CASE OF NAGY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE NAGY c. HUNGARY (Declarația nr. 16477/13) JUDGMENT STRASBOURG 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Nagy c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președintele, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, secretarul secțiunii, După deliberarea în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 16477/13) împotriva Republicii Ungarie depusă în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național maghiar, dl Gábor László Nagy („reclamantul”), la 3 martie 2013. Reclamantul a fost reprezentat de Dl. I. Hegeda, avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de Dl. Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 9 aprilie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1971 și trăiește în Balástya. La 11 iulie 2008, soția reclamantului divorțată a interzis o acțiune împotriva lui în căutarea încheierii drepturilor sale de custodie. La 29 iunie 2011, Curtea Centrală de Pest a reorganizat drepturile de acces ale reclamantului și a respins restul acțiunii. Curtea se bazează în special pe opinia unui psiholog expert. La 4 iulie 2012, Curtea Înaltă de la Budapesta a susținut această hotărâre (serviciul: 3 septembrie 2012). HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. 10. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 11 iulie 2008 și s-a încheiat la 3 septembrie 2012. Astfel, a durat patru ani și două luni pentru două niveluri de competență. Având în vedere o astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 11. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). În cazurile legate de statutul civil, ceea ce este în joc pentru reclamant este, de asemenea, o considerație relevantă, și este necesară o diligență specială având în vedere posibilele consecințe pe care le poate avea lungimea excesivă a procedurii, în special în ceea ce privește exercitarea dreptului la respectarea vieții familiale (a se vedea Laino c. Italia [GC], nr. 33158/96, § 18, CEDH 1999-I). 12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 14. Considerând mai multe dispoziții ale Convenției și ale Protocolelor sale, reclamantul s-a plângut, de asemenea, că deciziile instanțelor interne au fost greșite. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii în fața instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În cazul în cauză, Curtea consideră că argumentele reclamantei nu dezvăluie nici un aspect că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 15. În baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 27,300 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate. Guvernul a contestat această afirmație. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suportat unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea totală a sumei solicitate, adică, 500 EUR. 17. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1,500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

NAGY v. HUNGARY

(Application no. 16477/13)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Nagy v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 25 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 16477/13) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Gábor László Nagy (“the applicant”), on 3 March 2013.

2.

The applicant was represented by Mr I. Hegedűs, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 9 April 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1971 and lives in Balástya.

5.

On 11 July 2008 the applicant’s divorced wife brought an action against him seeking the termination of his custody rights.

6.

On 29 June 2011 the Pest Central District Court rearranged the applicant’s access rights and dismissed the remainder of the action. The court relied in particular on the opinion of an expert psychologist.

7.

On 4 July 2012 the Budapest High Court upheld this judgment (service: 3 September 2012).

THE LAW

8.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

9.

The Government contested that argument.

10.

The period to be taken into consideration began on 11 July 2008 and ended on 3 September 2012. It thus lasted four years and two months for two levels of jurisdiction.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

11.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). In cases relating to civil status, what is at stake for the applicant is also a relevant consideration, and special diligence is required in view of the possible consequences which the excessive length of proceedings may have, notably on enjoyment of the right to respect for family life (see

Laino v. Italy

[GC], no.

33158/96, § 18, ECHR 1999-I).

12.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

13.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

14.

Relying on several provisions of the Convention and its Protocols, the applicant also complained that the domestic courts’ decisions were wrong.

In so far as the applicant’s complaint may be understood to concern assessment of the evidence and the result of the proceedings before the domestic courts, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see

García Ruiz v. Spain

[GC], no. 30544/96, § 28, ECHR

1999

‑

I). In the present case, the Court considers that the applicant’s submissions do not disclose any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article

35 § 4 of the Convention.

15.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 27,300 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined. The Government contested this claim.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 1,500 under that head.

16.

The applicant also claimed approximately EUR 500 for the costs and expenses incurred before the Court. The Government did not express an opinion on the matter.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the full sum claimed, that is, EUR 500.

17.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 500 (five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President