AFFAIRE NEMETI c. ROUMANIE

AFFAIRE NEMETI c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

ROMÂNIA (solicitarea nr. 37278/03) HOTĂRÂREA STRASBURG aprilie 2008 DEFINITIVF 01/07/2008 Această hotărâre poate suferi modificări de formă. În cauza Nemeti c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Bošjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 martie 2008, Rend l'hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 37278/03) îndreptată împotriva României și a cărei resortisantă a acestui stat, dl Nastasia Nemeti ( La 23 octombrie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( În special, recurenta se plângea de o încălcare a dreptului său de a avea acces la un tribunal, din cauza anulării recursului său de către instanța de judecată pentru neplătirea dreptului de timbru. La 10 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice spătarul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenția guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Prin hotărârea din 17 iunie 1983, care a devenit definitivă la o dată nespecificată, Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca a constatat, la cererea părinților recurentei, dreptul lor de proprietate pe un teren de 5 755 m2. În urma decesului tatălui său, recurenta a formulat o acțiune în comun împotriva mamei sale și împotriva unor terți. Prin hotărârea din 14 martie 1994, devenit definitivă la 14 septembrie 1994, aceeași instanță a acordat dreptul la acțiune și a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei pe 4 830 m2 de pe terenul menționat anterior. Recurenta și-a înscris dreptul de proprietate în registrul funciar. La 27 februarie 2001, recurenta a inițiat o acțiune împotriva statului și a părților terțe în constatarea dreptului său de proprietate pe un teren de 4 830 m2 situat la Floresti și Õ la anulare a titlurilor de proprietate emise terților pe acest teren. Aceasta susținea că terenul în cauză îi aparținea, proprietatea fiind achiziționată prin intermediul uiucapion și al succesiunii în temeiul hotărârilor definitive din 17 iunie 1983 și 14 martie 1994. recurenta a declarat că a plătit 32 000 000 de lei românești (ROL), adică echivalentul a 1 171,49 EUR (EUR), în temeiul dreptului de timbru în cadrul acestei proceduri. 10. Prin hotărârea din 15 martie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din Cluj-Napoca a respins acțiunea. Pe baza tuturor elementelor de probă depuse la dosar, în special pe baza unei expertize tehnice, tribunalul a considerat că terenul nu era identic cu cel al recurentei în temeiul hotărârilor din 17 iunie 1983 și 14 martie 1994. 11. Recurentei i s-a solicitat această hotărâre, susținând că Tribunalul de Primă Instanță nu a evaluat în mod corect elementele de probă depuse la dosar și susține că a fost obligată să plătească aproximativ 16 000 000 ROL (de exemplu 506,47 EUR) în temeiul dreptului de timbru 12. Printr-o hotărâre din 10 octombrie 2002, tribunalul departamental din Cluj a respins cererea recurentei, motivele pentru care terenul în cauză nu îi aparținea și nu putea să invoce lausucapion, condițiile prevăzute de lege nefiind îndeplinite în speță 13. Recurenta s-a ocupat de casarea împotriva acestei hotărâri, considerând că tribunalele au comis erori grave de fapt și de drept. 14. În cursul înălțării din 2 februarie 2003, instana de apel a Cluj a dispus recurentei să plătească taxa de timbru de o valoare de 16 762 500 ROL (adică 471 EUR). Recurenta a solicitat să fie exonerată de această scutire, însă cererea sa a fost respinsă fără nicio motivare printr-o decizie din 16 aprilie 2003 a Departamentului de Impozite și Impozite Locale al Consiliului Local de la Cluj, care, potrivit recurentei, nu i-a fost comunicată. 15. În cursul ui ui ă la 21 aprilie 2003, instana de apel a plătit doar 100 000 ROL, adică 2,83 EUR, de drept de timbru și a dispus reprezentantului recurentei, care nu era prezent în instanță, să plătească integral suma datorată. Reprezentantul recurentei a declarat că a fost în imposibilitatea de a plăti suma solicitată și că nu a avut cunoștință de respingerea cererii de scutire a recurentei de către consiliul local 16. Prin hotărârea definitivă din aceeași zi, instanța de apel a constatat că cererea de scutire de la plata dreptului de timbru al reclamantei fusese respinsă, după ce a pronunțat din oficiu excepția de la nulitatea acțiunii recurentei, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . a fost menționată în mod regulat cu mențiunea obligației de a plăti taxa de timbru și că aceasta a încălcat această obligație, impusă prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa de timbru 17. Din dovezile trimise Curții rezultă că, casnică, reclamanta nu primea venituri la momentul faptei și că soțul ei primea salariul lunar de aproximativ 2 500 000 ROL, adică 68,35 EUR. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 18. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârile Weissman și în alte hotărâri c. România 63945/00, § 20-21, CEDH 2006 ... (extracturi) și Iorga c. România 4227/02, § 22-25, 25 ianuarie 2007). ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 19. Recurenta a declarat că a fost privată de dreptul de acces la o instanță, din cauza respingerii căii sale de atac pentru neplătirea dreptului de timbru, a cărei valoare era excesivă și nejustificată. 1 din Convenție, astfel cum este formulată în partea sa relevantă: Orice persoană are dreptul să-și audă cauza în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...) care va decide, (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil cu privire la admisibilitate 20. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Argumentele părților 21. Guvernul subliniază că România nu este singurul stat membru al Consiliului Europei care solicită reclamanților să plătească în avans drepturile de timbru în cauzele civile și comerciale. Această practică este conformă cu art. 6 1 din Convenție (Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, 13 iulie 1995, seria A n 316-B, pp. 80-81, § 61). 18989/91, Decizia din 12 octombrie 1994), consideră, de asemenea, că obligația de a plăti chiar și drepturi de timbru la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere că, în speță, Ministerul de Finanțe nu a fost parte la procedură așa cum a fost în cauzele menționate anterior. El subliniază că acesta este consiliul local care a respins cererea de scutire a recurentei. 23. În cele din urmă, guvernul constată că reclamanta a obținut hotărâri în fond atât în primă instanță, cât și în apel și că valoarea dreptului de timbru care trebuie plătit în recurs, respectiv 471 EUR, nu era foarte ridicată. 24. Recurenta consideră că, în speță, instanțele naționale nu au stabilit un echilibru corect între interesele sale și cele ale statului de a percepe cheltuielile procedurale necesare pentru funcționarea sistemului judiciar. eșalonare și că, în ziua în care a avut loc recursul, tribunalul i-a acordat o perioadă de două ore pentru a plăti taxa de timbru 25. Aceasta adaugă că, în cazul său, faptul că procedura este într-un stadiu avansat nu are nici o importanță, în măsura în care instanța de recurs, judecând cauza în fapt și în drept, ar fi putut să-și facă dreptul la acțiune. De îndată ce calea de atac este prevăzută de legislația națională, atunci când utilizarea sa este, în opinia sa, contrară articolului 6 din Convenție. reclamantă concluzionează că suma pe care trebuia să o plătească în recurs era foarte mare în raport cu veniturile familiei sale și în raport cu veniturile lor totale pe o perioadă de aproximativ șapte luni. Aprecierea Curții 26. Curtea observă că, în speță, acțiunea recurentei formulată în cadrul unei acțiuni în constatarea dreptului său de proprietate a fost anulată pentru neplățirea dreptului de timbru a cărui valoare a fost calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În ceea ce privește scopul legitim urmărit, Curtea a stabilit că un astfel de sistem vizează limitarea cererilor în Jurisprudența abuzivă și strângerea de fonduri pentru bugetul justiției ar trebui, prin urmare, să se ia în considerare caracterul proporțional al limitării dreptului de acces la un tribunal în prezenta cauză (a se vedea Iorga citată anterior, § 4127). Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (Wissman și alte cauze c. România citată anterior, §§ 32-44 și Iorga c. România citată anterior, §§ 52). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 28. Întradevăr, Curtea constată că, în speță, taxa datorată Õ la 16 762 500 ROL, adică 471 EUR. Această sumă era în mod evident foarte mare în raport cu situația concretă a recurentei Ö Õil reprezenta mai mult de șase ori mai mult decât veniturile lunare ale familiei Õ Prin urmare, Curtea consideră că valoarea taxei reprezenta o sarcină excesivă pentru reclamantă și că este dificil de imaginat modul în care ar fi putut obține prin mijloace proprii suma impusă. 29. Or, dacă este adevărat că sistemul național prevedea pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obține o scutirea de la plata taxei de timbru, rămâne totuși faptul că Curtea a considerat deja nesatisfăcută în raport cu cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenție (Wissman și alții c. România (dec.), nr. 63945/00, 28 septembrie 2004 și Iorga citată anterior, §§ 47-49). local care a respins cererea de exonerare a recurentei. Cu toate acestea, este vorba despre o autoritate administrativă care a emis decizia fără a o motiva. Cu toate acestea, nu a furnizat jurisprudența instanțelor interne care să poată stabili că o astfel de decizie putea face obiectul unei căi de atac efective în dreptul intern. 30. Curtea nu contestă faptul că în prezenta cauză, spre deosebire de cauzele Weissman și de alte Iorga Cu toate acestea, Curtea constată că, prin anularea acțiunii recurentei, pentru neplata drepturilor de timbru, nu a examinat decizia de respingere a cererii de scutire de taxe. 31. Curtea constată că, în dreptul român, Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin Legea nr. 195 din 25. mai 2004 care prevede că acordarea scutirilor, reducerilor sau reeșalonărilor pentru plata dreptului de timbru intră în competența instanțelor, însă această posibilitate nu se aplică la momentul faptelor. 32. Având în vedere aceste elemente și după ce s-a acordat o apreciere globală a faptelor, Curtea nu are motive să se îndoiască de jurisprudența sa menționată anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 CONVENȚIEI 33. Recurenta denunță o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, susținând că nu i s-a permis să obțină restituirea terenului în cauză. 34. Curtea subliniază că acest motiv este legat de cel examinat mai sus și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale pe teren de la art. 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu ar putea specula pe ceea ce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la temeinicia spătarului întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, Iorga, citată anterior, § 60, și Vlasia Grigore Vasilescu România, nr. 60868/00, § 50 și 51, 8 iunie 2006). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 496 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, și anume valoarea de piață a terenului care face obiectul litigiului în dreptul intern și 10 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 38. Guvernul consideră că, în ceea ce privește prejudiciul material, nu există o legătură de cauzalitate între presupusul prejudiciu și presupusa încălcare a convenției. În plus, în opinia sa, Curtea nu ar putea specula asupra faptului că a fost încheiat procesul în cazul în care recursul recurentei nu ar fi fost anulat pentru neachitarea dreptului de timbru. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu există o legătură de cauzalitate mai mare între suma solicitată în acest sens și presupusa încălcare a convenției și consideră că această sumă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în această privință. 39. Curtea ia notă de faptul că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la o instanță, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 40. Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că recurenta nu a demonstrat că prejudiciul material invocat este efectiv rezultatul anulării acțiunii sale de neplătire a taxei de timbru (a se vedea, mutatis mutandis Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 164, EHR 2000-XI, Dactylidi c. Grecia 52903/99, § 57, 27 martie 2003 și Iorga, § 64. În orice caz, Curtea nu ar putea specula pe calea procedurilor interne în cazul în care încălcarea dreptului de acces la instană nu ar fi avut loc. În consecină, nu există nicio justificare că aceasta acordă reclamantei o indemnizaie din partea acestui șef. 41. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea recunoaște că recurenta a putut suferi o frustrare din cauza anulării acțiunii sale. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 4 000 EUR în acest titlu. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 42. Recurenta solicită, de asemenea, 1 977,96 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții, din care 300 EUR în baza onorariilor de avocat și 1 677,96 EUR în temeiul dreptului de timbru. Aceasta furnizează documente justificative pentru anumite cheltuieli de procedură, dar nu și pentru onorariile de avocat. 43. Guvernul ia notă de faptul că reclamanta nu a furnizat documente justificative pentru onorariile avocatului, dar nu se opune acordării unei sume corespunzătoare cheltuielilor necesare, cu condiția ca aceasta să fie reală, dovedită și să aibă o legătură de cauzalitate cu cauza. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 680 EUR, indiferent de costuri și de acord cu reclamanta. Interese moratoriu 45. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, LA L 6 alin. (1) din Convenție A spus că nu este necesar să se ia în considerare art. 1 din Protocolul 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii de euro) pentru daune morale și 1 680 EUR (mii de șase sute optzeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că sumele în cauză vor fi convertite în moneda de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. aprilie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall modulier adjunct președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

NEMETI c. ROUMANIE

(Requête n

o

37278/03)

ARRÊT

STRASBOURG

1

er

avril 2008

DÉFINITIF

01/07/2008

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Nemeti c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

juges,

et de Stanley Naismith,

greffier adjoint de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 mars 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

37278/03) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Nastasia

Nemeti («

la requérante

»), a saisi la Cour le 23 octobre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

O. Podaru, avocat à Cluj

‑

Napoca. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. R.H. Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

La requérante se plaignait en particulier d’une atteinte à son droit d’accès à un tribunal, en raison de l’annulation de son recours par la cour

d’appel pour non-paiement du droit de timbre.

4.

Le 10 novembre 2006, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

La requérante est née en 1954 et réside à Cluj-Napoca.

6.

Par un jugement du 17 juin 1983, devenu définitif à une date non précisée, le tribunal de première instance de Cluj-Napoca constata, à la demande des parents de la requérante, leur droit de propriété sur un terrain de 5

755 m².

7.

A la suite du décès de son père, la requérante forma une action en partage contre sa mère et contre des tiers. Par un jugement du 14 mars 1994, devenu définitif le 14 septembre 1994, le même tribunal fit droit à l’action et reconnut le droit de propriété de la requérante sur 4

830 m² du terrain susmentionné. La requérante fit inscrire son droit de propriété dans le registre foncier.

8.

Le 27 février 2001, la requérante engagea contre l’Etat et des tiers une

action en constatation de son droit de propriété sur un terrain de 4

830

m² situé à Floresti et demanda l’annulation des titres de propriété délivrés aux tiers sur ce terrain. Elle faisait valoir que le terrain en question lui appartenait, la propriété ayant été acquise par la voie de l’usucapion et de la succession en vertu des jugements définitifs des 17 juin 1983 et 14

mars

1994.

9.

La requérante dit avoir payé 32

000

000 lei roumains (ROL), soit l’équivalent de 1

171,49 euros (EUR), au titre du droit de timbre dans le cadre de cette procédure.

10.

Par un jugement du 15 mars 2002, le tribunal de première instance de Cluj-Napoca rejeta l’action. Se fondant sur l’ensemble des éléments de preuve versés au dossier, notamment sur une expertise technique, le tribunal jugea que le terrain litigieux n’était pas identique à celui appartenant à la requérante en vertu des jugements des 17

juin 1983 et 14 mars 1994.

11.

La requérante releva appel de ce jugement, en soutenant que le

tribunal de première instance n’avait pas correctement évalué les éléments de preuve versés au dossier. Elle affirme avoir été obligée de payer environ 16

000

000 ROL (soit 506,47 EUR) au titre du droit de timbre.

12.

Par un arrêt du 10 octobre 2002, le tribunal départemental de Cluj rejeta l’appel de la requérante, aux motifs que le terrain litigieux ne lui appartenait pas et qu’elle ne pouvait pas invoquer l’usucapion, les

conditions prévues par la loi n’étant pas remplies en l’espèce.

13.

La requérante se pourvut en cassation contre cet arrêt, en estimant que les tribunaux avaient commis de graves erreurs de fait et de droit.

14.

Au cours de l’audience du 2 février 2003, la cour d’appel de Cluj ordonna à la requérante de payer le droit de timbre d’un montant de 16

762

500

ROL (soit 471

EUR). La requérante demanda à en être exonérée, mais sa demande fut rejetée sans aucune motivation par une

décision du 16 avril 2003 du département des impôts et taxes locales du conseil local de Cluj, qui, selon la requérante, ne lui fut pas communiquée.

15.

Au cours de l’audience du 21 avril 2003, la cour d’appel releva que la requérante n’avait payé que 100

000

ROL, soit 2,83

EUR, de droit de timbre et ordonna au représentant de la requérante, laquelle n’était pas présente à l’audience, de payer l’intégralité de la somme due. Le représentant de la requérante déclara qu’il était dans l’impossibilité de payer la somme réclamée et qu’il n’avait pas connaissance du rejet de la demande d’exonération de la requérante par le conseil local.

16.

Par un arrêt définitif du même jour, la cour d’appel, après avoir soulevé d’office l’exception de nullité du recours de la requérante, l’annula pour non-paiement du droit de timbre. Elle constata que la demande d’exonération du droit de timbre de la requérante avait été rejetée, que celle

‑

ci avait été régulièrement citée avec la mention de l’obligation de payer le droit de timbre et qu’elle avait manqué à cette obligation, imposée par l’article 20 § 3 de la loi n

o

146/1997 sur le droit de timbre.

17.

Il résulte des justificatifs envoyés à la Cour que, femme au foyer, la requérante ne percevait pas de revenus à l’époque des faits et que son mari percevait le salaire mensuel d’environ 2

500

000 ROL, soit 68,35 EUR.

II.

LE DROIT INTERNE PERTINENT

18.

Les dispositions légales pertinentes sont décrites dans les arrêts

Weissman et autres c. Roumanie

(n

o

63945/00, §§

20-21, CEDH 2006

‑

... (extraits)), et

Iorga c. Roumanie

(n

o

4227/02, §

22-25, 25 janvier 2007).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

La requérante allègue avoir été privée du droit d’accès à un tribunal, en raison du rejet de son recours pour non-paiement du droit de timbre, dont le montant était excessif et injustifié. Elle invoque l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal (...) qui décidera, (...) des contestations sur ses droits et obligations à caractère civil

»

A.

Sur la recevabilité

20.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Arguments des parties

21.

Le Gouvernement souligne que la Roumanie n’est pas le seul Etat membre du Conseil de l’Europe qui demande aux requérants de payer par anticipation des droits de timbre dans les affaires civiles et commerciales. Cette pratique est conforme à l’article 6

§

1 de la Convention (

Tolstoy

‑

Miloslavsky c. Royaume-Uni

, 13

juillet 1995, série A n

o

316-B, pp.

80-81, §

61). Citant l’affaire

Philis c. Grèce

(n

o

18989/91, décision du 12 octobre 1994), il considère en outre que l’obligation même de verser des droits de timbre au

prorata

n’est pas contraire à la Convention.

22.

Le Gouvernement estime que la présente affaire est différente des affaires

Weissman et autres c. Roumanie

et

Iorga c. Roumanie,

compte tenu de ce qu’en l’espèce le ministère des Finances n’était pas partie à la procédure comme il l’était dans les affaires précitées. Il souligne que c’est le conseil local qui a rejeté la demande d’exonération de la requérante.

23.

Le Gouvernement note enfin que la requérante a obtenu des jugements au fond tant en premier ressort qu’en appel et que le montant du droit de timbre à payer en recours, soit 471 EUR, n’était pas très élevé.

24.

La requérante considère qu’en l’espèce, les juridictions nationales n’ont pas ménagé un juste équilibre entre ses intérêts et ceux de l’Etat de percevoir des frais de procédure nécessaires au fonctionnement du système judiciaire. Elle souligne qu’elle n’a pas eu communication de la décision de refus, au demeurant non motivée, de lui accorder une exonération ou un

échelonnement et que, le jour de l’audience en recours, la cour d’appel lui a accordé un délai de deux heures pour payer le droit de timbre.

25.

Elle ajoute que, dans son cas, le fait que la procédure soit à un stade avancé n’a pas d’importance, dans la mesure où la juridiction de recours, jugeant l’affaire en fait et en droit, aurait pu faire droit à son action. Dès lors que la voie du recours est prévue par la législation nationale, l’entrave à son

utilisation est, selon elle, contraire à l’article 6 de la Convention. La

requérante conclut que la somme qu’elle devait payer en recours était très élevée par rapport aux revenus de sa famille et représentait l’intégralité de leurs revenus pour une période d’environ sept mois.

2.

Appréciation de la Cour

26.

La Cour note qu’en l’espèce, le recours de la requérante formé dans le cadre d’une action en constatation de son droit de propriété a été annulé pour non-paiement du droit de timbre dont le montant était calculé sous la forme d’un pourcentage de la valeur en litige. Concernant le but légitime poursuivi, la Cour admet qu’un tel système vise à limiter les demandes en

justice abusives et à récolter des fonds pour le budget de la justice. Il

convient par conséquent d’examiner le caractère proportionné de la limitation au droit d’accès à un tribunal dans la présente affaire (voir,

Iorga

précité, § 41).

27.

La Cour a traité à maintes reprises des affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (

Weissman et autres c. Roumanie

précité, §§

32-44, et

Iorga c. Roumanie

précité, §§

34

‑

52). Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une

conclusion différente dans le cas présent.

28.

En effet, la Cour note qu’en l’espèce, la taxe due s’élevait à 16

762

500 ROL, soit 471 EUR. Ce montant était manifestement très élevé par rapport à la situation concrète de la requérante puisqu’il représentait plus de six fois l’intégralité des revenus mensuels de sa famille

.

Dès lors, la Cour estime que le montant de la taxe représentait une charge excessive pour la requérante et qu’il est difficile d’imaginer comment elle aurait pu se procurer par ses propres moyens la somme imposée.

29.

Or, s’il est vrai que le système national prévoyait pour les personnes ne disposant pas de ressources suffisantes la possibilité d’obtenir une

exonération du droit de timbre, il n’en reste pas moins que la Cour l’a déjà jugée insatisfaisante au regard des exigences de l’article 6 § 1 de la Convention (

Weissman et autres c. Roumanie

(déc.), n

o

63945/00, 28

septembre 2004, et

Iorga

précité, §§ 47-49). Certes, dans la présente affaire, c’est le département des impôts et taxes locales auprès du conseil

local qui a rejeté la demande d’exonération de la requérante. Cela

étant, il s’agissait d’une autorité administrative qui a rendu la décision sans la motiver. Or, le Gouvernement n’a pas fourni de jurisprudence des tribunaux internes susceptible d’établir qu’une telle décision pouvait faire l’objet d’un recours effectif en droit interne.

30.

La Cour ne conteste pas que dans la présente affaire, à la différence des affaires

Weissman et autres

et

Iorga

précitées, ni le ministère des Finances ni le conseil local n’étaient parties à la procédure. Toutefois, la Cour observe que la cour d’appel, en annulant le recours de la requérante, pour défaut de paiement des droits de timbre, n’a pas examiné la décision de rejet de la demande d’exonération.

31.

La Cour constate qu’en droit roumain, la loi n

o

146/1997 a été modifiée par la loi n

o

195 du 25

mai 2004 qui prévoit que l’octroi des exemptions, des réductions ou des rééchelonnements pour le paiement du droit de timbre relève désormais de la compétence des tribunaux. Toutefois, cette possibilité n’existait pas à l’époque des faits.

32.

Au vu de ces éléments et après s’être livrée à une appréciation globale des faits, la Cour n’aperçoit pas de motifs justifiant de s’écarter de sa jurisprudence précitée. Dès lors, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1 À LA CONVENTION

33.

La requérante dénonce une violation de l’article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, en faisant valoir qu’il lui a été impossible d’obtenir la restitution du terrain en cause.

34.

La Cour relève que ce grief est lié à celui examiné ci-dessus et doit donc aussi être déclaré recevable. Toutefois, eu égard à ses conclusions sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour ne saurait spéculer sur ce qu’aurait été l’issue de l’action en restitution si les exigences du droit d’accès à un tribunal avaient été respectées devant les juridictions internes.

35.

Dès lors, elle estime qu’il n’y a pas lieu de statuer sur le bien-fondé du grief tiré de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention (voir,

Iorga

, précité, § 60, et

Vlasia Grigore Vasilescu

c.

Roumanie

, n

o

60868/00, §§

50 et 51, 8 juin 2006).

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

36.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

37.

La requérante réclame 555

496 euros (EUR) au titre du préjudice matériel, à savoir la valeur marchande du terrain objet du litige en droit interne et 10

000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

38.

Le Gouvernement estime que, pour ce qui est du préjudice matériel, il n’y a pas un lien de causalité entre le préjudice allégué et la prétendue violation de la Convention. De surcroît, selon lui, la Cour ne saurait spéculer sur ce qu’eut été l’issue du procès dans le cas où le recours de la requérante n’aurait pas été annulé pour non-paiement du droit de timbre.

Quant au préjudice moral allégué, le Gouvernement estime qu’il n’y a pas davantage de lien de causalité entre la somme demandée à ce titre et la prétendue violation de la Convention. Il estime que cette somme est, en tout état de cause, excessive par rapport à la jurisprudence de la Cour en la matière.

39.

La Cour note qu’en l’espèce, la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside dans le fait que la requérante n’a pas bénéficié d’un droit d’accès à un tribunal, en violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

40.

Sur la base des éléments dont elle dispose, la Cour considère que la requérante n’a pas démontré que le dommage matériel allégué soit effectivement le résultat de l’annulation de son recours pour non-paiement du droit de timbre (voir,

mutatis mutandis

,

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, §

164, ECHR 2000-XI,

Dactylidi c. Grèce

,

n

o

52903/99, §

57, 27 mars 2003, et

Iorga,

précité, § 64). En tout état de cause, la Cour ne saurait spéculer sur l’issue des procédures internes si la violation du droit d’accès au tribunal n’avait pas eu lieu. En conséquence, rien ne justifie qu’elle accorde à la requérante une indemnité de ce chef.

41.

Quant au préjudice moral, la Cour admet que la requérante a pu subir une frustration en raison de l’annulation de son recours. Statuant en équité, elle lui octroie 4

000

EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

42.

La requérante demande également 1

977,96 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour, dont 300 EUR au titre des honoraires d’avocat et 1

677,96 EUR au titre du droit de timbre. Elle fournit des justificatifs pour certains frais de procédure mais pas pour les honoraires d’avocat.

43.

Le Gouvernement note que la requérante n’a pas fourni de justificatifs pour les honoraires de l’avocat mais ne s’oppose pas à ce que lui soit allouée une somme correspondant aux dépenses nécessaires à condition qu’elle soit réelle, prouvée et qu’elle ait un lien de causalité avec l’affaire.

44.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1

680 EUR tous frais confondus et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

45.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole

n

o

1 à la Convention

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 4

000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral et 1

680 EUR (mille six cent quatre-vingt euros) pour frais et dépens

;

b)

que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement et qu’il convient d’ajouter à celles-ci tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

c)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 1

er

avril 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Stanley Naismith

Josep Casadevall

Greffier adjoint

Président