CASE OF LENGYEL v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE LENGYEL v. HUNGARY (Depunerea nr. 34567/08) HOTĂRÂREA Strasburg 18 decembrie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lengyel v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca compusă în: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Françoise Elens-Passos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 noiembrie 2012, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34567/08) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți maghiari, dl și dna Róbert Lengyel („reclamanții”), la 7 iulie 2008 Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 5 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1940 și, respectiv, în 1943 și trăiesc în Vámospércs. La 22 septembrie 1998, reclamanții au solicitat Curții Regionale Hajdú-Bihar județului să elibereze o comisie de plată împotriva unei societăți private limitate de acțiuni. Datorită opoziției societății împotriva ordinului de plată, cazul a continuat ca litigiu civil. Curtea Regională a constatat în cele din urmă pentru reclamanții la 17 mai 2006. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel Debrecen la 15 ianuarie 2008. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă” din art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 septembrie 1998 și s-a încheiat la 15 ianuarie 2008. A durat astfel nouă ani și trei luni înainte de două nivele de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, cererea trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 10. În ceea ce privește art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat 56.133.031 forinturi maghiare (HUF), (aprox. 198.000 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale agregate. Guvernul a contestat reclamația. Renunțarea cererii pentru prejudiciu material, Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unor prejudiciu moral și să-i acorde în comun 5,800 EUR sub acest cap. 11. Reclamanții nu au făcut nicio cerere de costuri. 12. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, 5,800 EUR (cincă mii opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Președintele adjunct al grefierului peer Lorenzen

SECOND SECTION

CASE OF

LENGYEL v. HUNGARY

(Application no. 34567/08)

JUDGMENT

STRASBOURG

18 December 2012

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Lengyel v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Peer Lorenzen,

President,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 27 November 2012,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 34567/08) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Hungarian nationals, Mr and Mrs Róbert Lengyel (“the applicants”), on 7 July 2008

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 5 January 2011 the application was communicated to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicants were born in 1940 and 1943 respectively and live in Vámospércs.

5.

On 22 September 1998 the applicants requested the Hajdú-Bihar County Regional Court to issue a payment order against a private company limited by shares. Due to the objection of the company against the payment order, the case continued as civil litigation.

6.

The Regional Court finally found for the applicants on 17 May 2006. This judgment was upheld by the Debrecen Court of Appeal on 15

January

2008.

THE LAW

7.

The applicants complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6

8.

The period to be taken into account began on 22 September 1998 and ended on 15 January 2008. It has thus lasted nine years and three months before two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, the application must be declared admissible.

9.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR

2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

10.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicants claimed 56,133,031 Hungarian forints (HUF), (approx. 198,000 euros (EUR)) in respect of aggregate pecuniary and non-pecuniary damage. The Government contested the claim. Rejecting the claim for pecuniary damage, the Court considers that the applicants must have sustained some non-pecuniary damage and awards them jointly EUR 5,800 under this head.

11.

The applicants made no costs claim.

12.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicants jointly, within three months, EUR 5,800 (five thousand eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

4.

Dismisses

the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 December 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise Elens-Passos

Peer Lorenzen

Deputy Registrar

President