CASE OF KVACSKAY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KVACSKAY c. HUNGARY (Depunerea nr. 60459/12) HOTĂRÂREA Strasburg 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kvacskay c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, După deliberarea în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 60459/12) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Károly Kvacskay („reclamantul”), la 9 septembrie 2012. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 17 octombrie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în Budapesta. Într-un litigiu imobiliar, la 19 mai 2002, reclamantul a interzis o acțiune în fața Curții de District Tapolca. După doi mandatari, Curtea de District a pronunțat hotărârea la 9 iunie 2011, care a fost parțial anulată de Curtea Regională a Județean Veszprém la 28 februarie 2012 (serviciul: 14 martie 2012). La 22 mai 2012, procedurile au fost încheiate în cele din urmă, prin intermediul unei ordine de rectificare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 19 mai 2002 și s-a încheiat la 22 mai 2012. Astfel, a durat zece ani pentru două nivele de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această cerere trebuie declarată admisibilă. 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 11. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 12. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat în total 89.030 euro (EUR) pentru daune și costuri pecuniare și morale, combinate. Guvernul a contestat aceste afirmații. 13. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suportat unele prejudiciu moral. În plus, având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, a sumei de 500 EUR pentru costurile și cheltuielile sale. 15. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 4,500 EUR (4 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

KVACSKAY v. HUNGARY

(Application no. 60459/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Kvacskay v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 25 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 60459/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Károly Kvacskay (“the applicant”), on 9 September 2012.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 17 October 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1964 and lives in Budapest.

5.

In a real estate dispute, on 19 May 2002 the applicant brought an action before the Tapolca District Court.

6.

After two remittals, the District Court gave judgment on 9 June 2011, which was partly reversed by the Veszprém County Regional Court on 28

February 2012 (service: 14 March 2012). On 22 May 2012 the proceedings were finally terminated, by way of a rectification order.

THE LAW

7.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

8.

The Government contested that argument.

9.

The period to be taken into consideration began on 19 May 2002 and ended on 22 May 2012. It thus lasted ten years for two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this application must be declared admissible.

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

11.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

12.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed altogether 89,030 euros (EUR) for pecuniary and non-pecuniary damage and costs, combined.

The Government contested these claims.

13.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards him EUR 4,500 under that head.

14.

Moreover, regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was not represented by a lawyer, the sum of EUR 500 for his costs and expenses.

15.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 4,500 (four thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 500 (five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President