CASE OF VARGA v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses award - Convention proceedings
CASE OF VARGA v. HUNGARY (CtEDO, 2006)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VARGA v. HUNGARY (Declarația nr. 14338/03) JUDGMENT STRASBOURG 28 martie 2006 FINAL 13/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Varga v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Costa Președinte A.B. Baka Cabral Barreto, Türmen Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și dl S. Naismith, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 7 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14338/03) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Béláné Varga („reclamantul”), la 30 martie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl I. Barbalics, avocat practicant la Nagyatád. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 29 iunie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la fondul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1928 și trăiește în Budapesta. Între 19 octombrie 1993 și 17 noiembrie 1998, Curtea de District a organizat nouă audieri, instruindu-i în mod repetat reclamantul să prezinte informații mai bune ale cererilor sale și să numească un avocat de asistență juridică. În ultima dată, aceasta a respins acțiunea reclamantului, susținând că perturbația cauzată de lucrările de întreținere pe unele conducte care treceau prin plotul reclamantului a fost de o măsură rezonabilă și justificată de drepturile în temeiul facilității vecinului. La 19 noiembrie 1999, Curtea regională de Budapesta a respins apelul reclamantului. La 16 martie 2000, reclamantul a depus o cerere de reexaminare. La 26 iunie 2002, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamantului, susținând că hotărârile din prima și a doua instanță au fost pronunțate în conformitate cu legea. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. Guvernul a contestat acest argument. 12. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului unei cereri individuale. (În orice caz, nu este clar la ce dată a început inițial procedura înainte de octombrie 1992.) 13. Perioada în cauză s-a încheiat la 17 octombrie 2002 cu serviciul hotărârii Curții Supreme. Astfel, a durat aproape zece ani timp de trei niveluri de competență. Admisibilitatea 14. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚIE ALLEGATE A CONVENȚIEI 19. Considerând la articolele 6 și 14 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plângut, de asemenea, că deciziile instanțelor interne au fost greșite. 20. Curtea consideră că nu există nimic în dosarul care indică faptul că instanțele nu au fost imparțiale, că reclamantul, asistat de un avocat de asistență juridică, nu a putut declara în mod corespunzător cazul sau că procedura a fost altfel nejustificată. În plus, hotărârile instanțelor interne, înscrise într-un litigiu între părțile private într-o procedură care lipsește orice aparență de arbitrare, nu pot fi considerate o privare de proprietate. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că argumentele reclamantului nu dezvăluie nici o indicație a încălcării drepturilor sale în temeiul Convenției sau al Protocolelor sale. 21. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ART. 41 A CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 20.000 în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 24. Guvernul a considerat că aceste afirmații sunt excesive. 25. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1000 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6000 EUR (seize mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 28 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Naismith J.-P. Președintele adjunct al grefierului Costa