AFFAIRE GETA STANCIU ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

23.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GETA STANCIU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 29755/06) HOTĂRÂREA (fond) STRASBURG 23 martie 2010 DEFINITIVF 23/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Geta Stanciu și alte c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemela, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 martie 2010, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 29755/06) îndreptată împotriva României și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Geta Stanciu și domnii Tudor și Calin Stanciu ( La 22 ianuarie 2008, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de dispozițiile art. 29 alin. (3) s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂTORILOR, mamei și celor doi fii ai săi, s-au născut în 1940 și 1969 și au locuit în Iași. Cele două decizii definitive pronunțate în favoarea reclamanților au constituit o acțiune întemeiată pe legea nr. 18/1991 de obligare a comisiilor administrative departamentale și locale responsabile cu aplicarea legii menționate să le atribuie în proprietate mai multe parcele de teren situate în Tomești, în departamentul Iași. noiembrie 2002, Tribunalul departamental din Iași a ordonat comisiilor administrative să atribuie în proprietate reclamanților parcelele de teren identificate prin atestatele nr. 309 și 310 din 27 octombrie 2000 și nr. 89 și 90/2001. Toate terenurile vizate de această decizie de justiție sunt de aproximativ 30 ha. Reclamanții au formulat o altă acțiune întemeiată pe legea nr. 18/1991 de obligare a comisiilor administrative departamentale și locale însărcinate cu aplicarea legii respective să le atribuie în proprietate 20,28 hectare de teren situat la Tomeși, în departamentul Iași. Prin decizia definitivă din 5 iunie 2003, tribunalul departamental din Iași a ordonat comisiilor administrative să atribuie în proprietate reclamanților 20,28 hectare de teren situat în Tomești, fără a preciza locația terenului. Execuția parțială a deciziei definitive din 4 noiembrie 2002 printr-un titlu administrativ emis la 21 august 2002, reclamanților li s-a atribuit 6 ha și printr-un alt titlu administrativ de proprietate din 11 martie 2004, li s-a acordat o a doua parcelă de 6,01 ha al tuturor terenurilor vizate de Decizia din 4 noiembrie 2002. 10. În ceea ce privește titlul de proprietate din 21 august 2002 referitor la 6 ha, reclamanții sunt în posesia a numai 5,09 ha, deoarece pentru restul terenului, alte două titluri de proprietate au fost emise la 20 iunie 2001 și 22 ianuarie 2003 în favoarea unor terți (societatea Agroindustriala Bucium). și familia B.). 11. În ceea ce privește titlul de proprietate din 11 martie 2004 referitor la 6,01 ha, reclamanții sunt în posesia doar a unei părți din acest teren, deoarece printr-o hotărâre a Curții de Apel din Iași din 23 martie 2005, familia B. obțin anularea parțială a posesiei reclamanților pe parcelele 2667/1 și 2669/1 din câmpul n 51 ( tarlaua nr. 51) ). Aceste parcele au o suprafață de 8500 m2 și respectiv 4200 m2 12. Potrivit unei scrisori din 12 mai 2008 a prefectului din Iași, Comisia administrativă identifică alte terenuri disponibile pentru a preda reclamanților cele 8,11 ha menționate în certificatul nr. 310/2001, la care se face trimitere în decizia din 4 noiembrie 2002 13. În conformitate cu aceeași scrisoare, dosarul administrativ privind punerea în posesie a reclamanților pe 10 ha de teren menționat în certificatul nr. 90/2001 (a se vedea punctul 6 de mai sus) este în curs de examinare în cadrul Biroului Cadastru (Oficiul Cadastru și Publicat Imobiliar) din Iași 14. La 17 noiembrie 2008, biroul a returnat dosarul comisiei solicitând informații suplimentare. 15. Prin urmare, reclamanții sunt în prezent în posesia a aproximativ 10 ha dintr-un total de 30 ha vizate de Decizia din 4 noiembrie 2002. Execuția parțială a deciziei definitive din 5 iunie 2003 16. Prin două decizii administrative din 4 iunie și 19 noiembrie 2004, Comisia administrativă departamentală a confirmat dreptul reclamanților la 20,28 ha menționate în Decizia din 5 iunie 2003 17. La 16 aprilie 2007 s-a eliberat reclamantului un titlu administrativ de proprietate pentru 0,4695 ha al terenului vizat de Decizia din 5 iunie 2003 18. Conform scrisorii din 12 mai 2008, dosarul administrativ privind punerea în posesie a reclamanților pe 5 ha de teren indicat în această decizie era în curs de examinare la biroul Cadastrului din Iași. La 3 noiembrie 2008, biroul a returnat dosarul comisiei solicitând informații suplimentare. 19. În plus, conform aceleiași scrisori, dosarul administrativ referitor la 8,80 ha de teren forestier vizat de aceeași decizie era pregătit pentru a fi supus administrației locale a pădurilor (Ocolul Silvic . Pentru restul terenurilor, comisia departamentală făcea demersuri în cadrul Agenției pentru domenii de stat. 20. Din elementele dosarului reiese că deciziile definitive din 4 noiembrie 2002 și 5 iunie 2003 rămân neexecutate până în prezent în ceea ce privește mai multe parcele de teren. Alte proceduri inițiate de solicitanți 21. Reclamanții au introdus o acțiune în anulare a cinci titluri administrative de proprietate emise în beneficiul familiei B. și al altor două persoane, precum și a unui contract de vânzare a unui teren vizat de unul dintre titlurile sale. Această acțiune a fost respinsă definitiv printr-o hotărâre din 9 februarie 2006 a Curții de Apel din Iași. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DIN ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 22, reclamanții susțin că nerespectarea hotărârilor din 4 noiembrie 2002 și 5 iunie 2003 le-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din convenție, precum și dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Articolele invocate sunt astfel formulate art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că obiecția nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. În fond 24. Guvernul indică faptul că au fost făcute eforturi de către autoritățile administrative în vederea executării hotărârilor judecătorești definitive în cauză. Acesta susține că întreaga suprafață a parcelelor de teren acordată reclamanților este foarte mare, și anume aproximativ 50 ha, și se află sub administrarea mai multor autorități sau în posesia unor persoane private, executarea celor două hotărâri judecătorești este foarte dificilă. 25. Acestea arată că guvernul nu a demonstrat ce măsuri au făcut autoritățile pentru a pune în aplicare deciziile definitive menționate anterior. Acestea arată că, dimpotrivă, autoritățile administrative au pus în eșec executarea prin emiterea de titluri administrative de proprietate altor persoane pe anumite parcele de teren care le-au fost atribuite în temeiul hotărârilor judecătorești respective. 26. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut cele 4 noiembrie 2002 și 5 iunie 2003, două decizii interne definitive care ordonă comisiilor administrative competente să le atribuie proprietatea asupra mai multor parcele de teren în municipalitatea Tomești, cu o suprafață totală de aproximativ 50 ha, aceste decizii nu au fost executate integral, astfel încât, la mai mult de șapte ani de la data la care a fost pronunțată, decizia din 4 iunie 2003 noiembrie 2002 a fost executată pentru 10 ha de teren, pe un total de aproximativ 30 ha (a se vedea punctele 9-15 de mai sus). Decizia din 5 iunie 2003 a fost executată în ceea ce privește 0,4695 ha pe un total de 20,28 ha. În plus, Curtea constată că deciziile în cauză rămân în vigoare și nu au fost nici anulate, nici modificate ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute prin lege. În plus, cu excepția hotărârii Curții de Apel din Iași din 23 martie 2005, privind parcelele nr. 2667/1 și 2669/1 din câmpul n 51 (a se vedea punctul 11 de mai sus), cu o suprafață de 8 500 m2 și 4 200 m2, motivele pe care administrația le-ar fi putut invoca pentru a justifica o imposibilitate obiectivă de executare nu au fost niciodată aduse la cunoștința reclamanților prin intermediul unei hotărâri judecătorești sau administrative formale (Sabin Popescu c. România (poziția 48102/99, § 72, 2 martie 2004). Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolelor 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția privind Convenția (a se vedea Tacea c. România, n 746/02, 29 septembrie 2005 și Dragne și alții, România, n 78047/01, 7 aprilie 2005). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea integrală a hotărârilor judecătorești favorabile reclamanților. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. CU PRIVIRE LA ALTE VIOLAȚII ALEGATE 29. Reclamanții se plâng în sfârșit de rezultatul procedurii civile care a încetat prin Hotărârea din 9 februarie 2006 a Curții de Apel din Iași (a se vedea punctul 21 de mai sus), invocând, de asemenea, o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor lor. 30. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale. 31. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 33. Solicită o sumă totală de 3 262 361 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și prezintă un raport de expertiză din aprilie 2008, evaluând douăsprezece parcele de teren cu o valoare cuprinsă între 12,06 EUR/m2 și 40,92 EUR/m2. În plus, reclamanții solicită o sumă de 1 200 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit, respectiv 150 000 EUR pentru fiecare an de întârziere în punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești în cauză; de asemenea, aceștia solicită sume de 8 770,5 EUR și, respectiv, 1 250 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli. 34. Guvernul susține că acțiunile de executare a celor două hotărâri judecătorești sunt în curs și consideră că suma solicitată de solicitanți pentru prejudiciul moral este excesivă. Curtea consideră că, în circumstanțele cazului, problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare astfel încât aceasta să fie rezervată ținând seama și de posibilitatea unui acord între statul pârât și cei interesați (art. 1 și art. 4 din Regulamentul de procedură al Curții). cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe neexecutarea deciziilor definitive din 4 noiembrie 2002 și 5 iunie 2003 și inadmisibilă pentru surplus A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție A declarat că problema aplicării articolului 41 din convenție nu se află în stare în mod corespunzător rezervă în întregime invită guvernul și reclamanții să îi adreseze în scris, în termen de șase luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă președintele Camerei are grijă să o stabilească dacă este necesar. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 23 martie 2010, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte