- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 februarie 2015
- Stat pârât
- MDA
- Articole
- Articolul 1, Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Parasca împotriva Republicii Moldova
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA PARASCA c. REPUBLICA MOLDOVA (Cercetarea nr. 17986/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 februarie 2015 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Parasca c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Kristina Pardalos, Valeriu Gritco, judecători; și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune grafficiară, După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 ianuarie 2015, a pronunțat o hotărâre, adoptat la această dată, La originea cauzei se află o cerere (n 17986/09) îndreptată împotriva Republicii Moldova și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Parasca ( La 18 martie 2009, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului).
Reclamantul a fost reprezentat de domnul P. Coșleț, avocat la Chișinău. Guvernul Moldovean a fost reprezentat de agentul său, dl L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Reclamantul susține că drepturile sale, garantate prin art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost ignorate din cauza neexecutării unei hotărâri irevocabile în favoarea sa. La 10 noiembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE la la'espece Reclamantul s-a născut în 1965 și își are reședința în Chișinău. La 27 octombrie 2000, reclamantul a fost angajat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în calitate de polițist. La 16 noiembrie 2006 s-a pensionat.
La 30 ianuarie 2008, reclamantul a contestat în justiție refuzul Consiliului Municipal din Chișinăi d La 10 octombrie 2008, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a solicitat municipalității din Chișinău, în conformitate cu art. 35 din Codul locuințelor și cu art. 35 din Legea privind poliția, să pună la dispoziția reclamantului și a familiei sale o locuință socială. În pofida eforturilor depuse de reclamant și de executor al justiției de a obține locuința în cauză, Tribunalul de Justiție din 10 octombrie 2008 rămâne neexecutat până în prezent. II. 2004, titlul executoriu trebuie pus în aplicare în termenul prevăzut în acest document sau, atunci când nu este indicat niciun termen, într-un termen rezonabil.
În temeiul articolului 70 alineatul (2) din același cod, executorul de justiție trebuie să întreprindă imediat toate acțiunile care se impun în vederea executării hotărârii judecătorești În ceea ce privește acordarea de locuințe sociale, dispozițiile relevante se pot rezuma după cum urmează Codul locuințelor din Republica Moldova din 3 iunie 1983 12. În conformitate cu art. 35 din Cod, persoanele care sunt părți la pensie își păstrează dreptul de a-și îmbunătăți condițiile de ședere. Legea privind poliția 13.L. 35 din lege prevede că autoritățile locale acordă polițiștilor, după trei ani de serviciu și ofițerilor de poliție, după un an de serviciu, o locuință socială.
PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ȘI ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 14. Reclamantul susține că întârzierea introdusă de autoritățile statului în executarea hotărârii definitive pronunțate în favoarea sa a încălcat dreptul său la o instanță, garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție.
De asemenea, se plânge în esență de dreptul său la respectarea bunurilor, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. (1) Pasajele relevante ale dispozițiilor invocate sunt astfel formulate în art. 6 alin. (1) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul n Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale (...) Declarația unilaterală a guvernului pârât și cererea de eliminare a cererii pentru rolul în temeiul art. 37 din Convenție 15. La 15 mai 2014, guvernul a prezentat o declarație unilaterală în care recunoaștea că reclamantul a fost victima unei încălcări a drepturilor garantate prin dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 și că această constatare a fost parțial echivalentă cu repararea daunelor suferite.
000 EUR pentru cheltuielile de judecată și prejudiciile suportate și a invitat Curtea să șteargă cererea privind rolul în temeiul articolului 37 din convenție. 16. Reclamantul a dezaprobat valoarea despăgubirii materiale propuse de guvern și-a recuzat declarația. 17. Curtea consideră că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue.
Cu toate acestea, acestea vor fi circumstanțele speciale ale cauzei care vor permite să se stabilească dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru ca Curtea să constate că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție nu impune pe care aceasta să nu o impună în ceea ce privește examinarea cauzei (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, § 75, CEDH 2004-III Melnic Republica Moldova , 6923/03, § 22, 14 noiembrie 2006). 18. Curtea amintește, de asemenea, că o hotărâre în constatarea unei încălcări antrenează pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (fostul rege al Greciei și alții c. Grecia [GC] (satisfacție echitabilă), n 25701/94, § 72, 28 noiembrie 2002. Curtea a decis că aceeași abordare ar trebui urmată atunci când un stat încearcă să obțină radierea rolului unei persoane prin intermediul unei declarații unilaterale (Decev c. Republica Moldova (n, n 7365/05, § 18, 24 februarie 2009). Curtea constată că guvernul a recunoscut, în declarația sa unilaterală, că neexecutarea hotărârii irevocabile în favoarea reclamantului și-a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. (1) Cu toate acestea,
valoarea compensației oferite nu acoperă decât o parte din daunele suferite de solicitant, astfel încât nu se poate spune că a primit o reparație adecvată. 20. Prin urmare, cererea nu poate fi înlăturată din rol în temeiul articolului 37 litera (c) din Convenție, declarația nu oferă o bază suficientă pentru a permite Curții să spună că nu se mai justifică continuarea examinării cauzei. În concluzie, aceasta respinge cererea guvernului care intenționează să șteargă cererea de participare în temeiul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție și, în consecință, va continua examinarea admisibilității și a fondului cauzei. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție.
Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 24. Curtea remarcă faptul că guvernul, în declarația sa unilaterală din 15 mai 2014, a indicat că reclamantul a părăsit serviciul public și că statul membru era, prin urmare, mai obligat să îi acorde o locuință socială. 25. Reclamantul a contestat faptul că hotărârea irevocabilă din 10 octombrie 2008 a fost emisă după pensionarea sa, motiv pentru care statul este obligat să îi furnizeze o locuință socială. 26. Curtea observă că hotărârea favorabilă reclamantului fusese pronunțată după pensionarea sa, judecătorii Curții Supreme de Justiție precizând în mod clar că, în conformitate cu legea, reclamantul își păstra dreptul la o locuință socială.
Această hotărâre a rămas neexecutată până în prezent. 27. Curtea reamintește poziția sa, exprimată în repetate rânduri în cauze referitoare la neîndeplinirea obligațiilor de executare, potrivit căreia, în cazul unui creditor, să fie executată integral și într-un termen rezonabil, o hotărâre pronunțată în favoarea sa constituie o încălcare în șeful său a dreptului la o instanță La art. 6 alineatul (1) din Convenție, precum și la art. 1 din Protocolul nr. 1 (Prodan c. Republica Moldova, nr. 49806/99, § 55 și 61, CEDH 2004 III (extracturi)). În lumina împrejurărilor din speță și a argumentelor prezentate de părți, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față.
Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza omisiunii autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamantului. II. PRIVIND LEGEREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Rău material 30. Reclamantul solicită 74 521 EUR (EUR) (prețul unui apartament) și 12 750 EUR (prețul chiriei) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit.
De asemenea, solicită 50 000 EUR pentru prejudiciul moral. 31. În principal, guvernul consideră că valoarea prejudiciilor și a cheltuielilor de judecată trebuie stabilită de instanțele interne și că reclamantul ar fi trebuit să le sesizeze în acest scop, în conformitate cu Legea nr. 87 din 1 Cu titlu alternativ, guvernul invită Curtea să accepte declarația sa unilaterală. 32. Curtea constată că, la fel ca în cazul în speță, reclamanții care și-au depus cererile în fața Curții înainte de adoptarea hotărârii pilot Olaru și a altor c. Moldova , 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, § 61, 28 iulie 2009) nu sunt obligate să epuizeze eventualele căi de recurs interne, instituite ca urmare a hotărârii pilot menționate anterior.
33. Curtea constată că instanțele naționale nu au acordat niciodată reclamantului o locuință socială pe proprietatea sa, hotărârea neexecutată privind atribuirea unui apartament social închiriat. Din aceste motive, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și presupusul prejudiciu material care constituie prețul unui apartament și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 12 750 EUR pentru chiria pe care a trebuit să o plătească în perioada de neexecutare. 34. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea este de părere că reclamantul a suferit, fără îndoială, un astfel de prejudiciu și că constatarea încălcării convenției nu constituie o despăgubire suficientă în această privință.
În același timp, Curtea consideră excesivă suma solicitată de solicitant. Având în vedere jurisprudența sa, Curtea îi alocă 3 600 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 35. Ca răspuns la această solicitare, guvernul a reiterat argumentele prezentate în legătură cu prejudiciile materiale și morale. 37. Având în vedere cele de mai sus, ținând seama de dovezile prezentate și de jurisprudența sa, Curtea consideră rezonabilă suma de 300 EUR pentru toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care să fie convertite în moneda statului pârât, la rata aplicabilă la data regulamentului 750 EUR (doisprezece mii șapte sute cincizeci de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 600 EUR (trei mii șase sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii) 300 EUR (trei sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
10 februarie 2015, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Președinte adjunct
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE PARASCA c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (Requête n o 17986/09) ARRÊT STRASBOURG 10 février 2015 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Parasca c. République de Moldova, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en un comité composé de : Dragoljub Popović, président, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, juges, et de Marialena Tsirli, greffière adjointe de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2015, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 17986/09) dirigée contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet État, M. M. Parasca (« le requérant »), a saisi la Cour le 18 mars 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant a été représenté par M e P. Coșleț, avocat à Chișinău. Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice.
Le requérant allègue que ses droits, garantis par l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1, ont été méconnus en raison de la non-exécution d’un arrêt irrévocable rendu en sa faveur.
Le 10 novembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
5. Le requérant est né en 1965 et réside à Chișinău.
Le 27 octobre 2000, le requérant fut engagé par le ministère des Affaires intérieures (MAI) en tant que policier. Le 16 novembre 2006 il partit à la retraite.
Le 30 janvier 2008, le requérant contesta en justice le refus du conseil municipal de Chișinău d’accorder, à lui et sa famille, un logement social.
Le 10 octobre 2008, la Cour suprême de justice (CSJ) enjoignit à la municipalité de Chișinău, conformément à l’article 35 du code des logements et à l’article 35 de la loi sur la police, de mettre à la disposition du requérant et de sa famille, un logement social.
Malgré les efforts du requérant et de l’huissier de justice d’obtenir le logement en cause, l’arrêt de justice du 10 octobre 2008 reste inexécuté jusqu’à ce jour. II.
LE DROIT INTERNE PERTINENT
A. L’exécution des décisions irrévocables
Aux termes de l’article 70 § 1 du code d’exécution du 24 décembre 2004, le titre exécutoire doit être mis à effet dans le délai prévu par ce document, ou, lorsqu’aucun délai n’est indiqué, dans un délai raisonnable. En vertu de l’article 70 § 2 du même code, l’huissier de justice doit entreprendre immédiatement toutes les actions qui s’imposent en vue d’exécuter la décision de justice ; l’écoulement du délai d’exécution est arrêté pendant la période de la suspension ou de l’ajournement de l’exécution. B. L’attribution des logements sociaux
Quant à l’octroi des logements sociaux, les dispositions pertinentes peuvent se résumer comme suit : 1. Le code des logements de la République de Moldova, du 3 juin 1983
Conformément à l’article 35 du code, les personnes parties à la retraite conservent leur droit à l’amélioration des conditions d’habitation. 2. La loi sur la police
L’article 35 de la loi prévoit que les autorités locales accordent aux policiers, après trois ans de service et aux officiers de police, après un an de service – un logement social. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION ET DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N o 1
Le requérant allègue que le retard mis par les autorités étatiques dans l’exécution de l’arrêt irrévocable rendu en sa faveur a enfreint son droit à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention. Il se plaint également en substance de l’atteinte portée à son droit au respect des biens, tel que prévu par l’article 1 du Protocole n o 1. Les passages pertinents des dispositions invoquées sont ainsi libellés : Article 6 § 1 « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...) » A. La déclaration unilatérale du gouvernement défendeur et la demande de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 de la Convention
Le 15 mai 2014, le Gouvernement a présenté une déclaration unilatérale dans laquelle il reconnaissait que le requérant avait été victime d’une violation des droits garantis par les dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 et que cette constatation équivalait, en partie, réparation pour les dommages subis. Il a fait une proposition de 3 000 euros pour les dépens et dommages encourus et a invité la Cour à rayer la requête du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
Le requérant a désapprouvé le montant du dédommagement matériel proposé par le Gouvernement et a récusé sa déclaration.
La Cour estime que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. Ce seront toutefois les circonstances particulières de la cause qui permettront de déterminer si la déclaration unilatérale offre une base suffisante pour que la Cour conclue que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de l’affaire (voir Tahsin Acar c. Turquie [GC], n o 26307/95, § 75, CEDH 2004‑III ; Melnic c. République de Moldova , n o 6923/03, § 22, 14 novembre 2006).
La Cour rappelle en outre qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce [GC] (satisfaction équitable), n o 25701/94, § 72, 28 novembre 2002). La Cour a décidé que la même approche devait être suivie lorsqu’un Gouvernement cherche à obtenir la radiation du rôle d’une requête par le biais d’une déclaration unilatérale ( Decev c. République de Moldova (n o 2) , n o 7365/05, § 18, 24 février 2009).
La Cour observe que le Gouvernement a reconnu, dans sa déclaration unilatérale, que la non-exécution de l’arrêt irrévocable favorable au requérant s’analysait en une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1. Cependant, le montant de la compensation offerte ne couvre qu’une partie des dommages encourus par le requérant, de sorte que l’on ne saurait affirmer qu’il a reçu une réparation adéquate.
La requête ne peut donc être rayée du rôle en vertu de l’alinéa c) de l’article 37 de la Convention, la déclaration n’offrant pas une base suffisante pour que la Cour puisse dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de l’affaire.
En conclusion, elle rejette la demande du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention et va en conséquence poursuivre l’examen de la recevabilité et du fond de l’affaire. B. Sur la recevabilité
Le Gouvernement n’a pas contesté la recevabilité de l’affaire.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de la déclarer recevable. C. Sur le fond
La Cour observe que le Gouvernement, dans sa déclaration unilatérale du 15 mai 2014, a indiqué que le requérant avait quitté le service public et que l’État n’était donc plus tenu à lui accorder un logement social.
Le requérant a rétorqué que l’arrêt irrévocable du 10 octobre 2008 avait été délivré après son départ à la retraite, motif pour lequel l’État est tenu à lui fournir un logement social.
La Cour remarque que l’arrêt favorable au requérant avait été rendu après son départ à la retraite, les juges de la Cour suprême de justice ayant clairement stipulé que, conformément à la loi, le requérant conservait son droit à un logement social. Cet arrêt est resté inexécuté jusqu’à ce jour.
La Cour rappelle sa position, exprimée à maintes reprises dans des affaires ayant trait au défaut d’exécution, selon laquelle, l’impossibilité, pour un créancier, de faire exécuter intégralement, et dans un délai raisonnable, une décision rendue en sa faveur constitue une violation dans son chef du « droit à un tribunal » consacré par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi que du droit à la libre jouissance de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ( Prodan c. République de Moldova , n o 49806/99, §§ 55 et 61, CEDH 2004 ‑ III (extraits)). 28 . À la lumière des circonstances de l’espèce et des arguments avancés par les parties, la Cour ne voit aucune raison d’arriver à une conclusion différente dans le cas présent. Partant, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 en raison de l’omission des autorités d’exécuter, dans un délai raisonnable, l’arrêt irrévocable rendu en faveur du requérant. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
29. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel
Le requérant réclame 74 521 euros (EUR) (le prix d’un appartement) et 12 750 EUR (le prix du loyer) au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi. Il demande également 50 000 EUR pour le préjudice moral. 31. À titre principal, le Gouvernement considère que le montant des préjudices et des dépens doit être établi par les juridictions internes et que le requérant aurait dû les saisir à ces fins, conformément à la loi n o 87 du 1 er juillet 2011. À titre alternatif, le Gouvernement invite la Cour à accepter sa déclaration unilatérale.
La Cour note que, comme dans le cas en l’espèce, les requérants qui avaient déposés leurs requêtes devant la Cour avant l’adoption de l’arrêt pilote Olaru et autres c. Moldova , (n os 476/07, 22539/05, 17911/08 et 13136/07, § 61, 28 juillet 2009), ne sont pas tenus à épuiser les éventuels remèdes internes, mis en place suite à l’arrêt pilote précité.
La Cour constate que les juridictions nationales n’ont jamais octroyé au requérant un logement social dans sa propriété, l’arrêt de justice non-exécuté concernant l’attribution d’un appartement social en location. Pour ces motifs, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué constituant le prix d’un appartement et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 12 750 EUR pour le loyer qu’il a dû payer pendant la période de non-exécution.
En ce qui concerne le dommage moral, la Cour est d’avis que le requérant a sans nul doute subi un tel préjudice et que le constat de violation de la Convention ne constitue pas une réparation suffisante à cet égard. En même temps, elle juge excessif le montant réclamé par le requérant. Compte tenu de sa jurisprudence, la Cour lui alloue 3 600 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
Le requérant demande 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour.
En réponse à cette demande, le Gouvernement a réitéré les arguments présentés au titre des préjudices matériel et moral.
Au vu de ce qui précède, compte tenu des justificatifs présentés et de sa jurisprudence, la Cour estime raisonnable la somme de 300 EUR tous frais confondus et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur, au taux applicable à la date du règlement : i) 12 750 EUR (douze mille sept cent cinquante euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel ; ii) 3 600 EUR (trois mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; iii) 300 EUR (trois cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2015, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Marialena Tsirli Dragoljub Popović Greffière adjointe Président