CASE OF CSABUDA v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CSABUDA c. HUNGARY (Depunerea nr. 57525/12) HOTĂRÂREA Strasburg 22 aprilie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Csabuda c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, După deliberarea în particular la 25 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 57525/12) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Eszter Csabuda („reclamantul”), la 3 septembrie 2012. Reclamantul a fost reprezentat de dl I. Endrefi, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 11 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Diósjenő. În 1996 reclamantul a depus divorț și diviziunea proprietăților matrimoniale. Cazul a fost prelucrat în prima instanță de Curtea de District Balassagyarmat și Curtea de District Vác; și în a doua instanță de Curtea Regională a Județeanului Nógrád și Curtea Regională a Județeanului Győr-Sopron-Moson. Procedura s-a încheiat la 6 iulie 2012. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început în 1996 și s-a încheiat în 2012. A durat astfel aproximativ șaisprezece ani pentru două niveluri de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, acest caz trebuie declarat admisibil. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 10. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 11. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 60.000 de euro în prejudiciu moral. Guvernul a contestat cererea. 12. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. 13. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3.000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 14. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 15. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 1000 EUR sub acest șef. 16. Curtea consideră oportună ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 11 000 EUR (even mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

CSABUDA v. HUNGARY

(Application no. 57525/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 April 2014

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Csabuda v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Helen Keller,

President,

András Sajó,

Egidijus Kūris,

judges,

and Stanley Naismith,

Section Registrar,

Having deliberated in private on 25 March 2014,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 57525/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Eszter Csabuda (“the applicant”), on 3 September 2012.

2.

The applicant was represented by Mr I. Endrefi, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 11 October 2012 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1953 and lives in Diósjenő.

5.

In 1996 the applicant filed for divorce and division of matrimonial property. The case was processed at first instance by the Balassagyarmat District Court and the Vác District Court; and at second instance by the Nógrád County Regional Court and the Győr-Sopron-Moson County Regional Court. The procedure ended on 6 July 2012.

THE LAW

6.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

7.

The Government contested that argument.

8.

The period to be taken into consideration began in 1996 and ended in 2012. It thus lasted some sixteen years for two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, the case must be declared admissible.

9.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

10.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

11.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 60,000 euros (EUR) in non-pecuniary damages.

The Government contested the claim.

12.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards her EUR

11,000 under that head, having regard to what was at stake in the litigation.

13.

The applicant also claimed EUR 3,000 for the costs and expenses incurred before the Court.

14.

The Government did not express an opinion on the matter.

15.

Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 1,000 under this head.

16.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 11,000 (eleven thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 April 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Stanley Naismith

Helen Keller

Registrar

President