- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 17 martie 2015
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 1, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Pataricza împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PATARICZA c. HUNGARY (Declarația nr. 44197/11) JUDGMENT STRASBOURG 17 martie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pataricza c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Robert Spano, judecători și Abel Campos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 17 februarie 2015, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 44197/11) împotriva Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl János Pataricza („reclamantul”), la 15 iulie 2011. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Kiss, avocat practicant în Budapesta.
Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. Reclamantul s-a plâns că impunerea impozitului 98% pe o parte din plata de indemnizare a fost contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 și mai multe dispoziții din Convenție. La 6 iunie 2014, reclamația privind presupusa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului a fost comunicată guvernului și restul cererii a fost declarată inadmisibilă. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Budapesta. La 1 iulie 2003, reclamantul a fost numit director de administrație a societății de stat. Angajatorul a fost încheiat la septembrie 2010. Angajatorul a plătit plata de indemnizare a reclamantului în valoare brută de 13.294.125 forints maghiari (HUF) (aproximativ 42.000 euro (EUR)), sub rezerva sarcinilor salariale.
În conformitate cu noua legislație (a se vedea punctul 8 de mai jos), plata de indemnizare a fost ulterior taxată cu o rată de 98% din partea sa depășește 2 milioane de HUF; impozitul pe venit și contribuțiile de securitate socială deja plătite (a se vedea punctul 6 de mai sus) au fost deduse din impozitul plătit. Astfel, reclamantul a plătit o taxă suplimentară de HUF 5.365.275 (aproximativ 16,800 EUR) la 3 mai 2011. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ Pentru legislația internă relevantă, a se vedea hotărârile N.K.M. c. Ungaria (n. 66529/11, §§ 8-19, 14 mai 2013); Gál l c. Ungaria (n. 49570/11, § 8-18, 25 iunie 2013) și R.Sz. c. Ungaria (n. 41838/11, §§ 8-17, 2 iulie 2013). Reclamantul s-a plâns de impunerea impozitului de 98% pe o parte din remunerația sa datorată încetării ocupării forței de muncă, care se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Guvernul a contestat acest argument.
10. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, circumstanțe practic identice care au dus la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazul R.Sz. v. Ungaria (n. 41838/11, §§ 54-62, 2 iulie 2013) și este convins că nu există niciun motiv de a reține altfel în prezenta cerere. Rezultă că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. 12. Referind la art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat HUF 5.702.968 (17.900 EUR) în ceea ce privește pecuniarul și HUF 1.000.000 (1.000 EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 13. Pe baza capitalului propriu, Curtea atribuie reclamantului 17,500 EUR în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate.
15. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 720.000 (2.300 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Guvernul a contestat această cerere. 17. Având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului totală a sumei pe care le-a susținut, care este de 2300 EUR. 18. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara plângerea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat: (i) 17,500 EUR (sept mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate; (ii) 2,300 EUR (2 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 17 martie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos Helen Keller Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF PATARICZA v. HUNGARY (Application no. 44197/11) JUDGMENT STRASBOURG 17 March 2015 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Pataricza v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Robert Spano, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 17 February 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 44197/11) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr János Pataricza (“the applicant”), on 15 July 2011.
The applicant was represented by Mr E. Kiss, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
The applicant complained that the imposition of 98% tax on part of his severance payment was contrary to Article 1 of Protocol No. 1 and several provisions of the Convention.
On 6 June 2014 the complaint concerning the alleged infringement of the applicant’s right to property was communicated to the Government and the remainder of the application was declared inadmissible. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicant was born in 1953 and lives in Budapest.
On 1 July 2003 the applicant was appointed as managing director of State-owned company. His employment was terminated as of 15 September 2010. The employer paid the applicant severance payment in the gross amount of 13,294,125 Hungarian forints (HUF) (approximately 42,000 euros (EUR)), subject to payroll burdens.
Under new legislation (see paragraph 8 below) the severance payment was subsequently taxed at a 98% rate in its part exceeding HUF 2 million; the income tax and social security contributions already paid (see paragraph 6 above) were deducted from the tax payable. Thus, the applicant paid an additional HUF 5,365,275 (approximately EUR 16,800) in special tax on 3 May 2011. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
8. For relevant domestic law, see the judgments N.K.M. v. Hungary (no. 66529/11, §§ 8-19, 14 May 2013); Gál l v. Hungary (no. 49570/11, §§ 8-18, 25 June 2013) and R.Sz. v. Hungary (no. 41838/11, §§ 8-17, 2 July 2013). THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL NO. 1 OF THE CONVENTION
9. The applicant complained about the imposition of 98% tax on part of his remuneration due on termination of his employment. He relied on Article 1 of Protocol No. 1. The Government contested that argument.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The Court observes that virtually identical circumstances gave rise to a violation of Article 1 of Protocol No. 1 in the case of R.Sz. v. Hungary (no. 41838/11, §§ 54-62, 2 July 2013) and is satisfied that there is no reason to hold otherwise in the present application. It follows that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed HUF 5,702,968 (EUR 17,900) in respect of pecuniary and HUF 1,000,000 (EUR 3,200) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
On the basis of equity, the Court awards the applicant EUR 17,500 in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined.
The applicant also claimed HUF 720,000 (EUR 2,300) for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government contested this claim.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant the full amount he claimed, that is EUR 2,300.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State: (i) EUR 17,500 (seventeen thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined; (ii) EUR 2,300 (two thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 17 March 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Abel Campos Helen Keller Deputy Registrar President