CtEDO 26.06.2018 Auto

AFFAIRE S.C. SCUT S.A. c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
26.06.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (Article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE S.C. SCUT S.A. c. ROUMANIE (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA S.C. SCUT S.A. c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 43733/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 iunie 2018 DEFINITIVF 26/09/2018 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza S.C. Scut S.A. c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-o cameră compusă din Ganna Yudkivska, Președinte, Vincent A. De Gaetano, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, Carlo Ranzoni, Georges Ravarani, judecători, și Marialena Tsirli, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 martie și 29 mai 2018, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 43733/10 îndreptată împotriva României și a cărei societate comercială din acest stat, S.C. Scut S.A., a sesizat Curtea la 18 iunie 2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanta se plângea de încălcarea dreptului său de a-și respecta bunurile, din cauza redresării fiscale impuse de autoritățile fiscale, pe care aceasta o desemna "arbitraire." La 19 mai 2014, acest motiv a fost comunicat guvernului, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 3 din Regulamentul de procedură al Curții. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA Agenția Națională a Uniunii Europene va elibera reclamantei o licență de exploatare a nisipului Dunării (km 307-308), taxa minieră fiind stabilită la 2 % din valoarea nisipului extras. Totuși, această licență nu a făcut obiectul aprobării de către guvernul român, în timp ce acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 61/1998 privind minele (punctul 19 de mai jos). În 2003, a intrat în vigoare noua lege nr. 85/2003 privind minele, care prevedea în textul său inițial, precum și în cel modificat în 2004, creșterea taxelor miniere. Aceste noi rate erau aplicabile în anumite condiții prevăzute de lege, care, în plus, constituia un regim diferențiat pentru licențele aprobate de guvern înainte de intrarea în vigoare a legii, pe de o parte, și pentru licențele care nu au făcut obiectul unei astfel de aprobări, pe de altă parte (punctul 20 de mai jos). În ianuarie 2007, Hotărârea Generală Finanțe Publice a decis să efectueze un control fiscal asupra reclamantei pentru perioada 2004 2006. Raportul de control întocmit la sfârșitul acestui control concluziona că persoana în cauză își îndeplinise în mod corect obligațiile fiscale, inclusiv taxa de exploatare minieră de 2 În septembrie 2007, agenția națională va elibera reclamantei un permis de exploatare pentru o cantitate suplimentară de nisip (km 309). Taxa minieră a fost fixată la 6 % din valoarea nisipului extras. În conformitate cu Legea privind minele, acest permis era valabil pentru o perioadă fixă de un an (punctul 20 de mai jos). În ianuarie 2009, Hotărârea Generală a decis să efectueze un nou control fiscal. În ianuarie 2007 până la 30 septembrie 2008, recurenta a calculat și a plătit în mod ilegal taxa minieră și a considerat că, în conformitate cu legislația privind minele, recurenta ar fi trebuit să plătească o taxă pe valoarea nisipului extras de 6 % pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 septembrie 2007 și de 10% pentru cea cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 septembrie 2007. octombrie 2007 și 30 septembrie 2008, în loc de 2 %, pentru licență, și de 10 % pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2008 și 30 septembrie 2008, în loc de 6 %, pentru permis. Prin urmare, Hotărârea Generală a emis un proces-verbal de control fiscal împotriva recurentei și i-a aplicat o redresare fiscală de 43 788 lei românești (RON), aproximativ 10 000 EUR (EUR), din care aproximativ un sfert în ceea ce privește majorările de întârziere. În martie 2009, agenția națională a efectuat, de asemenea, un control al activității recurentei, în urma căruia a ajuns la concluzia că aceasta din urmă respecta legislația privind minele, inclusiv în ceea ce privește calcularea și plata taxei de 2 % pentru licență și de 6% pentru permis. 12. La 27 martie 2009, recurenta sesizează tribunalul județ din Constanța cu privire la o cerere de anulare a procesului-verbal de control fiscal (punctul 10 de mai sus). În sprijinul cererii sale, aceasta a prezentat în principal că a calculat și a plătit în mod corect taxa minieră. Aceasta a adăugat că acest mod de calcul a fost confirmat de către conducerea generală și de către agenția națională la sfârșitul controalelor lor respective efectuate în 2007 și 2009 (punctele 8 și 11 de mai sus). Pe de altă parte, aceasta nu a fost văzută să notifice, din partea agenției naționale, o cerere de renegociere a condițiilor de exploatare și a precizat că o astfel de notificare era prevăzută totuși de ordonanța de urgență a guvernului nr. 101/2007 (punctul 22 de mai jos). Prin hotărârea din 6 iulie 2009, Tribunalul a respins acțiunea recurentei. După ce a constatat că licența nu a fost aprobată de guvern, Tribunalul apreciază că, în aplicarea legislației privind minele, recurenta avea obligația de a plăti o taxă de 6 % pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007 și 30 septembrie 2007. Având în vedere că [societatea S.C. Scut S.A.] nu deținea o licență intrată în vigoare, aceasta trebuia să plătească o taxă de 6 %, astfel cum se prevede în lege, și nu o taxă de 2 %, astfel cum se prevede în licență, instanța a constatat, de asemenea, că dispozițiile ordonanței de urgență a guvernului nr. 101/2007 se aplicau pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 2007 și 30 septembrie 2008 și, prin urmare, taxa aferentă licenței și permisului era de 10% (punctul 22 de mai jos). Recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. În sprijinul afirmațiilor sale, aceasta își reitera argumentele și semnala că agenția națională, ca autoritate competentă pentru verificarea respectării legislației minelor, a confirmat respectarea acestei legislații, precum și modul de calcul al taxei. Prin urmare, Comisia a considerat că interpretarea diferită de cea la care au procedat două instituții de stat era o sursă de incertitudine juridică. Prin hotărârea definitivă din 17 decembrie 2009, tribunalul de apel din Constanța a respins recursul pe motiv că taxa pe care recurenta trebuia să o plătească nu era cea prevăzută de autorizațiile de exploatare (licența și permisul), ci cea stabilită prin actele normative care au modificat legea nr. 85/2003 (punctul 20 de mai jos). Comisia a considerat că concluziile agenției naționale erau corecte, dar că, din motivele menționate anterior, taxa era cea prevăzută de lege, astfel cum a fost calculată de Hotărârea Generală. Instanța [de mai sus] constată că afirmațiile [din partea S.C. Scut S.A.] privind agenția [națională] și rolul acesteia sunt dovedite, dar, în ceea ce privește taxele, acestea sunt stabilite numai prin lege, care a fost aplicată în mod corect de către conducerea [generală] Instanța de apel nu a putut face obiectul unei astfel de proceduri, deoarece nu a fost aprobată de guvern. Ulterior, reclamanta și-a continuat activitatea de exploatare a nisipului și a plătit o taxă de 2 %, astfel cum se prevede în licență (punctul 6 de mai sus). Hotărârea Generală a inițiat un control fiscal în decembrie 2010, în ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 30 septembrie 2010 (inclusiv primul semestru 2009). Raportul întocmit la sfârșitul acestui control a concluzionat că rata de 2 %, reținută de reclamantă pentru plata taxei, era corectă. Ulterior, activitatea recurentei a făcut din nou obiectul unui control din partea Direcției Generale în 2014, referitor la prima jumătate a anului 2009, concluziile Direcției Generale au fost similare celor la care aceasta din urmă a ajuns în 2009 (punctul 10 de mai sus). Cu toate acestea, aceste concluzii au fost invalidate de instanțele naționale, în primă instanță de către Tribunalul din Constanța, la 23 decembrie. În al doilea rând, Curtea din Constanța, la 21 septembrie 2016, în hotărârile lor, aceste instanțe au considerat că taxa pe care recurenta trebuia să o plătească nu era cea prevăzută de actele normative care au modificat Legea nr. 85/2003 (punctul 20 litera (c). Mai jos), dar cea stabilită de licența de funcționare, și au precizat că rata acestei din urmă taxe rămâne neschimbată în lipsa unei rețineri a condițiilor de exploatare, a cărei inițiativă era de competența agenției naționale. Pe lângă tribunal, instanța [d.a.] consideră că aplicarea ordonanței de urgență a guvernului nr. 101/2007 în ceea ce privește taxa care trebuie plătită este condiționată de renegocierea licenței și de încheierea unui act adițional referitor la aceasta între autoritatea națională și titular, procedură care nu a fost respectată. Instanța [d app] consideră că noua rată a taxei nu poate fi stabilită din oficiu de către autoritatea fiscală, deoarece obligaia de a iniția procedura de renegociere incumbă ageniei naionale, care trebuia să notifice titularului data renegocierii și modificările aferente ; în aceste circumstanțe, neplata taxei majorate nu poate fi imputată titularului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE Legea nr. 61/1998 privind minele (legea minelor) ), în vigoare la data eliberării licenței de exploatare a recurentei, prevedea la art. 11 că o licență de exploatare a resurselor minerale intra în vigoare după aprobarea sa de către guvern. Această lege a fost abrogată la 27 martie 2003 prin Legea nr. 85/2003, care, la art. 21, prevedea că data intrării în vigoare a unei astfel de licențe era data publicării în Monitor oficial al autorității guvernamentale de aprobare a licenței menționate. În conformitate cu noua lege, diferența dintre o licență de exploatare și un permis de exploatare se referea la faptul că licența conferă dreptul de a desfășura activități miniere într-un anumit perimetru și era eliberată pentru o perioadă lungă (maximum 20 de ani), în timp ce permisul de exploatare era eliberat pentru un an și pentru o cantitate determinată de material care putea fi extras. În plus, art. 45 din Legea nr. 85/2003 a modificat rata taxelor miniere de la 2 % la 6 %. Potrivit acestui articol, această rată era aplicabilă de la data intrării în vigoare a legii, iar titularii de licențe trebuiau să transmită autorității competente documentele necesare pentru calcularea taxei. 85/2003 precizează că termenii licențelor de exploatare acordate înainte de intrarea în vigoare a legii și aprobate sau în așteptarea aprobării de către guvern rămân valabili pe toată durata lor, în condițiile în care au fost acordate. Acest articol a fost modificat la 25 iunie 2004, în sensul că termenii licențelor acordate înainte de intrarea în vigoare a legii rămân valabili numai dacă acestea au fost aprobate de guvern. În plus, după ordinul nr. 74 al agenției naționale, la 29 martie 2004, de aprobare a instrucțiunilor de aplicare a legii nr. 85/2003, taxa datorată a fost cea stabilită în licența de exploatare stabilită în conformitate cu legile în vigoare la momentul eliberării sale. Acest text a rămas în vigoare până la 27 decembrie 2007, data la care, în urma adoptării ordinului de urgență al guvernului n 101/2007 (punctul 22 de mai jos), instrucțiunile tehnice referitoare la modalitățile de calculare a taxei au fost ușor modificate. Având în vedere condițiile specifice prevăzute la art. 115 din Constituția română privind delegarea legislativă și privind caracterul urgent al adoptării de către necesitatea de a uniformiza cât mai curând posibil taxele și redevențele datorate statului pentru concesiunea activităților miniere, guvernul a adoptat ordinul de urgență al guvernului nr. 101/2007, intrat în vigoare la 11 octombrie 2007, care a ridicat plafonul taxei de la 6 % la 10 % din valoarea resurselor exploatate pentru toate licențele, cu aplicare de la intrarea în vigoare a acesteia. În ceea ce privește licențele acordate care au făcut obiectul unei aprobări prin decret guvernamental, ordonanța prevede că acestea rămân valabile, cu excepția cazului în care părțile convin să le modifice, prin intermediul unui act suplimentar. În ceea ce privește licențele care nu au făcut obiectul unei aprobări prin decret guvernamental, ordonanța prevede notificarea titularului licenței, din partea agenției naționale, a unei cereri în vederea unei decizii de punere în conformitate cu noile dispoziții. 23. 756/2003, agenția națională este organismul competent să aplice dispozițiile legale care reglementează materia. Aceasta stabilește clauzele licențelor și permiselor de exploatare a resurselor minerale, eliberează aceste licențe și permise, stabilește condițiile de exploatare și monitorizează, printre altele, calcularea taxei miniere. La nivel național, agenția și autoritățile financiare publice au responsabilitatea de a verifica datele și informațiile pe baza cărora se calculează taxele și taxele miniere. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIA 24. Recurenta susține că taxa stabilită în licență și în permisul de exploatare emis de agenția națională a fost majorată arbitrar de către Hotărârea Generală, în opinia sa, prin necunoașterea articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Constatând că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fond 26. Recurenta consideră că redresarea fiscală impusă de Hotărârea Generală a fost arbitrară și, în această privință, critică, printre altele, incertitudinea juridică a cadrului legislativ cauzat de interpretarea diferită a acelorași dispoziții normative la care două autorități de stat s-ar fi predat. 27. Guvernul consideră că ingerința denunțată era legală, deoarece se bazează pe standarde clare și previzibile. În acest sens, acesta arată că adoptarea normelor privind majorarea taxelor miniere urmărea un scop de interes general, și anume colectarea fondurilor bugetare, și, în acest context, a intrat în sfera de competență a statului în acest domeniu. El adaugă că măsura în cauză era proporțională, deoarece suma impusă recurentei nu ar fi fost excesivă și nu ar fi afectat nici patrimoniul său, nici continuarea activității sale. 28. Guvernul consideră, de asemenea, că, în calitate de profesionistă, recurenta nu poate argumenta cu privire la propria sa necunoaștere a legilor în domeniul său de activitate, chiar și în situațiile caracterizate printr-o interpretare sau o aplicare eronată a dispozițiilor legale de către anumite autorități publice 29. Curtea ia notă de faptul că recurenta beneficiază de un interes patrimonial, care este titularul, începând cu anul 2000, al unei licențe de exploatare a cărei taxă a fost stabilită la 2 % și, începând din 2007, al unui permis de exploatare a cărui taxă a fost stabilită la 6 % (punctele 6 și 8 de mai sus). Curtea subliniază că acest interes patrimonial are caracterul unui bun teza de la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea mutatis mutandis Pine Valley Developments Ltd și alții c. Irlanda, 29 noiembrie 1991, § 51, seria A n 222). 30. În opinia Curții, trebuie să se constate în ingerința denunțată în litigiul în litigiul în speță, și anume ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei reprezentat de majorarea taxei impuse de Hotărârea Generală cu efect de la 1 ianuarie 2007 mai exact, o formă de reglementare a utilizării bunurilor, în interesul general, pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Megadat.com SRL c. Moldova, n 21151/04, § 65, CEDH 2008). Prin urmare, este necesar să se examineze dacă această interferență era legală. 31. Curtea reamintește că, pentru a aprecia conformitatea conduitei statului la art. 1 din Protocolul nr. 1, ea trebuie să se dea la o examinare globală a diferitelor interese implicate, ținând cont de faptul că Convenția are drept obiectiv protejarea drepturilor care sunt . Ea trebuie să meargă dincolo de aparențe și să caute realitatea situației în litigiu. Această apreciere se poate referi la conduita părților, inclusiv la mijloacele utilizate de stat și la punerea în aplicare a acestora. În acest sens, trebuie subliniat faptul că incertitudinea este legislativă, administrativă sau legată de practicile aplicate de autorități este un factor care trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului. Într-adevăr, atunci când este în joc o chestiune de interes general, autoritățile publice sunt obligate să reacționeze în timp util, în mod corect și cu cea mai mare coerență ( Broniowski c. Polonia [GC], nr. 31443/96, § 151, CEDO 2004 V. 32. În acest sens, Curtea reiterează că, în cazul în care are o competență limitată de a verifica respectarea dreptului intern (Beyeler c. Italia [GC], n 33202/96, § 108, CEDO 2000 I), Curtea poate verifica dacă temeiul juridic al lingușterii îndeplinește cerințele Convenției privind calitatea legii (Driha c. România, n 29556/02, § 31, 21 februarie 2008). Într-adevăr, existența unui temei juridic în dreptul intern nu este suficientă, ca atare, pentru a îndeplini principiul legalității. În plus, această bază juridică trebuie să aibă o anumită calitate, aceea de a fi compatibilă cu preeminența dreptului și de a oferi garanții împotriva arbitrarilor. În acest sens, trebuie amintit că noțiunea de lege În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, acesta are același înțeles ca cel atribuit prin alte dispoziții ale Convenției (a se vedea, de exemplu, Yașar Holding A.Ș.c. Turcia, nr. 48642/07, § 91, 4 aprilie 2017). Curtea amintește apoi că principiul legalității presupune existența unor standarde de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea acestora (Hutten-Czapska c. Polonia [GC], n 35014/97, § 163, CEDH 2006 VIII). Aceasta depinde în mare măsură de conținutul textului menționat, de domeniul pe care acesta îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (a se vedea mutatis mutandis Sud Fondi srl și altele c. Italia, 759090/01, § 109, 20 ianuarie 2009). Conținutul sau aplicarea lor de către autoritățile sau instanțele naționale nu trebuie să fie contradictorii (a se vedea, printre altele, alte cauze privind efectele asupra dreptului de proprietate al reclamantului de o interpretare contradictorie a aspectelor fiscale esențiale ale autorităților interne, Schchokin c. Ucraina, 23759/03 și 37943/06, § 56, 14 octombrie 2010). 34. Curtea amintește că, într-o cauză care se desfășoară într-o singură instanță, trebuie să se limiteze la examinarea cazului concret cu care a fost sesizată. Sarcina sa nu constă în controlul in abstact legea aplicabilă în speță în temeiul convenției, dar să verifice dacă modul în care a fost aplicată reclamantului sau a afectat acesta a încălcat Convenția (Kanaginis c. Grecia, n 2762/09, § 51, 27 octombrie 2016). 35. În acest caz, Curtea constată că taxa a fost stabilită în fiecare dintre autorizațiile de exploatare (licența și permisul), eliberate recurentei. De altfel, acest punct nu a fost contestat niciodată de către Hotărârea Generală. În plus, agenția națională, autoritatea competentă să controleze aplicarea legislației privind minele, a confirmat în 2009 rata acestor taxe (punctul 11 de mai sus). 36. Cele două autorități menționate mai sus, competente în ambele părți pentru a efectua controlul calculării și plății taxelor datorate în temeiul autorizațiilor de exploatare, au ajuns, prin efectuarea unor controale independente privind aceleași perioade, la concluzii contradictorii. Astfel, după ce conducerea generală a încheiat, inițial, În 2009, recurenta nu a calculat corect taxele datorate (punctul 10 de mai sus), agenția națională concluzionează, la scurt timp după aceea, că recurenta respectase legislația aplicabilă (punctul 11 de mai sus). 37. În plus, Curtea constată că Hotărârea Generală însăși a adoptat două atitudini diferite. Astfel, după controlul pe care l-a efectuat în ianuarie 2009, în care a ajuns la concluzia unei încălcări a dispozițiilor legale în vigoare de către recurentă, Comisia a constatat mai târziu, în decembrie 2010, că recurenta respecta legislația, în pofida faptului că aceasta continuase să exploateze nisipul în temeiul aceleiași licențe (punctul 6 de mai sus) și să plătească o taxă neschimbată de 2 %. Aceeași problemă fiscală este repusă din nou în 2014, cu ocazia unui nou control fiscal efectuat de Hotărârea Generală, cu privire la primul Semestrul 2009 (punctul 17 de mai sus), în care conducerea a constatat din nou nerespectarea legislației de către reclamant, în timp ce aceasta din urmă a fost întotdeauna taxa calculată pe aceeași rată pe care o deducea. La nivelul instanțelor care trebuie să se pronunțe cu privire la această chestiune, Curtea constată că acestea nu au contribuit mai mult la clarificarea situației. Astfel, în timp ce procedura judiciară inițiată de recurentă în 2009 pentru a contesta decizia Direcției Generale impunându-i o redresare fiscală (punctul 10 de mai sus) conduce la 17 decembrie În 2009, la o hotărâre a Curții din Constanța care a ajuns la concluzia că ratele legale (punctul 15 de mai sus) au fost aplicate, aceeași instanță a ajuns la concluzia, la 21 decembrie 2016, că ratele aplicabile erau cele prevăzute în licența de exploatare (punctul 18 de mai sus). Curtea constată, prin urmare, o contradicție în motivarea instanțelor. 39. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea se îndoiește că aplicarea în cazul recurentei a dispozițiilor legale referitoare la rata taxei corespunzătoare activităților miniere, precum și a celor referitoare la procedura de renegociere a condițiilor de exploatare, poate fi considerată ca fiind Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că decizia Direciei Generale, confirmată de instana de apel, de a imputa din oficiu rata taxei a intervenit în mod arbitrar și neprevizibil din punctul de vedere al dreptului intern și, prin urmare, incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor recurentei. Curtea amintește că acest lucru este în mod clar în statul în care este implicat un risc de vinovăție din partea autorităților publice și că nu trebuie remediat în detrimentul persoanei afectate, în special atunci când: nu există niciun alt interes privat care să poată concura (a se vedea Romankevičc. Lituania, nr. 25447/07, §§ 38-39, 2 decembrie 2014 și, mutatis mutandis Tomina și alții c. Rusia, nr 20578/08 și 19 altele, § 39, 1 decembrie 2016). 41. O astfel de concluzie o scutește de a căuta dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor individuale. 42. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 la convenție. II. PE LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 43. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 492,36 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit. Această sumă, detaliată și justificată într-un raport de expertiză prezentat de aceasta, corespunde sumei plătite pentru redresarea fiscală, precum și unei sume de 4 023,52 EUR reprezentând dobânda calculată pe baza ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României. 45. Recurenta nu a depus o cerere pentru daune morale în termenul stabilit de Curte. 46. Guvernul contestă pretențiile recurentei. Pe de altă parte, el consideră că, în caz de acordare a unei sume pentru daune materiale, actualizarea sumei plătite de reclamantă pentru redresarea fiscală ar trebui făcută în funcție de rata inflației : Valoarea creanței recurentei astfel reactualizată ar fi de 14 102,12 EUR. 47. Curtea amintește că o hotărâre în constatarea unei încălcări implică pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDO 2000 XI). 48. De asemenea, având în vedere elementele de care dispune, Curtea consideră că este rezonabil să acorde recurentei suma de 14 200 EUR pentru daune materiale. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 49. Recurenta solicită, de asemenea, 6 200 lei românești (RON), adică aproximativ 1 400 EUR pentru cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Aceasta prezintă în sprijinul cererii sale rețete care atestă plata onorariilor de avocat. 50. Guvernul contestă suma solicitată de reclamantă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, care o constituie excesivă și nejustificată. 51. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere documentele de care dispune și jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 400 EUR pentru procedura în fața recurentei și pentru procedura în cauză. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 200 EUR (14 mii două sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale, iii. 400 EUR (mii patru sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamanta cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 26 iunie 2018, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Marialena Tsirli Ganna Yudkivska Modulul Președinție

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2017-03-21
0,95
S.C. ITALO CONVEST S.A. c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 53036/10 S.C. ITALO CONVEST S.A. contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 21 mars 2017 en un comité composé de : Paulo Pinto de Albuquerque, présiden
CtEDO 2020-10-06
0,95
AFFAIRE SCURTU c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE SCURTU c. ROUMANIE (Requête n o 7418/14) ARRÊT STRASBOURG 6 octobre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Scurtu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (qua
CtEDO 2019-12-03
0,95
AFFAIRE S.C. TOTALGAZ INDUSTRIE S.R.L. c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE S.C. TOTALGAZ INDUSTRIE S.R.L. c. ROUMANIE (Requête n o 61022/10) ARRÊT STRASBOURG 3 décembre 2019 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire S.C. Totalgaz Industrie S.R.L. c. Rouma
CtEDO 2020-11-17
0,94
AFFAIRE MIHANCEA c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MIHANCEA c. ROUMANIE (Requête n o 26354/14) ARRÊT STRASBOURG 17 novembre 2020 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mihancea c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’hom
CtEDO 2018-04-24
0,94
AFFAIRE MIUȚI c. ROUMANIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE MIUŢI c. ROUMANIE (Requête n o 49481/13) ARRÊT STRASBOURG 24 avril 2018 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Miuţi c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (quatr
Sursă