AFFAIRE IACOB POP ET AUTRES c. ROUMANIE

La originea acestei cauze se află trei cereri (nr. 12235/05, 13461/05 și 26070/06) îndreptate împotriva României, și cărora patru cetățeni ai acestui stat, Iacob Pop și Ovidiu Popescu, precum și Rodica Stănescu și Zoica Sburliș, le-au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția"). Detaliile privind reclamanții, inclusiv datele introducerii cererilor lor respective și cea a comunicării acestora, figurează în secțiunea "În fapt" a acestei hotărâri.

Guvernul român ("Guvernul") este reprezentat de agentul său, Răzvan-Horațiu Radu, din ministerul Afacerilor Externe.

Președintele celei de-a treia secțiuni a hotărât să comunice Guvernului grievurile deduse din art. 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție. După cum permite art. 29 § 3 al Convenției, s-a mai hotărât că camera se va pronunța simultan asupra admisibilității și fondului. ÎN FAPT

Demersurile repetate ale reclamanților făcute la autoritățile competente nu au dus la executarea acestor decizii care, cu excepția cauzei Sburliș, rămân la această dată neexecutate.

Faptele relevante din fiecare dintre aceste cauze sunt expuse mai jos. A. Cererea nr. 12235/05, Iacob Pop împotriva României

Reclamantul, Iacob Pop, născut pe 14 martie 1937 și domiciliat la Dumitra, în județul Bistrița-Năsăud, a sesizat Curtea pe 7 martie 2005. Este reprezentat în fața Curții de Letiția-Mihaela Morar, avocat la Barou de Cluj-Napoca. Cererea a fost comunicată Guvernului pe 10 ianuarie 2008.

Printr-o acțiune fondată pe legea nr. 18/1991, reclamantul a cerut ca comisiile administrative departamentală și comunale însărcinate cu aplicarea acestei legi să fie obligate să-i atribuie în proprietate terenul care a aparținut familiei sale înainte de naționalizare în regimul comunist.

Printr-o decizie definitivă din 23 octombrie 1996 a tribunalului de primă instanță Bistrița-Năsăud, confirmată prin decizie din 16 decembrie 1997 a tribunalului județean Bistrița-Năsăud, s-a ordonat comisiilor administrative competente să atribuie în proprietate reclamantului două parcele de teren: - 2,87 hectare, în comuna Dumitra, pe o locație determinată de numerele topografice 5326 la 5340; - 2,55 hectare, în comuna Dumitra, pe o locație determinată, împreună cu alți comoștenitori.

Numeroase procese-verbale de executare de către executor judecătoresc, dintre care cel mai recent datează din 7 aprilie 2006, au constatat amânarea execuției silite. Autoritățile administrative spuneau că sunt în imposibilitate de a asigura executarea deciziei de justiție definitive din 23 octombrie 1996, din cauza existenței unui titlu administrativ de proprietate eliberat în favoarea unui ter, V., privind o parte din același teren pe care îl revendică reclamantul. Potrivit Guvernului, parcela atribuită lui V. se referă la numerele topografice 5335 la 5338. Valabilitatea acestui titlu de proprietate a fost confirmată printr-o hotărâre din 10 aprilie 2003, pronunțată de curtea de apel Cluj.

Scrisoarea din 13 iunie 2006 a prefectului Bistrița-Năsăud adresată primarului comunei Dumitra îl invita să atribuie în proprietate reclamantului parcelele de teren pe care avea drept, în virtutea deciziei de justiție din 23 octombrie 1996.

Pe 25 ianuarie 2008, reclamantul a primit titlu de proprietate împreună cu doi comoștenitori pentru 1,50 hectare din teren care le revenea din cele 2,55 hectare menționate în decizia din 23 octombrie 1996. Partea reclamantului era de 0,58 hectare (5.800 metri pătrați) din acest teren. Reclamantul neagă că este în posesia acestui teren.

Potrivit unei scrisori din 18 aprilie 2008 a primarului Dumitra, reclamantul ar fi fost invitat să accepte alte parcele de teren în locul aceleia de 2,87 hectare, menționate în decizia din 23 octombrie 1996, propuneri pe care a refuzat să le accepte.

Prin scrisoare din 5 iulie 2009, Autoritatea Națională pentru Restitutia Proprietăților, dependentă de Guvern, a invitat comisia administrativă competentă să pună reclamantul în posesia terenului identificat de decizia de justiție mai sus menționată, ținând seama și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind neexecutarea deciziilor de justiție și în special de hotărârea Sabin Popescu împotriva României din 2 martie 2004.

Pe 31 august și 10 septembrie 2009, prefectul județului a ordonat comisiei să pună reclamantul în posesia terenului de 5,58 hectare, în conformitate cu decizia de justiție pronunțată în favoarea sa, într-un termen de cinci zile, ceea ce comisia s-a abținut de la a face. B. Cererea nr. 13461/05, Popescu și Stănescu împotriva României

Reclamanții, Ovidiu Popescu, născut pe 18 februarie 1930 și domiciliat la Moțăieni, în județul Dâmbovița, și Rodica Stănescu, născută pe 17 mai 1928 și domiciliată la București, au sesizat Curtea pe 21 martie 2005. Cererea a fost comunicată Guvernului pe 19 iunie 2008.

Printr-o acțiune fundată pe legea nr. 18/1991, îndreptată împotriva comisiei administrative departamentale Dâmbovița și împotriva comisiei administrative comunale Moțăieni, mama reclamanților a cerut un teren de 3,05 hectare situat la Moțăieni, care a aparținut familiei sale, înainte de naționalizare în 1951.

Printr-o decizie definitivă a tribunalului de primă instanță Târgoviște pronunțată pe 13 martie 1992 și confirmată de tribunalul județean Dâmbovița pe 31 ianuarie 1995, s-a ordonat părților convenite să pună mama reclamanților în posesia a 3,05 hectare situate pe teritoriul comunei Moțăieni și să-i elibereze un titlu de proprietate.

Prin decizia nr. 19/1993 prefectul județului Dâmbovița a acordat mamei reclamanților terenul indicat de decizia din 13 martie 1992, pe o locație corespunzând cu cea de dinainte de naționalizare. Un proces-verbal de punere în posesie a fost întocmit în acest scop.

Ca urmare a unei cereri formulate de terți, printr-o decizie de justiție din 16 martie 1994, s-a pronunțat anularea procesului-verbal de punere în posesie, invocând că terenul a fost atribuit altor persoane.

Mama reclamanților a formulat o nouă acțiune fundată pe legea nr. 18/1991 împotriva comisiei administrative departamentale Dâmbovița și împotriva comisiei administrative comunale Moțăieni privind același teren de 3,05 hectare situat la Moțăieni.

Prin decizie definitivă din 27 ianuarie 2000, curtea de apel Ploiești a confirmat decizia din 8 octombrie 1999 a tribunalului județean Dâmbovița, ordonând părților convenite să pună mama reclamanților în posesia a 3,05 hectare situate la Moțăieni, cum au fost stabilite prin decizia din 13 martie 1992, și să-i elibereze un titlu de proprietate în această privință.

Pe 8 martie 2000, mama reclamanților a cerut comisiei să fie pusă în posesia a 2,65 hectare din terenul acordat prin decizia din 27 ianuarie 2000, invocând că reușise să recupereze 0,4 hectare ca urmare a unei decizii definitive de justiție pronunțate pe 5 iunie 1998 de curtea de apel Ploiești, într-un litigiu ce o opunea unui ter (V.).

Printr-o decizie administrativă din 30 martie 2000, comisia a ordonat ca mama reclamanților să i se acorde acțiuni ale unei societăți agricole, ca echivalent al terenului de 3,05 hectare.

Aceasta decizie a fost modificată de comisia departamentală pe 4 aprilie 2002, care a hotărât că, din cauza lipsei de teren aferent comunei Moțăieni, reclamanții – care moșteniseră de la mama lor, decedate în septembrie 2000 – vor primi un teren de 2,65 hectare echivalent pe teritoriul comunei Moroieni.

Pe 22 mai 2005, în virtutea unei decizii a Agenției Domeniilor Statului, comuna Moroieni a transferat 21,33 hectare de teren comunei Moțăieni pentru a satisface creanța reclamanților, precum și a celorlalte persoane care se găseau în aceeași situație.

Comisia nu a procedat la punerea în posesie a reclamanților.

Ca urmare a adoptării legii nr. 247/2005 care aduce modificări legii nr. 18/1991, reclamanții au formulat o nouă cerere privind atribuirea a 2,65 hectare de teren pe locația veche. Pe 23 ianuarie 2006, această cerere a fost respinsă, invocând că locația veche era ocupată de terți, dar ar trebui să primească un teren echivalent pe parcela de 21,33 hectare transferate de comuna Moroieni. Această decizie a fost confirmată pe 15 februarie 2006 de comisia departamentală care indica, de asemenea, fără alte precizări, că reclamanții ar trebui să primească un titlu de proprietate și să fie puși în posesie.

Pe 30 ianuarie 2006, reclamanții au cerut să fie informați în scris despre motivele pentru care ar trebui să primească o parcelă pe terenul provenit din comuna Moroieni.

Pe 5 iunie 2006, comisia comună a propus ca reclamanții să primească despăgubiri pentru 2,65 hectare de teren. Pe 15 iunie 2006, această propunere a fost respinsă de comisia departamentală.

Prin scrisoare din 20 noiembrie 2006, Autoritatea Națională pentru Restitutia Proprietăților a informat reclamanții că ar trebui să aștepte ca Curtea Europeană a Drepturilor Omului să rezolve cauza lor.

La această dată, nici un titlu de proprietate nu le-a fost eliberat, nici în aplicarea deciziei din 27 ianuarie 2000, nici în aplicarea modificării din 4 aprilie 2002. C. Cererea nr. 26070/06, Sburliș împotriva României

Reclamanta, născută pe 24 iunie 1948 și domiciliată la Târgoviște, a sesizat Curtea pe 8 iunie 2006. Cererea a fost comunicată Guvernului pe 14 martie 2008.

Printr-o acțiune fundată pe legea nr. 10/2001, reclamanta a cerut ca municipalitatea orașului Găești și ministerul Finanțelor să fie obligate să o despăgubească pentru confiscarea unui imobil care-i aparținea înainte de 1989.

O decizie definitivă a tribunalului județean Dâmbovița din 18 mai 2004, confirmată pe 17 septembrie 2004 de curtea de apel Ploiești și, în ultimă instanță, prin hotărâre din 8 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis acțiunea reclamantei împotriva primarului și ministerului Finanțelor și a constatat că reclamanta avea drept să primească despăgubiri pentru imobilul situat la Găiești, evaluat de raportul expertului B.C. Raportul de expertiză menționat în dispozițiile deciziei definitive evalua imobilul la 329.770.000 lei vechi români (ROL).

Prin act din 29 august 2006, primăria Găești a ordonat executarea deciziei din 18 mai 2004 și acordarea despăgubirilor prevăzute.

Pe 23 mai 2006, direcția departamentală a Finanțelor Dâmbovița a propus ministerului Finanțelor executarea acestei decizii de justiție, printr-o notă care propunea plata creditorului a unei sume de 32.977 noi lei români (RON), reprezentând despăgubiri.

Prin două scrisori din 2006, ministerul Finanțelor a refuzat efectuarea plății, invocând următoarele motive: în prima scrisoare se indica că ministerul nu era competent să acționeze în sensul dorit de reclamantă și că ar trebui să se adreseze din nou primarului Găești pentru a redacta o nouă dispoziție care să conțină oferta de despăgubire așa cum a fost stabilită prin decizia de justiție; în a doua scrisoare, care se refera la prima, se indica că potrivit legii nr. 10/2001, ministerul Finanțelor nu are competență legală pentru a pune în aplicare dispoziția primarului Găești din 29 august 2006.

Ca urmare a unei decizii administrative pronunțate pe 27 martie 2008, de comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în vederea executării deciziei de justiție din 18 mai 2004, reclamanta a primit plată efectivă de 32.977 RON, printr-o viraj efectuată pe 21 octombrie 2008.

Dispozițiile legale și practica autorităților și jurisdicțiilor interne privind restituirea terenurilor sunt descrise în hotărârea Viașu împotriva României (nr. 75951/01, §§ 30-49, 9 decembrie 2008).

În plus, dispozițiile legale relative la eliberarea unui titlu de proprietate pe teren în numele tuturor moștenitorilor care au solicitat, în virtutea legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate din care se bucuraseră părinții lor sunt descrise în hotărârea Burlacu și alții împotriva României (nr. 3041/04, § 15, 17 iulie 2008 și Lucreția Popa și alții împotriva României, nr. 13451/03, § 13, 9 decembrie 2008). ÎN DREPT

Reclamanții se plâng, în mod expres sau în substanță, de faptul că lipsa executării prompte și conforme a deciziilor definitive pronunțate în favoarea lor a încălcat dreptul lor de acces la tribunal, așa cum este garantat de art. 6 § 1 al Convenției, cât și dreptul la respectarea proprietății lor, garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1, în contextul imposibilității de a se bucura de drepturile recunoscute de aceste decizii definitive.

Articolele invocate sunt redactate în felul următor: art. 6 § 1 "Orice persoană are dreptul ca cauza ei să fie judecată (...) de o instanță (...), care va decide (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natura civilă (...)" art. 1 al Protocolului nr. 1 "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietate decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl posedă statele de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a unor amenzi. " A. Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că aceste grievuri nu sunt în mod evident nefondați în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Curtea constată, de asemenea, că nu se ciocnesc cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ele ar trebui declarat admisibile. B. Cu privire la fond 1. Poziția părților

Guvernul consideră că autoritățile nu au rămas inactive și că eventuala îngreunare suportată de reclamanți nu a fost nejustificată. În special, invocă imposibilitatea obiectivă de a executa cu celeritate deciziile pronunțate în cauzele Iacob Pop (o parte din teren nu mai aparținea statului, dar fusese atribuită în proprietate unui ter), Popescu și Stănescu (lipsa de teren) și Sburliș (numărul mare de solicitări similare la care ar trebui să răspundă autoritățile). Invocă, de asemenea, că în cauza Sburliș, întârzierea în executarea deciziei judiciare pronunțate nu poate fi considerată excessivă.

Reclamanții contestă argumentele Guvernului. 2. Evaluarea Curții

Curtea se referă la jurisprudența sa privind neexecutarea sau executarea tardivă a deciziilor interne definitive, în special cauzele Tacea împotriva României, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Dragne și alții împotriva României, nr. 78047/01, 7 aprilie 2005; Orha împotriva României, nr. 1486/02, 12 octombrie 2006; Prodan împotriva Moldovei, nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase); Metaxas împotriva Greciei, nr. 8415/02, 27 mai 2004; și Piștireanu împotriva României, nr. 34860/02, 30 septembrie 2008.

Ea observă că, în prezentele cauze, deși reclamanții au obținut decizii interne definitive ordonând diferitor organe ale administrației publice să plătească sume de bani (Sburliș) sau să pună reclamanții în posesia bunurilor (Iacob Pop și Popescu și Stănescu) și au făcut în continuare demersuri pentru executarea lor, autoritățile nu s-au conformat cu celeritate obligațiilor ce le reveneau, fără ca deciziile să fie anulate sau modificate prin exercitarea unui remediu prevăzut de lege. De mai sus, motivele pe care administrația ar fi putut să le invoce pentru a justifica o imposibilitate obiectivă a execuției nu au fost niciodată comunicate reclamanților prin intermediul unei decizii judiciare sau administrative formale (Sabin Popescu împotriva României, nr. 48102/99, § 72, 2 martie 2004).

Astfel, în cauza Iacob Pop, faptul că titlul de proprietate al unui ter este confirmat prin decizie de justiție, ca urmare a unei proceduri distincte de cea care a condus la decizia pronunțată în favoarea reclamantului (a se vedea §10 în sfârșit) nu este de natură să îndeplinească condiția menționată mai sus, ținând seama de faptul că titlul terțului acoperă doar o parte a terenului acordat reclamantului prin decizie de justiție definitivă, doar patru dintre cele paisprezece numere topografice care delimitează terenul reclamantului (a se vedea paragrafele 9-10, mai sus).

Curtea observă că în cauzele Iacob Pop și Popescu și Stănescu deciziile pronunțate în favoarea reclamanților nu au fost niciodată executate, în conformitate cu dispozițiile lor, așa cum rezultă din documentele cea mai recentă proveniți de la autoritățile administrative (a se vedea paragrafele 14-15 și 31, mai sus).

Curtea observă, de asemenea, că în cauza Sburliș decizia a fost executată pe 21 octombrie 2008 prin plată efectivă a creanței stabilite, iar în cauza Popescu și Stănescu reclamanții au recuperat doar 0,4 hectare din terenul la care aveau drept în virtutea deciziei din 27 ianuarie 2000. Cu privire la cauza Sburliș, ea constată că termenul în care decizia de justiție pronunțată în favoarea reclamantei a fost executată nu este rezonabil în comparație cu jurisprudența constantă a Curții.

Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică chestiuni similare cu cele ale prezentelor cauze și a constatat încălcarea articolelor 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (a se vedea printre multe altele, cauzele citate la §49 mai sus).

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în prezentele cazuri.

Ținând seama de jurisprudența sa în materie și de elementele concrete ale acestor dosare, Curtea consideră că în prezentele cauze statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toată diligjența necesară pentru a face să se execute cu celeritate deciziile judiciare favorabile reclamanților. Prin urmare, a existat încălcarea articolelor 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 în fiecare dintre aceste cauze.

Pretensiunile reclamanților, precum și observațiile Guvernului sunt expuse mai jos: 1. Cererea nr. 12235/05, Iacob Pop împotriva României – prejudiciu material: reclamantul cere, din acest titlu, atribuirea efectivă a terenului care face obiectul deciziei de justiție definitive pronunțate în favoarea sa; – prejudiciu moral: 10.000 EUR; – cheltuieli și spese: 400 EUR, respectiv 1.500 RON, în conformitate cu două justificative de plată din 25 februarie 2008, pentru avocatul lui în fața Curții. 2. Cererea nr. 13461/05, Popescu și Stănescu împotriva României – prejudiciu material: reclamanții cer, din acest titlu, atribuirea efectivă a terenului care face obiectul deciziei de justiție definitive pronunțate în favoarea lor, sau în lipsa unei asemenea restituiri, 530.000 EUR, plus 8.400 EUR pentru pierderea de profit; – prejudiciu moral: 30.000 EUR; – cheltuieli și spese, reclamanții cer rambursarea acestora, fără a le cuantifica. 3. Cererea nr. 26070/06, Sburliș împotriva României – reclamanta invocă un prejudiciu moral, fără a preciza suma de despăgubire pe care o consideră potrivită pentru a acoperi acest prejudiciu. O lasă Curții aprecierea acestei sume; – cheltuieli și spese: 5.000 EUR.

În toate cauzele, Guvernul consideră că pretensiunile reclamanților privind prejudiciul moral sunt exagerate.

Curtea reamintește că o hotărâre care constată o încălcare implică pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a-i șterge consecințele în așa fel încât să restaureze, cât se poate, situația anterioară (Metaxas, citat mai sus, § 35, și Iatridis împotriva Greciei (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI).

Astfel, în ceea ce privește cauzele Iacob Pop și Popescu și Stănescu, ea consideră că executarea deciziilor definitive pronunțate de jurisdicțiile interne ar plasa reclamanții cât se poate într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi găsit dacă cerințele articolelor 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 nu ar fi fost încălcate. În lipsa executării de către statul pârât a unei asemenea executări într-un termen de trei luni de la data în care această hotărâre devine definitivă în condițiile precizate mai sus, și după examinarea elementelor dosarelor la lumina jurisprudenței sale constante, Curtea acordă reclamanților, în ambele cauze, cu titlu de satisfacție echitabilă, sumele care figurează în tabelul de mai jos, estimând în același timp că reclamanții au suferit un prejudiciu material pe care statul va trebui să-l repare și a cărui valoare trebuie calculată pe baza expertizelor și informațiilor furnizate de părți.

Curtea consideră, de asemenea, cu privire la cele trei cauze, că reclamanții au suferit un prejudiciu moral datorită în special frustrării provocate de întârziere în execuție (cauza Sburliș) sau de imposibilitatea de a vedea executate hotărârile pronunțate în favoarea lor (cauzele Iacob Pop și Popescu și Stănescu) și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de constatarea încălcării.

Curtea reamintescte, de altfel, că potrivit jurisprudenței sale, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și speselor decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor.

Tabel rezumativ al deciziilor neexecutate și al sumelor acordate reclamanților de Curtea, exprimate în euro: Nr. cerere - Perioada de neexecuție - Prejudiciu material - Prejudiciu moral - Cheltuieli 12235/05 (Iacob Pop) - 16 decembrie 1997 – până în prezent - 10.000 - 4.000 - 400 13461/05 (Popescu și Stănescu) - 27 ianuarie 2000 – până în prezent - 25.000 în comun - 2.500 în comun - -- 26070/06 (Sburliș) - 8 decembrie 2005 – 21 octombrie 2008 - -- - 1.000 - -- B. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră potrivit să potrivească rata dobânzilor de întârziere pe rata dobânzii pentru facilitațile de împrumut marginal ale Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, 1. Hotărăște să conexeze cererile; 2. Declară cererile admisibile; 3. Declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție; 4. Declară că statul pârât trebuie să execute decizia definitivă din 23 octombrie 1996 a tribunalului de primă instanță Bistrița-Năsăud (cauza Iacob Pop), cât și decizia definitivă din 8 octombrie 1999 a tribunalului județean Dâmbovița (cauza Popescu și Stănescu) într-un termen de trei luni de la data în care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției; 5. Declară a) că în lipsa executării deciziilor de justiție indicate mai sus, statul pârât trebuie să verseze reclamanților respectiv, în termenul de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, plus orice sumă putând fi datorată la titlu de impozit, pentru prejudiciu material: i. pentru cererea nr. 12235/05, Iacob Pop, 10.000 EUR (zece mii euro); ii. pentru cererea nr. 13461/05, Popescu și Stănescu, în comun celor doi reclamanți, 25.000 EUR (douăzeci și cinci mii euro); b) că în orice caz statul pârât trebuie să verseze reclamanților, în termenul de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, următoarele sume, plus orice sumă putând fi datorată la titlu de impozit, pentru prejudiciu moral: i. pentru cererea nr. 12235/05, Iacob Pop, 4.000 EUR (patru mii euro); ii. pentru cererea nr. 13461/05, Popescu și Stănescu, în comun celor doi reclamanți, 2.500 EUR (doi mii cinci sute euro); iii. pentru cererea nr. 26070/06, Sburliș, 1.000 EUR (o mie euro); c) că în orice caz statul pârât trebuie să verseze lui Iacob Pop, în termenul de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 al Convenției, 400 EUR (patru sute euro), plus orice sumă putând fi datorată la titlu de impozit de către reclamant, pentru cheltuieli și spese; d) că sumele indicate în punctele anterioare vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul aplicabil la data plății; e) că de la expirarea termenului menționat mai sus și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la un procent egal cu rata dobânzii pentru facilitațile de împrumut marginal ale Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 6. Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru restul. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 2 martie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentului. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier adjunct Președinte

A l'origine de l'affaire se trouvent trois requêtes (n os 12235/05, 13461/05 et 26070/06) dirigées contre la Roumanie, et dont quatre ressortissants de cet État, MM. Iacob Pop et Ovidiu Popescu et M mes Rodica Stănescu et Zoica Sburliș, ont saisi la Cour en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). Les détails concernant les requérants, y compris les dates d'introduction de leurs requêtes respectives et celle de leur communication figurent dans la partie « En fait » de cet arrêt.

Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

Le président de la troisième section a décidé de communiquer les griefs tirés des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention au Gouvernement. Comme le permet l'article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.

Les démarches répétées des requérants faites auprès des autorités compétentes n'ont pas abouti à l'exécution de ces décisions qui, à l'exception de l'affaire Sburliș , restent à ce jour inexécutées.

Les faits pertinents de chacune de ces affaires sont exposés ci-après. A. Requête n o 12235/05, Iacob Pop c. Roumanie

Le requérant, M. Iacob Pop, né le 14 mars 1937 et résidant à Dumitra, dans le département de Bistrița-Năsăud, a saisi la Cour le 7 mars 2005. Il est représenté devant la Cour par M e Letiția-Mihaela Morar, avocate au barreau de Cluj-Napoca. La requête a été communiquée au Gouvernement le 10 janvier 2008.

Par une action fondée sur la loi n o 18/1991 le requérant demanda que les commissions administrative départementale et communale chargées de l'application de ladite loi soient obligées de lui attribuer en propriété le terrain ayant appartenu à sa famille avant sa nationalisation durant le régime communiste.

Par une décision définitive du 23 octobre 1996 du tribunal de première instance de Bistrița-Năsăud, confirmée par décision du 16 décembre 1997 du tribunal départemental de Bistrița-Năsăud, il fut ordonné aux commissions administratives compétentes d'attribuer en propriété au requérant deux parcelles de terrain : - 2,87 ha, dans la commune de Dumitra, sur un emplacement déterminé par des numéros topographiques de 5326 à 5340 ; - 2,55 ha, dans la commune de Dumitra, sur un emplacement déterminé, conjointement avec d'autres cohéritiers.

De nombreux procès-verbaux d'exécution par huissier de justice, dont le plus récent date du 7 avril 2006, constatèrent l'ajournement de l'exécution forcée. Les autorités administratives se disaient en effet dans l'impossibilité d'assurer l'exécution de la décision de justice définitive du 23 octobre 1996, en raison de l'existence d'un titre administratif de propriété délivré en faveur d'un tiers, M.V., portant sur une partie du même terrain que celui revendiqué par le requérant. Selon le Gouvernement, la parcelle attribuée à M.V. concerne les numéros topographiques de 5335 à 5338. La validité de ce titre de propriété fut confirmée par un arrêt du 10 avril 2003, rendu par la cour d'appel de Cluj.

La lettre du 13 juin 2006 du préfet de Bistrița-Năsăud adressée au maire de la commune de Dumitra l'invitait à attribuer en propriété au requérant les parcelles de terrain sur lesquelles il avait un droit, en vertu de la décision de justice du 23 octobre 1996.

Le 25 janvier 2008, le requérant s'est vu délivrer un titre de propriété conjointement avec deux cohéritiers pour 1,50 ha de terrain qui leur revenait sur les 2,55 ha mentionnés par la décision du 23 octobre 1996. La part du requérant était de 0,58 ha (5 800 m 2 ) de ce terrain. Le requérant nie être en possession de ce terrain.

D'après une lettre du 18 avril 2008 de la mairie de Dumitra, le requérant se serait vu proposer d'autres parcelles de terrain à la place de celle de 2,87 ha, mentionnée dans la décision du 23 octobre 1996, propositions qu'il refusa d'accepter.

Par lettre du 5 juillet 2009, l'Autorité nationale pour la restitution des propriétés, dépendante du Gouvernement, invita la commission administrative compétente à mettre le requérant en possession du terrain identifié par la décision de justice précitée, compte tenu également de la jurisprudence de la Cour Européenne des Droits de l'Homme concernant des non-exécutions de décisions de justice et notamment de l'arrêt Sabin Popescu c. Roumanie du 2 mars 2004.

Le 31 aout et le 10 septembre 2009, le préfet du département ordonna à la commission de mettre le requérant en possession du terrain de 5,58 ha, conformément à la décision de justice rendue en sa faveur, dans un délai de cinq jours, ce que la commission s'abstint de faire. B. Requête n o 13461/05, Popescu et Stănescu c. Roumanie

Les requérants, M. Ovidiu Popescu, né le 18 février 1930 et résidant à Moțăieni, dans le département de Dâmbovița et M me Rodica Stănescu, née le 17 mai 1928 et résidant à Bucarest, ont saisi la Cour le 21 mars 2005. La requête a été communiquée au Gouvernement le 19 juin 2008.

Par une action fondée sur la loi n o 18/1991, dirigée contre la commission administrative départementale de Dâmbovița et contre la commission administrative communale de Moțăieni, la mère des requérants réclama un terrain de 3,05 ha sis à Moțăieni, qui avait appartenu à sa famille, avant sa nationalisation en 1951.

Par décision définitive du tribunal de première instance de Târgoviște rendue le 13 mars 1992 et confirmée par le tribunal départemental de Dâmbovița le 31 janvier 1995, il fut ordonné aux parties défenderesses de mettre la mère des requérants en possession de 3,05 ha sis sur le territoire de la commune de Moțăieni et de lui en délivrer un titre de propriété.

Par décision n o 19/1993 le préfet du département de Dâmbovița octroya à la mère des requérants le terrain indiqué par la décision du 13 mars 1992, dans un emplacement correspondant à celui d'avant la nationalisation. Un procès-verbal de mise en possession fut dressé à cette fin.

A la suite d'une demande formée par des tiers, par décision de justice du 16 mars 1994, l'annulation du procès-verbal de mise en possession fut prononcée au motif que le terrain avait été attribué à d'autres personnes.

La mère des requérants forma une nouvelle action fondée sur la loi n o 18/1991 contre la commission administrative départementale de Dâmbovița et contre la commission administrative communale de Moțăieni portant sur le même terrain de 3,05 ha sis à Moțăieni.

Par une décision définitive du 27 janvier 2000, la cour d'appel de Ploiești confirma la décision du 8 octobre 1999, du tribunal départemental de Dâmbovița, ordonnant aux parties défenderesses de mettre la mère des requérants en possession de 3,05 ha sis à Moțăieni, tels qu'établis par la décision du 13 mars 1992 et de lui délivrer un titre de propriété à cet égard.

Le 8 mars 2000, la mère des requérants demanda à la commission à être mise en possession de 2,65 ha du terrain octroyé par la décision du 27 janvier 2000, en faisant valoir qu'elle avait réussi à récupérer 0,4 ha à la suite d'une décision définitive de justice rendue le 5 juin 1998 par la cour d'appel de Ploiești, dans un litige l'opposant à un tiers (F.V.).

Par une décision administrative du 30 mars 2000, la commission ordonna que la mère des requérants se voie octroyer des actions d'une société agricole, comme équivalent du terrain de 3,05 ha.

Ladite décision fut amendée par la commission départementale le 4 avril 2002, qui décida qu'en raison du manque de terrain afférent à la commune de Moțăieni, les requérants – ayant hérité de leur mère, qui était décédée en septembre 2000 – allaient se voir octroyer un terrain de 2,65 ha équivalent sur le territoire de la commune de Moroieni.

Le 22 mai 2005, en vertu d'une décision de l'Agence des domaines de l'État ( Agenția Domeniilor Statului ) la commune de Moroieni transféra 21,33 ha de terrain à la commune de Moțăieni afin de satisfaire la créance des requérants ainsi que celles d'autres personnes se trouvant dans la même situation.

La commission ne procéda pas à la mise en possession des requérants.

A la suite de l'adoption de la loi n o 247/2005 portant modifications à la loi n o 18/1991, les requérants formèrent une nouvelle demande visant à l'octroi de 2,65 ha de terrain, sur l'ancien emplacement. Le 23 janvier 2006, cette demande fut rejetée au motif que l'ancien emplacement était occupé par des tiers, mais qu'ils devraient se voir octroyer un terrain équivalent sur la parcelle de 21,33 ha transférés de la commune de Moroieni. Cette décision fut confirmée le 15 février 2006 par la commission départementale qui indiquait également, sans d'autre précision, que les requérants devraient se voir octroyer un titre de propriété et être mis en possession.

Le 30 janvier 2006, les requérants demandèrent à être informés par écrit des raisons pour lesquels ils devraient se voir octroyer une parcelle sur le terrain repris de la commune de Moroieni.

Le 5 juin 2006, la commission communale proposa que les requérants se voient octroyer des dédommagements pour les 2,65 ha de terrain. Le 15 juin 2006, cette proposition fur rejetée par la commission départementale.

Par lettre du 20 novembre 2006, l'Autorité nationale pour la restitution des propriétés informa les requérants qu'ils devraient attendre que la Cour Européenne des Droits de l'Homme tranche leur affaire.

A ce jour, aucun titre de propriété ne leur a été délivré, ni en application de la décision du 27 janvier 2000, ni en application de l'amendement du 4 avril 2002. C. Requête n o 26070/06, Sburliș c. Roumanie

La requérante, née le 24 juin 1948 et résidant à Târgoviște, a saisi la Cour le 8 juin 2006. La requête a été communiquée au Gouvernement le 14 mars 2008.

Par une action fondée sur la loi n o 10/2001, la requérante demanda que la municipalité de la ville de Găești et le ministère des Finances soient obligés de l'indemniser pour la confiscation d'un immeuble qui lui avait appartenu avant 1989.

Une décision définitive du tribunal départemental de Dâmbovița du 18 mai 2004, confirmée le 17 septembre 2004 par la cour d'appel de Ploiești et, en dernier ressort, par arrêt du 8 décembre 2005 de la Haute Cour de Cassation et de Justice, accueillit l'action de la requérante contre la mairie et le ministère des Finances et constata que la requérante avait le droit à percevoir des dédommagements pour l'immeuble sis à Găiești, évalué par le rapport de l'expert B.C. Le rapport d'expertise mentionné dans le dispositif de la décision définitive évaluait l'immeuble à 329 770 000 lei roumains anciens (ROL).

Par acte du 29 août 2006, la mairie de Găești ordonna l'exécution de la décision du 18 mai 2004 et l'octroi des dédommagements prévus.

Le 23 mai 2006, la direction départementale des Finances de Dâmbovița proposa au ministère des Finances l'exécution de ladite décision de justice, par une note qui proposait le payement à la créditrice d'une somme d'un montant de 32 977 nouveau lei roumains (RON) représentant des dédommagements.

Par deux lettres de 2006, le ministère des Finances refusa d'effectuer le payement, pour les motifs suivants : dans la première lettre il était indiqué que le ministère n'était pas compétent pour agir dans le sens souhaité par la requérante et qu'elle devrait s'adresser à nouveau à la mairie de Găești afin de rendre une nouvelle disposition qui contienne l'offre de dédommagement telle qu'établie par la décision de justice ; dans la deuxième lettre, qui renvoyait à la première, il était indiqué que selon la loi n o 10/2001, le ministère des Finances n'a pas compétence légale pour mettre en exécution la disposition de la mairie de Găești, du 29 août 2006.

A la suite d'une décision administrative rendue le 27 mars 2008, par la commission centrale pour dédommagement ( Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor ) en vue de l'exécution de la décision de justice du 18 mai 2004, la requérante reçut payement effectif des 32 977 RON, par un virement effectué le 21 octobre 2008. II.

Les dispositions légales et la pratique des autorités et juridictions internes concernant la restitution des terrains sont décrites dans l'arrêt Viașu c. Roumanie (n o 75951/01, §§ 30-49, 9 décembre 2008).

En outre, les dispositions légales relatives à la délivrance d'un titre de propriété sur un terrain au nom de tous les héritiers ayant sollicité, en vertu de la loi n o 18/1991, la reconstitution du droit de propriété dont avaient bénéficié leurs parents sont décrites dans l'arrêt Burlacu et autres c. Roumanie (n o 3041/04, § 15, 17 juillet 2008 et Lucreția Popa et autres c. Roumanie , n o 13451/03, § 13, 9 décembre 2008). EN DROIT I.

Les articles invoqués sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité

La Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu'ils ne se heurtent à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables. B. Sur le fond 1. Position des parties

Le Gouvernement estime que les autorités ne sont pas restées inactives et que l'ingérence éventuelle subie par les requérants n'a pas été injustifiée. En particulier, il invoque l'impossibilité objective d'exécuter avec célérité les décisions rendues dans les affaires Iacob Pop (une partie du terrain n'appartenait plus à l'État, mais avait été attribuée en propriété à un tiers), Popescu et Stănescu (manque de terrain) et Sburliș (le grand nombre de sollicitations similaires auxquelles les autorités devraient répondre). Il fait valoir, en outre, que dans l'affaire Sburliș, le retard dans l'exécution de la décision judiciaire rendue en cause ne peut pas être considéré comme excessif.

Les requérants contestent les arguments du Gouvernement. 2. Appréciation de la Cour

La Cour renvoie à sa jurisprudence relative à la non-exécution ou à l'exécution tardive des décisions internes définitives, en particulier les affaires Tacea c. Roumanie , n o 746/02, 29 septembre 2005 ; Dragne et autres c. Roumanie , n o 78047/01, 7 avril 2005 ; Orha c. Roumanie , n o 1486/02, 12 octobre 2006 ; Prodan c. Moldova , n o 49806/99, CEDH 2004 ‑ III (extraits) ; Metaxas c. Grèce , n o 8415/02, 27 mai 2004 ; et Piștireanu c. Roumanie , n o 34860/02, 30 septembre 2008.

Elle observe que, dans les présentes affaires, bien que les requérants aient obtenu des décisions internes définitives ordonnant à divers organes de l'administration publique de payer des sommes d'argent ( Sburliș ) ou de mettre les requérants en possession des biens ( Iacob Pop et Popescu et Stănescu ) et qu'ils aient fait, par la suite, des démarches en vue de l'exécution, les autorités ne se sont pas pliées avec célérité aux obligations leur incombant, sans que les décisions soient annulées ou modifiées par l'exercice d'une voie de recours prévue par loi. De plus, les motifs que l'administration aurait pu invoquer afin de justifier une impossibilité objective d'exécution n'ont jamais été portés à la connaissance des requérants par le biais d'une décision judiciaire ou administrative formelle ( Sabin Popescu c. Roumanie , nº 48102/99, § 72, 2 mars 2004).

Ainsi, dans l'affaire Iacob Pop, le fait que le titre de propriété d'un tiers soit confirmé par décision de justice, à la suite d'une procédure distincte de celle ayant abouti à la décision rendue en faveur du requérant (voir paragraphe 10 in fine ) n'est pas de nature à remplir la condition précitée compte tenu du fait que le titre du tiers ne couvre qu'une partie du terrain octroyé au requérant par décision de justice définitive, soit seulement quatre parmi les quatorze numéros topographiques délimitant le terrain du requérant (voir les paragraphes 9-10, ci-dessus).

La Cour note que dans les affaires Iacob Pop et Popescu et Stănescu les décisions rendues en faveur des requérants n'ont jamais été exécutées, conformément à leur dispositif, ainsi qu'il ressort des documents les plus récents émanant des autorités administratives (voir les paragraphes 14-15 et 31, ci-dessus).

La Cour note également que dans l'affaire Sburliș la décision a été exécutée le 21 octobre 2008 par le payement effectif de la créance établie et dans l'affaire Popescu et Stănescu les requérants ont récupéré seulement 0,4 ha du terrain auquel ils avaient droit en vertu de la décision du 27 janvier 2000. Pour ce qui est de l'affaire Sburliș, elle relève que le délai dans lequel la décision de justice rendue en faveur de la requérante a été exécutée n'est pas raisonnable par rapport à la jurisprudence constante de la Cour.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle des cas d'espèce et a constaté la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 à la Convention (voir parmi beaucoup d'autres, les affaires citées au paragraphe 49 ci-dessus).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans les cas présents.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et des éléments concrets de ces dossiers, la Cour estime que dans les présentes affaires l'État, par le biais de ses organes spécialisés, n'a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter avec célérité les décisions judiciaires favorables aux requérants. Partant, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 dans chacune de ces affaires. III.

Les prétentions des requérants ainsi que les observations du Gouvernement sont exposées ci-après : 1. Requête n o 12235/05, Iacob Pop c. Roumanie – préjudice matériel : le requérant réclame, à ce titre, l'attribution effective du terrain qui fait l'objet de la décision de justice définitive rendue en sa faveur ; – préjudice moral : 10 000 EUR ; – frais et dépens : 400 EUR, soit 1500 RON conformément à deux justificatifs de payement du 25 février 2008, pour son avocat devant la Cour. 2. Requête n o 13461/05, Popescu et Stănescu c. Roumanie – préjudice matériel : les requérants réclament, à ce titre, l'attribution effective du terrain qui fait l'objet de la décision de justice définitive rendue en leur faveur, ou à défaut de pareille restitution, 530 000 EUR, plus 8 400 EUR au titre du manque à gagner; – préjudice moral : 30 000 EUR ; – frais et dépens, les requérants demandent leur remboursement, sans les chiffrer. 3. Requête n o 26070/06, Sburliș c. Roumanie – la requérante invoque un préjudice moral, sans préciser le montant du dédommagement qu'elle estime apte à couvrir ce préjudice. Elle laisse à la Cour l'appréciation de ce montant ; – frais et dépens : 5000 EUR.

Dans toutes les affaires, le Gouvernement estime que les prétentions des requérants au titre du préjudice moral sont exagérées.

La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'État défendeur l'obligation juridique de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Metaxas , précité, § 35, et Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI).

Ainsi, s'agissant des affaires Iacob Pop et Popescu et Stănescu, elle estime que l'exécution des décisions définitives rendues par les juridictions placerait les requérants autant que possible dans une situation équivalant à celle où ils se trouveraient si les exigences des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1 n'avaient pas été méconnues. A défaut pour l'État défendeur de procéder à pareille exécution dans un délai de trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif dans les conditions précisées au point précédent, et après avoir examiné les éléments des dossiers à la lumière de sa jurisprudence constante, la Cour octroie aux requérants, dans les deux affaires, en équité, les sommes figurant dans le tableau ci-dessous, tout en estimant que les requérants ont subi un préjudice matériel que l'État devra réparer et dont le montant est à calculer sur la base des expertises et informations fournies par les parties.

La Cour estime en outre, à l'égard des trois affaires, que les requérants ont subi un préjudice moral du fait notamment de la frustration provoquée par le retard à l'exécution (affaire Sburliș ) ou par l'impossibilité de voir exécuter les arrêts rendus en leur faveur (affaires Iacob Pop et Popescu et Stănescu ) et que ce préjudice n'est pas suffisamment compensé par un constat de violation.

La Cour rappelle de surcroît que selon sa jurisprudence, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux.

Tableau récapitulatif des décisions inexécutées et des montants octroyés aux requérants par la Cour, exprimés en euros : N o requête Période de non-exécution Dommage matériel Dommage moral Frais 12235/05 (Iacob Pop) 16 décembre 1997 – à ce jour 10 000 4 000 400 13461/05 (Popescu et Stănescu) 27 janvier 2000 – à ce jour 25 000 conjointement 2 500 conjointement -- 26070/06 (Sburliș) 8 décembre 2005 – 21 octobre 2008 -- 1 000 -- B. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes ; 2. Déclare les requêtes recevables ; 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention et l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention ; 4. Dit que l'État défendeur doit exécuter la décision définitive du 23 octobre 1996, du tribunal de première instance de Bistrița-Năsăud (affaire Iacob Pop ), ainsi que la décision définitive du 8 octobre 1999, du tribunal départemental de Dâmbovița (affaire Popescu et Stănescu ) dans les trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention ; 5. Dit a) qu'à défaut d'exécuter les décisions de justice indiquées au point précédent, l 'É tat défendeur doit verser aux requérants respectivement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour préjudice matériel : i. pour la requête n o 12235/05, Iacob Pop, 10 000 EUR (dix mille euros) ; ii. pour la requête n o 13461/05, Popescu et Stănescu, conjointement aux deux requérants, 25 000 EUR (vingt-cinq mille euros) ; b) qu'en tout état de cause l'État défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour préjudice moral : i. pour la requête n o 12235/05, Iacob Pop, 4 000 EUR (quatre mille euros) ; ii. pour la requête n o 13461/05, Popescu et Stănescu, conjointement aux deux requérants, 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) ; iii) pour la requête n o 26070/06, Sburliș , 1 000 EUR (mille euros) ; c) qu'en tout état de cause l'État défendeur doit verser à M. Iacob Pop, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 400 EUR (quatre cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, pour frais et dépens ; d) que les sommes indiquées aux points précédents seront à convertir dans la monnaie de l'État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; e) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 mars 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Stanley Naismith Josep Casadevall Greffier adjoint Président