AFFAIRE POPA ET ALECSANDRU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

23.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE POPA ET ALECSANDRU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA POPA ȘI ALCSANDRU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 2617/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 martie 2010 DEFINITIVF 04/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Popa și Alecsandru c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 martie 2010, Rend hotărârea adoptată la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 2617/04) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Gheorghe Popa și dl Cornelia Alecsandru, au sesizat Curtea la 30 octombrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 4 martie 2009, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului, după cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamanții s-au născut în 1938 și 1932 și au reședința în Constanța și București. La 11 februarie 1993, Comisia departamentală a Buzău de aplicare a Legii nr. 18/1991 privind domeniul În urma procedurilor privind un alt teren, tribunalul juvenil din Buzău a condamnat Comisia de la Pietroasele de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991 ( Comisia Locală: (i) să reconstituie dreptul de proprietate asupra a 7 500 de terenuri pe teritoriul satului Pietroasele, având în vedere terenul care aparține părinților lor și naționalizat în anii 1950. Ca urmare a refuzului reclamanților de a accepta, în 1996, deținerea lor de către autoritățile de terenuri totale de 7 500 m pe o altă locație decât cea deținută de părinții lor, această din urmă locație fiind deja alocată unor terți, comisia locală a comunicat în martie 2003 părților interesate că ar trebui să li se acorde despăgubiri în temeiul Legii Ecuatoriale pentru teren de 7 500 m . Prin decizia din 22 februarie 2004, comisia departamentală a confirmat înscrierea reclamanților în tabelul persoanelor care au dreptul la despăgubiri, respingându-le contestația cu privire la posesia lor în natură pe fosta locație. La 1 aprilie 2004, reclamanții au sesizat instanța cu privire la prima instanță a lui Buzău a unei acțiuni în despăgubire împotriva autorităților, acțiune compusă din două ramuri. În ceea ce privește partea de acțiune care vizează obținerea de despăgubiri pentru incapacitatea de utilizare a terenului de 7 500 m din 1991, Tribunalul a invitat părțile interesate să plătească taxe de timbru de aproximativ 540 EUR (EUR). Fără a sesiza instanța cu privire la o cerere de asistență judiciară în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură civilă (CPC) și ale Legii nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată în mai 2004, reclamanții au refuzat să plătească suma respectivă, contestănd principiul plății anticipate a taxelor de timbru și propunând să îl plătească la sfârșitul procesului, având în vedere veniturile lor scăzute de pensionari. printr-o hotărâre din 3 septembrie 2004, Tribunalul din prima instanță a lui Buzău a respins acțiunea reclamanților. El a anulat pentru neplătirea drepturilor de timbru partea menționată anterior a acțiunii și ca prematură restul acțiunii, scutit de dreptul de timbru, care tindea să obțină despăgubirile prevăzute în decizia din 22 februarie 2004 menționată anterior și pe care cei interesați le considerau aproximativ 000 EUR. Instanța reține în acest sens că guvernul nu adoptase încă dispoziții de aplicare a legii nr. 1/2000, la care se referea art. 40 din această lege, pentru a stabili modalitățile de evaluare a terenurilor și de plată a despăgubirilor în cauză, și că nu era de competența instanței sau a părților să decidă cu privire la aceste chestiuni. Aprilie 2005, Curtea de Apel din Ploiesti a respins acțiunea formulată de reclamanți, confirmând în ultimă instanță hotărârea menționată anterior. 10. După ce Comisia locală a primit o suprafață de aproximativ 251 ha de teren, printr-o decizie nr. 364/2007, cu acordul reclamanților, comisia a decis să le acorde acestora o suprafață de aproximativ 251 ha de teren. o parcelă de 0,25 ha de podgorie și compensații pentru restul de 0,50 ha de teren agricol. 11. Conform informațiilor furnizate de primăria Pietroasele, 28 În februarie 2008, reclamanții au fost invitați să pună în posesia parcelei de 0,25 ha de podgorie. Doar primul reclamant s-a prezentat, dar a părăsit satul înainte de a fi efectiv pus în posesie, din cauza întârzierii înregistrate în cursul zilei de către comisia locală. Chiar și în aceeași zi, mai multe persoane au fost puse în posesie, inclusiv acele persoane care nu erau prezente în parcela menționată anterior de 0,25 ha. La mai 2008, autoritățile au emis un titlu de proprietate reclamanților pe această parcelă. Potrivit comisiei locale, reclamanții nu s-au prezentat la primărie din februarie 2008 și nu și-au lucrat terenul. 12. La 19 ianuarie 2009, comisia locală a trimis comisiei departamentale dosarul reclamanților, referitor la acordarea despăgubirilor pentru restul de 0,50 ha de teren agricol. Până în prezent, procedura este pendinte, reclamanții care nu au primit nici o despăgubire pentru acest teren. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 13. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Viasu c. România 75951/01, § 28-51, 9 decembrie 2008), Iorga c. România 4227/02, § 23, 25 ianuarie 2007) și Rusen c. România 38151/05, § 15, 8 ianuarie 2009). Pe de altă parte, articolele 75-77 din Codul de procedură civilă (CPC) prevăd că cererea de asistență judiciară, inclusiv pentru a obține scutirea de la plata taxei de timbru, trebuie făcută în scris instanței responsabile cu cauza și trebuie să conțină informații, dovezi care să susțină situația financiară și veniturile persoanei în cauză. Dispozițiile legale privind eliberarea unui titlu de proprietate pe un teren în numele tuturor moștenitorilor care au solicitat, în temeiul Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate de care beneficiază părinții lor sunt descrise în Hotărârea Burlacu și în alte hotărâri ale Curții nr. 3041/04, § 15, 17 iulie 2008). 14. Reclamanții susțin că, în absența unui mecanism eficient pentru plata efectivă a compensațiilor la plata cărora s-au angajat autoritățile, sunt privați de indemnizațiile pentru teren de 7 500 m. Ei invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 15. Guvernul se opune acestei teze. Cu privire la admisibilitatea 16. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul subliniază că, la 28 februarie 2008, după ce au fost convocați, reclamanții au fost plasați în posesia unei parcele de 0,25 ha podgorie, în pofida absenței lor, iar ulterior a fost emis un titlu de proprietate în această privință. În ceea ce privește suprafața rămasă de 0,50 ha teren agricol, acesta susține că, având în vedere stadiul avansat al procedurii de despăgubire, valoarea despăgubirilor ar putea fi stabilită în prezent de către autorități. În plus, guvernul subliniază mecanismul de compensare prevăzut de legile nr. 10/2001 și 244/2005 cu modificările ulterioare, accelerarea funcționării fondului Proprietatea și posibilitatea ca părțile interesate să primească cel puțin o parte din despăgubirile în numerar. 18. Reclamanții contestă argumentele guvernului. susține că titlul de proprietate din 25 mai 2008 s-ar baza pe informații false și că nu au beneficiat de recunoașterea dreptului lor de proprietate sau de despăgubiri adecvate pentru suprafața de 0,75 ha. 19. Curtea face trimitere la jurisprudența sa privind neexecuția sau executarea tardivă a hotărârilor interne definitive (a se vedea, printre altele, C. România, n 14073/03, § 48 și 54, 23 septembrie 2008, Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 26, 27 mai 2004, și Prodan c. Moldova, n 49806/99, § 54-55, 18 mai 2004). 20. Curtea constată mai întâi că, fără a aduce atingere refuzului reclamanților de a primi un teren de 7 500 m în conformitate cu o hotărâre definitivă din 1995, autoritățile au decis, printr-o decizie administrativă definitivă din 22 februarie 2004, că nu au dreptul de a deține în fosta locație, ci de a compensa terenul în cauză. Curtea constată că părțile nu contestă numai de la acea dată reclamanții care beneficiază de un interes patrimonial În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Viașu, citată anterior, punctul 59 și, mutatis mutandis, Aurel Popa c. România, nr. 218/02, § 17 in fine, 16 iulie 2009 21.) Cu toate acestea, Curtea consideră că trebuie să se facă distincție între cele două parcele, de 0,25 ha și, respectiv, 0,50 ha, care constituie terenul de 0,75 ha. În ceea ce privește prima parcelă, Curtea constată că, prin decizia nr. 364/2007, cu acordul reclamanților, comisia departamentală a decis să le acorde în natură parcela de 0,25 ha podgorie, și nu despăgubiri. Curtea ia notă de faptul că reclamanții nu contestă faptul că au fost convocați în mod regulat pentru punerea în posesie din 28 februarie 2008, astfel încât consideră că autoritățile și-au îndeplinit obligațiile prin punerea în posesie urmată de emiterea titlului de proprietate la 28 mai 2008 (a se vedea Priotese c. România, n 2916/04, §§ 13,14 și 26, 30 iunie 2009 și, mutatis mutandis, Samuila și alții) Cu toate acestea, Curtea arată că, ținând cont de novarea obligației autorităților cu privire la această parcelă, acestora din urmă le-a trebuit aproximativ patru ani pentru ca dreptul reclamanților, născut în 2004, să li se acorde despăgubiri sau, după 2007, chiar parcela de 0,25 ha, să nu fie concretizată ca urmare a demersurilor autorităților. Or, un astfel de termen nu poate reprezenta un termen rezonabil în temeiul jurisprudenței Curții în această privință (a se vedea, mutatis mutandis Dorneanu c. România, n 1818/02, § 52, 26 iulie 2007 Becciu c. Moldova , n 32347/04, § 28, 13 noiembrie 2007 Pridatchenko și alte c. Rusia , n 2191/03 și altele, § 53 și 60, 21 iunie 2007). 22. În ceea ce privește parcela de 0,50 ha, Curtea constată că, în temeiul aceleiași decizii administrative definitive din 22 februarie 2004, reclamanților trebuiau să li se acorde despăgubiri. Curtea a tratat deja o serie de cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din Protocolul nr. 1 (Viașu, citată anterior, § 62-73 Ramadhi și alte 5 , citată anterior, §§ 78-84, și Aurel Popa, citată anterior, §§ 18-21). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Comisia consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să conducă, în cazul de față, la o concluzie diferită de cea la care Curtea a ajuns în cauzele menționate anterior. În ceea ce privește examinarea justului echilibru care trebuie păstrat între interesele în cauză și, prin urmare, a termenului necesar autorităților pentru a plăti reclamantului indemnizațiile la care are dreptul, ținând seama în același timp de marja de apreciere a statului în ceea ce privește adoptarea și aplicarea măsurilor de despăgubire, Curtea constată că au trecut deja aproximativ șase ani de la decizia definitivă a administrației care recunoaște dreptul persoanelor interesate la despăgubiri. 23. Deși ia notă de evoluția recentă care pare să se inițieze în practică în ceea ce privește mecanismul de plată a compensațiilor prevăzut de Legea nr. 247/2005 modificată de OUG nr. 81/2007, Curtea constată că până în prezent guvernul nu a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin legea menționată anterior, inclusiv Fondul Proprietatea , ar permite titularilor de drepturi, în special reclamanților, să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, indemnizațiile la care au dreptul 24. Prin urmare, Curtea consideră că termenul de executare de către autorități a obligațiilor care le revin în ceea ce privește parcela de 0,25 ha de podgorie și lipsa de executare a deciziei din 22 februarie 2004 prin calcularea și plata despăgubirilor datorate pentru parcela de 0,50 ha de teren au menținut părțile interesate într-o stare de incertitudine juridică în ceea ce privește realizarea efectivă a drepturilor lor și le-au obligat să suporte o sarcină excesivă (a se vedea, mutatis mutandis Viașu, citată anterior, §§ 69-70, și Aurel Popa, citată anterior. Prin urmare, există o încălcare a articolului 1 din Protocolul II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 25. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții susțin că anularea parțială a acțiunii lor în despăgubire prin hotărârea din 3 septembrie 2004, pentru neplata taxelor de timbru, a încălcat dreptul lor de acces la o instanță. În plus, în temeiul articolului 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1, se plâng de emisiunea din 11 februarie 1993 a unui titlu de proprietate tuturor comoștenitorilor, precum și de neexecutarea hotărârilor definitive din 24 ianuarie și 22 iunie 1995 prin punerea lor în posesia pe fosta locație. 26. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin articolele convenției sau ale protocoalelor sale. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) reprezentând, conform estimărilor lor, valoarea de piață a celor două parcele care totalizează 0,75 ha, precum și 27 000 EUR pentru lipsa de utilizare a parcelelor respective; de asemenea, solicită 50 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 29. Guvernul prezintă un raport întocmit de Camera notarilor publici, conform căruia valoarea parcelelor în cauză ar fi de aproximativ 320 EUR (0,25 ha) și, respectiv, 233 EUR (0,50 ha). Pe baza jurisprudenței Curții, acesta consideră că cererea pentru neatribuire ar trebui respinsă ca fiind nefondată și că cea pentru prejudiciu moral ar fi în orice caz excesivă. 30. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în cazul de față în constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 Având în vedere termenul de executare și, respectiv, lipsa autorităților de executare a deciziei administrative definitive privind parcelele de 0,25 ha și 0,50 ha de teren. În ceea ce privește cererea de neutilizare, în absența oricărei justificări relevante, Curtea nu poate specula cu privire la valoarea prejudiciului suferit efectiv de reclamantă în acest sens și consideră că această cerere trebuie respinsă (a se vedea, mutatis mutandis Constantin Popescu c. România, nr. 5571/04, § 45, 30 septembrie 2008 și Dragne c. România (satisfacție echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). 31.În schimb, având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu material și moral și că acest prejudiciu nu este compensat în mod satisfăcător prin constatarea încălcării. Comisia consideră că plata despăgubirilor datorate pentru parcela de 0,50 ha teren agricol, validată prin Decizia din 22 februarie 2004 și stabilită în conformitate cu criteriile stabilite prin legislația română, ar plasa reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost necunoscute. Cu toate acestea, având în vedere constatările prezentei hotărâri, potrivit cărora sistemul actual de despăgubire nu este eficient (punctul 23 de mai sus), Curtea consideră că nu are altă opțiune decât să acorde suma care, în opinia sa, ar constitui o soluționare definitivă și completă a prezentului litigiu patrimonial (a se vedea, printre altele, Viașu , citată anterior, punctul 89). Această sumă ar trebui completată cu o sumă din prejudiciul moral corespunzător încălcării constatate cu privire la cele două parcele de teren. 32. Pe baza elementelor aflate în posesia sa și care acționează în echitate, astfel cum se prevede la art. 41 din Convenție, Curtea alocă împreună reclamanților suma de 7 Taxa și cheltuielile de judecată 33. Solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în principal în fața instanțelor interne (costuri judiciare, onorariul avocaților, cheltuielile de transport etc.) și prezintă documente justificative pentru o parte din această sumă. 34 Guvernul nu se opune plății unei sume în acest sens în conformitate cu criteriile jurisprudenței Curții, ci subliniază faptul că documentele justificative prezentate (inclusiv un contract de asistență judiciară și o factură de onorarii) sunt incomplete și insuficiente. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea alocă în comun reclamanților 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Interese moratorii 36. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și privind drepturile reclamanților care decurg din decizia din 22 februarie 2004 și inadmisibilă pentru surplus A spus că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data decontării 000 EUR (șapte mii EUR), toate capetele de prejudiciu confundate, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit ii. 500 EUR (cinci sute EUR), pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 23 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte