CASE OF BRUNNER v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BRUNNER c. HUNGARY (Depunerea nr. 60992/12) JUDGMENT STRASBOURG 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Brunner c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședere în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, secretar de secțiune, După deliberarea în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 60992/12) împotriva Republicii Ungarie depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl István Brunner („reclamantul”), la 17 septembrie 2012. Reclamantul a fost reprezentat de dl R. Fridman, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 11 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Szigetszentmiklós. La 20 iunie 2003, reclamantul a fost acuzat de fraudă. La 15 decembrie 2010, el a fost achitat de Curtea Regională de Budapesta. La 20 iunie 2012, Curtea de Apel a confirmat achitarea reclamantului. DREPTUL reclamantului se plânge că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. 10. Perioada care va fi luată în considerare a început la 20 iunie 2003 și s-a încheiat la 20 iunie 2012. Astfel, a durat nouă ani pentru două nivele de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 11. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi France [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 12. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 13. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale, prejudiciu material și costuri combinate. Guvernul a contestat cererile. 14. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale reclamate; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. În plus, având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate. 15. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

BRUNNER v. HUNGARY

(Application no. 60992/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Brunner v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 25 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 60992/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr István Brunner (“the applicant”), on 17 September 2012.

2.

The applicant was represented by Mr R. Fridman, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 11 October 2012 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1961 and lives in Szigetszentmiklós.

5.

On 20 June 2003 the applicant was indicted for fraud.

6.

On 15 December 2010 he was acquitted by the Budapest Regional Court.

7.

On 20 June 2012 the Debrecen Court of Appeal confirmed the applicant’s acquittal.

THE LAW

8.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

9.

The Government contested that argument.

10.

The period to be taken into consideration began on 20 June 2003 and ended on 20 June 2012. It thus lasted nine years for two levels of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

11.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Pélissier

and

Sassi

v.

France

[GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II).

12.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

13.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage, pecuniary damage and costs combined.

The Government contested the claims.

14.

The Court finds no causal link between the violation found and the pecuniary damage claimed; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 3,600 under that head.

Moreover, regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 1,000 for the costs and expenses incurred.

15.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 3,600 (three thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President