AFFAIRE ANTOFIE c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Accès à un tribunal)
AFFAIRE ANTOFIE c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
ROMÂNIA (solicitarea nr. 7969/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 martie 2014 DEFINIF 25/06/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Antofie c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 martie 2014, Rendulează hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o hotărâre (n 7969/06) îndreptat împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Constantin Antofie și domnul Verginia Antofie ( C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții au invocat o încălcare a dreptului lor de acces la o instanță judecătorească, lipsa unei căi de atac efective pentru sine și încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor, având în vedere modul în care cererea lor de scutire de la plata taxei de timbru a fost tratată de instanțele interne. La 10 aprilie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Acestea s-au născut în 1942, respectiv 1951 și locuiesc în Drobeta Turnu Severin. În noiembrie 2005, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță al drobetei Turnu Severin cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva uidurilor și a Ministerului Finanțelor, pentru a primi plata a 15 961,13 lei românești (RON), reprezentând dobânda pentru sumele pe care le depuneseră în conturi deschise la ui de economii între 1986 și 1990. La 22 noiembrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță le-a ordonat reclamanților să plătească o taxă de timbru de 1 13630 RON. La 13 decembrie 2005, reclamanții au depus o cerere de scutire de la plata taxei de timbru, susținând că sunt pensionați și că cheltuielile lunare ale acestora erau mai mari decât valoarea acestui drept. Ei au vărsat în dosarul certificatelor medicale și un certificat conform căruia reclamantul primea o pensie de pensionare de 657 RON pe lună. Prin hotărârea din 13 decembrie 2005, pronunțată în camera Consiliului, Tribunalul le-a respins cererea, pe motiv că nu și-au demonstrat situația financiară. Tribunalul le-a reproșat reclamanților că nu au depus la dosarul cu informații despre care nu aveau alte surse de venit, bunuri imobile sau mobile și că aveau alte persoane aflate în întreținere. Hotărârea înainte de a pronunța dreptul era definitivă. Instanțele nu au avut dreptul de timbru impus înainte de ședința următoare, care a avut loc la 17 ianuarie 2006. Cu ocazia acestei audieri, ei au făcut din nou cunoscut faptul că nu au avut mijloace financiare pentru a se achita de dreptul de timbru. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2006, tribunalul și-a anulat acțiunea de neplătire a dreptului de timbru, pe baza articolului 20 alineatul (3) din Legea nr. 146/1997 privind dreptul de timbru. Reclamanții nu au răspuns la apelul acestei hotărâri. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 10. Legislația privind dreptul de timbru în vigoare la data faptelor și modificările ulterioare ale acestuia sunt prezentate în Hotărârile Postolache c. România (n 48269/08, § 23-26, 6 iulie 2010) și Rusen c. România 38151/05, § 14-18, 8 ianuarie 2009). Reclamanții se plâng de anularea de către instanță a acțiunii lor ca urmare a neplății dreptului de timbru. Ei . □ Art. 1 din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitatea 12. Guvernul consideră că criteriul admisibilității prevăzut la art. 35 alineatul (3) litera (b) din convenție, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr 14, se aplică în speță. Prejudiciul important, având în vedere valoarea redusă pe care au urmărit să o obțină prin intermediul acțiunii desfășurate în fața instanțelor interne. El susține că nu există probleme de respectare a drepturilor omului care să nu se refere la aplicarea acestui criteriu, în special din cauza modificării legislative în acest domeniu și constatată de Curte în hotărârea sa Rusen (citată) și al numărului mare de cauze care privesc aceeași problemă ca cea invocată de prezenta cauză pe care Curtea a examinat-o deja. Referindu-se la Decizia Ionescu c. România ((dec.), nr 36659/04, 1 iunie 2010), acesta concluzionează că o hotărâre pronunțată de Curte în speță nu ar avea decât un interes istoric și, prin urmare, invită Curtea să declare cererea inadmisibilă. 13. În conformitate cu art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție, Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul articolului 34 atunci când consideră că: (...) că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate de convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii pe fond și cu condiția să nu se respingă, din acest motiv, niciun caz care nu a fost examinat în mod corespunzător de o instanță internă. 14. Curtea trebuie să stabilească dacă reclamantul a suferit un prejudiciu important și dacă, în caz contrar, respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale necesită o examinare a cererii pe fond și dacă a fost examinată în mod corespunzător de o instanță internă (Ionescu, citată anterior, și Korolev c. Rusia (dec.), nr 25551/05, CEDH 2010). Curtea ia notă de faptul că principalul element al acestui nou criteriu este întrebarea dacă reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, ceea ce obligă Curtea să aprecieze impactul cauzei, din punct de vedere monetar, pentru reclamant (Bock c. Germania (dec.) n 22051/07, 19 ianuarie 2010 Ionescu , citată anterior, și Sancho Cruz și 14 alte cauze agrare agrare 8851/07, 8854/07, 8856/07, 8865/07, 10142/07, 10144/07, 24622/07, 32733/07, 32744/07, 41645/07, 19150/08, 22885/08, 22887/08, 26612/08 și 202/09, § 30, 18 ianuarie 2011 16. În plus, având în vedere criteriile care se desprind din jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . : natura dreptului pretins încălcat, gravitatea încălcării care a avut loc în exercitarea unui drept și/sau eventualele consecințe ale încălcării asupra situației personale a reclamantului (Gagliano Giorgi c. Italia, nr 23563/07, §§ 55-56, CEDH (extracturi) 17. În cazul de față, având în vedere caracterul nesemnificativ al cauzei, în special impactul financiar (punctul 6 de mai sus) și consecințele imputanților (punctul 9 în fine), Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Flisar c. Slovenia, nr. 3127/09, § 28, 29 septembrie 2011 și, mutatis mutandis Finger c. Bulgaria, n 37346/05, § 76, 10 mai 2011). Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond Argumentele părților 19. Instanțele au declarat că nu au avut acces efectiv la instanță pentru a-și recunoaște drepturile. 20. Guvernul subliniază că, în ceea ce privește accesul la justiție la plata cheltuielilor, nu reprezintă în sine o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În speță, acesta constată că reclamanții au avut posibilitatea de a formula o cerere de asistență judiciară la instanță și că a fost examinată în lumina documentelor pe care le-au plătit ei înșiși. Acesta susține că, din moment ce au acceptat existența unei obligații de a plăti taxa de timbru și că cererea lor de ajutor judiciar a fost respinsă, reclamanții ar fi putut să se conformeze deciziei înainte de a spune "drept" și să plătească suma solicitată. În plus, nimic nu i-a împiedicat să formuleze o altă cerere de ajutor în cursul aceleiași proceduri, în măsura în care aceștia considerau că își pot dovedi situația financiară reală. L 13 iulie 1995, seria A n 316 B), Kreuz c. Polonia 28249/95, CEDO 2001-VI), Weissman și alții c. România 63945/00, § 28, CEDO 2006 VII (extracturi), Iorga c. România, n 4227/02, § 31, 25 ianuarie 2007 și Rusen (citată la punctul 29). Prin urmare, Comisia va examina prezenta cauză în acord cu principiile care decurg din această jurisprudență. 22. Curtea ia notă de faptul că acțiunea în despăgubire a reclamanților a fost anulată pentru lipsa de plată a dreptului de timbru. Curtea observă, de asemenea, că, în dreptul României, valoarea taxei de timbru se calculează sub forma unui procent din valoarea în litigiu. Prin urmare, aceasta este proporțională cu suma solicitată. 23. Reclamanții au depus o cerere de scutire în temeiul dispozițiilor relevante din Codul de procedură civilă (punctul 7 litera (c) Această cerere a fost examinată de instanță. Prin urmare, rămâne de verificat dacă această acțiune a fost efectivă în speță, adică dacă aprecierea făcută de instanțele interne nu le-a limitat dreptul de a avea acces la o instanță într-un astfel de punct încât a fost făcută teoretic și iluzoriu (Adam c. România, nr 45890/05, § 27-28, 3 noiembrie 2009 24. Curtea arată că dreptul de timbru impus reclamanților era de o valoare semnificativă, depășind, la prima vedere, posibilitățile lor financiare. Reclamanții și-au însoțit cererea de scutire de la plata unor înscrisuri care să stabilească situația lor financiară. art. 77 din Codul de procedură civilă nu detaliază mijloacele de probă necesare, ci impune doar ca cererea de scutire de taxe să fie însoțită de dovezi scrise privind veniturile și cheltuielile persoanei. 146, în redactarea sa în vigoare la data faptelor, face doar trimitere la articolele 74-81 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, reclamanții nu dispun de indicații precise cu privire la tipul de documente care trebuie prezentate în sprijinul cererii lor de scutire de taxe. 25. În aceste condiții, faptul că instanța a respins cererea numai pe motiv că nu au dat mai multe detalii cu privire la situația lor financiară pare excesiv, mai ales în măsura în care instanța a judecat cererea în afara prezenței părților și fără a le oferi posibilitatea de a remedia deficiențele constatate (punctul 8 mai) Mai sus. Este de remarcat faptul că art. 77 din Codul de procedură civilă oferă instanței posibilitatea de a solicita clarificări de la părți sau de la autoritățile competente. 26. Prin respingerea cererii lor, instanța a reproșat reclamanților că nu a demonstrat lipsa altor surse de venit sau a altor cheltuieli decât cele declarate (punctul 8 de mai sus). Cu toate acestea, fără o indicație concretă și prealabilă din partea instanței cu privire la ceea ce aștepta ca reclamanții să prezinte ca dovadă a situației lor, nu li se poate reproșa că nu au făcut dovada unor fapte negative. 27. În aceste condiții, instanța nu poate trece pentru a efectua o examinare reală a capacităților financiare ale reclamanților pentru a determina posibilitățile pe care le-au avut pentru a îndeplini dreptul de timbru. 28. Chiar dacă reclamanții ar fi putut să își reînnoiască cererea de scutire în fața aceleiași instanțe, un astfel de demers ar fi rămas iluzoriu, în lipsa unor precizări ale instanței cu privire la tipul de probă preconizat. În plus, trebuie să se constate că instanța a anulat acțiunea la prima ședință stabilită după respingerea cererii de scutire de taxe vamale, fără a permite reclamanților să reflecteze eventual la posibilitatea de a formula o nouă cerere de scutire de taxe vamale și în pofida reiterării acesteia din urmă că nu li s-a permis să plătească suma solicitată. Curtea amintește, în sfârșit, că hotărârea pronunțată cu privire la cererea de scutire era definitivă (Rusen , citată anterior, § 17). Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că, în speță, statul nu și-a îndeplinit obligațiile de a asigura celor care au acces la o instanță. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 30. Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 13 din convenție, de faptul că nu au beneficiat de o cale de atac eficientă pentru a-și exercita dreptul la despăgubiri. De asemenea, aceștia susțin că au fost deposedați în mod ilegal de banii lor despuiați în contul de economii, încălcând dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. În lumina constatării referitoare la art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctul 29 de mai sus), Curtea consideră că aceste obiecții trebuie considerate admisibile, dar că nu este cazul să se examineze dacă, în speță, a avut loc o încălcare a dispozițiilor invocate (a se vedea, printre altele, Postolache , citată anterior, § 48. 32. În cele din urmă, instanțele consideră că sunt victime ale discriminării în raport cu alte persoane care au depus bani la mail (art. 14 din Convenție). Cu toate acestea, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea constată că inculpații nu au prezentat suficiente elemente pentru a-și justifica responsabilitatea, care, prin urmare, trebuie să fie declarată inadmisibilă pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (1), 3 și 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamanții solicită 3 105 EUR (EUR) reprezentând contravaloarea sumei depuse la Ödjjjjjn și 11 458 EUR reprezentând dobânda aferentă acestei sume și solicită, de asemenea, 6 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 35. Guvernul solicită Curții să nu aloce nimic reclamanților pentru prejudiciul material. În plus, consideră că o constatare a încălcării poate constitui în sine repararea prejudiciului moral pretins. În orice caz, acesta susține că suma solicitată de solicitanți pentru prejudiciul moral este excesivă și nejustificată. 36. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde în comun reclamanților 3 600 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 37. De asemenea, reclamanții solicită 100 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 38. Guvernul observă că reclamanții nu au justificat decât cheltuieli de judecată de 18,95 lei românești. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudență, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul acordat reclamanților. Interese moratorii 40. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L 1 la Convenție și inadmisibilă pentru surplus A spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că nu este necesar să se ia în considerare art. 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (trei mii șase sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 100 EUR (centă EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 25 martie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte