul suferit de solicitanți. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 octombrie 2014, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Josep Casadevall adjunct președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

LUNGU ET AUTRES c. ROUMANIE

(Requête n

o

25129/06)

ARRÊT

STRASBOURG

21 octobre 2014

DÉFINITIF

21/01/2015

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Lungu et autres c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 septembre 2014,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

25129/06) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Ion Lungu («

le premier requérant

») et deux sociétés commerciales de droit roumain, Supermag Imperial et Supermag Diversitas («

les deux sociétés requérantes

»), ont saisi la Cour le 5 juin 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants ont été représentés par M

e

V. Tudor, avocat à Suceava. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agente, M

me

I. Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Les requérants se plaignent, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, du défaut d’équité d’une procédure pénale à l’issue de laquelle le premier requérant a été condamné solidairement avec les deux sociétés requérantes pour fraude fiscale. Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, ils dénoncent une atteinte au droit au respect des biens en raison de cette condamnation.

4.

Le 6 octobre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Les deux sociétés requérantes sont des sociétés commerciales de droit roumain ayant leur siège à Gura Humorului. Leur activité principale est le reconditionnement et la revente des pneus usagés. Le premier requérant, M.

I.

Lungu, est leur administrateur et associé unique.

6.

Entre décembre 2000 et juin 2001, la société Supermag Imperial importa plusieurs dizaines de milliers de pneus. L’Agence régionale pour le développement lui accorda le statut d’ «

investisseur dans une région défavorisée

». Ce statut lui permettait de bénéficier d’avantages fiscaux, dont le remboursement des droits de douane et de la taxe sur la valeur ajoutée.

7.

En août 2001, la société Supermag Imperial fit l’objet d’un contrôle fiscal. Les inspecteurs lui reprochèrent la revente illégale des pneus, sans paiement des taxes. Ils saisirent également le parquet.

8.

Sur contestation de la société, en octobre 2001, le ministère des Finances annula partiellement le procès-verbal de contrôle et ordonna un nouveau control fiscal.

9.

Le nouveau contrôle eût lieu en janvier 2002. Les inspecteurs observèrent que la société avait importé 30

518 pneus qu’elle avait transformés avant leur revente. Toutefois, ils estimèrent que ces transformations n’étaient pas conformes à la réglementation et que, par conséquent, elles n’ouvraient pas droit aux avantages fiscaux. La somme totale réclamée au titre des taxes s’élevait à plus de 2

milliards et demi de lei (ROL), ce à quoi s’ajoutait environ 1

milliard de ROL au titre des majorations et des pénalités de retard (soit un montant total équivalent à environ 140

000 euros).

A.

La procédure fiscale

10.

Le premier requérant, agissant au nom de la société Supermag Imperial, contesta devant le tribunal départemental de Suceava le redressement fiscal décidé à

l’issue du contrôle de janvier 2002. Il soutenait que le procédé technique de transformation utilisé était reconnu sur le plan interne et international et que l’octroi du statut d’investisseur et des avantages fiscaux était donc justifié.

11.

Le tribunal ordonna une expertise. Il en ressortit que sur les 30

518

pneus

litigieux, seulement 464 avaient été revendus sans avoir été transformés. Pour les autres, le rapport d’expertise conclut que les opérations de transformation et de revente étaient légales et ouvraient bien droit aux avantages fiscaux applicables dans les régions défavorisées.

12.

Par un jugement du 17

décembre

2002, le tribunal accueillit partiellement la contestation et exonéra la société Supermag Imperial du paiement de la somme réclamée, à l’exception des taxes afférentes aux 464 pneus non transformés, soit un total de 1

447

332 ROL (l’équivalent d’environ 60 euros).

13

.

Le pourvoi en recours formé par le Trésor fut rejeté par un arrêt définitif du 3

juillet

2003 de la chambre commerciale de la cour d’appel de Suceava, qui confirma que la transformation des pneus était conforme à la réglementation et que, dès lors, la société avait droit aux avantages fiscaux.

B.

La procédure pénale

14.

Soupçonnant la société Supermag Imperial d’avoir bénéficié frauduleusement des avantages fiscaux, le parquet, saisi par les inspecteurs fiscaux, ouvrit des poursuites contre le premier requérant. Il fut placé en garde à vue et ensuite en détention provisoire du 10 au 29 août 2001.

15

.

Les organes de poursuite ordonnèrent la réalisation de plusieurs expertises. Le premier expert estima que la transformation des pneus était conforme à la réglementation et qu’après une

compensation entre les stocks des sociétés Supermag Imperial et Supermag Diversitas, il ne manquait que 162

pneus. Un deuxième expert opina que les stocks des deux sociétés se compensaient intégralement, de sorte qu’il n’y avait aucun préjudice pour le Trésor. Enfin, le troisième expert arriva à la conclusion que la transformation et la revente des pneus n’étaient pas conformes à la réglementation et qu’il ne pouvait pas y avoir de compensation entre les stocks.

16.

Par un jugement du 24

mars

2003, le tribunal de première

instance de Gura

Humorului condamna le premier requérant à une peine de deux

ans et six

mois de prison pour fraude fiscale et au versement de dommages et intérêts au profit du Trésor.

17.

Le premier requérant interjeta appel et demanda sa relaxe, exposant que la conformité à la réglementation de la transformation des pneus, ainsi que la validité des déclarations fiscales et des démarches pour bénéficier des avantages fiscaux, avaient été confirmées par l’arrêt définitif du 3

juillet

2003 de la cour d’appel de Suceava.

18.

Par un arrêt du 20

octobre

2003, le tribunal départemental de Suceava accueillit l’appel et renvoya le dossier pour nouvel examen au tribunal de première

instance de Gura

Humorului. Les deux sociétés furent également citées à comparaître dans la procédure afin de répondre solidairement avec le premier requérant dans le volet civil de l’affaire.

19.

Par un jugement du 15 septembre 2004, le tribunal condamna à nouveau le premier requérant à une peine de deux ans et six mois de prison pour fraude fiscale et au versement, solidairement avec les deux sociétés, des taxes et des pénalités.

20.

Le tribunal considéra que les 30

518 pneus vendus par la société Supermag Imperial n’avaient pas fait l’objet d’une transformation conforme à la réglementation. Il estima également que 1

444 pneus manquaient à l’inventaire des deux sociétés et que les documents comptables ne permettaient pas de savoir quelle avait été leur destination. Il en conclut qu’ils avaient été frauduleusement revendus.

21.

Le premier requérant et la société Supermag Imperial interjetèrent appel, invoquant l’autorité de chose jugée de l’arrêt du 3

juillet

22.

Par un arrêt du 14

juin

2005, le tribunal départemental de Suceava accueillit les appels et relaxa le premier requérant. Le tribunal observa que la légalité des opérations de transformation et de vente des pneus avait été constatée avec autorité de chose jugée par l’arrêt du 3 juillet 2003. Quant aux pneus manquants, le tribunal fit sien l’argument du premier requérant et jugea qu’il n’était pas avéré qu’ils avaient été vendus.

23.

Le parquet forma un pourvoi en recours, réitérant les arguments exposés dans l’acte d’accusation.

24.

Par un arrêt définitif du 5

décembre

2005, la chambre pénale de la cour d’appel de Suceava cassa l’arrêt rendu en appel et, sur le fond, condamna le premier requérant à une peine de prison de deux ans avec sursis pour fraude fiscale.

25

.

S’agissant de la transformation des pneus, la cour d’appel estima que le procédé technique utilisé n’était pas conforme à la réglementation et que, par conséquent, la société Supermag Imperial avait frauduleusement bénéficié des avantages fiscaux. Dès

lors, elle condamna le premier requérant, solidairement avec cette société, à verser les taxes et des pénalités.

26.

La cour d’appel écarta l’argument tiré de l’autorité de chose jugée de l’arrêt du 3

juillet

22 du code de procédure pénale, elle estima que l’appréciation des faits par les juges civils ne liait pas la juridiction pénale, qui était compétente pour déterminer l’existence de l’infraction et la culpabilité de l’accusé.

27.

Quant aux pneus manquants à l’inventaire des deux sociétés, elle jugea que la compensation alléguée ne pouvait pas avoir eu lieu dès lors que chaque société devait avoir un patrimoine et une comptabilité distincts. Elle en conclut que ces pneus avaient été revendus frauduleusement et condamna le premier requérant, solidairement avec les deux sociétés, à verser les taxes et des pénalités.

28.

La somme totale réclamée aux trois requérants pour les pneus transformés et ceux manquants s’élevait à trois milliards cent

soixante

‑

dix

‑

neuf millions de ROL (soit un montant total équivalent à environ 130

000

euros).

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

29.

Les articles pertinents du code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits disposaient

:

Article 22 § 2

«

Devant les organes de poursuite ou la juridiction pénale, le jugement définitif rendu par la juridiction civile n’a pas l’autorité de la chose jugée quant à l’existence des faits, à l’identité de l’auteur ou à sa responsabilité.

»

Article 44

«

La juridiction pénale est compétente pour trancher toute question préalable dont dépend l’issue de l’affaire (...)

Le jugement définitif de la juridiction civile qui tranche une question préalable jouit de l’autorité de la chose jugée devant la juridiction pénale.

»

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

30.

Les requérants, M. Lungu et la société Supermag Imperial, allèguent que l’autorité de chose jugée qu’avait acquise l’arrêt du 3 juillet 2003 de la cour d’appel de Suceava a été méconnue lors de la condamnation pénale par l’arrêt du 5 décembre 2005 de la même cour d’appel. Ils invoquent une violation de son droit à un procès équitable, tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

A.

Sur la recevabilité

31.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

32.

Les requérants exposent que l’arrêt définitif de la cour d’appel de Suceava du 3 juillet 2003 avait constaté que les opérations de transformation et de revente des pneus étaient conformes à la législation en vigueur et que, par conséquent, les requérants avaient légalement bénéficié des avantages fiscaux liés à ces opérations.

33.

Dès lors, ils estiment qu’en remettant en cause cet aspect, les juridictions pénales qui les ont condamnés ont méconnu l’autorité de chose jugée de l’arrêt du 3 juillet 2003 et ont porté atteinte par la même occasion au principe de la sécurité juridique et de la prééminence du droit.

34.

Le Gouvernement affirme que le principe de l’autorité de la chose jugée n’a pas été méconnu en l’espèce dès lors qu’il n’y avait pas une triple identité

entre les parties, l’objet et la cause des deux actions.

35.

Il soutient ensuite que l’examen par les juridictions pénales de la situation

des requérants, et particulièrement du comportement du premier requérant, était plus approfondi que celui effectué dans le cadre du contentieux fiscal.

36.

S’appuyant sur les pièces versées au dossier au cours de la procédure pénale, ces juridictions sont arrivées à la conclusion que les opérations de transformation des pneus n’étaient pas conformes à la législation. Dès lors, explique le Gouvernement, elles ont choisi d’écarter l’application de l’article 44 § 2 du code de procédure pénale, estimant que tous les éléments de la fraude fiscale étaient réunis. Le Gouvernement estime que ce choix n’était pas arbitraire, mais dûment motivé.

2.

Appréciation de la Cour

37.

La Cour a maintes fois conclu à la violation de l’article 6 en raison de l’annulation par la voie d’un recours extraordinaire, sans motifs substantiels et impérieux, de décisions de justice définitives (voir, parmi d’autres, les arrêts

Brumărescu c. Roumanie

[GC], n

o

28342/95, §

61, CEDH 1999-VII et

Riabykh c. Russie

,

n

o

52854/99, §§ 52 et 56, CEDH 2003-IX). Elle a également considéré dans plusieurs affaires que, même en l’absence d’annulation d’un jugement, la remise en cause de la solution apportée à un litige par une décision de justice définitive dans le cadre d’une autre procédure judiciaire pouvait porter atteinte à l’article 6 dans la mesure où elle pouvait rendre illusoire le droit à un tribunal et enfreindre le principe de la sécurité juridique (

Kehaya et autres

, précité, §§ 67-70

;

Gök et autres c. Turquie

, n

os

71867/01, 71869/01, 73319/01 et 74858/01, §§ 57

‑

62, 27

juillet 2006, et

Esertas c. Lituanie

, n

o

50208/06, §§ 23-32, 31 mai 2012).

38.

Selon sa jurisprudence constante, la Cour n’a pas pour tâche de se substituer aux juridictions internes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, ou de substituer sa propre appréciation à celle des juridictions nationales, sauf si et dans la mesure où ces erreurs lui semblent susceptibles d’avoir entraîné une atteinte aux droits et libertés garantis par la Convention (

García Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, §§

28-29, CEDH

1999-I).

39.

La Cour observe également que, dans tous les systèmes juridiques, l’autorité de la chose jugée d’une décision de justice définitive comporte des limitations

ad personam

et

ad rem

(

Esertas

, précité, § 22).

40.

En l’espèce, tout en acceptant qu’il n’y avait identité ni des parties ni de l’objet des deux procédures internes, la Cour constate que la procédure fiscale et celle pénale portaient sur la même question déterminante pour leur issue, à savoir la qualification juridique des mêmes opérations de transformation et de revente des pneus (

mutatis mutandis, Siegle c.

Roumanie

, n

o

23456/04, § 36, 16 avril 2013).

41.

A cet égard, elle note que, dans le cadre du contentieux fiscal entamé par les requérants, par un arrêt définitif du 3 juillet 2003, la chambre commerciale de la cour d’appel de Suceava, après avoir apprécié les éléments de preuve produits et débattus par les parties, a conclu que les opérations de transformation et de revente des pneus étaient légales et qu’elles ouvraient droit à des avantages fiscaux. Elle a accueilli en conséquence l’opposition des requérants au procès-verbal dressé par le Trésor qui leur réclamait des taxes et des pénalités pour ces opérations (paragraphe 13 ci-dessus).

42.

Cependant, dans la procédure pénale engagée sur plainte du Trésor contre le premier requérant, la chambre pénale de la même cour d’appel, s’appuyant sur une nouvelle expertise, est revenue sur cette conclusion, estimant cette fois, dans son arrêt définitif du 5

décembre 2005, que ces opérations étaient illégales et qu’elles avaient fait bénéficier indûment les requérants des avantages fiscaux (paragraphe 25 ci-dessus).

43.

A cet égard, la Cour constate que les points de vue des experts étaient divergents (paragraphe 15 ci-dessus). Elle rappelle qu’en tout état de cause, le fait qu’il puisse exister plusieurs points de vue sur un sujet n’est pas un motif suffisant pour porter atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques. Il ne peut être dérogé à ce principe que lorsque des motifs substantiels et impérieux l’exigent (

SC

Mașinexportimport Industrial Group SA c. Roumanie

, n

o

22687/03, §

32, 1

er

décembre 2005).

44.

Or, en l’espèce, aucun élément de ce type ne pouvait justifier un tel revirement.

45.

En admettant même que dans la seconde procédure, la chambre pénale de la cour d’appel se soit penchée davantage sur la situation

des requérants et qu’elle ait voulu corriger des prétendues erreurs commises par la chambre commerciale, la Cour estime qu’il ne saurait revenir aux requérants de supporter la charge d’éventuelles carences des autorités judiciaires (

mutatis mutandis, Amurăriței c. Roumanie

, n

o

4351/02, § 36, 23

septembre 2008).

46.

Il ne s’agit assurément pas ici de l’effacement d’une décision de justice «

irrévocable

» et ayant acquis force de chose jugée (comparer avec

Brumărescu

, précité, §

62). Mais le déroulement simultané et en parallèle des deux procédures indépendantes portant sur les mêmes faits, qui a conduit la chambre pénale de la cour d’appel à une nouvelle appréciation de ces faits, radicalement opposée à l’arrêt antérieur de la chambre commerciale de la même cour, a porté atteinte au principe de la sécurité juridique (

mutatis mutandis

,

Siegle

, précité, § 38).

47.

Par conséquent, en revenant sur un point en litige qui avait déjà été tranché et qui avait fait l’objet d’une décision définitive, et ce en l’absence de motif valable, la cour d’appel a enfreint le principe de la sécurité des rapports juridiques. De ce fait, le droit des requérants à un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention a été méconnu.

48

.

Il y a donc eu violation de cette disposition de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

49.

Les requérants dénoncent une atteinte au droit au respect de leurs biens, en raison de leur condamnation à verser les taxes et les pénalités dont ils avaient été exonérés en vertu de l’arrêt définitif du 3 juillet 2003. Ils invoquent l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention.

50.

Le Gouvernement conteste cette thèse.

51.

La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable.

52.

Eu égard à son constat relatif à l’article 6 § 1 (paragraphe 48 ci

‑

dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu aussi, en l’espèce, violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

III.

SUR LES AUTRES GRIEFS

53.

Invoquant les articles 7 de la Convention et 4 du Protocole n

o

7 à la Convention, le premier requérant estime que sa condamnation pour fraude fiscale a méconnu le principe de la légalité criminelle.

54.

Sous l’angle de l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignent de leur condamnation pour la revente supposée des pneus manquants à l’inventaire des deux sociétés, dénonçant une procédure inéquitable.

55.

Le Gouvernement invite la Cour à constater qu’aucune atteinte aux droits des requérants n’a eu lieu en l’espèce.

56.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. La Cour conclut donc que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article

35

§§

3

a) et 4 de la Convention.

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

57.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

58.

Les requérants considèrent que l’arrêt de la Cour pourrait constituer une réparation équitable suffisante dès lors que le droit interne permet la réouverture de la procédure pénale.

59.

Le Gouvernement prend note de l’absence de demande de réparation pécuniaire et confirme la possibilité d’obtenir la réouverture de la procédure.

60.

En l’espèce, la Cour a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du non-respect du droit à un procès équitable. Elle observe ensuite que, lorsqu’elle constate la violation des droits d’un requérant sous cet angle, l’article 465 § 1 du nouveau code de procédure pénale roumain permet la révision d’un procès sur le plan interne.

61.

Le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention permettant de rouvrir, à la demande des requérants, la procédure en temps utile et dans le respect des exigences de cet article, la Cour estime que ce constat constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour réparer le dommage subi par les requérants.

B.

Frais et dépens

62.

Les requérants n’ont pas présenté de demande à ce titre.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré par les requérants, M.

Lungu et la société Supermag Imperial, des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention, et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

;

4

.

Dit

que le constat d’une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage subi par les requérants.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 octobre 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Greffière adjointe

Président