CASE OF KARAVAN CITY BT. v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial
CASE OF KARAVAN CITY BT. v. HUNGARY (CtEDO, 2009)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CITATE KARAVÁN BT. c. HUNGARY (Depunerea nr. 26859/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 20 octombrie 2009 FINAL 20/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul orașului Karaván Bt. c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă de: Françoise Tulkens, președinte, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 29 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 26859/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară, Karaván City Bt. (nr. 22 iulie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Petruska, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 24 martie 2009, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe despre admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul este un parteneriat limitat încorporat în temeiul dreptului maghiar, cu scaunul său în Budapesta. O societate a luat o acțiune de compensare împotriva reclamantului în fața Curții Centrale de District Pest, la 10 martie 1994. După o serie de audieri și obținerea avizelor de mai mulți experți, instanța a respins acțiunea la 13 februarie 2003. La 26 ianuarie 2005, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia de primă instanță. Această decizie a fost servită la 10 martie 2005. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Curtea observă că perioada care urmează să fie luată în considerare a durat unsprezece ani pentru două nivele de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie să fie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 9,600 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a contestat reclamația. Curtea consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. 10. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1 500 EUR pentru costurile reprezentației sale juridice în fața Curții (aceasta sumă corespunde la 14,5 ore de muncă juridică) și 240 EUR în ceea ce privește cheltuielile diverse de președinte și de traducere, susținute de facturi. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă acordarea de 1,240 EUR sub acest cap. 11. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, (i) 9,600 EUR (noi mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, (ii) 1,240 EUR (o mie două sute patruzeci și patru de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Tulkens Președintele grefierului