CASE OF WALCH v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE WALCH c. HUNGARY (Declarația nr. 13711/09) HOTĂRÂREA Strasburg 25 martie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Walch c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, secretarul secțiunii, După deliberarea în particular la 4 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 13711/09) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl László Walch („reclamantul”), la 2 martie 2009. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 9 aprilie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Budapesta. În august 2006, reclamantul a interzis o acțiune de concediere ilegală și de daune în fața Curții de Muncire a Pest County. Se pare că, după o hotărâre de primă și a doua instanție, Kúria a dat hotărâre finală în ceea ce privește o parte a cererilor și a trimis restul instanței de primă instanție. În acest sens, acest caz este încă în așteptare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început în august 2006 și care nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat până în prezent peste șapte ani și jumătate. Având în vedere o astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII]. Curtea reiterează că este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (a se vedea Ruotolo c. Italia , 27 februarie 1992, § 17, Serie A nr. 230-D). 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 11. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 12. Reclamantul se plângea, de asemenea, în ceea ce privește modul în care instanța și judecata și în ceea ce privește deciziile luate până în prezent. El s-a bazat pe articolele 6 § 1, 8, 13 și 14 din Convenție. Curtea constată că o parte din acest caz este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. În acest sens, plângerea este prematură. În plus, Curtea este convinsă că celelalte plângeri ale reclamantului nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor invocate de Convenția, în urma că această parte a cererii trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1, 3 lit. (a) și 4 din Convenția. 13. În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 10.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale susținute din cauza protragerii procedurii. Guvernul a contestat cererea. 14. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 150 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. 17. Considerând că, având în vedere documentele în posesie și jurisprudența sa, Curtea consideră că suma solicitată ar trebui acordată în întregime. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2 300 EUR (2 mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 150 EUR (1 sută și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

WALCH v. HUNGARY

(Application no. 13711/09)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 March 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Walch v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 4 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 13711/09) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr László Walch (“the applicant”), on 2 March 2009.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 9 April 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1961 and lives in Budapest.

5.

In August 2006 the applicant brought an action for unlawful dismissal and damages before the Pest County Labour Court.

It appears that after a first- and a second-instance judgment, on 17

September 2013 the

Kúria

gave final judgment in respect of part of the claims and remitted the remainder to the first-instance court. In that respect the case is still pending.

THE LAW

6.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

7.

The Government contested that argument.

8.

The period to be taken into consideration began in August 2006 and has not yet ended. It has thus lasted over seven and a half years to date. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

9.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). The Court reiterates that special diligence is necessary in employment disputes (see

Ruotolo v. Italy

, 27 February 1992, § 17, Series A no. 230-D).

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

11.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

12.

The applicant also complained about the manner in which the courts have handled his case and about the decisions taken so far. He relied on Articles 6 § 1, 8, 13 and 14 of the Convention.

The Court notes that part of the case is still pending before the first-instance court. In that regard, the complaint is premature.

Moreover, the Court is satisfied that the applicant’s other complaints do not disclose any appearance of a violation of the Convention rights invoked.

It follows that this part of the application must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1, 3 (a) and 4 of the Convention.

13.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage sustained on account of the protraction of the proceedings.

The Government contested the claim.

14.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR

2,300 under that head.

15.

The applicant also claimed EUR 150 for the costs and expenses incurred before the Court.

16.

The Government did not express an opinion on the matter.

17.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers that the sum claimed should be awarded in full.

18.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 2,300 (two thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 150 (one hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 March 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President