AFFAIRE ALEXANDRA MARIA POPESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

12.01.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ALEXANDRA MARIA POPESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA ALEXANDRA MARIA POPESCU c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 9684/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 ianuarie 2010 DEFINIF 12/04/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Alexandra Maria Popescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 8 decembrie 2009, Renunță la hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată procedural La originea cauzei (n 9684/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Alexandra Maria Pop's ( La 10 martie 2009, președintele secțiunii a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) s-a decis, de asemenea, ca Camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta sa nascut in 1950 si locuieste in Cluj-Napoca. In 1962, o cladire si terenul aferente de 6,964 m2 apartinand N.A. situata in Șomcuta Mare, 23 rue Nicolae Bălcescu a fost nationalizata in temeiul Decretului nr 218/1960 ca bun abandonat. În 1995 proprietatea a fost impartita in doua parti. Luna, inregistrata in carte sub n 294/1 era o suprafata de 2 502 m2 și includea casa în numele Prin două contracte din 23 și 24 martie 1995, în cadrul procesului de privatizare, statul, prin intermediul organelor sale specializate, a vândut acțiunile pe care le-a vândut în cadrul societății angajaților acesteia, care, în același timp, erau acționari. La 13 noiembrie 1998, mama reclamantei în calitate de moștenitoare a N.A. a introdus în fața Tribunalului de Primă Instanță din Baia Mare și împotriva societății, Primăriei, C.P. și C.L. o acțiune în revendicare în întregime a imobilului și a casei. În cursul procedurii, mama recurentei a decedat și reclamanta a reluat procedura ca moștenitoare. După o Casație cu trimitere, cauza a fost retrimisă Tribunalului de Primă Instanță din Baia Mare pentru a clarifica aspectele legate de identificarea imobilului și de modul în care a fost achiziționată de societate. La sfârșitul procedurii, printr-o hotărâre definitivă din 19 noiembrie 2003, instanța de apel a Cluj a constatat că naționalizarea proprietății și a construcției era abuzivă și ilegală. Cu toate acestea, aceasta găzduiește acțiunea reclamantei în ceea ce privește parcela n 294 294/1 și a casei, Curtea a considerat că acționarii care cumpăraseră aceste acțiuni la nivel de stat erau cumpărători de bună-credință. Curtea nu a acordat nicio despăgubire reclamantei. 10. reclamanta a renunțat la continuarea acțiunii sale împotriva C.P. și C.L. care ocupau restul suprafeței revendicate. Prin scrisoarea din 24 iunie 2008, trimisă Curții, a declarat că a renunțat la restituirea acestei suprafețe care, prin urmare, nu făcea obiectul cererii. Ea a adresat ulterior o notificare primăriei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, în vederea obținerii restituirii acestei suprafețe. Recurenta a trimis primarului o altă notificare pentru restituirea suprafeței de 2 502 m2 și a casei. Notificarea a fost trimisă apoi societății de mai târziu, deținătorul terenului și al casei în cauză. Ea nu a informat Curtea cu privire la rezultatul acestei proceduri. II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE. Dispozițiile legale (inclusiv cele ale Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luate în mod abuziv de către stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și ale modificărilor ulterioare) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, §§ 31-33), Strein și altele România 57001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19 26), Paduraru România 63252/00, § 53, 1 decembrie 2005) ; și Tudor c. România 29035/05, §§ 15 În observațiile sale și în cererile sale de satisfacție echitabilă din 28 iulie 1995, Comisia a prezentat o propunere de modificare a Regulamentului (CE) nr. În iulie 2009, recurenta a solicitat restituirea terenului care aparținea C.P. și C.L. (a se vedea § 6 de mai sus). Aceasta este, de asemenea, plângere cu privire la o încălcare a articolelor 13 și 14 din convenție din cauza lipsei unui cale de recurs efectivă pentru a obține restituirea bunului în ansamblul său, precum și la imprevizibilitatea jurisprudenței în materie de restituire 15. Ca răspuns, guvernul a arătat că obiectul cererii se referea numai la casa și parcela aferentă de 2 502 m2, identificată sub numărul 294/1, sis 23 rue Nicolae Bălcescu la Șomcuta Mare. 16. Curtea constată că, prin scrisoarea sa din 24 iunie 2008, recurenta a precizat că a renunțat la cererea de restituire a suprafeței de 1000 m2 atribuită C.P. și C.L. și, prin urmare, nu mai face obiectul cererii. Prin urmare, Curtea consideră că Õ aceasta nu este chemată să se pronunțe decât cu privire la presupusele încălcări ale casei și ale parcelei aferente de 2 502 m2, identificată la nr. 294/1, sis 23 rue Nicolae Bălcescu la Șomcuta Mare. 17. În ceea ce privește încălcarea articolelor 13 și 14 din convenție, Curtea constată că aceste obiecțiuni au fost ridicate după comunicarea cauzei către guvernul pârât în conformitate cu procedura de examinare comună a admisibilității și a fondului prevăzută la art. 29 alineatul (3) din convenție (a se vedea Vigovskyy c. Ucraina, n 42318/02, § 14, 20 decembrie 2005).Cu toate acestea, Comisia a stat deja de părere că nu este necesar să se pronunțe asupra obiecțiilor care au fost ridicate după comunicare (a se vedea mutatis mutandis Dimitriu și Dumitrache c. România, nr 35823/03, § 24, 20 ianuarie 2009). În acest caz, examinarea Curții nu se va referi la aceste articole. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 18. Recurenta susține că posibilitatea de a recupera proprietatea proprietății sale, care a fost vândută de către stat, sau de a primi o despăgubire corespunzătoare valorii sale reale, a încălcat dreptul său la respectarea bunurilor sale, astfel cum a fost recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 20. În observațiile sale din 29 iunie 2009, guvernul își reiterează argumentele prezentate anterior în cauze similare, susținând că ingerința în dreptul recurentei de a-și respecta bunurile este proporțională, dat fiind că are posibilitatea de a primi despăgubiri în conformitate cu procedura prevăzută de legile nr. 10/2001 și 247/2005. 21. Recurenta se opune argumentelor guvernului și face trimitere la Hotărârile Strain Peduraru, Tudor (pre cités), Ruxanda Ionescu c. România 2608/02, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Viașu c. România, (n 75951/01, § 37-46, 9 decembrie 2008), Faimblat România 23066/02, Hotărârea din 13 ianuarie 2009), Katz România 29739/03, Hotărârea din 20 ianuarie 2009 22. Curtea constată că reclamanta și-a recunoscut dreptul de proprietate asupra casei și a cărei suprafață este de 2 502 m2 identificată în cartea funciară sub n 294/1 prin hotărârea definitivă din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului de apel din Cluj, care a recunoscut caracterul ilegal al naționalizării lor (punctul 9 de mai sus). Or, aceasta se află în imposibilitatea de a primi înapoi terenul în litigiu și casa pentru că au fost vândute de către stat în cadrul procesului de privatizare unor părți terțe considerate cu bună credință. Curtea consideră, prin urmare, că recurenta se află într-o situație similară cu cea a reclamanților în cauza Strein și în alte cauze menționate anterior. 23. Comisia reamintește că a abordat în mod repetat cazuri care ridică probleme similare celor din speță, în care a ajuns la concluzia că a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea, printre altele, Porteanu c. România, nr 4596/03, §§ 32-35, 16 februarie) 2006). Aceasta reafirmă în special faptul că, în contextul legislativ român care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unor bunuri de bună credință către terțe părți, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a dreptului de proprietate asupra unei proprietăți ( O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain menționat anterior, § 39, 43 și 59). 24. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că nu a prezentat niciun fapt sau argument care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față 25. În plus, Comisia observă că, până în prezent, nu s-a demonstrat că sistemul de compensare instituit prin Legea 247/2005 le-ar permite beneficiarilor acestei legi să atingă, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o despăgubire în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați (a se vedea printre alții Reichardt c. România, 6111/04, § 26, 13 noiembrie 2008). 26. Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială pentru persoanele care, ca reclamantă, au fost recunoscute ca proprietari, printr-o hotărâre judecătorească definitivă 27. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra bunurilor sale, combinat cu absența totală a despăgubirii, l-a obligat să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat prin art. Prin urmare, a existat în speță o încălcare a acestei dispoziții. III. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 28. Pe marginea unghiului articolului 6 alineatul (1), recurenta se plânge de interpretarea dreptului intern al instanțelor, pe care o consideră arbitrară, precum și de durata procedurii de recuperare a imobilului. Invocând în cele din urmă articolele 2, 3, 4 și 5 din Convenție, reclamanta se plânge de abuzurile și presiunile pe care le-a făcut familia sa în timpul perioadei comuniste 29. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. IV. PRIVIND LEGĂTURA DE LA ARTICOLUL 46 DIN CONVENȚIE 30. L . Art. 46 din Convenție dispune Înaltele P ă r ț i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ț ii în litigiile la care sunt p ă r ț i. La hotărârea definitivă a Cu r ț ii se transmite Comitetului de Miniștri care supraveghează executarea acesteia. 31. Încheierea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 arată o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea clădirilor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze în cel mai scurt timp procedura prevăzută de legile privind repararea (în prezent legile nr. 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu c. România, citată anterior, § 83; Katz c. România, citată anterior, §§ 30-37; și Faimblat c. România, citată anterior, § 48-54), PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 32. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 294/1 și a casei, obiectul cererii, precum și a suprafeței de 1000 m2 (a se vedea § 17 de mai sus) sau, în caz contrar, acordarea unei sume de 200 235 EUR (EUR), reprezentând valoarea actuală a acestei parcele și a casei, astfel cum a fost stabilită printr-o expertiză tehnică imobiliară, la 1 iunie 2009. În cele din urmă, reclamanta solicită 200 000 EUR pentru suferința suferită din cauza privării de proprietate. 34. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul consideră că valoarea de piață a terenului și a casei este de 96 006 EUR și prezintă un raport de expertiză întocmit în septembrie 2009 care menționează că această valoare nu este de TVA. În ceea ce privește cererea din cauza lipsei de responsabilitate, guvernul face trimitere la cauza Sofletea c. România 48179/99, Hotărârea din 25 noiembrie 2003) și consideră că pretențiile recurentei ar putea fi eventual luate în considerare la determinarea prejudiciului moral. În ceea ce privește cererea de despăgubire a prejudiciului moral suferit de reclamantă, guvernul consideră că pretențiile recurentei sunt excesive. 35. Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că restituirea casei și a parcelei aferente de la suprafață de 2502 m2 sise 23 rue Nicolae Bălcescu ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 36. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: el va plăti recurentei, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de părți, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului în cauză la 130 000 EUR. 37. În ceea ce privește sumele solicitate pentru neplata bunului, calculate în raport cu prețul de închiriere al acestui bun, Curtea nu poate aloca o sumă în acest sens, având în vedere că acordarea unei sume în acest titlu ar avea, în speță, un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei închirieri fiind în funcție de mai multe variabile (a se vedea Buzătu c. România (satisfacere echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005), Bone c. România, n 12776/06, § 30, 4 noiembrie 2008). 38. Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut provoca recurentei suferințe și o stare de incertitudine care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. EUR ca despăgubire pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 39. Recurenta solicită 5 500 EUR pentru cheltuielile efectuate la nivel intern și în fața Curții și precizează că această sumă include onorariile de avocat, cheltuielile de transport și de telefon, precum și costurile de traducere și de fotocopiere a documentelor. Guvernul nu se referă la rambursarea cheltuielilor suportate, cu condiția ca acestea să fie dovedite, necesare și să aibă o legătură cu cauza. 41. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității, necesității și caracterului rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea acordă ca cheltuieli și cheltuieli suma de 500 EUR, toate costurile. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să restituie reclamantei casa situată la Șomcuta Mare, 23 rue Nicolae Bălcescu, și parcela aferentă identificată la nr. 294/1, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. § 2 din convenție că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 130 000 EUR (cent 30 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care statul pârât trebuie să o plătească recurentei 3 000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciile morale pe care statul pârât trebuie să o plătească recurentei 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată sumele în cauză vor fi convertite în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 12 ianuarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte