AFFAIRE GHERGHICEANU ET AUTRES c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

08.12.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GHERGHICEANU ET AUTRES c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GHERGHICIANU ȘI ALTELE c. ROMÂNIA (Căutările nr. 21227/03, 18377/05 și 18730/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 decembrie 2009 DEFINIF 08/03/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gherghiceanu și alte c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 noiembrie 2009, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află trei cereri (n 21227/03, 18377/05 și 18730/05) îndreptate împotriva României de șase persoane ( Detaliile reclamanților, inclusiv data la care au fost introduse cererile respective și data la care au fost comunicate, sunt prezentate în secțiunea A fost reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice guvernului, printre altele, obiecțiile întemeiate pe așteptarea dreptului de proprietate al reclamanților din cauza vânzării bunurilor lor de către stat. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și a fondului. Reclamanții sunt proprietari de bunuri situate în România, naționalizați în mod abuziv în anii 1950. Prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate în anii care au urmat căderii regimului comunist în 1989, instanțele au considerat că bunurile reclamanților fuseseră naționalizate cu încălcarea legii și că, prin urmare, reclamanții nu încetaseră niciodată să fie proprietarii legitimi ai acestora. Cu toate acestea, părțile interesate au fost în imposibilitatea de a-și recupera bunurile, în totalitate sau parțial, deoarece, începând din 1996, după adoptarea Legii nr. 112/1995, statul a început să vândă aceste bunuri chiriașilor care le ocupau. Reclamanții au solicitat în justiție anularea acestor vânzări. Deși recunosc dreptul de proprietate al reclamanților, instanțele le-au achitat de acțiunile lor, judecând că cumpărătorii au achiziționat aceste bunuri bona fide și că, prin urmare, aveau dreptul să le păstreze. Instanțele nu au acordat nicio compensație reclamanților. După adoptarea legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanții au depus cereri administrative de acordare a unei compensații pentru pierderea dreptului lor de proprietate care rezultă din aceste vânzări. Până în prezent, nici un solicitant nu a fost despăgubit. Cererea nr. 21227/03, Gherghiceanu c. România Reclamanții, dl Niculae Gherghiceanu și dl Gherghiceanu Nina Gherghiceanu, soțul, resortisanți români născuți în 1951 și, respectiv, 1956 și rezidenți în București, au sesizat Curtea la 13 iunie 2003. Cererea a fost comunicată guvernului la 27 februarie 2006. 27 de pe strada Elena Cuza din București, care a fost naționalizat în 1950 și vândut de stat chiriașilor, pe 7 august 1996. 10. Acțiunea în revendicare formulată de reclamanți împotriva statului și a cumpărătorilor a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 24 mai 2002 a Curții de Apel de la București care, după compararea titlurilor de proprietate ale părților, recunoscând în același timp că naționalizarea fusese ilegală, a acordat preferință contractului de vânzare din 7 august 1996. Cerere nr. 18377/05, Costache c. România 11. Reclamanții, domnul Elisabeta Costache și fiii săi, domnii Laurențiu Costache și Lee Alexander Costache, resortisanți americani născuți în 1926, 1952, respectiv 1957 și care își au reședința în Statele Unite ale Americii, au sesizat Curtea la 28 aprilie 2005. Cererea a fost comunicată guvernului la 18 martie 2008. Contestația se referă la o clădire formată dintr-un apartament, un garaj și un teren de 38 m2, situat la numărul 41-45 de pe strada Sfințiii Voievozi, București, care a fost naționalizat în 1977 și 1982 și vândut de stat chiriașului, la 28 iulie 1996. 13. Acțiunea în nulitate a contractului de vânzare, introdusă de reclamanți, a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel de la București, care a constatat, totuși, că clădirea fusese naționalizată ilegal. Cererea nr. 18730/05, Rusu c. România 14. Ioana Maria Rusu, o resortisantă română născută în 1951 și rezidentă în București, a sesizat Curtea la 13 mai 2005. Cererea a fost comunicată guvernului la 9 februarie 2007. 15. 4 de pe strada General Praporgescu din București, care a fost naționalizat în 1950 și vândut de stat chiriașilor între noiembrie 1996 și ianuarie 1997. 16. La 14 martie 1997, reclamanta a introdus o acțiune în revendicarea propriei clădiri și în nulitatea contractelor de vânzare încheiate cu chiriașii. Cazul a fost examinat de șase instanțe cu trei grade de jurisdicție, procedura având trei cazuri, dintre care una cu trimitere și amânări repetate de aproximativ o lună fiecare, și o amânare de opt luni de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Majoritatea amânărilor au fost ordonate pentru a permite părților, inclusiv recurentei, să își pregătească apărarea și să se conformeze diverselor cerințe procedurale. 17. Acțiunea a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 17 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a constatat, totuși, că clădirea fusese în mod abuziv naționalizată. 18. La 6 martie 2006, primarul București a ordonat punerea în posesie a reclamantei a unuia dintre apartamentele în care locuiește în prezent și a propus acordarea unei despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restul clădirii. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 19. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acestuia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, § 31-33, CEDO 1999-VII), Străin și altele România 57001/00, § 19-26, CEDO 2005-VII), Paduraru România 63252/00, §§ 38-53, CEDO 2005-XII (extracturi), Tudor c. România 29035/05, §§ 15 368/20, 17 ianuarie 2008) și Viașu c. România 75951/01, § 37-46, 9 decembrie 2008). 20. Măsuri care vizează accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții. În special, autoritățile naționale au adoptat recent un ordin de urgență al guvernului nr. 81/2007. 21. Textele Consiliului Europei relevante în acest caz sunt prezentate în Hotărârea Katz c. România 29739/03, § 12, 20 ianuarie 2009). Curtea constată că aceste cereri sunt similare în ceea ce privește obiecțiunile principale ridicate și problemele de fond pe care le ridică acestea. În consecință, Curtea consideră că este adecvat, în temeiul articolului 42 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, să se alăture cererilor. II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 la CONVENȚIA 23. Reclamanții susțin că imposibilitatea de a recupera proprietatea bunurilor lor imobile vândute de stat le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate Cu privire la obiecția întemeiată pe nerespectarea termenului de șase luni, în cererea nr. 21227/03, Gherghiceanu c. România 24. Guvernul susține că acest motiv trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni prevăzut în art. 35 alin. (1) din Convenție. În opinia sa, termenul începe să curgă la 24 mai 2002 și se încheie astfel înainte de 13 iunie 2003, data sesizării Curții. Curtea amintește că a respins deja obiecții similare ridicate de guvern, considerând că imposibilitatea pretinsă de către solicitanți de a se bucura de mai mulți ani de dreptul lor de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă și irevocabilă se analiza într-o situație continuă (Todicescu c. România, n 18419/02, § 16, 24 mai 2007 Horia Jean Ionescu c. România, 11116/02, § 24, 31 mai 2007 Ciobotea c. România, n 31603/03, § 22, 25 octombrie 2007 Capetan Bacskai c. România, n 10754/04, § 24, 25 octombrie 2007 și Episcopia Română Unită cu Roma Oradea c. România, n 26799/02, § 20, 7 februarie 2008 și Katz, citată anterior, § 18). Prin urmare, trebuie respinsă obiecția preliminară ridicată de guvern. Cu privire la obiecția întemeiată pe incompatibilitatea rațională a cererilor n 21227/03, Gherghiceanu c. România și n 18730/05, Rusu c. România cu dispozițiile Convenției 27. , Guvernul susține că reclamanților nu li s-a recunoscut niciodată un drept de proprietate asupra apartamentului în cauză, hotărârea definitivă din 24 mai 2002 care le aduce atingere acțiunilor lor. În plus, în cauza Rusu , susține că numai dispozitivul unei decizii se bucură de autoritatea lucrului judecat, prin urmare faptul că instanțele au constatat în raționamentul că naționalizarea a fost ilegală, nu era suficient pentru a face să se uimească un bun în patrimoniul reclamanților. 28. Reclamanții nu au făcut comentarii. 29. Curtea reamintește deja că, odată ce ilegalitatea naționalizării și, în consecință, subzistența dreptului de proprietate al persoanei în cauză stabilite de instanțele interne, reclamantul a luat o bun mai mare în sensul art. 1, atât timp cât dreptul său nu este contestat sau infirmat în justiție ( Sebastian Taub c. România, 58612/00, § 37, 12 octombrie 2006). Același lucru este valabil și în cazul situației în care ilegalitatea este recunoscută numai în motivele prezentate de instanțe (Filipescu c. România, n 34839/03, § 19, 30 septembrie 2008 și Dobrescu c. România, n 3565/04, § 31, 7 octombrie 2008). Prin urmare, Curtea respinge obiecția formulată de guvern. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauze similare anterioare. În special, acesta reamintește că reclamanții au utilizat calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și prezintă o descriere detaliată a mecanismului de restituire instituit prin Legea nr. 10/2001 (a se vedea, printre altele, Dobrescu, citată anterior, punctul 29). 32. 33. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului din Protocolul nr. 1 la Convenție, prin care se decide că punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunurilor lor vândute de stat terților care le ocupau în calitate de chiriași, împreună cu absența unei compensații la valoarea bunului este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea cauzele menționate la punctele 19, 21, 26 și 29, în special Strain, § 39, 43 și 59 și Porteanu c. România, n 4596/03, § 32-35, 16 februarie 2006). 34. În cazul de față, Curtea nu percepe niciun motiv pentru a se abate de la cauzele menționate anterior. Vânzarea de către statul de bine al reclamanților împiedică în continuare persoanele interesate să se bucure de dreptul lor de proprietate recunoscut prin decizii definitive. Curtea consideră că o astfel de situație este echivalentă cu privarea de proprietate de facto și constată că această situație persistă de mai mulți ani. 35. În plus, Curtea amintește că, la momentul faptelor, nu a existat în dreptul intern un remediu eficient care să le ofere reclamanților o despăgubire pentru această privare (Strain sus-menționat, §§ 23, 26 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să primească, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o compensație în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 36. Această concluzie nu aduce atingere evoluțiilor pozitive pe care le-ar putea avea în viitor mecanismele de finanțare prevăzute de această lege specială pentru a compensa persoanele care, precum reclamanții, au fost recunoscute ca proprietari printr-o hotărâre judecătorească definitivă. 37. Prin urmare, a existat și continuă să existe o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 38. În cererea nr. 18730/05, Rusu c. România, recurenta se plânge, în sfârșit, din punctul de vedere al art. 6 alin. (1) din Convenție, de durata procedurii inițiate la 14 martie 1997 și care s-a încheiat la 17 noiembrie 2004. 39. Guvernul consideră că durata acestei proceduri corespunde cerințelor Convenției. 40. Având în vedere informațiile de care dispune, Curtea consideră că procedura inițiată de recurentă a fost judecată într-un termen rezonabil. În cele din urmă, a durat mai puțin de opt ani pentru trei grade de jurisdicție și nu a trecut prin perioade lungi de inactivitate a instanțelor. În plus, amânările procedurii nu au fost exagerate și nu sunt imputabile exclusiv statului ( Hadjikostova c. Bulgaria (n, n 44987/98, § 40, 22 iulie 2004 Brechos c. Grecia (dec.), n 7632/04, 11 aprilie 2006 ; și Zabelina c. Ucraina (dec.), n 31094/02, 15 ianuarie 2008). Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 41. art. 46 din Convenție dispune de Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. Hotărârea definitivă a Cu r ț ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 42. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparații (în prezent, legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Viașu, citată anterior, § 82-83 Faimblat România, nr 23066/02, § 53-54, 13 ianuarie 2009 și Katz România, n 29739/03, § 35-36, 20 ianuarie 2009). PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. , reclamanții solicită ca apartamentul să fie restituit și ca primăria București să ofere o altă locuință chiriașilor sau să stabilească o chirie care să fie plătită reclamanților În cel mai rău caz, ei sunt dispuși să accepte să fie despăgubiți pentru pierderea proprietății, susținând în același timp că apartamentul deținut de terți nu poate fi ușor separat de restul clădirii. 45. În repararea prejudiciilor pe care le-ar fi suferit, ceilalți reclamanți solicită următoarele 700 de sume 000 EUR (EUR) împreună, pentru prejudicii materiale și morale, în cererea nr. 18377/05, Costache c. România; și 400 000 EUR pentru prejudicii materiale, pentru partea imobilului nerestituită, în cererea nr. 18730/05, Rusu c. România 46. Guvernul consideră, pe baza rapoartelor de expertiză, că valoarea de piață a imobilelor aflate în litigiu este de 243 000 EUR în cerere Costache și 328 660,63 EUR în cererea Rusu El consideră în sfârșit că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin ea însăși, o despăgubire suficientă pentru presupusul prejudiciu moral suferit de solicitanți. 47. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a bunurilor reclamanților, combinată cu absența totală a despăgubirii. 48. Curtea consideră, în circumstanțele acestor cazuri, că restituirea bunurilor în litigiu ar plasa reclamanții în cea mai echivalentă situație posibilă cu cea în care s-ar afla dacă nu ar fi fost ignorate cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1. 49. În lipsa unei astfel de restituiri de către statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, acesta va trebui să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor. 50. Având în vedere informațiile furnizate de părți cu privire la prețurile de pe piața imobiliară locală, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunurilor de 000 EUR în cererea nr. 21227/03, Gherghiceanu c. România 245 000 EUR în cererea nr. 18377/05, Costache c. România 330 000 EUR în cererea nr. 18730/05, Rusu c. România acordă aceste sume reclamanților. 51. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza recurentelor o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Cu toate acestea, Curtea constată că numai reclamanții în cauza nr. 18377/05, Costache c. România au solicitat despăgubiri în acest sens. EUR acordat în comun reclamanților, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de aceștia. Costuri și cheltuieli de judecată 52. Reclamanții nu solicită sume pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată angajate. Interese moratorii 53. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, hotărăște să unească cererile Declară cererile admisibile cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție și inadmisibile pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, afirmă că statul pârât trebuie să restituie reclamanților clădirile lor respective în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în aceleași trei luni, pentru daune materiale, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit 000 EUR (65 000 EUR) împreună cu reclamanții în cererea nr 21227/03, Gherghiceanu c. România ii. 245 000 EUR (două sute patruzeci și cinci de mii EUR) împreună cu reclamanții în cererea nr. 18377/05, Costache c. România iii. 330 000 EUR (trei sute treizeci de mii EUR) în cererea nr. 18730/05, Rusu c. România decât în orice caz, în cauza nr. 18377/05, Costache c. România , statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în aceleași trei luni, pentru prejudicii morale, 4 000 EUR (patru mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe care sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului menționat de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Înmânat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevell Moduler Președinte Anexă Lista recapitulativă a cererilor de solicitare n 21227/03, Gherghiceanu c. România , formulată de domnul Niculae Gherghiceanu și de Mina Gherghiceanu Cerere n 18377/05, Costache c. România , introdusă de dl Niculae Gherghiceanu și de dl Nina Gherghiceanu Recherche n 18377/05, Costache c. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Elisabeta Costache și domnii Laurențiu Costache și Lee Alexander Costache Cerere n 18730/05, Rusu c. România, introdusă de domnul Ioana Maria Rusu.