- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 octombrie 2009
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Karavan City BT. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CITATE KARAVÁN BT. c. HUNGARY (Depunerea nr. 26859/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 20 octombrie 2009 FINAL 20/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul orașului Karaván Bt. c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă de: Françoise Tulkens, președinte, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 29 septembrie 2009, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 26859/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară, Karaván City Bt.
(nr. 22 iulie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Petruska, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 24 martie 2009, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe despre admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul este un parteneriat limitat încorporat în temeiul dreptului maghiar, cu scaunul său în Budapesta. O societate a luat o acțiune de compensare împotriva reclamantului în fața Curții Centrale de District Pest, la 10 martie 1994. După o serie de audieri și obținerea avizelor de mai mulți experți, instanța a respins acțiunea la 13 februarie 2003. La 26 ianuarie 2005, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia de primă instanță.
Această decizie a fost servită la 10 martie 2005. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Curtea observă că perioada care urmează să fie luată în considerare a durat unsprezece ani pentru două nivele de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie să fie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe.
Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 9,600 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a contestat reclamația. Curtea consideră că ar trebui să atribuie suma totală solicitată. 10. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1 500 EUR pentru costurile reprezentației sale juridice în fața Curții (aceasta sumă corespunde la 14,5 ore de muncă juridică) și 240 EUR în ceea ce privește cheltuielile diverse de președinte și de traducere, susținute de facturi.
Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă acordarea de 1,240 EUR sub acest cap. 11. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, (i) 9,600 EUR (noi mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, (ii) 1,240 EUR (o mie două sute patruzeci și patru de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Tulkens Președintele grefierului
SECOND SECTION
CASE OF KARAVÁN CITY BT. v. HUNGARY (Application no. 26859/05) JUDGMENT STRASBOURG 20 October 2009 FINAL 20/01/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Karaván City Bt. v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 29 September 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 26859/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian company, Karaván City Bt. (“the applicant”), on 22 July 2005.
The applicant was represented by Mr E. Petruska, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 24 March 2009 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant is a limited partnership incorporated under Hungarian law, with its seat in Budapest.
A company brought an action in compensation against the applicant before the Pest Central District Court on 10 March 1994. After holding numerous hearings and obtaining the opinions of several experts, the court dismissed the action on 13 February 2003. On 26 January 2005 the Budapest Regional Court upheld the first-instance decision. This decision was served on 10 March 2005. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. The Government contested that argument.
The Court observes that the period to be taken into consideration lasted eleven years for two levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 9,600 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage. The Government contested the claim. The Court considers that it should award the full sum claimed.
The applicant also claimed EUR 1,500 for the costs of its legal representation before the Court (this sum corresponds to 14,5 hours of legal work) and EUR 240 in respect of miscellaneous clerical and translation expenses, supported by invoices. The Government did not express an opinion on the matter. According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court finds it reasonable to award EUR 1,240 under this head.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, (i) EUR 9,600 (nine thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, (ii) EUR 1,240 (one thousand two hundred and forty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English, and notified in writing on 20 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President