BOTNARU c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Secțiunea a treia Cerere nr. 43346/08 Andrei BOTNARU împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 septembrie 2015 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Valeriu Gritco, Armen Harutyunyan, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 august 2008, Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 15 mai 2014 și invitând Curtea să elimine din rolul obiecțiunilor vizate, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul A. Botnaru, este un resortisant moldovean născut în 1968 și are reședința în Chișinău. Guvernul moldovenesc ( A fost reprezentat de agentul său, L. Apostol, de la Ministerul Justiției. Printr-o hotărâre definitivă din 25 mai 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Centru (Chișinău) a obligat consiliul municipal din Chișin Prin hotărârea din 19 iunie 2007, Curtea a constatat încălcarea de către Republica Moldova a drepturilor reclamantului care decurg din articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, referitoare la executarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din 25 mai 2000, și i-a acordat 2 000 EUR pentru prejudiciul moral (Bonnari c. Republica Moldova, n 19981/02, 19 iunie 2007). La 29 iunie 2007, reclamantul a fost concediat din serviciul public. La Tribunalul de Primă Instanță din Centru nu a fost niciodată executat. În această cerere, reclamantul se plânge, invocând articolele 6 și 13 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, din neexecutarea hotărârii în cauză. Invocând articolele 3, 7 și 14 din convenție, acesta se plânge, de asemenea, că a fost supus unor tratamente abuzive din cauza duratei de executare a deciziei din 25 mai 2000. Reclamantul susține, de asemenea, că concedierea sa din serviciul public a fost discriminatorie și lipsită de temei juridic. Prezenta cauză a fost comunicată guvernului în continuarea hotărârii pilot Olaru și a celorlalte 476/07, 22539/05, 17911/08 și 13136/07, 28 iulie 2009) ÎN DREPT Printr-o scrisoare din 15 mai 2014, guvernul a informat Curtea că a luat în considerare formularea unei declarații unilaterale pentru a rezolva problemele ridicate de această cerere. În plus, acesta a invitat Curtea să elimine rolul Curții în aplicarea articolului 37 din convenție. Părțile relevante ale acestei declarații se pot citi după cum urmează [...] Guvernul recunoaște încălcarea drepturilor reclamantului care decurg din art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza neexecuției [deciziei] de justiție într-un termen rezonabil. (...) Având în vedere cele de mai sus și raportând circumstanțele prezentei cauze la jurisprudența anterioară, statul membru în cauză se angajează să plătească reclamantului suma de 4 000 (patru mii) de euro. Suma menționată va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. (...) Pe de altă parte, instanțele naționale au acordat locuință socială reclamantului în calitate de judecător (similar cu cauza Lugu Republica Moldova (satisfacție echitabilă Guvernul reamintește că locuințele sociale fuseseră acordate temporar reclamantului, pe durata funcției sale. De îndată ce a demisionat din serviciul public, orice eventuală prioritate în ceea ce privește executarea a rămas neexperimentată și hotărârea finală [care îi era favorabilă] a căzut în desuetudiere. (...) Guvernul declară că suma propusă pentru compensarea daunelor (a se vedea alineatul (3) de mai sus) va fi convertită în lei moldovene la rata aplicabilă la data plății și scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. (...) În concluzie, guvernul a invitat Curtea să șteargă cererea de rol din perspectiva articolului 37 alineatul (1) litera (b) din Convenție. Prin scrisoarea din 18 martie 2015, reclamantul a indicat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], nr 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, printre care unele îndreptate împotriva Republicii Moldova, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea articolelor 6 alineatul (1) și 13 din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 din cauza neexecutării hotărârilor irevocabile (Vartic și alții c. Republica Moldova, 12674/07, 13012/07, 13339/07, 13355/07 și 13368/07, 20 septembrie 2011). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și suma despăgubirilor propuse (a se vedea, de exemplu, Antoci c. Republica Moldova (dec.), nr. 9209/08, 17 septembrie 2013, Malai c. Republica Moldova (dec.), nr. 22267/08, 16 decembrie 2014 și Paduraru c. Republica Moldova (dec.), n 28355/08, 16 decembrie 2014), Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine]. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, obiecțiile menționate ar putea fi reincluse în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipovićc. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se elimine cauza rolului în ceea ce privește obiecțiile menționate anterior. Invocând articolele 3, 7 și 14 din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost supus unor tratamente abuzive ca urmare a executării deciziei din 25 mai 2000. Reclamantul susține, de asemenea, că concedierea sa din serviciul public a fost discriminatorie și lipsită de temei juridic. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție și 1 din Protocolul nr. 1 și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decid să elimine această parte din cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție Declară restul cererii inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 octombrie 2015. Marialena Tsirli Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

43346/08

Andrei BOTNARU

contre la République de Moldova

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 29 septembre 2015 en un comité composé de

:

Kristina Pardalos,

présidente,

Valeriu Grițco,

Armen Harutyunyan,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe

de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 août 2008,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 15 mai 2014 et invitant la Cour à rayer du rôle les griefs y visés, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

Le requérant, M. A. Botnaru, est un ressortissant moldave né en 1968 et résidant à Chișinău.

Le gouvernement moldave («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. L. Apostol, du ministère de la Justice.

Par un arrêt définitif du 25 mai 2000, le tribunal de première instance de Centru (Chișinău) obligea le conseil municipal de Chișinău d’octroyer au requérant, en tant que procureur, un logement.

Le 30 janvier 2004, le requérant est devenu juge d’instruction.

Par un arrêt du 19 juin 2007, la Cour constata la violation par la République de Moldova des droits du requérant découlant des articles 6 § 1 et 13 de la Convention, concernant l’inexécution de l’arrêt du tribunal de première instance du 25

mai 2000, et lui alloua 2

000 euros au titre du préjudice moral (

Botnari c. République de Moldova

, n

o

19981/02, 19

juin

2007).

Le 29 juin 2007, le requérant fut licencié du service public. L’arrêt du tribunal de première instance de Centru n’a jamais été exécuté.

Dans la présente requête, le requérant se plaint, invoquant les articles 6 et

13 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, de la non-exécution de l’arrêt en cause. Invoquant les articles 3, 7 et 14 de la Convention, il se plaint en outre d’avoir été soumis à des mauvais traitements en raison de la durée d’inexécution de la décision du 25 mai 2000. Le requérant soutient également que son licenciement du service public a été discriminatoire et dépourvu de base légale.

La présente affaire a été communiquée au Gouvernement dans le prolongement de l’arrêt pilote

Olaru et autres

(n

os

476/07, 22539/05, 17911/08 et 13136/07, 28 juillet 2009)

.

EN DROIT

Par une lettre du 15 mai 2014, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre les questions soulevées par cette requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.

Les parties pertinentes de cette déclaration peuvent se lire comme suit

:

«

(...)

1.

Le Gouvernement reconnaît la violation des droits du requérant découlant des articles 6 § 1 et 13 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1, en raison de la non-exécution [de la décision] de justice dans un délai raisonnable.

(...)

3.

Au vu de ce qui précède, et en rapportant les circonstances de la présente affaire à la jurisprudence antérieure, le Gouvernement s’engage à verser au requérant la somme de 4

000 (quatre mille) euros. Ladite somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens.

(...)

5.

(...) Par ailleurs, les juridictions nationales ont accordé le logement social au requérant en sa qualité de juge (similaire avec l’affaire

Lungu

c.

République de Moldova

(satisfaction équitable – règlement amiable), n

o

17911/08, 6

avril 2010). Entre-temps, le requérant a quitté le service public et les dispositions pertinentes de la loi relative au statut des juges ne lui sont plus applicables. Le Gouvernement rappelle que le logement social avait été accordé au requérant temporairement, pour la durée de sa fonction. Dès qu’il a démissionné du service public, toute éventuelle priorité en ce qui concerne l’exécution a cessé d’exister et l’arrêt final [qui lui était favorable] est tombé en désuétude. (...)

6.

Le Gouvernement déclare que la somme proposée pour la compensation des dommages (voir paragraphe 3 ci-dessus) sera convertie en lei moldaves au taux applicable à la date du paiement, et exemptée de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera versée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.

7.

(...) En conclusion, le Gouvernement invite la Cour à rayer la requête du rôle sous l’angle de l’article 37 § 1 b) de la Convention.

»

Par une lettre du 18 mars 2015, la partie requérante a indiqué qu’elle n’était pas satisfaite des termes de la déclaration unilatérale

,

au motif que l’arrêt du 25 mai 2000 demeure inexécuté.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC], n

o

26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003 VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.) n

o

11602/02, 26

juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.) n

o

28953/03).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont certaines dirigées contre la République de Moldova, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1 en raison de la non-exécution des arrêts irrévocables (

Vartic et autres c. République de Moldova

, n

os

12674/07, 13012/07, 13339/07, 13355/07 et 13368/07, 20 septembre 2011).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant des indemnisations proposées (voir, par exemple,

Antoci c. République de Moldova

(déc.), n

o

9209/08, 17

septembre

2013,

Malai c. République de Moldova

(déc.), n

o

22267/08, 16

décembre 2014, et

Paduraru c. République de Moldova

(déc.), n

o

28355/08, 16

décembre 2014), la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1 c)).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1 in fine).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, les griefs y visés pourraient être réinscrits au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle en ce qui concerne les griefs susvisés.

Invoquant les articles 3, 7 et 14 de la Convention, le requérant se plaint également d’avoir été soumis à des mauvais traitements en raison de l’inexécution de la décision du 25 mai 2000. Le requérant soutient en outre que son licenciement du service public a été discriminatoire et dépourvu de base légale.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention

;

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 22 octobre 2015.

Marialena Tsirli

Kristina Pardalos

Greffière adjointe

Présidente