Lengyel împotriva Ungariei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE LENGYEL v. HUNGARY (Depunerea nr. 34567/08) HOTĂRÂREA Strasburg 18 decembrie 2012 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lengyel v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca compusă în: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Françoise Elens-Passos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 27 noiembrie 2012, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 34567/08) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți maghiari, dl și dna Róbert Lengyel („reclamanții”), la 7 iulie 2008 Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției.

La 5 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1940 și, respectiv, în 1943 și trăiesc în Vámospércs. La 22 septembrie 1998, reclamanții au solicitat Curții Regionale Hajdú-Bihar județului să elibereze o comisie de plată împotriva unei societăți private limitate de acțiuni. Datorită opoziției societății împotriva ordinului de plată, cazul a continuat ca litigiu civil. Curtea Regională a constatat în cele din urmă pentru reclamanții la 17 mai 2006. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel Debrecen la 15 ianuarie 2008. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerințele de „tempă rezonabilă” din art. 6 § 1 din Convenție.

Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 septembrie 1998 și s-a încheiat la 15 ianuarie 2008. A durat astfel nouă ani și trei luni înainte de două nivele de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, cererea trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.

Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 10. În ceea ce privește art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat 56.133.031 forinturi maghiare (HUF), (aprox. 198.000 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale agregate. Guvernul a contestat reclamația. Renunțarea cererii pentru prejudiciu material, Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unor prejudiciu moral și să-i acorde în comun 5,800 EUR sub acest cap. 11. Reclamanții nu au făcut nicio cerere de costuri. 12. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, 5,800 EUR (cincă mii opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 decembrie 2012, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

Françoise Elens-Pasos Președintele adjunct al grefierului peer Lorenzen

SECOND SECTION

CASE OF LENGYEL v. HUNGARY (Application no. 34567/08) JUDGMENT STRASBOURG 18 December 2012 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Lengyel v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 27 November 2012, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicants were born in 1940 and 1943 respectively and live in Vámospércs.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants jointly, within three months, EUR 5,800 (five thousand eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 4. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 December 2012, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Deputy Registrar President