- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 iunie 2015
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
L'Trading și Invest Lines KFT împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE L’TRADING ȘI INVEST LINEE KFT v. HUNGARY (Cererea nr. 54730/12) JUSTIȚIA Strasburg 9 iunie 2015 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul L’Trading și Invest Lines Kft v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Helen Keller, Președinte, András Sajó, Robert Spano, judecători, și Abel Campos, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 19 mai 2015, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 54730/12) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate ungară de răspundere limitată, L’Trading și Invest Lines Kft („reclamantul”), la 16 august 2012. Reclamantul a fost reprezentat de dl Cs.
Mester, un avocat practicant în Budapesta. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Justiției. La 11 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE Ca parte contestată, reclamantul a fost implicat într-un caz de litigiu de proprietate la 6 martie 1996. Datorită procedurii în așteptare în fața autorităților de construcții, Curtea Centrală de District a Pest a suspendat procedura. Curtea a desfășurat ulterior o primă ședință în 1999. Curtea a separat procedurile de la alte cereri la 2 decembrie 2004. La 27 iunie 2006, Curtea a respins reclamația reclamantului. Martie 2007. Acesta a trimis această parte a acțiunii instanței de primă instanță.
În reluarea procedurii, instanța de primă instanță a constatat parțial pentru reclamant la 27 ianuarie 2010. 10. Prin recurs, Curtea de Apel din Budapesta a susținut această hotărâre la 1 ianuarie 2010. 11. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare; și Curtea Supremă a anulat hotărârea la 9 Noiembrie 2011. Decizia a fost transmisă reclamantului la 1 martie 2012. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temp rezonabil” a art. 6 § 1 din Convenție. 13. Guvernul a contestat acest argument. 14. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 martie 1996 și a încheiat la 1 martie 2012. Astfel, a durat peste 15 ani și opt luni pentru trei niveluri de competență.
Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”.
În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. 17. Considerând art. 41, reclamantul a solicitat 140.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral combinate. 18. Guvernul a contestat aceste afirmații. 19. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 6,300 EUR (seize mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 iunie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Abel Campos Helen Keller Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF L’TRADING AND INVEST LINES KFT v. HUNGARY (Application no. 54730/12) JUDGMENT STRASBOURG 9 June 2015 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of L’Trading and Invest Lines Kft v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Helen Keller, President, András Sajó, Robert Spano, judges, and Abel Campos, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 19 May 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 54730/12) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian limited liability company, L’Trading and Invest Lines Kft (“the applicant”), on 16 August 2012.
The applicant was represented by Mr Cs. Mester, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Justice.
On 11 October 2012 the application was communicated to the Government. THE FACTS
As respondent party, the applicant was involved in a case of property litigation as of 6 March 1996.
Due to pending proceedings before the construction authorities, the Pest Central District Court suspended the procedure. Subsequently, a first hearing was held in 1999.
The court separated the proceedings from further claims on 2 December 2004.
On 27 June 2006 the court rejected the counterclaim of the applicant.
On appeal, the Budapest Regional Court quashed this decision on 27 March 2007. It remitted this part of the action to the first-instance court.
In the resumed proceedings the first-instance court partly found for the applicant on 27 January 2010.
On appeal, the Budapest Court of Appeal upheld this judgment on 1 January 2010.
The applicant lodged a petition for review; and the Supreme Court reversed the judgment on 9 November 2011. The decision was served on the applicant on 1 March 2012. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 6 March 1996 and terminated on 1 March 2012. It thus lasted over fifteen years and eight months for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1 of the Convention.
Relying on Article 41, the applicant claimed 140,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage combined.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on the basis of equity, it awards it EUR 6,300 under that head.
The applicant made no costs claim.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 6,300 (six thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 9 June 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Abel Campos Helen Keller Deputy Registrar President