CASE OF NEMETI v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

Reclamanta s-a plâns în special de o atingere adusă dreptului său de acces la justiție, datorită anulării recursului său de către Curtea de Apel pentru neplata taxei de timbru.

La 10 noiembrie 2006 Curtea a hotărât să comunice cererea întemeiată pe art. 6 alin. 1 din Convenție Guvernului. Prevalându-se de dispozițiile

Printr-o sentință din 17 iunie 1983, devenită definitivă la o dată neprecizată, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat, la cererea părinților reclamantei, dreptul acestora de proprietate asupra unui teren de 5.755 m².

În urma decesului tatălui său, reclamanta a înaintat o acțiune în partaj împotriva mamei sale și împotriva unor terți. Printr-o sentință din 14 martie 1994, devenită definitivă la 14 septembrie 1994, aceeași instanță a admis acțiunea și a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 4.830 m² din terenul menționat anterior. Reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.

La 27 februarie 2001 reclamanta a demarat împotriva statului și unor terți o acțiune în constatare a dreptului său de proprietate asupra unui teren în suprafață de 4.830 m² situat la Florești și a cerut anularea titlurilor de proprietate eliberate terților asupra acestui teren. Ea a menționat că terenul în chestiune îi aparținea, proprietatea fiind dobândită pe cale de uzucapiune și de succesiune în baza sentințelor definitive din 17 iunie 1983 și 14 martie 1994.

Reclamanta a susținut că a plătit 32.000.000 lei românești (ROL), adică echivalentul a 1.171,49 euro, cu titlu de taxă de timbru în cadrul acestui proces.

Printr-o sentință din 15 martie 2002 Judecătoria Cluj-Napoca a respins acțiunea. Bazându-se pe ansamblul mijloacelor de probă administrate la dosar, în special pe o expertiză tehnică, instanța a considerat că terenul în litigiu nu era identic cu cel aparținând reclamantei în baza sentințelor din 17 iunie 1983 și 14 martie 1994.

Reclamanta a înaintat apel împotriva acestei sentințe, susținând că Judecătoria nu evaluase corect mijloacele de probă administrate la dosar. Ea afirmă că a fost obligată să plătească circa 16.000.000 ROL (adică 506,47 euro) cu titlu de taxă de timbru.

Printr-o hotărâre judecătorească din 10 octombrie 2002 Tribunalul Cluj a respins apelul reclamantei pe motiv că terenul în litigiu nu-i aparținea și că nu putea invoca uzucapiunea, condițiile prevăzute de lege nefiind îndeplinite în cazul în speță.

Reclamanta a făcut recurs în anulare împotriva acestei hotărâri judecătorești, considerând că instanțele comiseseră erori grave de fapt și de drept.

În cursul ședinței din 2 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj a dispus ca reclamanta să plătească taxa de timbru în sumă de 16.762.500 ROL (adică 471 euro). Reclamanta a cerut să fie scutită, dar cererea sa a fost respinsă fără nicio motivație printr-o decizie din 16 aprilie 2003 a Direcției impozite și taxe locale a Consiliului Local Cluj, care, potrivit declarației reclamantei, nu i-a fost comunicată.

În cursul ședinței din 21 aprilie 2003 Curtea de Apel a indicat că reclamanta nu a plătit 100.000 ROL, adică 2,83 euro, taxa de timbru, și a ordonat reprezentantei reclamantei, care nu era prezentă la ședință, să plătească suma datorată integral. Reprezentanta reclamantei a declarat că se afla în imposibilitatea de a plăti suma cerută și că nu avea cunoștință de respingerea cererii de scutire a reclamantei de către Consiliul local.

Printr-o hotărâre judecătorească definitivă din aceeași zi, Curtea de Apel, după ce a ridicat din oficiu excepția de nulitate a recursului reclamantei, l-a anulat pentru neplata taxei de timbru. Ea a constatat că cererea de scutire a taxei de timbru a reclamantei fusese respinsă, că aceasta fusese citată legal cu mențiunea obligației de a plăti taxa de timbru și că nu respectase această obligație, impusă de articolul 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxa de timbru.

Din actele doveditoare trimise Curții reiese că, fiind casnică, reclamanta nu încasa venituri la vremea aceea și că soțul său încasa salariul lunar de circa 2.500.000 ROL, adică 68,35 euro.

Dispozițiile legale pertinente sunt descrise în Hotărârile

Reclamanta se plânge că a fost privată de dreptul de acces la justiție datorită respingerii recursului său pentru neplata taxei de timbru, a cărei cifre era excesivă și nejustificată. Ea invocă art. 6 alin. 1 din Convenție, care prevede următoarele în partea sa pertinentă:

Guvernul subliniază că România nu este unicul stat membru al Consiliului Europei care cere reclamanților să plătească anticipat taxele de timbru în cauzele civile și comerciale. Această practică este conformă cu articolul 6 alin. 1 din Convenție (

Guvernul consideră că prezenta cauză este diferită de cauzele

Guvernul constată în fine că reclamanta a obținut sentințe pe fond atât în primul grad cât și în apel și că cifra taxei de timbru de plătit în recurs, adică 471 euro, nu era prea ridicată.

Reclamanta consideră că în cazul în speță instanțele naționale nu au păstrat un echilibru just între interesele sale și cele ale statului de a încasa cheltuielile de judecată necesare funcționării sistemului judiciar. Ea subliniază că nu a primit nicio comunicare asupra deciziei de refuz, de altfel nemotivată, de a-i acorda o scutire sau o eșalonare și că în ziua judecării recursului Curtea de Apel i-a acordat un termen de două ore pentru a plăti taxa de timbru.

Ea adaugă că, în cazul său, faptul că procesul este într-o fază avansată nu are importanță, în măsura în care instanța de recurs, judecând cauza în fapt și în drept, ar fi putut să-i admită acțiunea. Din moment ce calea recursului este prevăzută de legislația națională, împiedicarea folosirii ei este, în opinia sa, contrară articolului 6 din Convenție. Reclamanta concluzionează că suma pe care trebuia să o plătească în recurs era foarte ridicată în raport cu veniturile familiei sale și reprezenta veniturile lor întregi pe o perioadă de circa șapte luni.

Aprecierea Curții

Curtea constată că în cazul în speță recursul reclamantei înaintat în cadrul unei acțiuni în constatare a dreptului său de proprietate a fost anulat pentru neplata taxei de timbru a cărei cifră a fost calculată sub forma unui procent din valoarea în litigiu. În privința scopului legitim urmărit, Curtea admite că un asemenea sistem vizează restrângerea acționărilor abuzive în justiție și strângerea de fonduri pentru bugetul justiției. Prin urmare trebuie examinat caracterul proporțional al limitării la dreptul de acces la justiție în prezenta cauză (a se vedea,

Curtea a soluționat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celei a cazului în speță și a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție (

Într-adevăr, Curtea constată că în cazul în speță taxa datorată se ridica la 16.762.500 ROL, adică 471 euro. Această sumă era în mod vădit foarte ridicată raportat la situația concretă a reclamantei deoarece depășea de peste șase ori suma totală a veniturilor lunare a familiei sale. Prin urmare, Curtea consideră că cifra taxei reprezenta o sarcină excesivă pentru reclamantă și că este greu de imaginat cum ar fi putut să facă rost prin mijloace proprii de suma impusă.

Or, dacă este adevărat că sistemul național prevedea pentru persoanele care nu dispuneau de resurse suficiente posibilitatea de a obține o scutire a taxei de timbru, nu e mai puțin adevărat că Curtea a considerat-o deja nesatisfăcătoare potrivit cerințelor art. 6 alin. 1 din Convenție (

Curtea nu contestă că în prezenta cauză, spre deosebire de cauzele

Curtea constată că în dreptul român Legea nr. 146/1997 a fost modificată de Legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea de scutiri, de reduceri sau de reeșalonări pentru plata taxei de timbru ține de-acum de competența instanțelor. În ciuda acestui lucru, această posibilitate nu exista la vremea faptelor.

Pe baza acestor elemente și după ce a făcut o apreciere de ansamblu asupra faptelor, Curtea nu întrevede motive care să justifice îndepărtarea de jurisprudența sa citată anterior. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alin. din Convenție.

Reclamanta se plânge de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, menționând că i-a fost imposibil să obțină restituirea terenului în cauză.

Curtea constată că acest capăt de cerere este legat de cel examinat mai sus și trebuie de asemenea să fie declarat admisibil. Cu toate acestea, pe baza concluziilor sale potrivit art. 6 alin. 1 din Convenție, Curtea nu ar putea face speculații asupra rezultatului acțiunii în restituire dacă cerințele dreptului de acces la justiție ar fi fost respectate în fața instanțelor interne.

Prin urmare, ea consideră că nu trebuie statuat asupra temeiniciei capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea,

Reclamanta cere 555.496 euro cu titlu de prejudiciu material, și anume valoarea de piață a terenului ce a făcut obiectul litigiului în dreptul intern și 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.

Guvernul consideră că, în privința prejudiciului material, nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul invocat și pretinsa încălcare a Convenției. În plus, în opinia sa, Curtea nu ar putea face speculații asupra rezultatului procesului în cazul în care recursul reclamantei nu ar fi fost anulat pentru neplata taxei de timbru.

Curtea constată că în cazul în speță singura bază de reținut pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un drept de acces la justiție, cu încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție.

Pe baza elementelor de care dispune, Curtea consideră că reclamanta nu a demonstrat că prejudiciul material invocat este efectiv rezultatul anulării recursului său pentru neplata taxei de timbru (a se vedea,

În privința prejudiciului moral, Curtea admite că reclamanta a putut suferi o frustrare datorită anulării recursului său. Statuând în echitate, îi alocă 4.000 euro cu acest titlu.

Guvernul constată că reclamanta nu a prezentat acte doveditoare pentru onorariile avocatului dar nu se opune să i se aloce o sumă corespunzătoare cheltuielilor necesare cu condiția să fie reală, demonstrată și să aibă o legătură de cauzalitate cu cauza.

declară cererea admisibilă ;

hotărăște că s-a încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție

hotărăște că nu trebuie examinat capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

hotărăște

respinge cererea de acordare a unei satisfacții echitabile pentru rest.