- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 martie 2014
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Rakssányi împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE RAKSSANYI c. HUNGARY (Depunerea nr. 40478/10) HOTĂRÂREA Strasburg 25 martie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rakssányi c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, Grefierul secțiunii, deliberat în particular la 4 martie 2014, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 40478/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Csaba Rakssányi („reclamantul”), la 14 iulie 2010. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției.
La 5 aprilie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1942 și trăiește în Hévíz. Se pare că în 2001 a fost introdusă o acțiune împotriva reclamantului în fața Curții de District Keszthely. Reclamantul a solicitat plata anumitor taxe nereguliere. După o hotărâre de primă și a doua instanță, la 20 ianuarie 2011, Curtea Supremă a dat hotărâre finală în acest caz. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. De asemenea, s-a bazat pe articolele 10 și 14 din Convenție, fără să mai elaboreze aceste plângeri. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început în 2001 și s-a încheiat în ianuarie 2011. Astfel, a durat aproximativ zece ani pentru trei niveluri de competență.
10. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 11. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 12. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 13. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 8,9 milioane de forinturi maghiare în ceea ce privește prejudiciile morale (aproximativ 29,500 euro (EUR)). 14. Guvernul a contestat cererea. 15. Tribunalul consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. 17. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.
Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului
SECOND SECTION
CASE OF RAKSSÁNYI v. HUNGARY (Application no. 40478/10) JUDGMENT STRASBOURG 25 March 2014 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Rakssányi v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Egidijus Kūris, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar, Having deliberated in private on 4 March 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 40478/10) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Csaba Rakssányi (“the applicant”), on 14 July 2010.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 5 April 2013 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1942 and lives in Hévíz.
It appears that in 2001 an action was brought against the applicant before the Keszthely District Court. The plaintiff sought the payment of some outstanding fees.
After a first- and a second-instance judgment, on 20 January 2011 the Supreme Court gave final decision in the case. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. He also relied on Articles 10 and 14 of the Convention, without further developing these complaints.
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began in 2001 and ended in January 2011. It thus lasted about ten years for three levels of jurisdiction.
In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 8.9 million Hungarian forints in respect of non-pecuniary damage (approximately 29,500 euros (EUR)).
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 3,600 under that head.
The applicant made no costs claim.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,600 (three thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 25 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stanley Naismith Helen Keller Registrar President