CASE OF KARMAN v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KARMÁN c. HUNGARY (Documentul nr. 6444/02 și 26579/04 (unite)) HOTĂRÂREA STRASBOURG 22 noiembrie 2005 FINAL 22/02/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Kármán c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B.

Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni, dna Fura-Sandström, judecători și dna Dollé, grefierul secțiunii, care s-a deliberat în particular la 3 noiembrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut în două cereri (n. 6444/02 și n. 26579/04) împotriva Republicii Ungariei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Márta Kármán („reclamantul”), la 18 decembrie 2001 și, respectiv, 22 mai 2004. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției.

La 18 august 2004, Curtea a decis să comunice plângerea reclamantului cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1942 și locuiește în Budapesta. La 25 iunie 1993, Hotărârea de Securitate Socială a Budapestei și County Pest a solicitat eliberarea unei ordine de plată împotriva reclamantului din cauza contribuțiilor sale de securitate socială întârziate. La 30 iulie 1993, reclamantul a depus la Hotărârea o acțiune judiciară care a contestat ordonanța și, în același timp, a solicitat daune. Cu toate acestea, Hotărârea a transmis acțiunea numai la Curtea Centrală de District a Pest, la 21 martie 1995. Audieri au avut loc la 25 aprilie și 27 noiembrie 1996. În această ultimă dată, reclamantul nu a reușit să apară și a trebuit să rămână procedura.

La 27 februarie 1997, reclamantul a solicitat reluarea procedurii și, la 28 aprilie 1997, transferul cererii de daune la instanța competentă. Acțiunea principală a reluat și a avut loc o ședință la 27 ianuarie 1998. La 15 aprilie 1999 a fost eliberată din caz și înlocuită de Hotărârea competentă a Contribuțiilor Autorității Fiscale. Curtea a organizat o nouă ședință la 15 septembrie 1999. La 7 decembrie 1999, Curtea de District a respins acțiunea reclamantului și a susținut ordonanța de plată a Direcției. Prin recurs, Curtea Regională de la Budapesta a organizat două audieri și a obținut avizul unui contabil expert. La 22 mai 2001, acesta a dat hotărâre, reducând suma plătibilă de către reclamant.

Hotărârea a fost depusă în fața reclamantului la 20 iunie 2001. Între timp, în cadrul procedurii pentru daune, cererile reclamantului au fost transferate la banca competentă a Curții Regionale de la Budapesta la 26 august 1997. La 15 octombrie 1997, ea și-a prelungit afirmațiile de a include un alt respondent. După schimbul de observații între părți, au avut loc audieri la 9 aprilie și 1 octombrie 1998 și 4 martie 1999. În această perioadă, reclamantul a fost instruit în mod repetat să prezinte dovezi pentru a susține cererile sale. La 22 aprilie 1999, ea a depus un certificat medical care justifică faptul că, din motive de sănătate, nu a putut face acest lucru mai devreme. La 30 aprilie 1999, instanța a numit un expert medical.

10. În audierea din 1 iulie 1999, reclamantul nu a apărut. În urma unui schimb de observații privind avizul expertului și depunerea cererilor modificate ale reclamantului, o altă audiție a avut loc la 2 noiembrie 1999. Noiembrie 1999 și 21 martie 2000, prelungirea acțiunii sale pentru a include încă un alt respondent. Au avut loc ședințe suplimentare la 28 martie și 19 septembrie 2000. La 30 noiembrie 2000, instanța a suspendat procedura până la încheierea cazului privind ordonanța de plată. 11. Curtea a depus o audiere la 21 martie 2002 și a invitat reclamantul să-și precizeze cererile. Ea a făcut-o la 10 septembrie 2002, ulterior, și-a prelungit acțiunea pentru a include un al cincilea acuzat.

O altă audiție a avut loc la 3 La 3 februarie 2003, Curtea Regională a pronunțat hotărârea, hotărând în parte pentru reclamant. 12. La 2 octombrie 2003, Curtea de Apel a susținut această decizie și la 26 februarie 2004, Curtea Supremă a respins petiția reclamantului de reexaminare. Curtea constată că cele două cereri formulate de același reclamant se referă la plângeri identice și, prin urmare, este necesar să se alăture acestora și să le examineze împreună. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 15. Guvernul a contestat acest argument.

16. Perioada care va fi luată în considerare a început la 30 iulie 1993 și s-a încheiat la 26 februarie 2004. A durat astfel aproape zece ani și șapte luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitatea 17. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 20. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. III. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 21. În baza articolelor 6, 8, 14 și 15 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea de rezultatul procedurii.

22. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție.

În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal chestiuni de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (GC/GC, nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 23. În aceste circumstanțe, nu există nimic în dosarul care indică faptul că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată. În plus, argumentele reclamantei nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a oricărei dintre celelalte dispoziții ale convenției pe care le-a invocat. 24. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

IV. APLICAREA ART. 41 A CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit o serie de prejudiciu moral, decizându-se în mod echitabil, acordând-i 6.000 EUR sub acest cap, având în vedere faptul că reclamantul a contribuit, de asemenea, la protragerea procedurii. Costuri și cheltuielile 29. Curtea consideră oportun ca dobânzile nejustificate să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să se alăture cererilor; declară plângerea privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și restul cererilor inadmisibile; Consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6000 EUR (seize mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dollé J.-P. Costa Grefier Presiden

SECOND SECTION

CASE OF KÁRMÁN v. HUNGARY (Application nos. 6444/02 and 26579/04 (joined)) JUDGMENT STRASBOURG 22 November 2005 FINAL 22/02/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kármán v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr R. Türmen , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Mrs E. Fura-Sandström, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 3 November 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1942 and lives in Budapest.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

13. The Court notes that the two applications brought by the same applicant relate to identical complaints. It is appropriate therefore to join them and examine them together. II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

14. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which insofar as relevant reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

21. Relying on Articles 6, 8, 14 and 15 of the Convention, the applicant also complained of the outcome of the proceedings.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

25. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to join the applications; 2. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the applications inadmissible; 3. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 6,000 (six thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar Presiden t