CASE OF KIS AND BOZA v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KIS ȘI BOZA c. HUNGARY (Documentul nr. 7097/11) HOTĂRÂREA Strasburg 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kis și Boza c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Helen Keller, Președintele, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, Grefierul secțiunii, deliberat în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7097/11) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți maghiari, dl Róbert Kis și dna Laura Boza („reclamanții”), la 25 ianuarie 2011. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 7 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1959 și trăiesc în Budapesta. La 27 octombrie 2003, reclamanții au inițiat litigii legislative privind demisia lor și consecințele sale juridice și pecuniare. La 21 mai 2009, Curtea de Muncire din Budapesta a hotărât, în parte, pentru reclamanții. Prin apel, la 9 iunie 2010, Curtea regională din Budapesta a anulat o parte a deciziei. La 18 ianuarie 2012, Kúria a susținut decizia de a doua instanță. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 27 octombrie 2003 și s-a încheiat la 18 ianuarie 2012. Prin urmare, a durat aproape opt ani și trei luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII. Curtea reiterează că este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia , 27 februarie 1992, § 17, Serie A nr. 230-D). 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citată mai sus). 11. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 12. Reclamanții se plângeau, de asemenea, în ceea ce privește modul în care instanțele și deciziile luate se bazează pe articolele 6 § 1, 10 și 13 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea este convinsă că reclamațiile reclamanților nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor invocate de Convenția, care rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 13. În conformitate cu art. 41 din Convenție, fiecare reclamant a solicitat 10.000 de euro (EUR) în prejudiciu moral. 14. Guvernul a contestat cererile. 15. Tribunalul consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Deciziei pe baza capitalului propriu, acordă fiecare reclamant 2,300 EUR sub acest cap. 16. Reclamanții nu au făcut reclamații de cost. 17. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească fiecare solicitant, în termen de trei luni, 2300 EUR (2 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

KIS AND BOZA v. HUNGARY

(Application no. 7097/11)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Kis and Boza v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 25 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 7097/11) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Hungarian nationals, Mr Róbert Kis and Ms

Laura Boza (“the applicants”), on 25 January 2011.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 7 March 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicants were born in 1959 and live in Budapest.

5.

On 27 October 2003 the applicants started labour-law litigation concerning their resignation and its legal and pecuniary consequences. On 21 May 2009 the Budapest Labour Court gave judgment, partly finding for the plaintiffs. On appeal, on 9 June 2010 the Budapest Regional Court reversed part of the decision. On 18 January 2012 the

Kúria

upheld the second-instance decision.

THE LAW

6.

The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

7.

The Government contested that argument.

8.

The period to be taken into consideration began on 27

October 2003 and ended on 18 January 2012. It thus lasted almost eight years and three months for three levels of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

9.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicants and the relevant authorities and what was at stake for the applicants in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). The Court reiterates that special diligence is necessary in employment disputes (

Ruotolo v. Italy

, 27 February 1992, § 17, Series A no. 230-D).

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

11.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

12.

The applicants also complained about the manner in which the courts handled their cases and about the decisions taken. They relied on Articles 6 § 1, 10 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

The Court is satisfied that the applicants’ complaints do not disclose any appearance of a violation of the Convention rights invoked.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article

35 § 4 of the Convention.

13.

Relying on Article 41 of the Convention, each applicant claimed 10,000 euros (EUR) in non-pecuniary damages.

14.

The Government contested the claims.

15.

The Court considers that the applicants must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards each applicant EUR 2,300 under that head.

16.

The applicants made no costs claims.

17.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay each applicant, within three months, EUR 2,300 (two thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President