AFFAIRE SARCHIZIAN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.03.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SARCHIZIAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SARCHIZIAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 3439/07) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 martie 2010 DEFINIF 16/06/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Sarchizian c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 februarie 2010, Rend hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 3439/07) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Constantina Sarchizian și fiul său, dl Ștefan Sarchizian ( La 23 aprilie 2008, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum se prevede la art. 29 alineatul (3) din convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 5 iunie 2001, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Constanța, la data de 19 a străzii Ecoului, în temeiul articolului 36 alineatul (2) din Legea nr. 18/1991 privind domeniul: (punctul 12 de mai jos). În memoriul său în apărare, primăria consideră că reclamanții nu erau proprietari ai locuinței construite pe terenul în cauză și, prin urmare, nu aveau dreptul de a solicita aplicarea articolului 36 alineatul (2) menționat anterior. Prin hotărârea din 6 noiembrie 2001, Tribunalul a primit acțiunea și a ordonat primăriei să facă o propunere pentru ca un ordin al prefectului să poată fi emis reclamanților. În considerentele de judecată, Tribunalul reține că dispozițiile legale invocate de solicitanți erau aplicabile în speță și că erau îndreptățite să i se atribuie proprietatea terenului în cauză. Hotărârea a devenit definitivă printr-o hotărâre din 28 mai 2002 a tribunalului județean din Constanța ( La cererea părților interesate, printr-o hotărâre din 10 aprilie 2003, Tribunalul a condamnat primăria la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în valoare de 500 000 lei românești pe zi de întârziere până la executarea hotărârii definitive din 28 mai 2002. La 27 aprilie 2004, reclamanții au sesizat instanța cu o acțiune împotriva prefecturii și a primăriei în vederea constatării dreptului lor de a primi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu și au solicitat, de asemenea, ca prefectura să fie obligată să elibereze un ordin de atribuire a proprietății asupra terenului. 10. Prin hotărârea din 22 noiembrie 2005, devenită definitivă printr-o hotărâre din 6 iulie 2006 a Tribunalului județean din Constanța, Tribunalul a acceptat acțiunea. Acesta a constatat că reclamanții aveau dreptul să i se atribuie proprietatea terenului respectiv și că primăria nu s-a conformat dispozițiilor hotărârii definitive și executorii, solicitându-i să transmită prefectului propunerea în litigiu. Prin urmare, Tribunalul a considerat că hotărârea sa poate ține loc de propunerea menționată și a ordonat prefecturii să elibereze acest ordin celor interesați. 11. La 18 ianuarie 2007, prefectul a eliberat reclamanților un ordin prin care le atribuia proprietatea asupra terenului. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 12. 18/1991 privind proprietatea reglementează situația terenurilor urbane care aparțin domeniului de stat al căror drept de utilizare fusese atribuit persoanelor private pentru a construi o locuință sau pentru a permite utilizarea unei locuințe cumpărate de la stat. La cererea proprietarilor actuali ai unei astfel de locuințe, dreptul de proprietate pe teren în cauză le este acordat din ordinul prefectului, după propunerea primarului privind avizul cu privire la situația juridică a terenului menționat anterior. Reclamanții susțin că neexecutarea hotărârii definitive din 6 noiembrie 2001 le-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, precum și dreptul acestora la respectarea bunurilor lor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt formulate în părțile relevante ale acestora art. 6 alineatul (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. din cauza reclamanților întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Reamintind că, în dreptul român, considerentele unei hotărâri judecătorești nu dobândesc autoritatea lucrului judecat, el constată că dispozitivul hotărârii din 6 noiembrie 2001 nu a recunoscut reclamanților decât dreptul de a primi un răspuns la cererea lor de acordare a dreptului de proprietate pe teren în litigiu. Guvernul face trimitere, de asemenea, la concluziile Tribunalului departamental, care, în hotărârea sa din 28 mai 2002, hotărîse că prefectura trebuie să decidă dacă cererea persoanelor interesate este justificată. 27 aprilie 2004 o acțiune în constatarea dreptului lor de a beneficia de proprietatea terenului, care nu ar fi fost necesară în cazul în care instanțele le-ar fi recunoscut anterior un astfel de drept sau care ar fi fost declarată inadmisibilă pentru autoritatea de lucru judecat. 15. Prin urmare, guvernul consideră că respectiva hotărâre nu a recunoscut existența în patrimoniul reclamanților a unui În sensul Convenției, nici întemeiat pe o speranță legitimă în această privință în șeful lor. 16. Reclamanții contestă această teză. 17. Curtea consideră că excepția invocată de guvern este strâns legată de substanța obiecțiilor menționate anterior, astfel încât trebuie să fie anexată la fond. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. În fond, guvernul admite întârzierea executării hotărârii din 6 noiembrie 2001, dar consideră că a fost datorată unor condiții obiective. În acest sens, se face trimitere la concluziile primăriei în procedura pronunțată prin hotărârea definitivă din 28 mai 2002, în care instituția respectivă a considerat că reclamanților nu li se conferă dreptul de a beneficia de teren, în măsura în care aceștia nu erau titulari ai unui drept de proprietate asupra locuințelor construite pe terenul respectiv. În schimb, acesta recunoaște că hotărârea din 6 iulie 2006 a conferit un astfel de drept reclamanților și solicită Curții să observe că hotărârea menționată a fost executată la 18 ianuarie 2007, fie după cinci luni, termen care, în opinia guvernului, nu poate fi considerat rezonabil. 19. Reclamanții subliniază că durata executării a fost excesivă și imputabilă autorităților interne. În cazul de față, Curtea constată că, prin hotărârea din 6 noiembrie 2001, devenit definitivă printr-o hotărâre a Tribunalului județean din 28 mai 2002, Tribunalul ordonase primăriei să facă o propunere astfel încât prefectul să poată emite un ordin prin care să le atribuie proprietatea terenului solicitat. 21. Cu toate acestea, Comisia observă că hotărârea în litigiu nu a fost executată decât la 18 ianuarie 2007, cu o întârziere de peste patru ani și șapte luni, care, având în vedere jurisprudența Curții în această privință, nu poate fi considerată rezonabilă (Dorneanu c. România, n 1818/02, § 52, 26 iulie 2007 și Becciu c. Moldova, n 33647/04, § 28, 13 noiembrie 2007 22. a Curtea nu poate fi de acord cu argumentele guvernului care acordă importanță concluziilor Primăriei cu privire la dreptul reclamanților de a li se atribui terenul în cauză, în măsura în care hotărârea definitivă din 6 noiembrie 2001 punea în sarcina sa obligația de a face o propunere fără a fi chemată să se pronunțe asupra temeiniciei cererii părților interesate. 23. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că statul nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotărârii judecătorești favorabile reclamanților. 24. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 25. Având în vedere constatarea menționată anterior, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat dacă, în speță, a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea mutatis mutandis Valentin Dumitrescu România, nr. 366820/02, § 70, 1 aprilie 2008). Această concluzie scutește Curtea de a se pronunța asupra excepției ridicate de guvern cu privire la aplicabilitatea rația Materiae articolul menționat anterior (Mochopoulos-Veïnoglou și alții c. Grecia 32636/05, § 35, 18 octombrie 2007). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 26. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 200 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, sumă care reprezintă o compensație pentru lipsa de utilizare a terenului, calculată pe baza unei chirii medii de 500 EUR pe lună. De asemenea, părțile interesate solicită repararea prejudiciului moral, fără a avansa o sumă specifică în acest sens. 28. Guvernul constată că reclamanții nu și-au susținut pretențiile privind repararea prejudiciului material presupus suferit și solicită Curții să respingă această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, consideră că o constatare a încălcării ar fi suficientă pentru a remedia prejudiciul moral pretins. 29. Curtea amintește că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea prejudiciului moral ar fi aceea că o satisfacție echitabilă constă în durata neexecutării hotărârii din 6 noiembrie 2001. Prin urmare, aceasta respinge cererea în ceea ce privește prejudiciul material suferit. În schimb, Comisia consideră că întârzierea executării hotărârii respective a cauzat o stare de incertitudine persoanelor interesate și de frustrare că o simplă constatare a încălcării nu este suficientă pentru a repara; prin urmare, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 000 EUR din cauza prejudiciului moral; cheltuieli și cheltuieli de judecată 30; reclamanții solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, susținând că au fost obligați să angajeze credite pentru a-și permite să plătească cheltuielile de avocatură necesare. 31. Guvernul observă că părțile interesate nu și-au calculat pretențiile sau nu au furnizat dovezi în acest sens și, prin urmare, solicită Curții să respingă această cerere. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratorii 33. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe baza ratei dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATEA, îmbină în fond cu excepția guvernului în ceea ce privește incompatibilitatea rațională a argumentelor reclamanților întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și declară cererea admisibilă afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție; A declarat că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 000 EUR (patru mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pentru daune morale care urmează să fie convertită în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 16 martie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte