CASE OF KARPATI v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KÁRPÁTI c. HUNGARY (Depunerea nr. 13318/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 6 decembrie 2005 FINAL 06/03/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kárpáti c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 15 noiembrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 13318/02) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Judit Kárpáti („reclamantul”), la 19 octombrie 2001. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 17 ianuarie 2005, Curtea a decis să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Budaörs. În 1976, reclamantul s-a căsătorit cu dl J.V. Fiicele lor s-au născut în 1978 și 1981. Procedura de divorț, custodia și reglementarea utilizării apartamentului cuplului În martie 1993, reclamantul a depus divorț în fața Curții de District Budaörs. De asemenea, a solicitat custodia copiilor cuplului și reglementarea problemelor conexe. La 8 august 1994, un expert și-a prezentat opinia cu privire la relația copiilor cu părinții. La 27 septembrie 1994, Curtea de District a pronunțat divorțul cuplului, a acordat custodia copiilor mamei, a ordonat reclamantului să plătească întreținerea, a reglementat drepturile de acces și a ordonat ca cuplul să împărtășească utilizarea apartamentului, deținut în comun. Acesta a considerat că alcoolismul respondentului și efectele sale negative asupra copiilor nu justifică acordarea utilizării exclusive a apartamentului mamei și a copiilor. Ambele părți au apelat. Reclamantul a solicitat utilizarea exclusivă a apartamentului. La 7 februarie 1995, Curtea Regională de County Pest a respins recursul părților, declarând că hotărârea de primă instanță a fost dată în conformitate cu legea. Procedura de divizare a proprietăților matrimoniale 10. La 23 februarie 1995, reclamantul a interzis o acțiune în fața Curții de District Budaörs pentru divizia proprietăților matrimoniale. 11. Curtea a desfășurat audieri la 19 mai și 11 iulie 1995. La 20 iulie 1995, a desemnat un arhitect expert. Audieri suplimentare au avut loc la 1 noiembrie și 4 decembrie 1995, la 1 februarie și 11 martie 1996. 12. La 12 martie 1996, reclamanta a solicitat în mod eșuat instanței să acorde prioritate cauzei sale. 13. Curtea de district a desfășurat audieri la 13 iunie, 1 octombrie și 12 octombrie. Decembrie 1996. La 16 ianuarie 1997 a fost numit un alt expert. 14. O audiere suplimentară a avut loc la 25 iunie 1997. Un al treilea expert a fost numit la 5 septembrie 1997. 15. La 1 octombrie, 25 noiembrie și 9 decembrie 1997, 13 februarie și 31 martie 1998, Curtea a organizat ședințe suplimentare și a desemnat, la data respectivă, un comitet de experți pentru a concilia avizele existente ale experților. După ce a fost îndemnat să facă acest lucru la 3 mai 1999, aceasta din urmă și-a prezentat avizul la 1 iunie 2000. 16. Între timp, la 23 septembrie 1998 și 18 februarie 2000, reclamantul a cerut din nou fără succes ca prioritatea să fie acordată cazului său. 17. La 30 iunie și 12 iulie 2000, a fost respinsă propunerea reclamantului de prejudecată și plângerea sa împotriva avizului comitetului. 18. La 27 octombrie 2000, Curtea de District și-a pronunțat hotărârea și a împărțit proprietatea matrimonială dintre părți, ordonând reclamantului să plătească 2.179.500 de forinturi maghiare către reclamant ca compensare pentru partea sa din apartamentul pe care a trebuit să-l părăsească. 19. La 15 mai 2001, Curtea Regională a Județeanului Pest a respins apelurile părților. ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT DE CONVENȚIUNE 20. Reclamantul a plâns că durata procedurii de divizare a proprietății matrimoniale era incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 21. Guvernul a contestat acest argument. 22. Perioada de luat în considerare a început la 23 februarie 1995 și s-a încheiat la 15 mai 2001. Astfel a durat aproape șase ani și trei luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 23. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 26. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚII 27. Considerând articolele 6 și 13 din Convenție și art. 5 din Protocolul nr. 7, reclamantul s-a plâns de rezultatul ambelor proceduri. 28. Curtea remarcă că reclamantul nu a depus o cerere de reexaminare de către Curtea Supremă în oricare dintre cazurile respective, în urma că această parte a cererii trebuie respinsă pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 30. Reclamantul a solicitat opt milioane de forinturi maghiare în ceea ce privește prejudiciile morale. 31. Guvernul a contestat cererea. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, își acordă 4 500 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul nu a formulat nicio cerere pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 500 EUR (4000 și 500 euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 decembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

CASE OF

KÁRPÁTI v. HUNGARY

(Application no. 13318/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 December 2005

FINAL

06/03/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Kárpáti v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

R.

Türmen

,

Mr

K.

Jungwiert

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

,

Ms

D.

Jočienė

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 15 November 2005,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 13318/02) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Judit Kárpáti (“the applicant”), on 19 October 2001.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice.

3.

On 17 January 2005 the Court decided to communicate the application. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1955 and lives in Budaörs.

5.

In 1976 the applicant married Mr J.V. Their daughters were born in 1978 and 1981.

A.

Proceedings for divorce, custody and the regulation of the use of the couple’s flat

6.

In March 1993 the applicant filed for divorce before the Budaörs District Court. She also sought custody of the couple’s children and the regulation of related matters.

7.

On 8 August 1994 an expert submitted her opinion on the children’s relationship with the parents.

8.

On 27 September 1994 the District Court pronounced the couple’s divorce, granted custody of the children to the mother, ordered the respondent to pay maintenance, regulated his access rights and ordered that the couple should share the use of the flat, which was jointly owned. It considered that the respondent’s alcoholism and its negative effect on the children did not justify the grant of the exclusive use of the flat to the mother and the children.

Both parties appealed. The applicant claimed exclusive use of the flat.

9.

On 7 February 1995 the Pest County Regional Court dismissed the parties’ appeal, holding that the first-instance decision had been given in accordance with the law.

B.

Proceedings for the division of the matrimonial property

10.

On 23 February 1995 the applicant brought an action before the Budaörs District Court for the division of the matrimonial property.

11.

The court held hearings on 19 May and 11 July 1995. On 20

July

1995 it appointed an expert architect. Further hearings took place 1

November and 4 December 1995, 1

February and 11 March 1996.

12.

On 12 March 1996 the applicant unsuccessfully requested the court to grant priority to her case.

13.

The District Court held hearings on 13 June, 1 October and 12

December 1996. On 16 January 1997 another expert was appointed.

14.

A further hearing took place on 25 June 1997. A third expert was appointed on 5 September 1997.

15.

On 1 October, 25 November and 9 December 1997, 13 February and 31 March 1998, the court held additional hearings. On that date it appointed an expert committee to reconcile the existing expert opinions. After having been urged to do so on 3 May 1999, the latter submitted its opinion on 1

June 2000.

16.

Meanwhile, on 23 September 1998 and 18 February 2000, the applicant again unsuccessfully requested that priority be granted to her case.

17.

On 30 June and 12 July 2000 the applicant’s motion for bias and her complaint against the committee’s opinion were rejected.

18.

On 27 October 2000 the District Court delivered its judgment and divided the matrimonial property between the parties, ordering the applicant to pay 2,179,500 Hungarian forints to the respondent as compensation for his share of the flat which he had to leave.

19.

On 15 May 2001 the Pest County Regional Court dismissed the parties’ appeals.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

20.

The applicant complained that the length of the proceedings for the division of the matrimonial property had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

21.

The Government contested that argument.

22.

The period to be taken into consideration began on 23 February 1995 and ended on 15 May 2001. It thus lasted nearly six years and three months for two levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

23.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

24.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

25.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above).

26.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

27.

Relying on Articles 6 and 13 of the Convention and Article 5 of Protocol No. 7, the applicant complained of the outcome of both proceedings.

28.

The Court observes that the applicant did not file a petition for a review by the Supreme Court in either case. It follows that this part of the application must be rejected for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

29.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

30.

The applicant claimed eight million Hungarian forints in respect of non-pecuniary damage.

31.

The Government contested the claim.

32.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR

4,500 under this head.

B.

Costs and expenses

33.

The applicant made no claim for costs and expenses.

C.

Default interest

34.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 4,500 (four thousand and five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 6 December 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Registrar

President