CASE OF VARGÁNÉ FEKETE v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VARGÁNÉ FEKET vs. HUNGARY (Depunerea nr. 27618/10) HOTĂRÂREA Strasburg 8 octombrie 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Vargáné Fekete v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Atilla Nalbant, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în particular la 17 septembrie 2013, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 27618/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Ildikó Vargáné Fekete („reclamantul”), la 10 mai 2010. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 7 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1958 și trăiește în Budapesta. La 18 iunie 2000, fostul soț al reclamantului a depus o acțiune de divorț și împărțire a proprietății matrimoniale împotriva reclamantului. La 6 noiembrie 2007, Curtea Centrală de District a pronunțat o hotărâre. La 4 septembrie 2008, Curtea Regională de Budapesta, judecând drept instanță de a doua instanță, a pronunțat o hotărâre care modifică parțial hotărârea de primă instanță. Fostul soț al reclamantului a depus o cerere de reexaminare la Curtea Supremă, care a fost respinsă la 6 octombrie 2009, după o examinare a fondului. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de către un tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 18 iunie 2000 și s-a încheiat la 6 octombrie 2009. Astfel, a durat aproximativ nouă ani și trei luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea reiterează că, în cazurile legate de statutul civil, ceea ce este în joc pentru reclamant este, de asemenea, o atenție relevantă, iar diligența specială este necesară având în vedere posibilele consecințe pe care le poate avea lungimea excesivă a procedurii, în special în ceea ce privește exercitarea dreptului la respectarea vieții familiale (Laino c. Italia [GC], nr. 33158/96, § 18, CEDH 1999-I). 13. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 15. Reclamantul a solicitat 68.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 16. Guvernul a contestat aceste cereri. 17. Tribunalul consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-i acorde, pe baza capitalului propriu, 3,900 EUR. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3,900 EUR (3 mii nouă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 8 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

SECOND SECTION

CASE OF

VARGÁNÉ FEKETE v. HUNGARY

(Application no. 27618/10)

JUDGMENT

STRASBOURG

8 October 2013

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Vargáné Fekete v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Peer Lorenzen,

President,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Atilla Nalbant,

Acting Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 17 September 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 27618/10) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Ildikó Vargáné Fekete (“the applicant”), on 10 May 2010.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 7 March 2013 the application was communicated to the Government.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1958 and lives in Budapest.

5.

On 18 June 2000 the applicant’s ex-husband lodged an action for divorce and partition of matrimonial property against the applicant.

6.

On 6 November 2007 the Buda Central District Court delivered a judgment.

7.

Both the applicant and the plaintiff appealed. On 4 September 2008 the Budapest Regional Court, acting as a second-instance court, delivered a judgment partly modifying the first-instance judgment.

8.

The applicant’s ex-husband lodged a petition for review with the Supreme Court, which was dismissed on 6 October 2009, after an examination on the merits.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

9.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by a ... tribunal...”

10.

The Government contested that argument.

11.

The period to be taken into consideration began on 18 June 2000 and ended on 6 October 2009. It thus lasted approximately nine years and three months for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.

12.

The Court reiterates that in cases relating to civil status, what is at stake for the applicant is also a relevant consideration, and special diligence is required in view of the possible consequences which the excessive length of proceedings may have, notably on enjoyment of the right to respect for family life (

Laino v. Italy

[GC], no. 33158/96, § 18, ECHR 1999-I).

13.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR

2000-VII).

14.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

15.

The applicant claimed 68,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.

16.

The Government contested these claims.

17.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and awards her, on the basis of equity, EUR 3,900.

18.

The applicant made no costs claim.

19.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,900 (three thousand nine hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 8 October 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Atilla Nalbant

Peer Lorenzen

Acting Deputy Registrar

President