- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 noiembrie 2013
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
N.K.M. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE N.K.M. c. HUNGARY (Depunerea nr. 73743/11) HOTĂRÂREA Strasburg 26 noiembrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul N.K.M. c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Seçkin Erel, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în particular la 5 noiembrie 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 73743/11) împotriva Republicii Ungariei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna N.K.M.
(„reclamantul”), la 25 noiembrie 2011. Președintele secțiunii a aderat la cererea reclamantului de a nu-și divulga numele (art. 47 § 3 din Regulamentul Curții). Reclamantul a fost reprezentat de dl D. Karsai, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 6 februarie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 19. și trăiește în Budapesta. Reclamantul a fost funcționară publică, care lucrează la Ministerul Afacerilor Externe. La 28 mai 2011 a fost respinsă din serviciu. Considerând la art. 8 alineatul (1) din Legea nr. LVIII din 2010, angajatorul s-a abținut de a furniza motive pentru această concediere.
Reclamantul s-a plâns că nu i s-a dat motive pentru concedierea dreptului de acces la o instanță a fost în mod eficace frustrat în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul nu a contestat acest argument. Curtea remarcă că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 10. În plus, Curtea reamintește că o plângere identică a dat naștere la constatarea unei încălcări a articolului 6 § 1 (a se vedea K.M.C. c. Ungaria) , nr. 19554/11, §§ 31-35, 10 iulie 2012) și constată că aceleași considerații se aplică în acest caz. Rezultă că s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.
11. Referind la art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 20.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 156 milioane de forinti maghiari în ceea ce privește prejudiciu material, plus interese acumulate. 12. Guvernul a contestat aceste afirmații. 13. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-i acorde 6 300 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 14. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 18 288 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă corespunde celor 72 de ore de muncă juridică factabilă de avocatul ei la o rată orară de 200 EUR plus TVA.
15. Guvernul a contestat această cerere. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1000 EUR care acoperă costurile în cadrul tuturor șefurilor. 17. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
18. Reclamantul se plânge de asemenea că pierderea veniturilor viitoare care rezultă din concedierea ei a constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. 19. Curtea constată că nu există niciun drept în temeiul Convenției de a continua să fie plătită un salariu de un anumit sumă (a se vedea mutatis mutandis Kjartan Ásmundsson c. Islanda , nr. 60669/00, § 39, CEDO 2004 IX). Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei „diferențe genuine” sau a unei „declarări argumentale” (ibidem §§§ 37-38).
O cerere poate fi considerată doar ca un „acțiune” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, în cazul în care are o bază suficientă în legislația națională, de exemplu în cazul în care există jurisprudența stabilită a instanțelor interne care îl confirmă (a se vedea Kopecký v. Slovakia [GC], 28 În acest caz, Curtea consideră că, fără lichidarea imputerată, aceasta ar fi rămas angajată și salariul său plătit pentru o perioadă de timp nedefinită nu poate stabili existența unui „activ” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda) [GC], nr. 63235/00, § 94, CEDO 2007 II). 21. În lipsa unei interferențe cu drepturile de proprietate ale reclamantului, Curtea concluzionează că această plângere este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.
plângerea referitoare la art. 6 § 1 admisibilă și la restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6 300 EUR (sex mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 noiembrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
SECOND SECTION
CASE OF N.K.M. v. HUNGARY (Application no. 73743/11) JUDGMENT STRASBOURG 26 November 2013 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of N.K.M. v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Seçkin Erel, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 5 November 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 73743/11) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms N.K.M. (“the applicant”), on 25 November 2011. The President of the Section acceded to the applicant’s request not to have her name disclosed (Rule 47 § 3 of the Rules of Court).
The applicant was represented by Mr D. Karsai, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 6 February 2013 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 19.. and lives in Budapest.
The applicant was a civil servant, working at the Ministry of Foreign Affairs.
On 28 May 2011 she was dismissed from service. Relying on section 8(1) of Act no. LVIII of 2010, the employer refrained from providing reasons for this dismissal. THE LAW
The applicant complained that by not having been given reasons for her dismissal her right of access to a court was effectively frustrated in breach of Article 6 § 1 of the Convention.
The Government have not contested that argument.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
Furthermore, the Court recalls that an identical complaint has already given rise to the finding of a violation of Article 6 § 1 (see K.M.C. v. Hungary , no. 19554/11, §§ 31 to 35, 10 July 2012) and finds that the same considerations apply in the present case. It follows that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage and 156 million Hungarian forints in respect of pecuniary damage, plus accrued interests.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have suffered some non-pecuniary damage and awards her EUR 6,300 in respect of non-pecuniary damage.
The applicant also claimed EUR 18,288 for the costs and expenses incurred before the Court. This sum corresponds to 72 hours of legal work billable by her lawyer at an hourly rate of EUR 200 plus VAT.
The Government contested this claim.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,000 covering costs under all heads.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
The applicant also complained that the loss of future income which resulted from her dismissal amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1.
The Court notes that there is no right under the Convention to continue to be paid a salary of a particular amount (see, mutatis mutandis , Kjartan Ásmundsson v. Iceland , no. 60669/00, § 39, ECHR 2004 ‑ IX). It is not sufficient for an applicant to rely on the existence of a “genuine dispute” or an “arguable claim” ( ibidem , §§ 37-38). A claim may only be regarded as an “asset” for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 where it has a sufficient basis in national law, for example where there is settled case-law of the domestic courts confirming it (see Kopecký v. Slovakia [GC], 28 September 2004, §§ 45-52, ECHR 2004-IX).
In the present case the Court considers that the applicant’s mere hope that, without the impugned dismissal, she would have remained employed and her salary paid for an indefinite period of time cannot establish the existence of an “asset” for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1 (see, mutatis mutandis , Vilho Eskelinen and Others v. Finland [GC], no. 63235/00, § 94, ECHR 2007 ‑ II).
In the absence of an interference with the applicant’s property rights, the Court concludes that this complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint concerning Article 6 § 1 admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 6,300 (six thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 26 November 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Seçkin Erel Peer Lorenzen Acting Deputy Registrar President