AFFAIRE STÜRNER c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

13.10.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE STÜRNER c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA STÜRNER c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 17859/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 octombrie 2009 DEFINIF 13/01/2010 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Stürner c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 septembrie 2009, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 17859/04) îndreptat împotriva României și dintre care trei resortisanți germani, dnii Peter Stürner, Karl Heinz Stürner și Hans Jörg Stürner ( În conformitate cu art. 36 alineatul (1) din Convenție, guvernul german, căruia i s-a comunicat cauza în temeiul articolului 36 alineatul (1) din convenție și cu art. 44 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere cetățenia reclamanților, nu a dorit să intervină în procedură. Reclamanții susțin că lipsa de plată a despăgubirii stabilite de administrație pentru clădirile naționale a căror restituire nu mai era posibilă a încălcat dreptul lor de proprietate și dreptul lor la executarea unei decizii administrative definitive. La 10 ianuarie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. După cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamanții care își au reședința în Kehl, Merzhausen și Leinfelden-Echterdingen, Germania. La 16 septembrie 2004, primăria Sibiu octoya împreună cu reclamanții, printr-o decizie administrativă definitivă, 6 528 020 000 lei românești (ROL), echivalent cu 159 220 EUR (EUR), care urmează să fie împărțită în părți egale între solicitanți, ca despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru două clădiri naționale a căror restituire nu mai era posibilă. În mai 2005, primăria a trimis Ministerului de Finanțe dosarul privind despăgubirea datorată reclamanților. Până în prezent, reclamanții nu au primit încă plata sumei propuse prin decizia administrativă din 16 septembrie 2004. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 10. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și ale modificărilor ulterioare) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, § 31-33, CEDO 1999-VII), Străin și alte România 57001/00, § 19-26, CEDO 2005-VII), Paduraru România 63252/00, § 38-53, CEDO 2005-XII (extracti) și Tudor c. România 29035/05, § 15 O descriere detaliată a procedurilor pentru stabilirea și plata, prin intermediul comisiei centrale pentru despăgubiri, a indemnizațiilor datorate pentru clădirile naționale a căror restituire nu mai este posibilă, a Fondului Proprietatea creat în acest scop prin Legea nr. 247/2005 privind reforma sistemului judiciar și al proprietății și modificările ulterioare ale acestuia, precum și practica aferentă, se face în Hotărârea Viașu c. România, nr. 75951/01, §§ 38-49, 9 decembrie 2008 12. Aceeași hotărâre conține la punctele 50-51 textele relevante ale Consiliului Europei în această privință. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 1 ÎN CONVENȚIA 13. Reclamanții susțin că neplata despăgubirii stabilite în favoarea lor de Primăria Sibiu a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fondul Tezei părților 15. Guvernul face o prezentare detaliată a Fondului Proprietatea În opinia sa, repararea prevăzută de legile în materie corespunde criteriilor stabilite de jurisprudența Curții. El susține că o anumită întârziere în efectuarea plății este inevitabilă, având în vedere numărul mare de dosare de restituire. 16. Reclamanții nu au făcut comentarii cu privire la acest aspect. Evaluarea Curții Principii Generale 17. Curtea face trimitere la jurisprudența privind încălcarea dreptului la respectarea bunurilor persoanelor care au dreptul la despăgubiri ca urmare a naționalizării clădirilor a căror restituire nu mai este posibilă (în special, Matache și alții c. România, n 3821/02, 19 octombrie 2006 Faimblat c. România, n 23066/02, 13 ianuarie 2009; și Viașu, citată anterior). Comisia reamintește, în special, că, în cauza Viașu (citată la punctul 59-60), o decizie administrativă care îi recunoaște dreptul la despăgubiri este suficientă pentru a crea un interes patrimonial protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 și, în consecință, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o interferență în sensul primei propoziții din primul paragraf al acestui articol. 19. Aceasta a ajuns la o constatare a încălcării dreptului de proprietate al reclamantului în cazul Viașu, ținând cont de ineficiența sistemului de restituire, în special de întârzierea procedurii de restituire sau de plata indemnizației. 20. În special, Curtea a stabilit deja că nu se oferă nicio garanție părților interesate cu privire la durata sau rezultatul procedurii în fața comisiei centrale pentru despăgubiri și că, în orice caz, Fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care poate fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei indemnizații (a se vedea, printre altele, Viașu , §§ 71-72 Faimblat , §§ 37-38 ; și Matache și alții , § 42 , Hotărâri citate anterior). Aplicarea în speță a acestor principii 21. Curtea constată că, în prezenta cauză, deși reclamanții au obținut, la 16 septembrie 2004, o decizie internă definitivă de stabilire a cuantumului despăgubirii la care aveau dreptul pentru clădirile lor naționalizate, această decizie nu a fost executată. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate în lumina principiilor enunțate în jurisprudența citată la alineatul (1) 17 de mai sus, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să justifice eșecul dreptului de proprietate al reclamanților. Curtea nu vede niciun motiv pentru a se abate în speță de la concluzia de încălcare la care a ajuns în cauzele anterioare. 23. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, faptul că reclamanții nu pot primi despăgubirea în pofida stabilirii acesteia printr-o decizie administrativă definitivă și că nu au o certitudine cu privire la data la care o pot percepe, le-a supus acestora o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 24. Reclamanții se plâng în sfârșit, pe teren, la art. 6 alineatul (1) din convenție, de neexecutarea deciziei administrative definitive care confirmă dreptul lor la despăgubiri. 25. Având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (punctul 22 de mai sus), Curtea consideră că acest motiv trebuie considerat admisibil, dar că nu este necesar să se examineze dacă, în speță, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis Glod c. România, n 41134/98, § 46, 16 septembrie 2003 Lungoci c. România, n 6 , citată anterior, punctul 21). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA 26. art. 46 din Convenție dispune de Înaltele P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt părți. Hotărârea definitivă a Cu r ii este transmisă Comitetului miniștrilor care supraveghează executarea acesteia. 27. Concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura instituită de legile de reparații (în prezent legile nr. 10/2001 și 244/2005), astfel încât aceasta să devină astfel cu adevărat coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Katz c. România, n 29739/03, § 35-36, 20 ianuarie 2009 Viașu , §§ 82-83, și Faimblat , §§ 53-54, Hotărârile citate anterior). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 272 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, reprezentând valoarea de piață reală a celor două clădiri, conform rapoartelor de expertiză depuse la dosar. 30. Guvernul consideră că EUR pentru prejudiciul material. Costuri și cheltuieli de judecată 32. Reclamanții nu au depus o cerere în acest sens. Interese moratoriu 33. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, precizează cererea admisibilă Spune că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 160 000 EUR (o sută șaizeci de mii EUR), care urmează să fie convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 13 octombrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte