- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 octombrie 2014
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Nagy împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE NAGY c. HUNGARY (Depunerea nr. 72262/12) JUDGMENT STRASBOURG 21 octombrie 2014 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Nagy c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, András Sajó, Robert Spano, judecători și Abel Campos, secretar adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 30 septembrie 2014, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 72262/12) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Gábor Nagy („reclamantul”), la 5 noiembrie 2012. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Borsos, avocat practicant la Budapesta.
Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 31 ianuarie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. Guvernul a contestat examinarea cererii de către un comitet. După ce a luat în considerare obiecția Guvernului, Curtea o respinge. FACTE Reclamantul s-a născut în 1960 și locuiește în Budapesta. La 17 aprilie 2007, reclamantul a fost interogat ca suspect pentru acuzații de furt. La 25 iunie 2008, Procurorul public din districtul Budapesta XIV/XVI a inculpat reclamantul pentru furt. La 14 octombrie 2011, Curtea Centrală de Pest a achitat reclamantul.
Hotărârea de primă instanță a fost susținută în apel de către Curtea Înaltă de la Budapesta la 8 octombrie 2012. Prezenta hotărâre a fost achitată pe reclamant la 19 octombrie 2012. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de ... orice acuzație penală împotriva sa, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 12. Guvernul a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne, deoarece el nu a formulat o plângere în temeiul articolului 262/B din Codul de Procedură Penală pentru a accelera procedura.
În opinia Guvernului, o astfel de cerere constituie un remediu eficace, deoarece utilizarea sa ar fi redus durata procedurii. 13. Reclamantul a susținut că întârzierea procedurii a fost cauzată de faptul că autoritățile nu au programat în timp util prima și ulterioară ședințe; și o cerere în temeiul articolului 262/B din Codul de procedură penală nu ar fi remediat această întârziere. 14. Curtea reamintește constatarea sa în Barta și Drajkó c. Ungaria (nr. 35729/12, 17 decembrie 2013) și consideră că remediul sugerat de Guvern nu poate fi considerat eficace pentru a fi epuizat în cazul procedurilor penale prelungite. 15. Obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne trebuie, prin urmare, respinsă.
Curtea constată în continuare că cererea nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 a) din Convenție și faptul că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Meritorii 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 aprilie 2007 și s-a încheiat la 19 octombrie 2012. Acesta a durat astfel cinci ani și șase luni pentru două nivele de jurisdicție. 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente (a se vedea, printre multe alte autorități, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, § 67, CEDH 1999-II).
18. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, de exemplu, Pélissier și Sassi c. Franța , citate mai sus , și Fejes c. Ungaria , nr. 7873/03 , 11 aprilie 2006 ). 19. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție.
II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 23. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unor prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1,540 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, suma care corespunde la 15 ore de muncă juridică facbilabilă de către avocatul său la o rată orară de 100 EUR și la costurile de traducere. 25. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință.
26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea acordă suma totală solicitată. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume care urmează să fie convertite în forints maghiari, la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2.500 EUR (2 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,540 EUR (o mie cinci sute patruzeci și patruzeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 octombrie 2014, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos Helen Keller Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF NAGY v. HUNGARY (Application no. 72262/12) JUDGMENT STRASBOURG 21 October 2014 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Nagy v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Robert Spano, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 30 September 2014, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 72262/12) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Gábor Nagy (“the applicant”), on 5 November 2012.
The applicant was represented by Mr T. Borsos, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 31 January 2013 the application was communicated to the Government.
The Government objected to the examination of the application by a Committee. After having considered the Government’s objection, the Court rejects it. THE FACTS
The applicant was born in 1960 and lives in Budapest.
On 17 April 2007 the applicant was questioned as suspect on charges of theft.
On 25 June 2008 the Budapest XIV/XVI District Public Prosecutor’s Office indicted the applicant for theft.
On 14 October 2011 the Pest Central District Court acquitted the applicant.
The first-instance judgment was upheld on appeal by the Budapest High Court on 8 October 2012. This judgment was served on the applicant on 19 October 2012. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
The Government contested that argument. A. Admissibility
The Government submitted that the applicant had failed to exhaust domestic remedies as he had not made a complaint under section 262/B of the Code of Criminal Procedure to expedite the procedure. In the Government’s view, such an application was an effective remedy as its use would have reduced the length of the proceedings.
The applicant submitted that the delay in the proceedings had been caused by the authorities’ failure to schedule the first and subsequent hearings in a timely manner; and a request under section 262/B of the Criminal Procedure Code would not have remedied this delay.
The Court recalls its finding in Barta and Drajkó v. Hungary (no. 35729/12, 17 December 2013) and considers that the remedy suggested by the Government cannot be regarded as an effective one to be exhausted in cases of protracted criminal proceedings.
The Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies must thus be dismissed. The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention and that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The period to be taken into consideration began on 17 April 2007 and ended on 19 October 2012. It thus lasted five years and six months for two levels of jurisdiction.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities (see, among many other authorities, Pélissier and Sassi v. France [GC], no. 25444/94, § 67, ECHR 1999-II).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see e.g. Pélissier and Sassi v. France , cited above; and Fejes v. Hungary , no. 7873/03, 11 April 2006).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 4,800 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested this claim.
The Court considers that the applicant must have suffered some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, the Court awards the applicant EUR 2,500 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 1,540 for the costs and expenses incurred before the Court. This amount corresponds to 15 hours of legal work billable by his lawyer at an hourly rate of EUR 100 and translation costs.
The Government did not express an opinion on this matter.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court awards the full sum claimed. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts , to be converted into Hungarian forints, at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 2,500 (two thousand five hundred) euros, plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,540 (one thousand five hundred and forty) euros, plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 21 October 2014, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Abel Campos Helen Keller Deputy Registrar President