- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 octombrie 2013
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Müller împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MÜLLLER c. HUNGARY (Depunerea nr. 62930/12) HOTĂRÂREA Strasburg 8 octombrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Müller c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Atilla Nalbant, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în particular la 17 septembrie 2013, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 62930/12) împotriva Republicii Ungarie depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național maghiar, dl Tibor Müller („reclamantul”), la 1 octombrie 2012. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției.
La 31 ianuarie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Budapesta. La 25 noiembrie 2002, reclamantul a depus o acțiune de anulare a unui acord de vânzare și achiziționare de bunuri cu Curtea de District din Budapesta XVIII și XIX. La 10 aprilie 2003, instanța a pronunțat prima audiere și a transmis cazul Curții Regionale din motive de competență. La 12 aprilie 2005, după o audiere, procedurile au fost întrerupte. La 20 aprilie 2005, și ulterior în alte trei ocazii, reclamantul a solicitat continuarea procedurii, care au fost reluate în cele din urmă în 2008. La 7 decembrie 2009, instanța a pronunțat o decizie de respingere a acțiunii reclamantului.
La 28 octombrie 2010, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului. 10. La 29 noiembrie 2011, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului, după examinarea fondului. Această decizie a fost îndreptată pe avocatul reclamantului la 2 aprilie 2012. HOTĂRÂREA ALEGED ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 11. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de către un ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 noiembrie 2002 și s-a încheiat la 29 noiembrie 2011. A durat astfel nouă ani pentru trei niveluri de competență.
Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. 16. Reclamantul a solicitat 50.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale.
17. Guvernul a contestat cererile. 18. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-l atribuie, pe baza capitalului propriu, 3,000.19 EUR. Reclamantul nu a formulat nicio cerere de costuri. 20. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 EUR (3 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
SECOND SECTION
CASE OF MÜLLER v. HUNGARY (Application no. 62930/12) JUDGMENT STRASBOURG 8 October 2013 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Müller v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Atilla Nalbant, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 17 September 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 62930/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Tibor Müller (“the applicant”), on 1 October 2012.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 31 January 2013 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1951 and lives in Budapest.
On 25 November 2002 the applicant lodged an action for annulment of a property sale and purchase agreement with the Budapest XVIII and XIX District Court.
On 10 April 2003 the court held the first hearing and transmitted the case to the Budapest Regional Court for reasons of competence.
On 12 April 2005, after one hearing, the proceedings were interrupted. On 20 April 2005, and subsequently on another three occasions, the applicant requested the continuation of the proceedings, which were eventually resumed in 2008.
On 7 December 2009 the court delivered a decision dismissing the applicant’s action.
On 28 October 2010 the Budapest Court of Appeal, acting as a second-instance court, dismissed the applicant’s appeal.
On 29 November 2011 the Supreme Court dismissed the applicant’s petition for review, after an examination on the merits. This decision was served on the applicant’s lawyer on 2 April 2012. THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by a ... tribunal...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 25 November 2002 and ended on 29 November 2011. It thus lasted nine years for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
The applicant claimed 50,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government contested the claims.
The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and awards him, on the basis of equity, EUR 3,000.
The applicant made no costs claim.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 8 October 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Atilla Nalbant Peer Lorenzen Acting Deputy Registrar President