- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 aprilie 2014
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Neckov împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE NECKOV v. HUNGARY (Depunerea nr. 41030/10) HOTĂRÂREA Strasburg 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Neckov v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, secretarul secțiunii, După deliberarea în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41030/10) împotriva Republicii Ungarie depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național german, dl József Neckov („reclamantul”), la 16 iulie 2010. Reclamantul a fost reprezentat de dna Zs.
Varak, avocat practicant la Miskolc. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 17 octombrie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul german nu a vrut să își exercite dreptul de a face observații scrise în acest caz (art. 36 § 1 din Convenție). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Miskolc. În 2003 litigiul a început, dinaintea Curții de District Miskolc, între reclamant și fostul său spectacol în vederea eliminării proprietății comune a proprietății lor conjugale. Cazul a fost acuzat în a doua instanță de Curtea Regională a Județeanului Borsod-Abaúj-Zemplén. Hotărârea finală a fost adoptată de Curtea Supremă la 8 noiembrie 2011. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” a articolului 6 § 1 din Convenție.
10. Perioada care trebuie luată în considerare a început în 2003 și s-a încheiat la 8 noiembrie 2011. A durat astfel aproximativ opt ani pentru trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 11. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 12. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 13. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la rezultatul litigiului. Curtea remarcă că instanța internă a hotărât cu privire la un litigiu de drept civil între părțile private. Deciziile lor, fără nici o aparență de arbitraj, nu pot fi considerate ca fiind o ingerință în drepturile de proprietate ale reclamantului. De aceea, această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în temeiul articolului Pe baza articolului 41, reclamantul a solicitat aproximativ 21.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate.
15. Guvernul a contestat reclamația. 16. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă corespunde la 25 de ore de muncă legală factabilă de avocatul său la o rată oră de 30.000 de forinti maghiari. 18. Guvernul a contestat reclamația. 19. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 1000 EUR sub acest șef.
20. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii admisibile și la restul cererii inadmisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului
SECOND SECTION
CASE OF NECKOV v. HUNGARY (Application no. 41030/10) JUDGMENT STRASBOURG 22 April 2014 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Neckov v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Egidijus Kūris, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar, Having deliberated in private on 25 March 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 41030/10) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a German national, Mr József Neckov (“the applicant”), on 16 July 2010.
The applicant was represented by Ms Zs. Varak, a lawyer practising in Miskolc. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 17 October 2013 the application was communicated to the Government.
The German Government did not wish to exercise their right to make written comments in the case (Article 36 § 1 of the Convention). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
5. The applicant was born in 1943 and lives in Miskolc.
In 2003 litigation started, before the Miskolc District Court, between the applicant and his ex-spouse with a view to terminating common ownership of their marital property.
The case was heard at second instance by the Borsod-Abaúj-Zemplén County Regional Court.
The final decision was given by the Supreme Court on 8 November 2011. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.
The period to be taken into consideration began in 2003 and ended on 8 November 2011. It thus lasted approximately eight years for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
The applicant also complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the outcome of the litigation. The Court notes that the domestic courts decided on a civil-law litigation between private parties. Their decisions, free of any appearance of arbitrariness, cannot be regarded as constituting an interference with the applicant’s property rights. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
Relying on Article 41, the applicant claimed approximately 21,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined.
The Government contested the claim.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 1,800 under that head.
The applicant also claimed EUR 2,500 for the costs and expenses incurred before the Court. This sum corresponds to 25 hours of legal work billable by his lawyer at an hourly rate of 30,000 Hungarian forints.
The Government contested the claim.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 1,000 under this head.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stanley Naismith Helen Keller Registrar President