CASE OF LAMBERTNÉ BÁRSONY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE LAMBERTNÉ BÁRSONY c. HUNGARY (Depunerea nr. 48689/10) JUGGMENT Strasburg 25 martie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lambertné Bársony c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președintele, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, Grefierul secțiunii, deliberat în particular la 4 martie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 48689/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Klára Lambertné Bársony („reclamantul”), la 18 august 2010. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 6 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Miskolc. La 20 aprilie 1998, reclamantul a introdus o acțiune în căutarea unei diviziuni a proprietăților parteneriatului său de drept comun cu dl F. În prima instanță, Curtea de județ Borsod-Abaúj-Zemplen a auzit cazul; în apel, Curtea de Apel Debrecen. Hotărârea finală a fost renduă de Curtea Supremă la 2 martie 2010. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 20 aprilie 1998 și s-a încheiat la 2 martie 2010. Prin urmare, a durat aproape 12 ani pentru trei niveluri de competență. În funcție de o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 11. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 12. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la rezultatul litigiului. Curtea remarcă că instanța internă a hotărât cu privire la un litigiu de drept civil între părțile private. Deciziile lor, fără nici o aparență de arbitraj, nu pot fi considerate ca fiind o ingerință în drepturile de proprietate ale reclamantului. De aceea, această parte a cererii este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în temeiul articolului Reclamantul a solicitat aproximativ 211.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 23.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 14. Guvernul a contestat aceste afirmații. 15. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 5 300 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 17. Guvernul a contestat cererea. 18. Respectând că, în deținerea documentelor și jurisprudenței sale, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentată de un avocat, suma de 500 EUR sub acest cap. 19. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 5 400 EUR (cincă mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

LAMBERTNÉ BÁRSONY v. HUNGARY

(Application no. 48689/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 March 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Lambertné Bársony v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 48689/10) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Klára Lambertné Bársony (“the applicant”), on 18 August 2010.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 6 March 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1955 and lives in Miskolc.

5.

On 20 April 1998 the applicant brought an action seeking division of the property of her common-law partnership with Mr F.

At first instance, the Borsod-Abaúj-Zemplén County Court heard the case; on appeal, the Debrecen Court of Appeal. The final judgment was given by the Supreme Court on 2 March 2010.

THE LAW

6.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

7.

The Government contested that argument.

8.

The period to be taken into consideration began on 20 April 1998 and ended on 2 March 2010. It thus lasted almost twelve years for three levels of jurisdiction.

9.

In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

11.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

12.

The applicant also complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the outcome of the litigation.

The Court notes that the domestic courts decided on a civil-law litigation between private parties. Their decisions, free of any appearance of arbitrariness, cannot be regarded as constituting an interference with the applicant’s property rights.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article

35 § 4 of the Convention.

13.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed approximately 211,000 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 23,000 in respect of non-pecuniary damage.

14.

The Government contested these claims.

15.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards her EUR

5,400 under that head.

16.

The applicant also claimed EUR 5,300 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.

17.

The Government contested the claim.

18.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was not represented by a lawyer, the sum of EUR 500 under this head.

19.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 5,400 (five thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 500 (five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President