CASE OF GYULA VARGA v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GYULA VARGA v. HUNGARY (Documentul nr. 32990/09) HOTĂRÂREA STASBOURG 22 ianuarie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gyula Varga v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca compusă din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Françoise Elens-Passos, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 11 decembrie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32990/09) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Gyula Varga („reclamantul”), la 16 iunie 2009. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 15 septembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Budapesta. La 25 iunie 2002, reclamantul a inițiat o acțiune de compensare împotriva statului maghiar în fața Curții Centrale de District de Pest. La 31 octombrie 2002, Curtea a pronunțat hotărârea, respingând cererea reclamantului. La apel, Curtea Regională de Budapesta a pronunțat o hotărâre interlocutivă la 11 iunie 2003. În reluarea procedurii, Curtea Centrală de District de Pest a pronunțat hotărârea la 26 noiembrie 2009. În lipsa apelurilor, decizia a devenit finală la 19 februarie 2010. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 25 iunie 2002 și s-a încheiat la 19 februarie 2010. Astfel, a durat șapte ani și șapte luni înainte de trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, cererea trebuie declarată admisibilă. 10. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 11. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 15.067.448 forinturi maghiare [1] (HUF) în ceea ce privește prejudiciu material și 35.000.000 de HUF [2] În ceea ce privește prejudiciile morale, Guvernul a contestat afirmația. Curtea nu discernește nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-i acorde 2,900 EUR sub acest cap. 12. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 21,400 [3] În ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, cum ar fi costurile poștale și de traducere. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Având în vedere documentele în posesie și jurisprudența acesteia, Curtea aprobă în întregime suma reclamantului, adică 80 EUR. 13. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare: (i) 2.900 EUR (2.000 nouă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 80 EUR (optzeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru satisfacție echitabilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 22 ianuarie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului [1] 54.215 euro (EUR) [2] 125.937 EUR [3] 80 EUR

SECOND SECTION

CASE OF

GYULA VARGA v. HUNGARY

(Application no. 32990/09)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 January 2013

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Gyula Varga v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Peer Lorenzen,

President,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 11 December 2012,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 32990/09) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Gyula Varga (“the applicant”), on 16 June 2009.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 15 September 2011 the application was communicated to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1949 and lives in Budapest.

5.

On 25 June 2002 the applicant initiated an action in compensation against the Hungarian State before the Pest Central District Court.

6.

On 31 October 2002 the court gave judgment, dismissing the applicant’s claim. On appeal, the Budapest Regional Court delivered an interlocutory judgment on 11 June 2003. This judgment was quashed by the Supreme Court on 13 January 2005.

7.

In the resumed proceedings the Pest Central District Court gave judgment on 26 November 2009. In the absence of appeals, the decision became final on 19 February 2010.

THE LAW

8.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. The Government contested that argument.

9.

The period to be taken into consideration began on 25 June 2002 and ended on 19 February 2010. It thus lasted seven years and seven months before three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, the application must be declared admissible.

10.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

11.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 15,067,448 Hungarian forints

[1]

(HUF) in respect of pecuniary damage and HUF 35,000,000

[2]

in respect of non-pecuniary damage. The Government contested the claim. The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and awards him EUR 2,900 under this head.

12.

The applicant also claimed HUF 21,400

[3]

for the costs and expenses incurred before the Court, such as postal and translation costs. The Government did not express an opinion on the matter. Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court awards the applicant the sum in full, that is, EUR 80.

13.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 2,900 (two thousand nine hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 80 (eighty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 January 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise Elens-Passos

Peer Lorenzen

Deputy Registrar

President

[1]

54,215 euros (EUR)

[2]

EUR 125,937

[3]

EUR 80