CtEDO 11.04.2006 Auto

CASE OF VONDRATSEK v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
11.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1 (length);Remainder inadmissible;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF VONDRATSEK v. HUNGARY (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VONDRATSEK v. HUNGARY (Depunerea nr. 39073/02) HOTĂRÂREA STRASBOURG 11 aprilie 2006 FINAL 11/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Vondratsek v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Butkevych Ugrekhelidze Doamna Mularoni, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 21 martie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 39073/02) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Diána Vondratsek („reclamantul”), la 4 octombrie 2002. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 11 mai 2005, Curtea a decis să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a decis să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. FACTE Reclamantul s-a născut în 1945 și trăiește în Budapesta. La 27 ianuarie 1986, reclamantul a inițiat o procedură împotriva fostului său soț pentru diviziunea proprietăților lor matrimoniale în Curtea Centrală de District de Buda. Curtea de District a organizat unsprezece audieri și a desemnat patru experți și, la 1 martie 1990, a hotărât. La recurs, Curtea de District a organizat două audieri și a auzit un alt expert. La 1 iulie 1992, a anulat hotărârea de primă instanție și a remis cazul. În reluarea procedurii, Curtea de District a organizat șase audieri între 18 mai 1993 și 27 octombrie 1995. În ianuarie 1996, a desemnat un expert în evaluare care și-a prezentat avizul la 26 august 1996. Avizul a fost încheiat la 3 decembrie 1996. În perioada cuprinsă între 25 aprilie 1996 și 20 mai 1997, au avut loc patru audieri suplimentare. La 22 iulie 1997 s-a obținut un alt aviz expert. Între 18 septembrie 1997 și 15 aprilie 1999, instanța a organizat zece audieri. La acea dată a dat hotărâre, ordonând ca proprietatea comună a anumitor proprietăți imobiliare să fie încheiată prin intermediul unei licitații și acordând reclamantului dreptul de a cumpăra alte proprietăți. 10. La recurs, la 17 martie 2000, Curtea Regională de Budapesta a schimbat decizia de primă instanță, transferând dreptul de a cumpăra către contestat. 11. La 2 iunie 2000, reclamantul a depus o cerere de reexaminare care a fost finalizată la 6 decembrie 2000. 12. La 15 aprilie 2002, Curtea Supremă a susținut decizia de a doua instanță. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 DE CONVENȚIE 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului unei cereri individuale. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului în acest moment. În acest sens, Curtea observă că cazul era deja în așteptare de șase ani și nouă luni la acel moment. 16. Perioada în cauză s-a încheiat la 15 aprilie 2002. Acesta a durat astfel mai mult de nouă ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 17. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 20. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 21. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de echitatea și rezultatul procedurii, iar în acest sens, s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 5 din Protocolul nr. 7. 22. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii dinaintea instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal chestiuni de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (GC/GC, nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 23. În cazul în cauză, Curtea consideră că nu există nimic în dosarul care indică faptul că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura, fără semn de arbitrare, a fost altfel nedrept, în încălcarea articolului 6. În plus, argumentele reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a celorlalte drepturi ale acesteia în temeiul Convenției sau al Protocolelor sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ART. 41 A CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 25 216,000 de forinti maghiari [1] (HUF) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 26. Guvernul a contestat aceste afirmații. 27. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral. Decizia pe o bază echitabilă îi acordă 8 000 de euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat, de asemenea, HUF 203.572 [2] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 29. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentată de un avocat în fața acestuia, suma de 500 EUR sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa [1] Aprox. 100.000 EUR [2] Aprox. 800 EUR

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă