- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 octombrie 2013
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Agrola Trade KFT. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ AGROLA COMERCIAL KFT. v. HUNGARY (Depunerea nr. 8034/07) HOTĂRÂREA Strasburg 8 octombrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Agrola Trade Kft. v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Atilla Nalbant, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în particular la 17 septembrie 2013, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 8034/07) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară de răspundere limitată, Agrola Trade Kft.
(“Reclamantul”), la 7 februarie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Paraizs, avocat care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 8 februarie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. De asemenea, s-a decis să declare admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 1). În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul este o societate de răspundere limitată cu scaunul la Budapesta. La 21 decembrie 1995, predecesorul reclamantului a obținut un permis de construcție retroactiv de la autoritatea de control a clădirii a doua instanță.
Februarie 1996 vecinii au introdus o acțiune care a solicitat revizuirea judiciară a deciziei administrative în fața Curții Centrale de District Pest. După șase audieri, cazul a fost transferat Curții Regionale de Budapesta. La 10 octombrie 2000, procedurile au fost întrerupte din cauza decesului celui de-al patrulea reclamant. La 21 martie 2001, societatea reclamantă a solicitat permisiunea de a intra în acțiune ca intervenent ( beavatkozó ) de partea contestată. După ce părțile au rezolvat chestiunea de succesiune a partidului decedat, la 9 decembrie 2003, a fost reluată procedura, iar reclamantul s-a aderat la caz ca intervenent. În aceeași zi, Curtea Regională de la Budapesta a pronunțat hotărârea.
10. La 2 martie 2005, Curtea de Apel din Budapesta, în calitate de instanță de a doua instanță, a anulat hotărârea și a trimis cazul la prima instanță. 11. La 1 decembrie 2005 și 22 noiembrie 2006 Curtea regională din Budapesta a avut două audieri. 12. La 16 aprilie 2008 a fost adoptată o hotărâre finală în acest caz. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. 14. Perioada care urmează să fie luată în considerare în ceea ce privește reclamantul a început la 21 martie 2001 când reclamantul a solicitat intervenție în acest caz (a se vedea punctul 8 mai sus). Acesta s-a încheiat la 16 aprilie 2008. Astfel, a durat aproximativ șapte ani și o lună pentru două nivele de competență.
Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 16. Reclamantul s-a încălcat în continuare că nu exista nici un remediu relevant pentru accelerarea procedurii sau pentru obținerea unui recurs pentru protragerea lor, care se bazează pe art. 13 din Convenție. 17. Guvernul a susținut că, după 1 aprilie 2006, reclamantul ar fi putut face o obiecție (kifogás) În opinia reclamantului, acest lucru nu este un remediu eficace. 18. Curtea consideră că această plângere este, de asemenea, admisibilă. 19. Consideră, de asemenea, că nu este necesar să se examineze în acest caz eficacitatea, ca atare, a remediului sugerat de Guvern, deoarece la 1 aprilie 2006, procedurile erau deja în așteptare timp de cinci ani.
În opinia Curții, chiar presupunând că cauza ar fi putut fi accelerată ulterioară la această dată în temeiul unei obiecții, acest lucru nu ar fi putut remedia întârzierea substanțială deja susținută. În plus, Curtea constată că nu s-a argumentat deloc că o obiecție ar fi putut determina compensarea pecuniară a reclamantului pentru a remedia plângerea cauzată de protracția litigiului (compară și contrast Grzinčič c. Slovenia, nr. 26867/02, § 98, 3 mai 2007). 20. În aceste circumstanțe, Curtea constată că nu a existat un remediu adecvat disponibil pentru reclamant în ceea ce privește lungimea generală a prezentului caz în ceea ce privește plângerea sa privind durata procedurii. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 13 citit în conjuncție cu art. 6 § 1 din Convenție.
21. În sfârșit, reclamantul a susținut că durata procedurii și-a încălcat dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. 22. În măsura în care această plângere nu a fost consumată de cea cu privire la durata procedurii, Curtea consideră că nu există nicio apariție în dosar că statul a intervenit cu drepturile de proprietate ale reclamantului din cauza litigiului în cauză. Obiectivul cauzei a fost o litigiu între părțile private, fără nici o indicație de privare arbitrară a proprietăților. Rezultă că această plângere este evident nefondată în sensul articolului (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 23. În ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate.
Guvernul a contestat reclamația. Curtea nu discernește nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciu material presupuse; prin urmare respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
plângerile referitoare la durata excesivă a procedurii și absența unui remediu admisibil și la restul cererii inadmisibil; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 citit coroborat cu art. 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 4 800 EUR (4 mii opt sute de euro), care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Atilla Nalbant Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului interimar [1] 37.000 euro (EUR)
SECOND SECTION
CASE OF AGROLA TRADE KFT. v. HUNGARY (Application no. 8034/07) JUDGMENT STRASBOURG 8 October 2013 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Agrola Trade Kft. v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Atilla Nalbant, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 17 September 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 8034/07) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian limited liability company, Agrola Trade Kft. (“the applicant”), on 7 February 2007.
The applicant was represented by Mr J. Paraizs, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 8 February 2010 the application was communicated to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 1). In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant is a limited liability company with it seat in Budapest.
On 21 December 1995 the applicant’s predecessor obtained a retroactive building permit from the second-instance building control authority. On 10 February 1996 the neighbours brought an action seeking the judicial review of the administrative decision before the Pest Central District Court.
After six hearings the case was transferred to the Budapest Regional Court.
On 10 October 2000 the proceedings were interrupted due to the death of the fourth plaintiff.
On 21 March 2001 the applicant company requested permission to enter the proceedings as an intervener ( beavatkozó ) on the respondent’s side.
After the parties had resolved the question of succession of the deceased party, on 9 December 2003 the proceedings were resumed, and the applicant joined the case as intervener. On the same day the Budapest Regional Court gave judgment.
On 2 March 2005 the Budapest Court of Appeal, acting as a second-instance court, quashed the judgment, and remitted the case to the first instance.
On 1 December 2005 and 22 November 2006 the Budapest Regional Court held two hearings.
On 16 April 2008 a final judgment was adopted in the case. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration in respect of the applicant began on 21 March 2001 when the applicant applied to be an intervener in the case (see paragraph 8 above). It ended on 16 April 2008. It thus lasted about seven years and one month for two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
The applicant further complained that there was no relevant remedy available to accelerate the proceedings or obtain redress for their protraction. It relied on Article 13 of the Convention.
The Government argued that, after 1 April 2006, the applicant could have made an objection ( kifogás ) to accelerate the case. In the applicant’s view, this is not an effective remedy.
The Court considers that this complaint is likewise admissible.
It further considers that it is not necessary to examine in the present case the effectiveness, as such, of the remedy suggested by the Government, because on 1 April 2006 the proceedings had already been pending for five years. In the Court’s view, even assuming that the case could have been accelerated subsequent to this date by virtue of an objection, this could not have possibly remedied the substantial delay already sustained. Furthermore, the Court notes that it has not been argued at all that an objection could have resulted in pecuniary compensation for the applicant in order to redress the grievance caused by the protraction of the litigation (compare and contrast Grzinčič v. Slovenia , no. 26867/02, § 98, 3 May 2007).
In these circumstances, the Court finds that there has been no adequate remedy available to the applicant in respect of the overall length of the present case in respect of its complaint about the length of the proceedings. There has been therefore a violation of Article 13 read in conjunction with Article 6 § 1 of the Convention.
Finally, the applicant claimed that the length of the proceedings had infringed its right to the peaceful enjoyment of its possessions, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1.
In so far as this complaint has not been consumed by the one concerning the length of the proceedings, the Court considers that there is no appearance in the case file that there was any interference by the State with the applicant’s property rights on account of the litigation in question. The subject matter of the case was a dispute between private parties, without any indication of arbitrary deprivation of property. It follows that this complaint is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4.
Relying on Article 41of the Convention, the applicant claimed 11 million Hungarian forints [1] in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined. The Government contested the claim. The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards the applicant EUR 4,800 under that head.
The applicant made no costs claim.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaints concerning the excessive length of the proceedings and the absence of a remedy admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 read in conjunction with Article 6 § 1 of the Convention; 4. Holds , (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 4,800 (four thousand eight hundred euros), to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 8 October 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Atilla Nalbant Peer Lorenzen Acting Deputy Registrar President [1] 37,000 euros (EUR)