CASE OF ABBAS v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ABBAS c. HUNGARY (Documentul nr. 36124/10) JUDGMENT STRASBOURG 25 martie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Abbas c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președintele, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, secretarul secțiunii, După deliberarea în particular la 4 martie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 36124/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Faisal Abbas („reclamantul”), la 23 iunie 2010. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției.

La 6 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a fost parte la procedurile civile privind diviziunea proprietăților matrimoniale. Litigiul a început la 14 februarie 2004 înainte de Curtea de District din Budapesta IV/XV, a continuat în fața Curții Regionale din Budapesta și a fost încheiat de Curtea Supremă la 9 martie 2010. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 februarie 2004 și s-a încheiat la 9 martie 2010 . Astfel a durat aproximativ șase ani pentru trei niveluri de competență.

Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun la punct probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 10. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 11. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, fără să se bazeze pe nicio dispoziție specifică a Convenției, cu privire la rezultatul cazului. În măsura în care această plângere poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii dinaintea instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție.

În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). În cazul în cauză, Curtea este convinsă că argumentele reclamantei nu dezvăluie nici un aspect că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

12. În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat, în general, prejudiciu moral pentru protragerea cauzei. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 750 EUR (sette sute cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 martie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF ABBAS v. HUNGARY (Application no. 36124/10) JUDGMENT STRASBOURG 25 March 2014 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Abbas v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Egidijus Kūris, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar, Having deliberated in private on 4 March 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1959 and lives in Budapest.